Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2003

HOTĂRÂRE
03.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C. V.C. SRL în contradictoriu cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, a solicitat anularea deciziei de sancționare nr. 2638 din 18 octombrie 2002 emisă de aceasta, prin care i s-a aplicat o amendă de 2 milioane lei. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 200 din 4 decembrie 2002, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând că, în baza art. 32 din O.G. nr. 2/2001 acesteia îi revine sarcina soluționării dosarului . Judecătoria Sibiu, prin sentința nr. 1918 din 28 martie 2003, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, în baza art. 40 din Legea nr. 32/2002 și constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină. Curtea, sesizată cu prezentul conflict de competență va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sibiu, potrivit celor ce se vor arăta: Obiectul acțiunii îl constituie plângerea împotriva unei decizii de sancționare a reclamantei cu amendă de către intimată. Potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, competența soluționării plângerilor împotriva proceselor-verbale de sancționare a contravențiilor se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Deși intimata a indicat în decizia de sancționare ca instanță competentă să soluționeze plângerea împotriva sancțiunii contravenționale aplicate, Curtea de apel în baza art. 40 din Legea nr. 32/2000, este de reținut că această prevedere a fost abrogată prin art. 51 din O.G. nr. 2/2001, așa cum a fost completată și aprobată prin Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în M. Of. nr. 268 din 22 aprilie 2002. În consecință, în baza art. 22 C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sibiu căreia i se va înainta dosarul.

DECIDE: Stabilește competența soluționării cauzei privind S.C. V.C. SRL Sibiu și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în favoarea Judecătoriei Sibiu. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 octombrie 2003

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4547/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sinaia, la 11 decembrie 2003, B.A. a formulat în contradictoriu cu Inspectoratul Județean
ÎCCJ 2007-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 995/2007
. proc. civ., în situația de mai sus, conflictul negativ de competență se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict. Deci, în cazul de față, cum instanța aflată în conflict era însăși Curtea de Apel Iaș
ÎCCJ 2024-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5093/2024
din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia, jud. Alba. A apreciat instanța că, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001,
ÎCCJ 2003-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3176/2003
Camera de consiliu de la 25 iunie 2003 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluți
ÎCCJ 2004-05-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2004
Român pentru Drepturile de Autor, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție PJ nr. 0000063 din 18 martie 2003, încheiat de pârât. Judecătoria Târgu Jiu, județul Gorj, prin sentința nr. 3256 din 16 mai 2003, în baza art. 158 ali
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă