ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 127 din 25 ianuarie 2001 Tribunalul Iași a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta R.A. J.A.C. Iași împotriva pârâtului Căminul Școală Târgu Frumos, județul Iași, pe care l-a obligat la plata sumei de 346.881.053 lei contravaloare utilități, 217.534.943 lei cheltuieli de judecată. A fost respins capătul de cerere cu privire la plata penalităților de întârziere. S-a constatat achitată suma de 45.116.039 lei din debitul total. Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza înscrisurilor de la dosar (copie contract prestare utilități 8503/15, actele adiționale nr. 1/1997 și 2/1998), a reținut că reclamanta i-a furnizat pârâtei apă potabilă, menajeră, servicii de canalizare pentru a căror contravaloare a emis facturi pentru perioada aprilie 1998 – octombrie 2000 pe care pârâta nu le-a onorat la plată.

În ce privește capătul de cerere privind penalitățile, tribunalul a reținut lipsa vreunei culpe în sarcina pârâtului, neplata datorându-se lipsei alocațiilor bugetare. Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței tribunalului, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 301, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, la data de 2 iulie 2001 în dosarul nr. 1475/2001. A reținut instanța de control judiciar că nu există culpa pârâtei în neachitarea la timp a facturilor deoarece, aceasta este unitate bugetară cu specific de asistență socială pentru persoane cu handicap și primește sumele de la buget.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că atât Curtea de Apel Iași, cât și tribunalul au pronunțat soluții greșite, penalitățile fiind prevăzute în contractul părților și dată fiind natura juridică a acestora nu trebuia dovedită culpa pârâtei, nefiind incidente dispozițiile art. 1079 – 1082 C. civ. Deși critica recurentei este, în principiu, întemeiată, în acest sens fiind și practica constantă a secției comerciale a Curții Supreme de Justiție, practica invocată de către recurentă în susținerea motivelor de recurs, apreciem soluțiile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, însă, pentru considerentele ce urmează, care suplinesc motivarea greșită a deciziei recurate.

Dacă am acceptat că, în principiu, recurenta are dreptate, în speță, critica nu-și găsește sprijinul în actele dosarului, astfel că recursul se va respinge ca nefondat. În acest sens este de observat că, inițial, între părți s-a încheiat contractul comercial nr. 8503 din 3 aprilie 1994 care, la art. 15, cuprindea o clauză de penalitate de întârziere imperfectă, deoarece nu determina cuantumul acestora, ceea ce, în drept, echivalează cu lipsa clauzei. Este adevărat că, prin actul adițional nr. 1, art. 15 alin. (2) din contractul 8503, a fost înlocuit cu un text care precizează penalități de 0,2% pe fiecare zi de întârziere. Aceeași clauză este preluată și în actul adițional nr. 2/1998, numai că acesta se referă la un alt contract, respectiv, contractul nr. 8502/1995 și nu la contractul 8503/1995.

Întrucât acțiunea reclamantei a fost pornită pe temeiul răspunderii contractuale, și cum actul adițional 2/1998 nu se referă la contractul 3503, soluția pronunțată, în cauză, în fond și apel este legală și temeinică (instanțele neavând temei contractual să admită acțiunea reclamantei care se referă la un alt contract) dar, cu această motivare . Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. J.A.C. Iași, împotriva deciziei nr. 321 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.