ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 127 din 25 ianuarie 2001 Tribunalul

Iași a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta R.A. J.A.C. Iași

împotriva pârâtului Căminul Școală Târgu Frumos, județul Iași, pe care l-a

obligat la plata sumei de 346.881.053 lei contravaloare utilități, 217.534.943

lei cheltuieli de judecată. A fost respins capătul de cerere cu privire la

plata penalităților de întârziere. S-a constatat achitată suma de 45.116.039

lei din debitul total.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza

înscrisurilor de la dosar (copie contract prestare utilități 8503/15, actele

adiționale nr. 1/1997 și 2/1998), a reținut că reclamanta i-a furnizat pârâtei

apă potabilă, menajeră, servicii de canalizare pentru a căror contravaloare a

emis facturi pentru perioada aprilie 1998 – octombrie 2000 pe care pârâta nu

le-a onorat la plată.

În ce privește capătul de cerere privind

penalitățile, tribunalul a reținut lipsa vreunei culpe în sarcina pârâtului,

neplata datorându-se lipsei alocațiilor bugetare.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței

tribunalului, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 301, pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială, la data de 2 iulie 2001 în dosarul nr.

1475/2001.

A reținut instanța de control judiciar că nu există

culpa pârâtei în neachitarea la timp a facturilor deoarece, aceasta este

unitate bugetară cu specific de asistență socială pentru persoane cu handicap

și primește sumele de la buget.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că atât Curtea de

Apel Iași, cât și tribunalul au pronunțat soluții greșite, penalitățile fiind

prevăzute în contractul părților și dată fiind natura juridică a acestora nu

trebuia dovedită culpa pârâtei, nefiind incidente dispozițiile art. 1079 – 1082

C. civ.

Deși critica recurentei este, în principiu,

întemeiată, în acest sens fiind și practica constantă a secției comerciale a

Curții Supreme de Justiție, practica invocată de către recurentă în susținerea

motivelor de recurs, apreciem soluțiile pronunțate în cauză ca fiind legale și

temeinice, însă, pentru considerentele ce urmează, care suplinesc motivarea

greșită a deciziei recurate.

Dacă am acceptat că, în principiu, recurenta are

dreptate, în speță, critica nu-și găsește sprijinul în actele dosarului, astfel

că recursul se va respinge ca nefondat.

În acest sens este de observat că, inițial, între

părți s-a încheiat contractul comercial nr. 8503 din 3 aprilie 1994 care, la

art. 15, cuprindea o clauză de penalitate de întârziere imperfectă, deoarece nu

determina cuantumul acestora, ceea ce, în drept, echivalează cu lipsa clauzei.

Este adevărat că, prin actul adițional nr. 1, art. 15

alin. (2) din contractul 8503, a fost înlocuit cu un text care precizează

penalități de 0,2% pe fiecare zi de întârziere. Aceeași clauză este preluată și

în actul adițional nr. 2/1998, numai că acesta se referă la un alt contract,

respectiv, contractul nr. 8502/1995 și nu la contractul 8503/1995.

Întrucât acțiunea reclamantei a fost pornită pe

temeiul răspunderii contractuale, și cum actul adițional 2/1998 nu se referă la

contractul 3503, soluția pronunțată, în cauză, în fond și apel este legală și

temeinică (instanțele neavând temei contractual să admită acțiunea reclamantei

care se referă la un alt contract) dar, cu această motivare .

Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. J.A.C. Iași,

împotriva deciziei nr. 321 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.