ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 998/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat  de  reclamanta REGIA AUTONOMĂ de APĂ

CANAL Iași împotriva deciziei nr.266 din 11 iunie  2001 a Curții de Apel

Iași.

La apelul

nominal se constată  lipsa părților.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a făcut

referatul cauzei după care, Curtea, luând act că nu  s-au formulat cereri  și

nu s-au  invocat chestiuni prealabile constată  cauza în stare  de judecată și

rămâne în  pronunțare.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Iași  prin sentința  civilă  395/8 martie 2001  a respins ca nefondată acțiunea

introdusă de   REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ  APĂ – CANAL Iași împotriva   pârâtei

ȘCOALA „I.G.”Iași, pentru plata  sumei de  34.566.306 lei  penalități  de

întârziere, pentru  neplata în termen  a facturilor privind  serviciile

prestate  în temeiul contractului 3262/25 ianuarie 1998.

S-a  reținut că

, prin  contractul  3262/1998 modificat  prin actul  adițional  nr.1/1998,

reclamanta a  furnizat   pârâtei  servicii de  alimentare  cu apă  potabilă,

industrială  și de  canalizare, emițându-se  facturi care  nu  au fost

achitate la scadență  și  care  generează    plata  de penalizări  conform

clauzei  din  contract.

Fără  să

conteste  situația  de fapt   expusă  de  reclamantă, instanța  a  considerat

însă,  că  plata penalităților  este  indisolubil legată  de  existența

culpei, chiar   și în prezența unei   convenții  prin care   pârâta  se obliga

la  suportarea   acestora. Cum, pârâta este   unitate bugetară  finanțată  de

la  bugetul local, și  cum  Primăria  Municipiului  Iași pe  intervalul   1998

– 2000  a  alocat sume  insuficiente   pentru  desfășurarea   activității

instructiv -  educative  a elevilor, este  justificată neplata  facturilor la

scadență, operând  dispozițiile  art.1082 cod civil.

Apelul declarat

de reclamantă  a fost  respins de Curtea  de  Apel Iași care prin  decizia

civilă 266/11 iunie  2001, și-a  însușit  argumentele  instanței de fond,

avându-se  în vedere că  achitarea utilităților   este  condiționată direct  de

primirea   fondurilor corespunzătoare de la bugetul local, fonduri  primite

cu   întârziere.

Împotriva

acestei  hotărâri  a  declarat recurs  reclamanta  , care fără  să-l motiveze

în drept  a   susținut   nelegalitatea  deciziei  din apel, constând  în

încălcarea   clauzelor  contractului  semnat  de ambele  părți  privind

penalizările,  cât  și  a principiului   potrivit căruia  clauza  penală

urmează  soarta  juridică   a  obligației  principale,  astfel că   dacă  aceasta

se stinge  pentru  cauză străină   debitorul se eliberează   și de obligația

din clauza penală, cu   condiția  să dovedească    această cauză, ceea ce  nu

s-a  făcut  în  speță,   astfel că nu   operează   dispozițiile   art.1082  cod

civil,   cum  greșit  s-a  reținut,  fiind   aplicabile  dispozițiile art.1087

cod civil.

Recursul este

fondat.

Prealabil

analizei  criticilor  aduse  deciziei  prin  recurs,  este  de menționat  că

față de expunerea  în fapt  a  acestora,  temeiul de drept  al  recursului

sunt   dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.

Analizându-se

motivul de   casare, se constată  întemeiat, deoarece   prevederile  art.1082

cod  civil reținute de instanțe,  nu sunt incidente  în cauză.

Prin  art.15

din  contractul  3262/25  ianuarie   1998 modificat prin   actul  adițional

1/1998,  părțile  au inclus  clauza  suportării  penalităților de către

pârâtă de 0,2 % pe zi   dacă facturile  emise   de reclamantă  vor  fi

achitate  cu  întârziere,  respectiv peste 30 zile  de la  primirea

documentului  de plată.

Faptul că

facturile  în discuție  s-au  plătit   cu întârziere, nu a fost  contestat

de   pârâtă   și a fost   reținut  și  de   instanță.

S-a  înlăturat

însă   această   clauză,  ca    urmare  a dispozițiilor art.1082  cod civil,

reținându-se   apărarea  pârâtei  că fiind  unitate   bugetară și neavând

fonduri   proprii,  i s-au  alocat cu  întârziere de la  bugetul  local

sumele  necesare plății facturilor.

Este  adevărat

că potrivit  art.1082  cod civil debitorul este  obligat  la daune   interese

suferite  de creditor  din cauza neexecutării  sau   executării  cu  întârziere

a obligației principale (daunele interese  reprezentând în speță clauza penală

contractuală),

afară  numai  dacă nu va  justifica că  neexecutarea

provine  dintr- o cauză  străină, care nu-i poate  fi  imputabilă

.

Se  apreciază

că  tocmai această  condiție   finală impusă  de text și care este  de esență

pentru  rezolvarea  litigiului, nu a fost  analizată   de instanța de apel pe

baza unor probe  pertinente pe care trebuia să le facă    pârâta  în  dovedirea

apărării sale.

În  sprijinul

susținerilor sale,  pârâta  a  depus la  fila 15  - 16   dosar  fond situația

creditelor    repartizate  de la bugetul    local  pentru  perioada  1998  -

2000 și a  dispozițiilor  bugetare și  a ordinelor  de  plată  primite  de la

Primăria  Iași pe aceeași   perioadă, acte  considerate  greșit  ca

justificând   neexecutarea la termen  a  obligației contractuale   dintr-o

cauză care  să nu-i  fie  imputabilă  pârâtei.

Pentru   a

beneficia  de dispozițiile  art.1082  cod civil, pârâtei îi revenea

obligația   potrivit  art.1169 cod civil să  dovedească    sumele  primite  pe

lună  pentru  serviciile apă – canal,  cât a plătit  la scadență din aceste

sume și  cât cu întârziere, și dacă  sumele alocate  acopereau   costul

serviciilor pe  luna  respectivă.

Numai în

prezența  unor  asemenea   situații se putea justifica  sau nu  că

neexecutarea  la termen  a   obligației provine  dintr-o cauză străină pârâtei,

care nu-i este  imputabilă.

Simpla mențiune

că

în cursul unui an

s-au acordat  de la  bugetul local  credite   mai

mici  decât  cele  solicitate, nu este edificatoare pentru   rezolvarea

litigiului   în care  apărarea pârâtei se  întemeiază   exclusiv   pe

prevederile  art.1082  cod civil.

De  aceea

soluția   de  admitere  a  recursului ce urmează  a se   pronunța,  de

modificare  a deciziei  în  sensul admiterii apelului   reclamantei   și

schimbarea  sentinței  prin  admiterea  acțiunii, nu  este  în  contradicție

cu   practica  judiciară  a Curții  Supreme de Justiție  depusă  de  pârâtă,

numai  că în  cauza de  față  nu s-a   dovedit   principiul  înscris în

art.1082 Cod civil.

Potrivit

art.274 cod procedură civilă urmează  ca pârâta intimată să plătească

reclamantei  recurente suma de  4.200.000 lei cheltuieli de   judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ de APĂ CANAL Iași împotriva

deciziei nr.266 din 11 iunie  2001 a Curții de Apel   Iași, modifică decizia

atacată,  admite apelul, schimbă în tot  sentința în  sensul că  admite

acțiunea. Obligă pârâta să  plătească  reclamantei  34.566.336 lei  cu titlu

de   penalități de întârziere  și 4.200.000 lei  cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.