ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 998/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta REGIA AUTONOMĂ de APĂ CANAL Iași împotriva deciziei nr.266 din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Iași. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași prin sentința civilă 395/8 martie 2001 a respins ca nefondată acțiunea introdusă de REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ APĂ – CANAL Iași împotriva pârâtei ȘCOALA „I.G.”Iași, pentru plata sumei de 34.566.306 lei penalități de întârziere, pentru neplata în termen a facturilor privind serviciile prestate în temeiul contractului 3262/25 ianuarie 1998. S-a reținut că , prin contractul 3262/1998 modificat prin actul adițional nr.1/1998, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de alimentare cu apă potabilă, industrială și de canalizare, emițându-se facturi care nu au fost achitate la scadență și care generează plata de penalizări conform clauzei din contract.

Fără să conteste situația de fapt expusă de reclamantă, instanța a considerat însă, că plata penalităților este indisolubil legată de existența culpei, chiar și în prezența unei convenții prin care pârâta se obliga la suportarea acestora. Cum, pârâta este unitate bugetară finanțată de la bugetul local, și cum Primăria Municipiului Iași pe intervalul 1998 – 2000 a alocat sume insuficiente pentru desfășurarea activității instructiv - educative a elevilor, este justificată neplata facturilor la scadență, operând dispozițiile art.1082 cod civil. Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Iași care prin decizia civilă 266/11 iunie 2001, și-a însușit argumentele instanței de fond, avându-se în vedere că achitarea utilităților este condiționată direct de primirea fondurilor corespunzătoare de la bugetul local, fonduri primite cu întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta , care fără să-l motiveze în drept a susținut nelegalitatea deciziei din apel, constând în încălcarea clauzelor contractului semnat de ambele părți privind penalizările, cât și a principiului potrivit căruia clauza penală urmează soarta juridică a obligației principale, astfel că dacă aceasta se stinge pentru cauză străină debitorul se eliberează și de obligația din clauza penală, cu condiția să dovedească această cauză, ceea ce nu s-a făcut în speță, astfel că nu operează dispozițiile art.1082 cod civil, cum greșit s-a reținut, fiind aplicabile dispozițiile art.1087 cod civil. Recursul este fondat. Prealabil analizei criticilor aduse deciziei prin recurs, este de menționat că față de expunerea în fapt a acestora, temeiul de drept al recursului sunt dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.

Analizându-se motivul de casare, se constată întemeiat, deoarece prevederile art.1082 cod civil reținute de instanțe, nu sunt incidente în cauză. Prin art.15 din contractul 3262/25 ianuarie 1998 modificat prin actul adițional 1/1998, părțile au inclus clauza suportării penalităților de către pârâtă de 0,2 % pe zi dacă facturile emise de reclamantă vor fi achitate cu întârziere, respectiv peste 30 zile de la primirea documentului de plată. Faptul că facturile în discuție s-au plătit cu întârziere, nu a fost contestat de pârâtă și a fost reținut și de instanță. S-a înlăturat însă această clauză, ca urmare a dispozițiilor art.1082 cod civil, reținându-se apărarea pârâtei că fiind unitate bugetară și neavând fonduri proprii, i s-au alocat cu întârziere de la bugetul local sumele necesare plății facturilor.

Este adevărat că potrivit art.1082 cod civil debitorul este obligat la daune interese suferite de creditor din cauza neexecutării sau executării cu întârziere a obligației principale (daunele interese reprezentând în speță clauza penală contractuală), afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr- o cauză străină, care nu-i poate fi imputabilă . Se apreciază că tocmai această condiție finală impusă de text și care este de esență pentru rezolvarea litigiului, nu a fost analizată de instanța de apel pe baza unor probe pertinente pe care trebuia să le facă pârâta în dovedirea apărării sale.

În sprijinul susținerilor sale, pârâta a depus la fila 15 - 16 dosar fond situația creditelor repartizate de la bugetul local pentru perioada 1998 - 2000 și a dispozițiilor bugetare și a ordinelor de plată primite de la Primăria Iași pe aceeași perioadă, acte considerate greșit ca justificând neexecutarea la termen a obligației contractuale dintr-o cauză care să nu-i fie imputabilă pârâtei. Pentru a beneficia de dispozițiile art.1082 cod civil, pârâtei îi revenea obligația potrivit art.1169 cod civil să dovedească sumele primite pe lună pentru serviciile apă – canal, cât a plătit la scadență din aceste sume și cât cu întârziere, și dacă sumele alocate acopereau costul serviciilor pe luna respectivă.

Numai în prezența unor asemenea situații se putea justifica sau nu că neexecutarea la termen a obligației provine dintr-o cauză străină pârâtei, care nu-i este imputabilă. Simpla mențiune că în cursul unui an s-au acordat de la bugetul local credite mai mici decât cele solicitate, nu este edificatoare pentru rezolvarea litigiului în care apărarea pârâtei se întemeiază exclusiv pe prevederile art.1082 cod civil. De aceea soluția de admitere a recursului ce urmează a se pronunța, de modificare a deciziei în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbarea sentinței prin admiterea acțiunii, nu este în contradicție cu practica judiciară a Curții Supreme de Justiție depusă de pârâtă, numai că în cauza de față nu s-a dovedit principiul înscris în art.1082 Cod civil.

Potrivit art.274 cod procedură civilă urmează ca pârâta intimată să plătească reclamantei recurente suma de 4.200.000 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ de APĂ CANAL Iași împotriva deciziei nr.266 din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Iași, modifică decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentința în sensul că admite acțiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei 34.566.336 lei cu titlu de penalități de întârziere și 4.200.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.