ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C.”P.” SA a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, anularea actelor administrative privind constituirea fără drept a unei străzi, pe terenul proprietatea reclamantei, din str. Coralilor nr.31. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.546 din 2 mai 2001, a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a indicat nici un act administrativ vătămător și că, potrivit concluziilor expertizei, pe terenul în discuție nu există creat drumul Hulubești.

În recursul reclamantei, Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 474 din 6 februarie 2002, a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a fi precizat obiectul acțiunii, în raport de care, reclamantul să introducă în cauză emitentul actului, întrucât adresele indicate nu reprezintă acte administrativ, ci un punct de vedere al organului administrativ.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.314 din 26 martie 2002, a respins acțiunea reclamantei, reținând următoarele: Prin notele depuse la dosar, la 7 martie 2002, intitulate, precizări de acțiune, reclamanta pretinde că prima instanță nu a făcut suficiente demersuri pentru ca autoritățile administrative să comunice actele privind constituirea străzii Hulubești; că sunt două categorii de acte: acte de proprietate în care se face mențiuni despre stradă și decizia de constituire și de numire a străzii. Totodată, prin aceeași cerere, „precizatoare” s-a solicitat completarea raportului de expertiză și proba cu înscrisuri, cu mențiunea că „după știința” reclamantei este vorba de trei titluri de proprietate, comunicate Ministerului Industriilor în alt dosar, în care se face referire la existența străzii – drumului Hulubești.

Or, în raport de îndrumările date prin decizia de casare, reclamanta nu și-a precizat acțiunea cu respectarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. , deși a beneficiat de asistență juridică. Astfel, se reține că, din notele depuse la dosar, la 7 martie 2002, nu rezultă care sunt actele administrative care vatămă drepturile legitime ale reclamantei, acestea nefiind indicate; ca de altfel nici emitentul lor.

Împotriva sentinței a declarat recurs S.C.”P.” SA București, susținând, în esență: întâi, că actele referitoare la existența străzii Hulubești, având în vedere caracterul lor individual, nu au fost publicate și nici nu i-au fost comunicate societății; în al doilea rând că, instanța primă nu a intervenit pentru comunicarea actelor în care se face mențiune la existența străzii Hulubești, motiv pentru care nu au fost aduse la îndeplinire îndrumările date prin decizia de casare; în al treilea rând că, acțiunea cuprinde toate elementele pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar alte precizări nu pot fi făcute. Recursul este nefondat. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În cauză, se constată că, judecătorii fondului au respectat cerințele dispozițiunilor legale menționate, în sensul că s-au conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, solicitând reclamantei să-și precizeze acțiunea, prin indicarea actelor administrative, care vatămă drepturile sale legitime, precum și a emitentului. Dar, reclamanta nu a făcut precizările necesare, așa cum s-a dispus prin decizia de casare, pentru determinarea actelor administrative și emitentului, ci a solicitat completarea probatoriului, deși nu s-au dat îndrumări în acest sens. Eventuala completare a probatoriului se putea dispune numai după precizarea obiectului acțiunii, ceea ce reclamanta nu a făcut, în condițiile prevăzute de art.112 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă: numele, domiciliul sau reședința părților (pct.1) obiectul cererii (pct.3), motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Față de cele menționate, soluția adoptată este legală și temeinică, întrucât obiectul acțiunii nu a fost precizat, pentru a se putea verifica incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr.29/1990, deși reclamanta era obligată în acest sens, potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare. În consecință, recursul este nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.C. ”P.”SA București împotriva sentinței civile nr.314 din 26 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.