ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C.”P.”
SA a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și
Consiliul General al Municipiului București, anularea actelor administrative
privind constituirea fără drept a unei străzi, pe terenul proprietatea reclamantei,
din str. Coralilor nr.31.
Curtea
de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.546
din 2 mai 2001, a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a
indicat nici un act administrativ vătămător și că, potrivit concluziilor
expertizei, pe terenul în discuție nu există creat drumul Hulubești.
În
recursul reclamantei, Curtea Supremă de Justiție, secția contencios
administrativ, prin decizia civilă nr. 474 din 6 februarie 2002, a casat
sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a fi precizat
obiectul acțiunii, în raport de care, reclamantul să introducă în cauză
emitentul actului, întrucât adresele indicate nu reprezintă acte administrativ,
ci un punct de vedere al organului administrativ.
Cu
ocazia rejudecării, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ,
prin sentința civilă nr.314 din 26 martie 2002, a respins acțiunea reclamantei,
reținând următoarele:
Prin
notele depuse la dosar, la 7 martie 2002, intitulate, precizări de acțiune,
reclamanta pretinde că prima instanță nu a făcut suficiente demersuri pentru ca
autoritățile administrative să comunice actele privind constituirea străzii
Hulubești; că sunt două categorii de acte: acte de proprietate în care se face
mențiuni despre stradă și decizia de constituire și de numire a străzii.
Totodată,
prin aceeași cerere, „precizatoare” s-a solicitat completarea raportului de
expertiză și proba cu înscrisuri, cu mențiunea că „după știința” reclamantei
este vorba de trei titluri de proprietate, comunicate Ministerului
Industriilor în alt dosar, în care se face referire la existența străzii –
drumului Hulubești.
Or, în
raport de îndrumările date prin decizia de casare, reclamanta nu și-a precizat
acțiunea cu respectarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. , deși a
beneficiat de asistență juridică.
Astfel,
se reține că, din notele depuse la dosar, la 7 martie 2002, nu rezultă care
sunt actele administrative care vatămă drepturile legitime ale reclamantei,
acestea nefiind indicate; ca de altfel nici emitentul lor.
Împotriva
sentinței a declarat recurs S.C.”P.” SA București, susținând, în esență: întâi,
că actele referitoare la existența străzii Hulubești, având în vedere
caracterul lor individual, nu au fost publicate și nici nu i-au fost
comunicate societății; în al doilea rând că, instanța primă nu a intervenit
pentru comunicarea actelor în care se face mențiune la existența străzii Hulubești,
motiv pentru care nu au fost aduse la îndeplinire îndrumările date prin decizia
de casare; în al treilea rând că, acțiunea cuprinde toate elementele pentru
soluționarea pe fond a cauzei, iar alte precizări nu pot fi făcute.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de
recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității
administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În
cauză, se constată că, judecătorii fondului au respectat cerințele
dispozițiunilor legale menționate, în sensul că s-au conformat îndrumărilor
date prin decizia de casare, solicitând reclamantei să-și precizeze acțiunea,
prin indicarea actelor administrative, care vatămă drepturile sale legitime,
precum și a emitentului.
Dar,
reclamanta nu a făcut precizările necesare, așa cum s-a dispus prin decizia de
casare, pentru determinarea actelor administrative și emitentului, ci a
solicitat completarea probatoriului, deși nu s-au dat îndrumări în acest sens.
Eventuala
completare a probatoriului se putea dispune numai după precizarea obiectului
acțiunii, ceea ce reclamanta nu a făcut, în condițiile prevăzute de art.112 C.
proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă:
numele, domiciliul sau reședința părților (pct.1) obiectul cererii (pct.3),
motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor
pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Față de
cele menționate, soluția adoptată este legală și temeinică, întrucât obiectul
acțiunii nu a fost precizat, pentru a se putea verifica incidența dispozițiilor
art. 1 din Legea nr.29/1990, deși reclamanta era obligată în acest sens,
potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare.
În
consecință, recursul este nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul
declarat de S.C. ”P.”SA București împotriva sentinței civile nr.314 din 26
martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca
nefondat.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.