ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul
C.A.împotriva deciziei nr. 77 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești
– Secția Civilă.
La apelul
nominal au lipsit: recurentul-reclamant C.A. și intimatul-pârât F.I.F.
Procedura
completă.
Recurentul-reclamant
a solicitat judecarea cauzei în lipsă depunând note scrise.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 144 din 12 februarie 1998, Judecătoria Câmpina, investită prin
strămutarea judecării pricinii de la Judecătoria Târgu Mureș, a condamnat la
pedeapsa cu închisoare pe F.I., pentru ucidere din culpă și pentru vătămare
corporală gravă a lui C.A., infracțiuni comise la 1 iulie 1993, când s-a produs
accidentul de circulație și a disjuns soluționarea laturii civile vizând
pretenția reclamantului (parte civilă) la despăgubiri reprezentând
contravaloarea unei ferme agricole avute în proprietate la data producerii
accidentului și pe care a înstrăinat-o din această cauză, precum și veniturile
pe care le-ar fi realizat, dacă ferma ar fi rămas în patrimoniul său.
Soluționând
latura civilă prin sentința civilă nr. 2250 din 28 mai 1998, Judecătoria
Câmpina a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului C.A. în contradictoriu
cu pârâtul F.I., apreciind că accidentul suferit de partea vătămată, nu a
determinat în mod esențial actul de dispoziție prin care aceasta a înstrăinat o
parte din patrimoniu, iar în calitatea sa de administrator al fermei având
angajați, rezultatele economice nu erau determinate de efortul lui fizic.
Sentința a
fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță
de fond prin decizia nr. 1811 din 9 iulie 1999 a Tribunalului Prahova, ca
urmare a admiterii apelului formulat de C.A..
Judecătoria
Câmpina în soluționarea cauzei după desființarea sentinței inițial pronunțate,
a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant și a declinat
competența în favoarea Tribunalului Prahova, în raport cu pretenția inițială de
500.000.000 lei și de dispozițiile art. 2 lit. b C.proc.civ., prin sentința
civilă nr. 117 din 13 ianuarie 2000.
Cauza a fost
înregistrată sub nr. 1328/2000 la Tribunalul Prahova, care, în baza probelor
administrate, prin sentința civilă nr. 27 din 16 februarie 2001, a admis în
parte acțiunea civilă disjunsă ce a format obiectul dosarului penal nr. 1935/1997
al Judecătoriei Câmpina și în consecință:
- a obligat pe
pârâtul F.I. să plătească reclamantului C.A. suma de 469.418.027 lei
despăgubiri civile conform expertizei P.S. modificată;
- a respins ca
neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata daunelor constând în venitul
pe care l-ar fi obținut reclamantul după înstrăinarea fermei agrozootehnice;
- a obligat
pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250.000 lei.
Pentru a
hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 144 din 12
februarie 1998 pronunțată de Judecătoria Câmpina, s-au stabilit elementele
necesare antrenării răspunderii civile delictuale pentru acordarea de
despăgubiri părții civile.
Cuantumul
prejudiciului suferit de reclamant și pe care pârâtul trebuie să-l acopere
(contravaloarea exploatației agricole cu profil zootehnic înstrăinată în urma
accidentului produs din vina pârâtului) a fost stabilit de tribunal în raport
de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul P.N. S., acceptat
pentru soluționarea cauzei de reclamantul, care, deși nemulțumit de cele două
expertize efectuate, nu a înțeles să solicite o altă expertiză, suma fiind
reactualizată cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de
Statistică și Studii Economice – Direcția Generală Cluj prin actul aflat la
fila 79 din dosarul de fond.
Reactualizarea
a cuprins perioada 1 iulie 1993 (data producerii accidentului) și până la
lichidarea fermei zootehnice proprietatea reclamantului, ajungându-se astfel la
suma de 469.418.027 lei, la care pârâtul a fost obligat cu titlu de
despăgubiri.
Tribunalul a
considerat neîntemeiat capătul de cerere privind venitul pe care l-ar fi
obținut reclamantul după lichidarea firmei, reținând că prin înstrăinarea
respectivei ferme, acesta a obținut un preț care înlocuiește pretențiile sale,
despăgubirile cuvenindu-i-se doar pe perioada până la înstrăinare, ulterior
suma obținută înlocuind veniturile ce le-ar fi realizat prin însăși
manifestarea sa de voință de a vinde ferma.
Soluția
pronunțată de instanța de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești –
Secția Civilă care, prin decizia nr. 77 din 17 iulie 2001 a respins ca nefondat
apelul reclamantului.
Reclamantul
C.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, fără a indica
vreunul din motivele de casare prevăzut de art. 304 din codul de procedură
civilă, ci făcând doar o relatare a faptelor procesului și diverse considerații
la adresa membrilor completelor de judecată.
Recursul este
nefondat.
Art. 304 din
C.proc.civ. prevede limitativ la punctele 1 – 10 motivele pentru care se poate
cere casarea unei hotărâri.
În
conformitate cu art. 303 alin. 2 din același cod, fiecare motiv de recurs va fi
arătat și dezvoltat separat.
Recursul fiind
o cale de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității și
temeiniciei hotărârii atacate, se face în raport cu motivele de casare
prevăzute de lege și dezvoltate separat, sau în raport de motivele de ordine
publică.
În speță,
motivele invocate nu se întemeiază pe nici unul din cazurile de casare
prevăzute de lege, iar susținerile recurentului nu fac posibilă încadrarea lor
în vreunul din motivele de casare a hotărârii atacate.
Față de cele
ce preced și, întrucât în cauză nu s-au evidențiat motive de ordine publică,
recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.A.
împotriva deciziei nr. 77 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția
Civilă
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.