ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1638/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C.A.împotriva deciziei nr. 77 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă. La apelul nominal au lipsit: recurentul-reclamant C.A. și intimatul-pârât F.I.F. Procedura completă. Recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă depunând note scrise.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 144 din 12 februarie 1998, Judecătoria Câmpina, investită prin strămutarea judecării pricinii de la Judecătoria Târgu Mureș, a condamnat la pedeapsa cu închisoare pe F.I., pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală gravă a lui C.A., infracțiuni comise la 1 iulie 1993, când s-a produs accidentul de circulație și a disjuns soluționarea laturii civile vizând pretenția reclamantului (parte civilă) la despăgubiri reprezentând contravaloarea unei ferme agricole avute în proprietate la data producerii accidentului și pe care a înstrăinat-o din această cauză, precum și veniturile pe care le-ar fi realizat, dacă ferma ar fi rămas în patrimoniul său.

Soluționând latura civilă prin sentința civilă nr. 2250 din 28 mai 1998, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului C.A. în contradictoriu cu pârâtul F.I., apreciind că accidentul suferit de partea vătămată, nu a determinat în mod esențial actul de dispoziție prin care aceasta a înstrăinat o parte din patrimoniu, iar în calitatea sa de administrator al fermei având angajați, rezultatele economice nu erau determinate de efortul lui fizic. Sentința a fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond prin decizia nr. 1811 din 9 iulie 1999 a Tribunalului Prahova, ca urmare a admiterii apelului formulat de C.A..

Judecătoria Câmpina în soluționarea cauzei după desființarea sentinței inițial pronunțate, a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant și a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova, în raport cu pretenția inițială de 500.000.000 lei și de dispozițiile art. 2 lit. b C.proc.civ., prin sentința civilă nr. 117 din 13 ianuarie 2000. Cauza a fost înregistrată sub nr. 1328/2000 la Tribunalul Prahova, care, în baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 27 din 16 februarie 2001, a admis în parte acțiunea civilă disjunsă ce a format obiectul dosarului penal nr. 1935/1997 al Judecătoriei Câmpina și în consecință: - a obligat pe pârâtul F.I. să plătească reclamantului C.A.

suma de 469.418.027 lei despăgubiri civile conform expertizei P.S. modificată; - a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata daunelor constând în venitul pe care l-ar fi obținut reclamantul după înstrăinarea fermei agrozootehnice; - a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 144 din 12 februarie 1998 pronunțată de Judecătoria Câmpina, s-au stabilit elementele necesare antrenării răspunderii civile delictuale pentru acordarea de despăgubiri părții civile. Cuantumul prejudiciului suferit de reclamant și pe care pârâtul trebuie să-l acopere (contravaloarea exploatației agricole cu profil zootehnic înstrăinată în urma accidentului produs din vina pârâtului) a fost stabilit de tribunal în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul P.N.

S., acceptat pentru soluționarea cauzei de reclamantul, care, deși nemulțumit de cele două expertize efectuate, nu a înțeles să solicite o altă expertiză, suma fiind reactualizată cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice – Direcția Generală Cluj prin actul aflat la fila 79 din dosarul de fond. Reactualizarea a cuprins perioada 1 iulie 1993 (data producerii accidentului) și până la lichidarea fermei zootehnice proprietatea reclamantului, ajungându-se astfel la suma de 469.418.027 lei, la care pârâtul a fost obligat cu titlu de despăgubiri.

Tribunalul a considerat neîntemeiat capătul de cerere privind venitul pe care l-ar fi obținut reclamantul după lichidarea firmei, reținând că prin înstrăinarea respectivei ferme, acesta a obținut un preț care înlocuiește pretențiile sale, despăgubirile cuvenindu-i-se doar pe perioada până la înstrăinare, ulterior suma obținută înlocuind veniturile ce le-ar fi realizat prin însăși manifestarea sa de voință de a vinde ferma. Soluția pronunțată de instanța de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești – Secția Civilă care, prin decizia nr. 77 din 17 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Reclamantul C.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzut de art. 304 din codul de procedură civilă, ci făcând doar o relatare a faptelor procesului și diverse considerații la adresa membrilor completelor de judecată.

Recursul este nefondat. Art. 304 din C.proc.civ. prevede limitativ la punctele 1 – 10 motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. În conformitate cu art. 303 alin. 2 din același cod, fiecare motiv de recurs va fi arătat și dezvoltat separat. Recursul fiind o cale de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, se face în raport cu motivele de casare prevăzute de lege și dezvoltate separat, sau în raport de motivele de ordine publică. În speță, motivele invocate nu se întemeiază pe nici unul din cazurile de casare prevăzute de lege, iar susținerile recurentului nu fac posibilă încadrarea lor în vreunul din motivele de casare a hotărârii atacate.

Față de cele ce preced și, întrucât în cauză nu s-au evidențiat motive de ordine publică, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 77 din 17 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.