ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2082/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 74,

pronunțată la data de 10 iunie 2002 în dosarul nr. 2293/2002, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, judecând după

casare și respingând excepțiile cu privire la inadmisibilitatea acțiunii și a

lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta D.T.D., împotriva pârâților Ministerul Apelor

și Protecției Mediului și a fostului ministru T.R.

Prin aceeași hotărâre, a dispus

obligarea ministerului – prin conducătorul său – să plătească reclamantei suma

de 15.047.760 lei, cu titlu de daune pentru executarea cu întârziere a

sentinței civile nr. 167 din 25 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, pe perioada 25 august 1999 – 19 septembrie 2000 și a respins cererea

reclamantei pentru aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi de întârziere,

conducătorului autorității administrative pârâte, potrivit prevederilor art.

100 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel, judecând după casare, a reținut în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată și precizată

cu ocazia rejudecării, reclamanta a chemat în judecată pe Ministrul Apelor și

Protecției Mediului, precum și Ministerul Apelor și Protecției Mediului, cerând

în temeiul art. 16 și 10 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, pe de o parte,

obligarea la plata de daune rezultând din neexecutarea sentinței civile nr. 167

din 25 august 1999 și, pe de altă parte, aplicarea unei amenzi de 500 lei pe zi

întârziere împotriva conducătorului ministerului.

Că, prin sentința civilă nr. 167 din

25 august 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin

decizia nr. 2069 din 8 iunie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost

anulat actul administrativ atacat și a fost obligat Ministerul Apelor și

Protecției Mediului să valideze rezultatele concursului din data de 20 mai

1999, la care reclamanta a fost declarată reușită pentru ocuparea postului de

șef serviciu reglementări în Agenția de Protecție a Mediului Ploiești.

Că, deși autoritatea administrativă

pârâtă era obligată să pună în executare hotărârea judecătorească în termen de

30 de zile de la data când aceasta a rămas irevocabilă (8 iunie 2000),

executarea s-a realizat abia la data de 19 septembrie 2000, prin emiterea

deciziei nr. 40 din 19 septembrie 2000 de către Agenția de Protecție a Mediului

Ploiești. Această întârziere a fost de natură să-i producă reclamantei un

prejudiciu în sumă de 15.047.760 lei, reprezentând diferența dintre salariul de

inginer gradul I gradația II și cel ce i se cuvenea pentru funcția pe care

fusese declarată reușită în urma concursului și care urmează să-i fie acoperit

de către ministerul pârât.

Cu privire la cererea reclamantei,

de aplicare a unei amenzi de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, în sarcina

conducătorului autorității administrative pârâte, instanța de rejudecare a

reținut că este neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri:

Mediului, susținând că hotărârea nu este legală, deoarece autoritatea

administrativă competentă să pună în executare hotărârea judecătorească

irevocabilă, era Agenția de Protecție a Mediului Ploiești, cea care a și emis,

de altfel, decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000, prin care reclamanta a fost

numită în funcția pe care fusese declarată reușită la concursul din litigiu.

Protecției Mediului, pârâtul T.R., susținând, în esență, că în mod greșit

acțiunea a fost admisă și față de el, deși autoritatea competentă să dispună

executarea hotărârii judecătorești irevocabile, era șeful Agenției de Protecție

a Mediului Ploiești, care a și emis decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000. Pe

de altă parte, a mai arătat că instanța de fond, în mod corect, a respins

cererea de amendare a sa cu 500 lei pe zi de întârziere, ca fiind neîntemeiată,

dar greșit a fost obligat să plătească daune reclamantei.

Recursul formulat de Ministerul

Apelor și Protecției Mediului este neîntemeiat și va fi respins ca atare.

Este necontestat că actul

administrativ atacat prin acțiune și anulat prin sentința civilă nr. 167 din 25

august 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost emis de Ministerul

Apelor și Protecției Mediului, care a fost obligat să valideze rezultatul

concursului din 20 mai 1999, la care reclamanta fusese declarată reușită pentru

ocuparea funcției de șef de serviciu.

Este adevărat că decizia nr. 40 din

19 septembrie 2000 pentru numirea intimatei-reclamante în funcția de șef de

serviciu, a fost emisă de șeful Agenției pentru Protecția Mediului potrivit

competențelor sale legale privind numirea în funcție a funcționarilor publici

din subordine, dar acest lucru s-a realizat ca urmare a comunicării ce i-a fost

făcută prin adresa nr. 51416/U.L. din 19 septembrie 2000 a Direcției Generale

de Resurse și Dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului.

Pe de altă parte, așa cum rezultă

din ansamblul prevederilor H.G. nr. 104/1999 privind organizarea și

funcționarea fostului Minister al Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în

vigoare la data respectivă, Agenția pentru Protecția Mediului Ploiești era un

serviciu public deconcentrat la nivelul județului, făcând parte din structura

teritorială a ministerului și subordonată ierarhic.

Astfel fiind, apărarea recurentei,

cum că răspunderea pentru executarea cu întârziere a hotărârii judecătorești

s-ar afla în sarcina șefului Agenției pentru Protecția Mediului Ploiești, este

neîntemeiată și, în mod corect nu a fost însușită de instanța de fond, din

moment ce nu s-a produs nici o dovadă că acesta nu s-ar fi conformat ordinului

ierarhic de executare a acelei hotărâri.

Dimpotrivă, așa cum s-a arătat,

decizia nr. 40 din 19 septembrie 2000 a fost emisă de șeful agenției în aceeași

zi în care organul ierarhic-superior i-a transmis adresa nr. 51416/VL din 19

septembrie 2000.

În concluzie, în mod judicios

instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

ministerului și a admis în parte acțiunea, acordând reclamantei daune pentru

întârziere.

Recursul formulat de recurentul

pârât T.R. este întemeiat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

În conformitate cu prevederile art.

16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, temeiul

legal al acțiunii formulată de reclamantă, în cazul în care termenul prevăzut

de alin. (1) nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității

administrative sancțiunea prevăzută de art. 10 alin. (3) (amenda de 500 lei

pentru fiecare zi de întârziere nejustificată), iar reclamantului i se vor

acorda daune pentru întârziere.

Instanța de fond, așa cum s-a

arătat, a respins cererea reclamantei, de aplicare a amenzii de 500 lei pentru

fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului ministerului pârât, dar a

dispus obligarea ministerului – prin conducătorul său – de a plăti reclamantei,

daunele de întârziere.

Or, invocând prevederile art. 16

alin. (2) din Legea nr. 29/1990, ca temei legal al acțiunii sale, reclamanta nu

putea obține obligarea conducătorului autorității administrative, care ar fi

fost posibilă legal doar în temeiul art. 13 alin. (1) din aceeași lege și în

limita dovedirii vinovăției acestuia.

De altfel, instanța de fond nu a

motivat în nici un mod în ce a constat vinovăția recurentului-pârât care să fi

constituit temeiul răspunderii sale pentru daunele respective.

În concluzie, recursul formulat de

recurentul pârât T.R. va fi admis și sentința atacată va fi modificată, în

sensul înlăturării obligației sale la plata daunelor la care a fost obligat

Ministerul Apelor și Protecției Mediului, în favoarea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.T.

împotriva sentinței civile nr. 74 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și comercială.

Modifică sentința, în sensul că

înlătură măsura obligării recurentului la plata daunelor.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Apelor și Protecției Mediului.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 mai 2003.