ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 iulie 2002, SC R.I. SRL Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărâre judecătorească să se infirme decizia nr. 240 din 24 iunie 2002 și să se trimită cauza spre soluționare administrativ jurisdicțională autorității pârâte. În motivarea cererii, SC R.I. SRL Constanța a arătat că la data de 16 mai 2002 s-a adresat Consiliului Concurenței cu o plângere împotriva Oficiului Național Român pentru Recrutarea și Plasarea Forței de Muncă în Străinătate, aflat în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, minister care, prin acest oficiu, desfășoară o activitate comercială care este prevăzută în codul activităților comerciale la nr. 7450 (activitate de recrutare și plasare forță de muncă),.

încercând astfel să înlăture de pe piață pe ceilalți agenți economici care desfășoară o asemenea activitate de peste 10 ani, printre care se află și agentul economic reclamant. Reclamanta a mai arătat că răspunsul primit de la Consiliul Concurenței, prin decizia nr. 240 din 24 iunie 2002, este o autoexceptare a competenței atributive a acestuia care este, în realitate, o denegare de dreptate, competența lui fiind indiscutabilă în domeniul prestațiilor de serviciu ce se asimilează mecanismului pieții internaționale a muncii, prestație care se supune Legii concurenței nr. 21/1996, nefiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (4) lit. a) din lege care nu pot viza decât piața internă a muncii, iar nu și pe cea internațională.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 168/CA din 28 noiembrie 2002 a respins ca nefondată cererea reclamantei, reținând, în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (4) și cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 21/1996. În cauză, au declarat recurs ambele părți. Astfel, SC R.I. SRL, a criticat sentința instanței de fond, invocând dispozițiile art. 304 art. 7, 8 și 9, precum și ale art. 304 1 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, fie cu trimiterea cauzei spre judecare Curții de Apel Constanța, conform art. 313 C. proc.

civ. sau evocând fondul, procedând conform art. 314 din același cod. Aceasta susține că instanța de fond, în baza unor considerente contradictorii și în condițiile unei interpretări greșite a dispozițiilor legale, a apreciat greșit raportul juridic dedus judecății. Consiliul Concurenței a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2002 (premergătoare sentinței civile nr. 168 din 28 noiembrie 2002) și a sentinței respective, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a respins nejustificat excepția lipsei competenței Curții de Apel Constanța în ceea ce privește soluționarea litigiilor care au ca obiect soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate împotriva deciziilor Consiliului Concurenței.

Examinând hotărârile atacate în raport cu toate criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul declarat de Consiliul Concurenței este fondat. Legea concurenței stabilește anumite competențe speciale în favoarea Curții de Apel București. Astfel, prin art. 21 alin. (6) se dispune ca deciziile adoptate în plen de către Consiliul Concurenței pot fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedură de contencios administrativ la Curtea de Apel București. De asemenea, prin art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 se dispune ca deciziile luate de Consiliul Concurenței în aplicarea prevederilor art. 50 și ale art. 51 vor putea fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București.

Din interpretarea acestor două norme, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a da în competența exclusivă a Curții de Apel București soluționarea cererilor de chemare în judecată, formulate împotriva deciziilor emise de către Consiliului Concurenței, cu excepția situației prevăzute de art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996. Stabilirea competenței exclusive în favoarea Curții de Apel București exprimă voința legiuitorului de a institui o instanță specializată care să soluționeze cu celeritate și unitar litigiile de mare complexitate și tehnicitate specifice domeniului concurenței (unde se interferează aspecte de drept administrativ, civil, comercial, contravențional și chiar penal).

Așadar din interpretarea teleologică a dispozițiilor legii, se reține că și în cazul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, instanța competentă a soluționa cauza este tot Curtea de Apel București, examinarea deciziei prin care autoritatea de concurență apreciază că cererea sau plângerea prevăzută de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prezintă sau nu suficiente temeiuri pentru a justifica primirea unei investigații, necesitând aceeași specializare ca și în cazurile prevăzute de art. 20 sau art. 50, 51 și 52 din Legea nr. 21/1996. De altfel, prin art. 126 alin. (5) și (6) din Constituția României, aprobată prin Referendumul Național din 18 – 19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003, existența instanțelor specializate este legitimată constituțional.

Totodată, nu doar aspectele de drept comparat referitoare la aplicarea legii concurenței conduce la aceeași concluzie, ci și faptul că legislația internă a adoptat o soluție similară prin art. 37 din O.U.G. nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, prin art. 14 alin. (6) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, stabilind competența de soluționare a litigiilor exclusiv în favoarea Curții de Apel București. Prin urmare, constatându-se că acest recurs este fondat, se va casa încheierea și sentința atacată și se va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ. În consecință, în raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată, recursul declarat de societatea comercială care vizează aspectele de fond ale cauzei, nu poate fi primit, dar cu ocazia rejudecării cauzei vor fi avute în vedere toate susținerile acesteia ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 168/CA din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, precum și a încheierii din 16 septembrie 2002 a aceleiași instanțe. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de SC R.I. SRL Constanța. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.