ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 22 iulie 2002, SC R.I. SRL Constanța a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărâre judecătorească să se infirme

decizia nr. 240 din 24 iunie 2002 și să se trimită cauza spre soluționare

administrativ jurisdicțională autorității pârâte.

În motivarea cererii, SC R.I. SRL

Constanța a arătat că la data de 16 mai 2002 s-a adresat Consiliului

Concurenței cu o plângere împotriva Oficiului Național Român pentru Recrutarea

și Plasarea Forței de Muncă în Străinătate, aflat în subordinea Ministerului

Muncii și Solidarității Sociale, minister care, prin acest oficiu, desfășoară o

activitate comercială care este prevăzută în codul activităților comerciale la

nr. 7450 (activitate de recrutare și plasare forță de muncă),. încercând astfel

să înlăture de pe piață pe ceilalți agenți economici care desfășoară o asemenea

activitate de peste 10 ani, printre care se află și agentul economic reclamant.

Reclamanta a mai arătat că răspunsul

primit de la Consiliul Concurenței, prin decizia nr. 240 din 24 iunie 2002,

este o autoexceptare a competenței atributive a acestuia care este, în

realitate, o denegare de dreptate, competența lui fiind indiscutabilă în

domeniul prestațiilor de serviciu ce se asimilează mecanismului pieții

internaționale a muncii, prestație care se supune Legii concurenței nr.

21/1996, nefiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (4) lit. a) din lege care

nu pot viza decât piața internă a muncii, iar nu și pe cea internațională.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a respins

excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, iar prin sentința civilă

nr. 168/CA din 28 noiembrie 2002 a respins ca nefondată cererea reclamantei,

reținând, în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (4)

și cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.

În cauză, au declarat recurs ambele

părți.

Astfel, SC R.I. SRL, a criticat

sentința instanței de fond, invocând dispozițiile art. 304 art. 7, 8 și 9,

precum și ale art. 304

1

C. proc. civ. și a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, fie cu trimiterea cauzei spre judecare

Curții de Apel Constanța, conform art. 313 C. proc. civ. sau evocând fondul,

procedând conform art. 314 din același cod. Aceasta susține că instanța de

fond, în baza unor considerente contradictorii și în condițiile unei

interpretări greșite a dispozițiilor legale, a apreciat greșit raportul juridic

dedus judecății.

Consiliul Concurenței a declarat

recurs împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2002 (premergătoare

sentinței civile nr. 168 din 28 noiembrie 2002) și a sentinței respective,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanța de

fond a respins nejustificat excepția lipsei competenței Curții de Apel

Constanța în ceea ce privește soluționarea litigiilor care au ca obiect

soluționarea cererilor de chemare în judecată formulate împotriva deciziilor

Consiliului Concurenței.

Examinând hotărârile atacate în

raport cu toate criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, se constată că recursul declarat de Consiliul Concurenței este

fondat.

Legea concurenței stabilește anumite

competențe speciale în favoarea Curții de Apel București. Astfel, prin art. 21

alin. (6) se dispune ca deciziile adoptate în plen de către Consiliul

Concurenței pot fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după

caz, de la comunicare, în procedură de contencios administrativ la Curtea de

Apel București. De asemenea, prin art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 se

dispune ca deciziile luate de Consiliul Concurenței în aplicarea prevederilor

art. 50 și ale art. 51 vor putea fi atacate în contencios administrativ la

Curtea de Apel București.

Din interpretarea acestor două

norme, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a da în competența

exclusivă a Curții de Apel București soluționarea cererilor de chemare în

judecată, formulate împotriva deciziilor emise de către Consiliului

Concurenței, cu excepția situației prevăzute de art. 60 alin. (5) din Legea nr.

21/1996.

Stabilirea competenței exclusive în

favoarea Curții de Apel București exprimă voința legiuitorului de a institui o

instanță specializată care să soluționeze cu celeritate și unitar litigiile de

mare complexitate și tehnicitate specifice domeniului concurenței (unde se

interferează aspecte de drept administrativ, civil, comercial, contravențional

și chiar penal).

Așadar din interpretarea teleologică

a dispozițiilor legii, se reține că și în cazul art. 46 alin. (2) din Legea nr.

21/1996, instanța competentă a soluționa cauza este tot Curtea de Apel

București, examinarea deciziei prin care autoritatea de concurență apreciază că

cererea sau plângerea prevăzută de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 21/1996

prezintă sau nu suficiente temeiuri pentru a justifica primirea unei

investigații, necesitând aceeași specializare ca și în cazurile prevăzute de

art. 20 sau art. 50, 51 și 52 din Legea nr. 21/1996.

De altfel, prin art. 126 alin. (5)

și (6) din Constituția României, aprobată prin Referendumul Național din 18 –

19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 22

octombrie 2003, existența instanțelor specializate este legitimată

constituțional.

Totodată, nu doar aspectele de drept

comparat referitoare la aplicarea legii concurenței conduce la aceeași

concluzie, ci și faptul că legislația internă a adoptat o soluție similară prin

art. 37 din O.U.G. nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002 privind cadrul

general de reglementare a comunicațiilor, prin art. 14 alin. (6) din Legea nr.

318/2003 a energiei electrice, stabilind competența de soluționare a litigiilor

exclusiv în favoarea Curții de Apel București.

Prin urmare, constatându-se că acest

recurs este fondat, se va casa încheierea și sentința atacată și se va trimite

cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ.

În consecință, în raport cu soluția

ce urmează a fi pronunțată, recursul declarat de societatea comercială care vizează

aspectele de fond ale cauzei, nu poate fi primit, dar cu ocazia rejudecării

cauzei vor fi avute în vedere toate susținerile acesteia ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 168/CA din 28 noiembrie

2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, precum și

a încheierii din 16 septembrie 2002 a aceleiași instanțe.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de SC

R.I. SRL Constanța.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2003.