ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
data de 22 martie 2004, la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a
formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004,
pe care această secție a pronunțat-o în dosarul nr. 2752/2002, susținând că
această hotărâre este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, a motivat petentul-contestator,
instanța de recurs nu a observat că SC R.I. SA nu a solicitat, nu a precizat,
cu ocazia abrogării art. 8 din Legea nr. 156/2000, că își modifică primul capăt
al cererii, în sensul că dorește să se constate dacă îndeplinea sau nu
condițiile pentru a fi acreditat.
Contestația în anulare este
nefondată.
Prin decizia nr. 70 din 15
ianuarie 2004 a fost admis recursul declarat de SC R.I. SA Constanța, a fost
casată sentința civilă nr. 112 din 19 septembrie 2002 a secției de contencios
administrativ a Curții de Apel Constanța și cauza a fost trimisă, pentru rejudecare,
aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de recurs a reținut că societatea comercială reclamantă a
învestit instanța de fond să se pronunțe asupra legalității refuzului
autorității pârâte de a-i recunoaște dreptul la desfășurarea unei activități de
mediere în condițiile Legii nr. 156/2000, privind protecția cetățenilor români
care lucrează în străinătate.
De asemenea, a mai reținut
că la data când a fost învestită instanța, art. 8 din Legea nr. 156/2000 era în
vigoare, astfel că era datoare să se pronunțe asupra legalității refuzului
autorității pârâte de a-i acorda acreditarea prevăzută de lege, abrogarea
ulterioară a art. 8 nefiind în măsură să justifice legal respingerea acțiunii,
ca rămasă fără obiect, astfel că a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiași
instanțe.
În ceea ce privește
susținerea făcută în cererea de față, de către petenta-contestatoare, potrivit art.
318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu
contestație în anulare, între altele, atunci când soluția dată este rezultatul
unei greșeli materiale.
Dar fiind vorba de un text
de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv,
pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond
ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale
judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greșită, ca tardiv, a unui
recurs, anularea greșită, ca netimbrat ori respingerea greșită a unui recurs,
ca formulat de o persoană fără calitate, etc.
Astfel, s-ar ajunge ca
printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă
cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce
este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.
În concluzie, contestația în
anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei
împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 iunie 2005.