ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2004, la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004, pe care această secție a pronunțat-o în dosarul nr. 2752/2002, susținând că această hotărâre este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, a motivat petentul-contestator, instanța de recurs nu a observat că SC R.I. SA nu a solicitat, nu a precizat, cu ocazia abrogării art. 8 din Legea nr. 156/2000, că își modifică primul capăt al cererii, în sensul că dorește să se constate dacă îndeplinea sau nu condițiile pentru a fi acreditat.

Contestația în anulare este nefondată. Prin decizia nr. 70 din 15 ianuarie 2004 a fost admis recursul declarat de SC R.I. SA Constanța, a fost casată sentința civilă nr. 112 din 19 septembrie 2002 a secției de contencios administrativ a Curții de Apel Constanța și cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că societatea comercială reclamantă a învestit instanța de fond să se pronunțe asupra legalității refuzului autorității pârâte de a-i recunoaște dreptul la desfășurarea unei activități de mediere în condițiile Legii nr. 156/2000, privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.

De asemenea, a mai reținut că la data când a fost învestită instanța, art. 8 din Legea nr. 156/2000 era în vigoare, astfel că era datoare să se pronunțe asupra legalității refuzului autorității pârâte de a-i acorda acreditarea prevăzută de lege, abrogarea ulterioară a art. 8 nefiind în măsură să justifice legal respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, astfel că a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe. În ceea ce privește susținerea făcută în cererea de față, de către petenta-contestatoare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, între altele, atunci când soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Dar fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greșită, ca tardiv, a unui recurs, anularea greșită, ca netimbrat ori respingerea greșită a unui recurs, ca formulat de o persoană fără calitate, etc. Astfel, s-ar ajunge ca printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.

În concluzie, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei împotriva deciziei nr. 70 din 15 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.