ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29

septembrie 2000, la Tribunalul Constanța, sub nr. 99, reclamanta SC V. SRL

Constanța a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă

Constanța, anularea actelor administrative încheiate la 10 august 2000, cu nr. 248

și obligarea de a-i recunoaște dreptul de a păstra și completa contractele de

muncă și a dispune acreditarea conform prevederilor Legii nr. 108/1999.

De asemenea, s-a mai solicitat

obligarea pârâtului să recunoască legalitatea cuantumului de 0,25% din fondul

de salarii și la repararea pagubei produse prin împiedicarea derulării

contractelor.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de reclamantă că are printre obiectele de activitate, și pe cel privind

„operarea și arhivarea de cărți de muncă”, motiv pentru care a solicitat

pârâtului să acrediteze societatea pentru aceste activități.

Prin sentința civilă pronunțată la

29 septembrie 2000, Tribunalul Constanța a declinat cauza la Curtea de Apel

Constanța, față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., aceasta fiind

înregistrată sub nr. 4936/2000.

La data de 26 februarie 2001,

reclamanta a formulat o altă cerere de chemare în judecată, înregistrată la

Curtea de Apel Constanța sub nr. 302, prin care a solicitat obligarea pârâtului

să-i acorde acreditarea activități potrivit Legii nr. 108/1999, motivat de

faptul că deși i-a înaintat o cerere în acest sens, cu nr. 2631, pârâtul refuză

nejustificat rezolvarea acesteia.

Cele două cauze au fost anexate la

19 martie 2001, sub nr. 4936/2000.

La termenul din 28 mai 2001, pârâtul

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a invovat excepția lipsei calității

procesuale pasive, pe care instanța de fond a considerat-o ca fiind întemeiată,

întrucât prin Ordinul nr. 747 din 13 decembrie 1999, al Ministerului Muncii și

Protecției Sociale, în Anexa 2 se prevede că acreditarea societăților

comerciale cu obiect de activitate în domeniul evidenței muncii, revine

Inspectoratului Municii.

În ce privește celelalte capete de

cerere, instanța a reținut că sunt neîntemeiate; din moment ce reclamanta nu a

fost acreditată, ea nu putea efectua asemenea operațiuni, astfel că trebuie să

predea carnetele de muncă.

De asemenea, s-a mai reținut, cu

aceeași argumentare, că reclamanta trebuie să vireze către Inspectoratul

Teritorial de Muncă, un comision de 0,75% din fondul de salarii și rate de

0,25%.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

reclamanta, invocând în motivarea acestuia că potrivit art. 10 din Legea nr.

130/1999 și art. 15 din Anexa 2 la Ordinul inisterului Muncii și Protecției

Sociale nr. 747/1999, rezultă că acreditarea se acordă în condițiile legii și

că singurul act normativ care stabilește instituțiile care hotăresc condițiile

de acreditare și acordă acreditarea, este Regulamentul de funcționare a

Inspecției Muncii; H.G. nr. 767/1999, în art. 3, stipulează că Inspecția Muncii

și Inspecția Teritorială a Muncii au ca atribuții, stabilirea procedurii de

acreditare.

De asemenea, s-a mai arătat că în

legătură cu comisionul datorat, acesta nu poate fi decât 0,25%, și nu 0,75%.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate de recurentă

sunt neîntemeiate, în raport cu prevederile Legii nr.1 30/1999 și H.G. nr.

767/1999.

Rezultă că Inspectoratul Teritorial

de Muncă are competența de a aproba angajatorii prevăzuți la art. 8 din Legea

nr. 130/1999, să păstreze și să completeze carnetele de muncă, așa cum a fost

cazul recurentei, dar Inspecția Muncii ca organ ierarhic superior, organizat

conform legii și H.G. nr. 767/1999, are competența să acrediteze societatea,

pentru a păstra și completa carnetele de muncă.

În aceste condiții, în mod întemeiat

instanța de fond a reținut că față de obiectul acțiunii prin care s-a solicitat

acreditarea, pârâtul Inspectoratul Teritorial al Muncii nu are calitatea

procesuală pasivă.

În legătură cu comisionul datorat,

rezultă că potrivit art. 12 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 130/1999, comisionul

perceput este de 0,75%.

Față de aceste considerente, Curtea

urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC V.

SRL Constanța, împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 11 iunie 2001, a

Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 ianuarie 2003.