ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2645/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2645/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 aprilie 2001, S.C. A.D. S.A. Mioveni, județul Argeș, ca succesoare a fostei S.C. „T.D.” S.A., a formulat în temeiul art. 322 pct. 7, raportat la art. 327 din C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1897 din 13 iulie 2000, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, susținând, în esență, că respectiva decizie este în contradicție cu o altă hotărâre anterioară irevocabilă și anume decizia civilă nr. 1799 din 17 iunie 1999 a aceluiași tribunal. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1689/R din 11 iunie 2001, în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., a admis cererea de revizuire și a anulat decizia nr. 1897 din 13 iulie 2000 a Tribunalului Argeș, secția civilă.
Decizia Curții de Apel Pitești a fost recurată de intimata V.M., pentru motivele anume indicate – pricină ce formează obiectul dosarului de față. Astfel cum rezultă din preambulul prezentei decizii, în dosarul cauzei s-a înregistrat o petiție a M.V. prin care își retrage recursul pe considerentul că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă, prin încheierea între părți a unui protocol la 18 martie 2003. Potrivit art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Textul de lege menționat evidențiază respectarea unui principiu de bază care guvernează procesul civil – principiul disponibilității în al cărui conținut intră, între altele, și dreptul reclamantului de a renunța la acțiune.
Este important a se menționa că renunțarea la judecată produce numai efecte procedurale, fondul dreptului rămânând neatins. Aplicând, așadar, în speță, prevederile art. 246 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., urmează a se lua act de retragerea recursului intimatei V.M. declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Ia act de retragerea recursului declarat de V.M. împotriva deciziei nr. 1689/R din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.