ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4111 din 20

mai 1999, Judecătoria Pitești a respins acțiunea formulată de reclamanții A.L.

și C.F., în contradictoriu cu Asociația de locatari Pitești, instanța de fond

reținând că cererea prin care reclamantul a solicitat să fie anulată hotărârea

adunării generale a asociației de locatari, consemnată în procesul verbal din

data de 13 februarie 1999, este tardiv formulată, deoarece, potrivit

dispozițiilor Decretului nr. 387/1977, reclamanții puteau să formuleze

contestație în termen de 15 zile.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 3155 din 21

decembrie 1999 a Tribunalului Argeș, iar recursul declarat împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel a fost respins prin decizia civilă nr. 1475 din

2 mai 2000 a Curții de Apel Pitești.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de recurs a formulat contestație în anulare A.L., contestație respinsă

prin decizia civilă nr. 2479 din 18 septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești.

Ulterior, la data de 19 septembrie

2000, A.L. a formulat cerere pentru revizuirea deciziei civile nr. 3155 din 21

decembrie 1999 a Tribunalului Argeș și a sentinței civile nr. 4111 din 20 mai

1999 a Judecătoriei Pitești. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 3000 din

28 noiembrie 2000, a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei

pronunțate de tribunal, iar pentru cererea de revizuire a sentinței civile nr.

4111/1999 a Judecătoriei Pitești a fost declinată competența de soluționare în

favoarea Judecătoriei Pitești.

Soluționând cererea de revizuire,

Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 734 din 25 ianuarie 2002, a

respins-o ca inadmisibilă, reținând că motivul invocat de revizuent nu se

încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Apelul declarat de revizuent

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Tribunalul Argeș, prin decizia

civilă nr. 1407 din 4 octombrie 2002. A fost schimbată hotărârea apelată, s-a

admis cererea de revizuire, s-a desființat sentința civilă nr. 4111 din 20 mai

1999 a Judecătoriei Pitești și s-a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru a se

pronunța asupra fondului.

Instanța de apel a reținut că actele

prezentate de revizuent îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ.

Rejudecând cauza, Judecătoria

Pitești, prin sentința civilă nr. 3375 din 29 septembrie 2003 a respins

acțiunea și l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli

de judecată, reținând că reclamantul a cerut să se anuleze procesul verbal din

data de 13 februarie1999, motivat de faptul că adunarea generală nu a fost

legal constituită.

Reține instanța de fond că, potrivit

art. 6 din Decretul nr. 387/1977, convocarea adunării generale se face cu cel

puțin 5 zile înainte de data fixată, prin afișare ori comunicare individuală,

cu luare de semnătură. Adunarea generală este valabil constituită prin prezența

a cel puțin jumătate plus unu din totalul membrilor asociației și hotărăște cu

⅔ din numărul voturilor celor prezenți.

Legea nr. 114/1996 cuprinde, în art.

22, prevederi privind cvorumul necesar pentru ca asociația să poată adopta

decizii în mod legal, iar, în speță, o primă convocare a adunării generale a

asociației de locatari a avut loc pe data de 3 decembrie 1998, însă, din cauza

neîntrunirii cvorumului legal, adunarea generală a fost reconvocată pentru data

de 13 februarie 1999, orele 16

00

.

Se reține că, existând 2 convocări

pentru participarea locatarilor la adunarea generală, au fost respectate atât

dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 387/1977, cât și cele ale art. 22 din

Legea nr. 114/1996, iar la adunarea generală din 13 februarie 1999, reconvocată

în mod legal, puteau fi adoptate decizii cu majoritatea de voturi a celor

prezenți.

Prin decizia civilă nr. 325/A, din

24 decembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a respins apelul declarat de

reclamant împotriva acestei hotărâri, iar apelantul-reclamant a fost obligat să

plătească intimatei-pârâte suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

adunarea generală din data de 13 februarie 1999 a fost legal constituită, deși

au participat doar 14 persoane, deoarece actele depuse la dosar atestă faptul

că a existat o primă convocare a adunării generale pentru data de 3 decembrie

1998, iar pentru neîntruirea cvorumului legal, adunarea generală a fost

reconvocată la data de 13 februarie 1999.

Reține instanța, că s-au respectat

dispozițiile înscrise în art. 6 din Decretul nr. 387/1977 și art. 22 din Legea

nr. 114/1996 și că instanța de fond își putea întemeia soluția pe declarația

martorei C.D. și pe înscrisurile depuse la dosar, deoarece martora nu a fost

condamnată pentru mărturie mincinoasă, iar înscrisurile nu au fost declarate

false.

Se mai reține, că excepția lipsei de

interes poate fi invocată oricând în cursul procesului, că soluția respingerii

cererii de recuzare a judecătorului care a pronunțat hotărârea apelată este

legală, pentru că nu sunt motive de recuzare în sensul art. 27 C. proc. civ. și

că în mod corect instanța de fond a reținut că „interesul promovării acțiunii

nu are caracter actual față de faptul transformării asociației de locatari în

asociație de proprietari și neadoptarea de către această din urmă asociație a

unei decizii de desemnare a reclamantului ca președinte”.

Prin cererea formulată la data de 20

februarie 2004, întemeiată pe art. 281 și art. 281

1

C. proc. civ.,

apelantul reclamant a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea acestei

hotărâri, iar, prin încheierea dată la 12 martie 2004, Curtea de Apel Pitești a

admis cererea și a îndreptat hotărârea în privința datei introducerii acțiunii,

în sensul că, în loc de data de 4 martie 1999 se trece data de 25 februarie

decembrie 2003, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea înregistrată la data de

23 februarie 2004 (ulterior datei când s-a înregistrat cererea de îndreptare a

hotărârii) reclamantul A.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.

325/A/2003 a Curții de Apel Pitești și a încheierii din 19 decembrie 2003, dată

în dosarul nr. 5450/2003, fără să formuleze motive de recurs, iar prin cererea

înregistrată la 22 aprilie 2004 a declarat recurs și împotriva încheierii de

îndreptare din 12 martie 2004 și a formulat motivele de recurs.

În această cerere, se invocă

prevederile art. 304, art. 304

1

și art. 322 pct. 5 și 7 C. proc.

civ. și se susține că prin rectificarea hotărârii cu privire la data depunerii

cererii, instanța și-a însușit eroarea materială săvârșită. In esență,

recurentul formulează următoarele critici.

- Hotărârile atacate sunt nelegale,

deoarece unul din membrii completului de judecată a pronunțat și decizia civilă

nr. 3155 din 21 decembrie 1999, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 4111

din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești.

- Prin decizia atacată nu s-a

respectat art. 6 alin. (3) din Decretul nr. 387/1977, care prevedea că adunarea

generală este valabil constituită prin prezența a cel puțin jumătate plus unu

din totalul membrilor asociației și hotărăște cu ⅔ din numărul voturilor

celor prezenți. În raport cu acest text, adunarea generală la care au

participat numai 14 persoane nu a fost legal constituită, iar instanța de apel

greșit invocă art. 22 din Legea nr. 114/1996.

- În mod ilegal instanța și-a

întemeiat hotărârea pe declarația martorei C.D., deși sunt acte care atestă

mărturia mincinoasă a acesteia. A defăimat și dovedit faptul că procesul verbal

întocmit de B.M. și C.D. la data de 24 februarie 1999 este fals, însă instanța

nu a luat în considerare dovezile depuse la dosar, cu scopul de a nu constata

falsul în condițiile art.183 C. proc. civ. și nu a fost interesată să se

efectueze expertiză grafică.

- Greșit s-a reținut că excepția

lipsei de interes a putut fi invocată de apărătorul pârâtei oricând și nu numai

până la prima zi de înfățișare.

- Greșit s-a reținut că cererea de

recuzare a fost respinsă legal, deși a invocat prevederile art. 27 pct. 5, ale

art. 114

1

pct. 2, art. 118 pct. 2, art. 136 și art. 138 C. proc.

civ. A depus la dosarul sentința penală nr. 1435 din 21 iunie 2001, dată de

judecătoarea care a soluționat cauza în fond și a invocat sentința penală nr.

119 din 18 ianuarie 2001 care atestă faptul că s-a judecat cu B.M. și C.D. De

aceea, sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 5 și 34 pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul face referiri și la

nelegalitatea încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare a amenzii

de 3.000.000 lei și a sentinței civile nr. 4111 din 20 mai 1999 și indică

dosarele și filele unde se află această sentință și decizia civilă nr. 1407/2002.

Mai susține recurentul, că în mod

greșit a fost înlăturată declarația martorului S.P. și arată că aspectele

consemnate în încheierea din data de 19 decembrie 2003, privitoare la motivul

pentru care s-a amânat pronunțarea, nu corespund realității.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

În cererea de îndreptare, întemeiată

pe dispozițiile art. 281 și art. 281

1

C. proc. civ., formulată

anterior datei când s-a înregistrat cererea de recurs, petentul se referă și la

unele greșeli de judecată ale instanței, însă, în raport cu dispozițiile art.

302 C. proc. civ. și cu precizarea făcută chiar de apelantul petent, consemnată

în practicaua încheierii de îndreptare, că cererea înregistrată la data de 20

februarie 2004 nu este o cerere de recurs ci una de îndreptare a erorilor

materiale, motivele înscrise în cererea de îndreptare nu pot fi privite ca

motive de recurs. Recurentul a invocat și art. 304

1

C. proc. civ.,

text care nu este aplicabil în cauză, deoarece privește numai hotărârile care,

potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel.

De aceea, recursul declarat de

reclamant va fi analizat numai în raport cu susținerile din declarația de

recurs și motivele formulate prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie

2004, care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Apelantul-reclamant, căruia

hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată la data de 11 februarie 2004, a

declarat recurs împotriva acestei hotărâri și a încheierii în care s-au

consemnat dezbaterile, în termen legal, la data de 23 februarie 2004.

În declarația de recurs arată că nu

a primit hotărârea și nici citație pentru termenul când s-a judecat procesul și

că motivele de recurs prin care va dovedi nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii le va depune la dosar.

La data de 22 aprilie 2004 s-a

înregistrat cererea prin care reclamantul a declarat recurs și împotriva

încheierii de îndreptare din 12 martie 2004, comunicată acestuia la data de 19

aprilie 2004, iar în această cerere formulează motivele de recurs, făcând

precizarea că aceste motive privesc și recursul declarat anterior împotriva

deciziei și a încheierii din 19 decembrie 2003.

La dosarul instanței de apel se află

procesul-verbal care atestă faptul că pentru termenul din 19 decembrie 2003,

reclamantul-apelant A.L. a fost legal citat, iar la fila 108 din același dosar

se află procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, care

constituie dovada faptului că decizia atacată a fost comunicată recurentului la

data de 11 februarie 2004.

Raportat la data comunicării, motivele

de recurs care privesc decizia civilă nr. 325/A din 24 decembrie 2003 au fost

formulate cu depășirea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, conform art. 306 alin. (2)

C. proc. civ., legalitatea hotărârii atacate va fi analizată numai în raport cu

motivele de ordine publică.

Recurentul a susținut că alcătuirea

și compunerea completelor de judecată care au soluționat procesul la instanțele

de fond și apel s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, invocând

excepțiile de incompatibilitate și recuzare, susțineri care fac posibilă

încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Excepția de incompatibilitate

privește decizia pronunțată de instanța de apel, încheierea de dezbateri, care

face parte integrantă din decizie și încheierea de îndreptare, deoarece toate

au fost pronunțate de același complet.

Dispozițiile art. 304 pct. 1 C.

proc. civ. nu sunt însă incidente în cauză, pentru că nu există

incompatibilitate în cazul soluționării căilor extraordinare de retractare.

În prezenta cauză, rejudecarea

pricinii a fost hotărâtă de Tribunalul Argeș, care prin decizia civilă nr. 1407

din 4 octombrie 2002 a admis cererea de revizuire (cale extraordinară de atac

de retractare), iar judecătorul în privința căruia se invocă incompatibilitatea

a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța care a

rejudecat cauza în fond, după desființarea hotărârii prin admiterea cererii de

revizuire.

Prin urmare, în raport cu

dispozițiile art. 24 C. proc. civ., privitoare la incompatibilitate, care sunt

de strictă interpretare, judecătorul nu este incompatibil, pentru că nici o

dispoziție legală nu îi interzice să participe la soluționarea căilor de atac

formulate împotriva hotărârii pronunțate după desființarea primei hotărâri,

pentru situații ce nu au fost avute în vedere cu prilejul judecării procesului.

De altfel, judecătorul la care se

referă excepția de incompatibilitate, prin decizia civilă nr. 3155 din 21

decembrie 1999 a Tribunalului Argeș nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii.

Prin această hotărâre s-a păstrat soluția respingerii acțiunii pronunțată prin

sentința civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești, pe motiv că nu

a fost formulată în termenul legal.

Referitor la cererea de recuzare,

recurentul susține că s-a întemeiat pe art. 27 pct. 5 C. proc. civ.

Acest text privește situațiile în

care între judecător sau rudele acestuia până la gradul al patrulea inclusiv și

una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării.

Recurentul însă, în cererea de

recuzare a invocat aspecte privitoare la modul în care s-a desfășurat procesul,

iar prin încheierea din data de 25 septembrie 2003 cererea a fost respinsă, cu

motivarea că nu s-a invocat vreun motiv de recuzare din cele prevăzute de art.

27 C. proc. civ.

Excepția lipsei de interes, care

este absolută, poate fi invocată în orice stare a pricinii, împotriva

încheierii de îndreptare nu s-au formulat și alte critici care să facă posibilă

încadrarea în art. 304 C. proc. civ., iar în privința încheierii din data de 19

decembrie 2003, în care au fost consemnate dezbaterile asupra fondului

(necomunicată odată cu decizia) recurentul susține că motivul pentru care s-a

amânat pronunțarea este altul decât cel consemnat de instanță. Se constată însă

că susținerea privitoare la motivul amânării pronunțării nu face posibilă

încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

și că nu există vătămare produsă recurentului prin amânarea pronunțării de la

19 decembrie 2004, la 24 decembrie 2004.

Celelalte critici, neformulate în

termenul legal, nu vor fi analizate.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins, iar, conform art. 274 C.

proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei Asociația de

proprietari Pitești cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamantul

A.L. împotriva deciziei civile nr. 325/A din 24 decembrie 2003 a Curții de Apel

Pitești, încheierii din 19 decembrie 2003 dată în dosarul nr. 5450/2003 a

Curții de Apel Pitești și încheierii din 12 martie 2004 a Curții de Apel

Pitești, dată în același dosar.

Obligă recurentul să plătească

intimatei pârâte Asociația de Proprietari Pitești suma de 1.249.985 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iunie

2005.