ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4111 din 20 mai 1999, Judecătoria Pitești a respins acțiunea formulată de reclamanții A.L. și C.F., în contradictoriu cu Asociația de locatari Pitești, instanța de fond reținând că cererea prin care reclamantul a solicitat să fie anulată hotărârea adunării generale a asociației de locatari, consemnată în procesul verbal din data de 13 februarie 1999, este tardiv formulată, deoarece, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 387/1977, reclamanții puteau să formuleze contestație în termen de 15 zile. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeș, iar recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a fost respins prin decizia civilă nr. 1475 din 2 mai 2000 a Curții de Apel Pitești.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare A.L., contestație respinsă prin decizia civilă nr. 2479 din 18 septembrie 2000 a Curții de Apel Pitești. Ulterior, la data de 19 septembrie 2000, A.L. a formulat cerere pentru revizuirea deciziei civile nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeș și a sentinței civile nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 3000 din 28 noiembrie 2000, a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei pronunțate de tribunal, iar pentru cererea de revizuire a sentinței civile nr. 4111/1999 a Judecătoriei Pitești a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești.

Soluționând cererea de revizuire, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 734 din 25 ianuarie 2002, a respins-o ca inadmisibilă, reținând că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Apelul declarat de revizuent împotriva acestei hotărâri a fost admis de Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 1407 din 4 octombrie 2002. A fost schimbată hotărârea apelată, s-a admis cererea de revizuire, s-a desființat sentința civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești și s-a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului. Instanța de apel a reținut că actele prezentate de revizuent îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Rejudecând cauza, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 3375 din 29 septembrie 2003 a respins acțiunea și l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, reținând că reclamantul a cerut să se anuleze procesul verbal din data de 13 februarie1999, motivat de faptul că adunarea generală nu a fost legal constituită. Reține instanța de fond că, potrivit art. 6 din Decretul nr. 387/1977, convocarea adunării generale se face cu cel puțin 5 zile înainte de data fixată, prin afișare ori comunicare individuală, cu luare de semnătură. Adunarea generală este valabil constituită prin prezența a cel puțin jumătate plus unu din totalul membrilor asociației și hotărăște cu ⅔ din numărul voturilor celor prezenți.

Legea nr. 114/1996 cuprinde, în art. 22, prevederi privind cvorumul necesar pentru ca asociația să poată adopta decizii în mod legal, iar, în speță, o primă convocare a adunării generale a asociației de locatari a avut loc pe data de 3 decembrie 1998, însă, din cauza neîntrunirii cvorumului legal, adunarea generală a fost reconvocată pentru data de 13 februarie 1999, orele 16 00 . Se reține că, existând 2 convocări pentru participarea locatarilor la adunarea generală, au fost respectate atât dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 387/1977, cât și cele ale art. 22 din Legea nr. 114/1996, iar la adunarea generală din 13 februarie 1999, reconvocată în mod legal, puteau fi adoptate decizii cu majoritatea de voturi a celor prezenți.

Prin decizia civilă nr. 325/A, din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, iar apelantul-reclamant a fost obligat să plătească intimatei-pârâte suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că adunarea generală din data de 13 februarie 1999 a fost legal constituită, deși au participat doar 14 persoane, deoarece actele depuse la dosar atestă faptul că a existat o primă convocare a adunării generale pentru data de 3 decembrie 1998, iar pentru neîntruirea cvorumului legal, adunarea generală a fost reconvocată la data de 13 februarie 1999. Reține instanța, că s-au respectat dispozițiile înscrise în art. 6 din Decretul nr. 387/1977 și art. 22 din Legea nr. 114/1996 și că instanța de fond își putea întemeia soluția pe declarația martorei C.D.

și pe înscrisurile depuse la dosar, deoarece martora nu a fost condamnată pentru mărturie mincinoasă, iar înscrisurile nu au fost declarate false. Se mai reține, că excepția lipsei de interes poate fi invocată oricând în cursul procesului, că soluția respingerii cererii de recuzare a judecătorului care a pronunțat hotărârea apelată este legală, pentru că nu sunt motive de recuzare în sensul art. 27 C. proc. civ. și că în mod corect instanța de fond a reținut că „interesul promovării acțiunii nu are caracter actual față de faptul transformării asociației de locatari în asociație de proprietari și neadoptarea de către această din urmă asociație a unei decizii de desemnare a reclamantului ca președinte”.

Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2004, întemeiată pe art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ., apelantul reclamant a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea acestei hotărâri, iar, prin încheierea dată la 12 martie 2004, Curtea de Apel Pitești a admis cererea și a îndreptat hotărârea în privința datei introducerii acțiunii, în sensul că, în loc de data de 4 martie 1999 se trece data de 25 februarie 1999. Pentru soluționarea criticilor care privesc decizia civilă nr. 325 din 24 decembrie 2003, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2004 (ulterior datei când s-a înregistrat cererea de îndreptare a hotărârii) reclamantul A.L.

a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 325/A/2003 a Curții de Apel Pitești și a încheierii din 19 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 5450/2003, fără să formuleze motive de recurs, iar prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2004 a declarat recurs și împotriva încheierii de îndreptare din 12 martie 2004 și a formulat motivele de recurs. În această cerere, se invocă prevederile art. 304, art. 304 1 și art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. și se susține că prin rectificarea hotărârii cu privire la data depunerii cererii, instanța și-a însușit eroarea materială săvârșită. In esență, recurentul formulează următoarele critici. - Hotărârile atacate sunt nelegale, deoarece unul din membrii completului de judecată a pronunțat și decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești.

- Prin decizia atacată nu s-a respectat art. 6 alin. (3) din Decretul nr. 387/1977, care prevedea că adunarea generală este valabil constituită prin prezența a cel puțin jumătate plus unu din totalul membrilor asociației și hotărăște cu ⅔ din numărul voturilor celor prezenți. În raport cu acest text, adunarea generală la care au participat numai 14 persoane nu a fost legal constituită, iar instanța de apel greșit invocă art. 22 din Legea nr. 114/1996. - În mod ilegal instanța și-a întemeiat hotărârea pe declarația martorei C.D., deși sunt acte care atestă mărturia mincinoasă a acesteia. A defăimat și dovedit faptul că procesul verbal întocmit de B.M. și C.D. la data de 24 februarie 1999 este fals, însă instanța nu a luat în considerare dovezile depuse la dosar, cu scopul de a nu constata falsul în condițiile art.183 C. proc.

civ. și nu a fost interesată să se efectueze expertiză grafică. - Greșit s-a reținut că excepția lipsei de interes a putut fi invocată de apărătorul pârâtei oricând și nu numai până la prima zi de înfățișare. - Greșit s-a reținut că cererea de recuzare a fost respinsă legal, deși a invocat prevederile art. 27 pct. 5, ale art. 114 1 pct. 2, art. 118 pct. 2, art. 136 și art. 138 C. proc. civ. A depus la dosarul sentința penală nr. 1435 din 21 iunie 2001, dată de judecătoarea care a soluționat cauza în fond și a invocat sentința penală nr. 119 din 18 ianuarie 2001 care atestă faptul că s-a judecat cu B.M. și C.D. De aceea, sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 5 și 34 pct. 3 C. proc. civ. Recurentul face referiri și la nelegalitatea încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare a amenzii de 3.000.000 lei și a sentinței civile nr. 4111 din 20 mai 1999 și indică dosarele și filele unde se află această sentință și decizia civilă nr. 1407/2002.

Mai susține recurentul, că în mod greșit a fost înlăturată declarația martorului S.P. și arată că aspectele consemnate în încheierea din data de 19 decembrie 2003, privitoare la motivul pentru care s-a amânat pronunțarea, nu corespund realității. Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente. În cererea de îndreptare, întemeiată pe dispozițiile art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ., formulată anterior datei când s-a înregistrat cererea de recurs, petentul se referă și la unele greșeli de judecată ale instanței, însă, în raport cu dispozițiile art. 302 C. proc. civ. și cu precizarea făcută chiar de apelantul petent, consemnată în practicaua încheierii de îndreptare, că cererea înregistrată la data de 20 februarie 2004 nu este o cerere de recurs ci una de îndreptare a erorilor materiale, motivele înscrise în cererea de îndreptare nu pot fi privite ca motive de recurs.

Recurentul a invocat și art. 304 1 C. proc. civ., text care nu este aplicabil în cauză, deoarece privește numai hotărârile care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel. De aceea, recursul declarat de reclamant va fi analizat numai în raport cu susținerile din declarația de recurs și motivele formulate prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2004, care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Apelantul-reclamant, căruia hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată la data de 11 februarie 2004, a declarat recurs împotriva acestei hotărâri și a încheierii în care s-au consemnat dezbaterile, în termen legal, la data de 23 februarie 2004. În declarația de recurs arată că nu a primit hotărârea și nici citație pentru termenul când s-a judecat procesul și că motivele de recurs prin care va dovedi nelegalitatea și netemeinicia hotărârii le va depune la dosar.

La data de 22 aprilie 2004 s-a înregistrat cererea prin care reclamantul a declarat recurs și împotriva încheierii de îndreptare din 12 martie 2004, comunicată acestuia la data de 19 aprilie 2004, iar în această cerere formulează motivele de recurs, făcând precizarea că aceste motive privesc și recursul declarat anterior împotriva deciziei și a încheierii din 19 decembrie 2003. La dosarul instanței de apel se află procesul-verbal care atestă faptul că pentru termenul din 19 decembrie 2003, reclamantul-apelant A.L. a fost legal citat, iar la fila 108 din același dosar se află procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, care constituie dovada faptului că decizia atacată a fost comunicată recurentului la data de 11 februarie 2004. Raportat la data comunicării, motivele de recurs care privesc decizia civilă nr. 325/A din 24 decembrie 2003 au fost formulate cu depășirea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. De aceea, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., legalitatea hotărârii atacate va fi analizată numai în raport cu motivele de ordine publică. Recurentul a susținut că alcătuirea și compunerea completelor de judecată care au soluționat procesul la instanțele de fond și apel s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, invocând excepțiile de incompatibilitate și recuzare, susțineri care fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Excepția de incompatibilitate privește decizia pronunțată de instanța de apel, încheierea de dezbateri, care face parte integrantă din decizie și încheierea de îndreptare, deoarece toate au fost pronunțate de același complet. Dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. nu sunt însă incidente în cauză, pentru că nu există incompatibilitate în cazul soluționării căilor extraordinare de retractare. În prezenta cauză, rejudecarea pricinii a fost hotărâtă de Tribunalul Argeș, care prin decizia civilă nr. 1407 din 4 octombrie 2002 a admis cererea de revizuire (cale extraordinară de atac de retractare), iar judecătorul în privința căruia se invocă incompatibilitatea a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța care a rejudecat cauza în fond, după desființarea hotărârii prin admiterea cererii de revizuire. Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 24 C. proc.

civ., privitoare la incompatibilitate, care sunt de strictă interpretare, judecătorul nu este incompatibil, pentru că nici o dispoziție legală nu îi interzice să participe la soluționarea căilor de atac formulate împotriva hotărârii pronunțate după desființarea primei hotărâri, pentru situații ce nu au fost avute în vedere cu prilejul judecării procesului. De altfel, judecătorul la care se referă excepția de incompatibilitate, prin decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeș nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii. Prin această hotărâre s-a păstrat soluția respingerii acțiunii pronunțată prin sentința civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Pitești, pe motiv că nu a fost formulată în termenul legal.

Referitor la cererea de recuzare, recurentul susține că s-a întemeiat pe art. 27 pct. 5 C. proc. civ. Acest text privește situațiile în care între judecător sau rudele acestuia până la gradul al patrulea inclusiv și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării. Recurentul însă, în cererea de recuzare a invocat aspecte privitoare la modul în care s-a desfășurat procesul, iar prin încheierea din data de 25 septembrie 2003 cererea a fost respinsă, cu motivarea că nu s-a invocat vreun motiv de recuzare din cele prevăzute de art. 27 C. proc. civ. Excepția lipsei de interes, care este absolută, poate fi invocată în orice stare a pricinii, împotriva încheierii de îndreptare nu s-au formulat și alte critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ., iar în privința încheierii din data de 19 decembrie 2003, în care au fost consemnate dezbaterile asupra fondului (necomunicată odată cu decizia) recurentul susține că motivul pentru care s-a amânat pronunțarea este altul decât cel consemnat de instanță. Se constată însă că susținerea privitoare la motivul amânării pronunțării nu face posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. și că nu există vătămare produsă recurentului prin amânarea pronunțării de la 19 decembrie 2004, la 24 decembrie 2004. Celelalte critici, neformulate în termenul legal, nu vor fi analizate. Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc.

civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei Asociația de proprietari Pitești cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul A.L. împotriva deciziei civile nr. 325/A din 24 decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, încheierii din 19 decembrie 2003 dată în dosarul nr. 5450/2003 a Curții de Apel Pitești și încheierii din 12 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, dată în același dosar. Obligă recurentul să plătească intimatei pârâte Asociația de Proprietari Pitești suma de 1.249.985 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.