ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
D E C I Z I A NR.822 DOSAR NR.3938/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul Local al Comunei Mușătești împotriva deciziei nr.3581/R din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești ,secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentele-intimate prin primar P.M.și intimații-revizuienți R.M., G.E.și G.M., reprezentați de avocat G.B.. Procedura completă. Reprezentantul recurentelor-intimate P.M.solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate. Avocat G.B. solicită respingerea recursurilor. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2000 la Curtea de Apel Pitești – secția civilă intimații R.M., G.M.
și G.M.au solicitat revizuirea deciziei civile nr.897 din 30 martie 2000 a Tribunalului Argeș ,secția civilă în raport cu sentința civilă nr.2109 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei Curtea de Argeș. Prin decizia civilă nr.3581/R din 18 decembrie 2000, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire, a anulat decizia civilă nr.897 din 30 martie 2000 a Tribunalului Argeș, irevocabilă, prin decizia civilă nr.2932/R/2000 a Curții de Apel Pitești. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sentința civilă nr.2109 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei Curtea de Argeș a respins acțiunea Consiliului Local al Comunei Mușătești. Această hotărâre a rămas definitivă prin anularea ca netimbrat a apelului reclamantului.
Prin decizia civilă nr.897 din 30 martie 2000, același tribunal investit în fond cu judecarea aceleiași acțiuni în revendicare a admis acțiunea reclamantului, iar soluția a devenit irevocabilă prin respingerea recursului pârâților. Împotriva acestei decizii Consiliul Local al Comunei Mușătești – Județul Argeș, a formulat recurs, fără a-l încadra în vreunul din motivele prevăzute de art.304.C.proc.civ. Hotărârea este criticată pentru că este netemeinică iar instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate. Recursul nu este fondat și urmează să fie respins ca atare. Corect instanța a procedat la admiterea cererii de revizuire, având în vedere că cele două hotărâri definitive nr.897 din 30 martie 2000 și nr.2109 din 29 septembrie 1997 sunt potrivnice, în sensul prevederilor art.322 pct.7 C. proc.
civ. Potrivit acestei dispoziții revizuirea se poate cere dacă se constată că o hotărâre rămasă definitivă este potrivnică alteia, dată în aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate. În această situație, potrivit art.327 (1) C.proc.civ. cea din urmă hotărâre se anulează. Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, consacrat în art.1201 C.civ. Față de cele ce preced recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul Consiliului Local al Comunei Mușătești declarat împotriva deciziei nr.3581/R din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești ,secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.