ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2520/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2520/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La data de 30 mai 2003 s-a
luat în examinare recursul declarat de reclamantul R.I.M.(M)împotriva sentinței
civile nr.6 din 26 martie 2002 a Curții de Apel București – Secția pentru
conflicte de muncă și litigii de muncă, precum și încheierii din 14 ianuarie
2003 a Curții de Apel București – secția pentru conflicte de muncă și litigii
de muncă – dosar nr.817/2002.
Dezbaterile au fost
consemnate în încheierea cu data de 30 mai 2003 iar pronunțarea s-a amânat la
10 iunie 2003.
C U R T E A
Asupra recursurilor de
față:
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată
la 11 iunie 1996 la Judecătoria sector 1 București reclamantul R.I.M.a chemat
în judecată S.C. C.C.C.S.A. Filiala Proiectare din București solicitând să se
ia act de abuzurile conducerii cu privire la încheierea și executarea
contractului individual de muncă referitoare la negocierile anuale ale
salariatului și acordarea premiilor trimestriale.
Prin încheierea din 3
februarie 1997 instanța i-a pus în vedere să-și precizeze acțiunea în fapt și
în drept.
Prin sentința civilă
nr.4409 din 14 aprilie 1997 Judecătoria sector 1 București a declarat cererea
nulă fiind informă conform art.133 C.proc.civ..
Împotriva acestei sentințe
reclamantul a formulat apel, admis prin decizia civilă nr.848 din 27 martie
1998 al Tribunalului București – secția a IV a civilă, cauza fiind trimisă spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii
pârâta a formulat recurs, care a fost constatat nul prin decizia nr.1878 din
20 noiembrie 1998 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă.
În al doilea ciclu
procesual Judecătoria sector 1 prin sentința civilă nr.3716 din 22 februarie
2000 (după conexarea dosarelor), a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel
instanța a reținut în esență că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate
întrucât nu s-au comis greșeli de către pârâtă în calcularea drepturilor
salariale cuvenite reclamantului pentru perioadele solicitate și întrucât
toate mențiunile din cartea de muncă a acestuia au fost completate la zi de
către pârâtă.
Instanța a mai reținut că
reclamantul nu a făcut vreo dovadă în sensul susținerilor privind neregulile în
ce privește negocierea salariatului și stabilirea celorlalte drepturi bănești
cuvenite.
Împotriva acestei hotărâri
reclamantul a formulat recurs admis prin decizia nr.1430 R din 2 octombrie 2001
a Tribunalului București – secția a IV a civilă care a modificat hotărârea
recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Judecătoria sector 1 prin
sentința civilă nr.12831 din 4 decembrie 2001 și-a declinat competența în
favoarea Tribunalului București; Tribunalul București – secția a IV a civilă
și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sector 1 prin încheierea din
15 februarie 2002.
Curtea de Apel București,
prin sentința civilă nr.6 din 26 martie 2002 a stabilit competența în favoarea
Judecătoriei sector 1, respingând cererea de îndreptare a erorii materiale.
Împotriva acestei sentințe
și a încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale a
formulat recurs R.I.M.(M)invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4
și 7 C.proc.civ..
Recursul declarat împotriva
sentinței civile nr.6 din 26 martie 2002 a Curții de Apel București, secția
pentru conflicte de muncă și litigii de muncă este tardiv.
Din analiza lucrărilor
dosarului reiese că la data de 17 aprilie 2002 (fila 8 dosar 817/2002 al Curții
de Apel București – secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă), s-a
comunicat sentința recurată. La data de 10 martie 2003 s-a formulat recurs
(fila 2 dosar 1701/2003 Curtea Supremă de Justiție – Secția civilă).
În conformitate cu art.301
C.proc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În mod evident recursul
este declarat peste termenul prevăzut de lege și urmează a fi respins ca
tardiv.
În ce privește recursul
declarat împotriva încheierii din 14 ianuarie 2003 din dosarul 817/2002 al
Curții de Apel București – secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă
urmează a fi respins ca nefondat.
Prin această încheiere s-a
respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința
nr.6/2002 a aceleiași Curți – motivat de împrejurarea că nu se regăsește nici
un motiv din cele prevăzute în art.281 (1) C.proc.civ..
Criticile formulate în prezentul
recurs sunt neîntemeiate în raport cu dispozițiile art.281 (1) C.proc.civ. și
urmează a fi înlăturate ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul
declarat de (M.) R.I.M. împotriva sentinței civile nr.6 din 26 martie 2002 a
Curții de Apel București – Secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă
și ca nefondat recursul declarat de același recurent împotriva încheierii din
14 ianuarie 2003 în dosarul nr.817/2002 a Curții de Apel București – Secția pentru
conflicte de muncă și litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 iunie 2003.