Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1818/2003

HOTĂRÂRE
07.05.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1818/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Investit cu soluționarea acțiunii în revendicare a apartamentului nr. 1 de la parterul imobilului din București, și pentru despăgubiri reprezentând fructe civile formulată de reclamantul F.I.N.C., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Consiliul General al Municipiului București respectiv prin Primarul General și R.A. L. București, precum și cu cererea reconvențională a acesteia pentru plata contravalorii investițiilor făcute la imobil în sumă de 258.147.478 lei, și, respectiv, de chemare în garanție a primului pârât, Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin sentința nr. 1105 din 11 octombrie 2001, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională și, respectiv, de chemare în garanție.

Reclamantul a declarat apel, pe care Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, l-a admis, prin decizia nr. 316 A din 3 septembrie 2002, a anulat sentința primei instanțe, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a reținut cauza pentru evocarea fondului acțiunii principale menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat solicitând, în principal, casarea acesteia și păstrarea sentinței, iar în subsidiar, admiterea cererilor reconvenționale și, respectiv, de chemare în garanție formulate de recurentă. Recursul nu este admisibil. În conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, în cazul în care prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și, instanța de apel, găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă. În redactarea acestui text de lege, anterioară modificării lui prin O.U.G. nr. 138/2000, în situația în care prima instanță nu intra în cercetarea fondului, instanța de apel desființa hotărârea atacată și dispunea trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond. Rațiunea modificării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost aceea de a evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, posibilă, fără a fi private părțile de un grad de jurisdicție, datorată caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.

Evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, și atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărâre definitivă, astfel cum prevede art. 297 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului. În atare situație, decizia, prin care a fost anulată hotărârea apelată și a fost reținută cauza de către instanța de apel pentru judecarea în fond a cauzei, are caracterul unei hotărâri parțiale și nu este deci susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv.

Cum, în speță, recursul declarat de pârâtă are ca obiect o hotărâre parțială, el apare ca inadmisibil și va fi respins ca atare. PENTRU

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei 316/A din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4079/2004
instanței declinându-și competența în favoarea Tribunalului București. La termenul de judecată din 20 ianuarie 2000, pârâta R.A. L. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantelor-pârâte la plata sumei de 13.732.856.73
ÎCCJ 2003-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 46/2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții R.A. “ L “ și continuat de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.121/A din 12 martie 2001 a Curț
ÎCCJ 2003-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1807/2003
481 C. civ. precum și ale celor cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate. Sentința primei instanțe a fost atacată cu apel de toți pârâții în cauză. Prin decizia nr. 709 din 29 noiembrie
ÎCCJ 2005-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4927/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: 1.Acțiunea și cererile conexe Prin acțiunea, înregistrată la 14 decembrie 1998, reclamanții au cerut restituirea, prin revendicare, a ap. 4 situat în
ÎCCJ 2003-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2003
indu-se la celelalte două recursuri, pune concluzii de admitere a celui declarat de pârâta R.A.A.P.P.S.București și de respingere a celui declarat de reclamante. Avocatul R.I., pentru recurentul-reclamant, în ce privește recursul pârâtei R.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă