ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 1848/2001 la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, reclamanta S.C. „E.F.I.R.” S.R.L. București a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să se dispună anularea Deciziei 1403 din 19 septemebrie 2001 emisă de pârât și admiterea contestației și anularea actelor de constatare nr. 1323 – 1328 din 8 iunie 2001 cu consecința exonerării de plata sumei de 337.927.779 lei și a majorărilor de întârziere aferente. În motivarea acțiunii sale reclamanta a susținut că în mod nelegal pârâtul și organele de control au luat în considerare facturile cu valori mai mari găsite în autotractorul B 82-MAK, aceste facturi fiind pentru altă firmă, nejustificat fiind înlăturate facturile de import transmise la punctul vamal Oradea.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ prin sentința nr. 297 din 6 martie 2003 a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând ca fiind legal constatată și imputată ca datorie vamală suma de 337.927.779 lei și majorări de întârziere de 59.306.365 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea ca fiind nelegală și anume: - nu există nici o dovadă ca facturile găsite în autotren erau destinate a fi folosite pe teritoriul României de către recurentă; - că singurele facturi legale sunt cele pe care delegatul societății le-a primit de la șoferul autotrenului în vederea întocmirii declarațiilor vamale, aceste facturi de import fiind cele care corespund cu valorile prevăzute în contractul încheiat cu furnizorul mărfii; - declarațiile furnizorului făcute în vama olandeză nu îi sunt opozabile; - nu s-a făcut dovada că a dorit sau a folosit documente falsificate; - actele constatatoare s-au întocmit cu încălcarea normelor pentru realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, că instanța de fond a refuzat să rețină motivul de nelegalitate invocat în privința aplicării art. VII din Acordul GATT, că în evidențele contabile există identitate în ceea ce privește valorile menționate în facturi și declarațiile vamale.
În consecință recurentul a invocat ca motive de casare prevederile art. 304 pct. (7), (8), (9) C. proc. civ. Analizând sentința sub aspectul celor trei motive de casare invocate, recursul se constată a fi nefondat. Potrivit art. 40 din H.G. 626/1997 declarația vamală semnată de importator are valoarea unei declarații pe proprie răspundere în ceeace privește exactitatea datelor înscrise în declarația vamală și plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat. Organele de control vamale și instanța corect au reținut că valorile reale de achiziție a florilor importate și care trebuiau declarate autorităților vamale române sunt cele din facturile cu nr. 010485 și 010486 din 20 februarie 2001 găsite în automărfar Vama Borș, așa cum a răspuns și Administrația Vamală olandeză Direcției Generale a Vămilor.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. 864/1995 și cele ale art. 1 , ale art. VII din Acordul GATT, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit al mărfurilor. În respectarea acestei prevederi, și a înlăturării oricărei suspiciuni, Direcția Generală a Vămilor a solicitat precizări de la autoritatea vamală olandeză iar răspunsul primit și anume realitatea valorii de tranzacție, adică prețul de plătit pentru marfă a fost cel din facturile găsite la controlul vamal și nu cele prezentate cu valori mult mai mici. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ în mod judicios a stabilit că actele contestatoare au fost întocmite cu respectarea normelor legale în vigoare, motivând legal și aspectele privind legătura dintre marfă și setul de facturi prezentate și cele reale care au fost găsite de organul vamal.
Apare astfel nesusținută de probele cauzei afirmația recurentei că singurele facturi legale ar trebui să fie numai cele prezentate de delegatul societății, în raport de răspunsul Administrației Vamale din Olanda. În raport de aceste considerente se constată că motivele de casare invocate sunt nefondate, sentința fiind legală, astfel că pe cale de consecință urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de SC. „E.F.I.R.” S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 297 din 6 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.