ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 mai 2002, Asociația U.B. Deva a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, solicitând anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 13 martie 2002 și menținute prin decizia nr. 271 din 23 aprilie 2002, precum și exonerarea de plata sumei de 6.036.245.968 lei. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au calculat în mod eronat majorări de întârziere la obligațiile în vamă aferente importului în regim de donație a unui număr de 57 autovehicule.

În realitate, datoria vamală legal datorată de reclamantă este de numai 2.921.618.945 lei, așa cum a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 2060 din 13 martie 2002. Întrucât i s-a aprobat eșalonarea la plata datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani, reclamanta a achitat pentru perioada iunie 1999 - martie 2000, la termenele și în condițiile stabilite în graficele de eșalonare, nu numai suma legal datorată, ci și plăți suplimentare față de obligațiile scadente. Astfel, a mai arătat reclamanta, s-au calculat majorări de întârziere cu încălcarea instrucțiunilor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 70/1997, aprobate prin H.G. nr. 886/1999, în sensul că dispozițiile legale menționate în actele administrative ca nefiind respectate, nu au corespondent și materialitate în operațiunile derulate.

Prin sentința civilă nr. 156 din 14 mai 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a respectat condițiile referitoare la eșalonarea plății, astfel încât majorările de întârziere au fost corect stabilite, în temeiul Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal și al O.G. nr. 26/1993, nefiind aplicabile în speță, prevederile O.G. nr. 70/1997. Cât privește cuantumul majorărilor de întârziere, acesta a fost calculat în raport cu drepturile vamale datorate, de 2.921.618.645 lei, sumă recunoscută de reclamantă, ca fiind reală. Împotriva sentinței a declarat recurs Asociația U.B.

Deva, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că organele financiare nu au respectat prevederile art. 11 1 din Legea nr. 64/1999, pentru aprobarea O.G. nr. 70/1997, privind control fiscal, întrucât nu a fost informată în legătură cu drepturile și obligațiile sale prin transmiterea unui aviz de verificare. Cât privește datoria vamală, pentru importul celor 57 de autocamioane primite ca ajutor umanitar, aceasta a fost de 2.921.618.945 lei, din care până la data efectuării controlului din 13 martie 2000, a fost plătită suma de 2.038.155 lei, drepturile rămase de achitat fiind de 882.915.790 lei.

Astfel cum a concluzionat și raportul de expertiză contabilă, reclamanta a respectat graficul eșalonării, achitând sume în plus, astfel că nu datorează majorări de întârziere, suma de 6.036.245.968 lei fiind stabilită eronat, prin raportare la o datorie vamală nereală de 3.769.016.652 lei consemnată în actul constatator nr. 177 din 5 noiembrie 1998, care a fost anulat. În condițiile în care obligațiile vamale au fost achitate înainte de scadența stabilită în graficul de eșalonare, cu 4 luni în 1999 și 2001 și cu 2 luni pe anul 2000, nu se poate reține că asociația ar datora majorări de întârziere. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Cu privire la primul motiv de recurs, privind invocarea prevederilor O.G. nr. 70/1997 și a H.G. nr. 886/1999, pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a ordonanței, aceste acte normative nu mai sunt incidente în cauză. Organele vamale au exercitat controlul din anul 2002, în conformitate cu prevederile legii speciale în materia creanțelor bugetare stabilite în vamă, respectiv art. 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, care reglementează controlul vamal ulterior ce poate fi efectuat într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă. Cât privește legalitatea și temeinicia majorărilor de întârziere de 6.036.245.968 lei stabilite pentru perioada 21 octombrie 1998 – 13 martie 2002, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, constatând că suma este datorată de reclamantă.

Atât asociația, cât și raportul de expertiză contabilă au convenit că sunt reale constatările cuprinse în procesul-verbal de control din 31 martie 2002, privind drepturile vamale datorate pentru importul celor 57 de autovehicule, în sumă de 2.921.618.945 lei, valoarea achitată în contul obligației bugetare până la 31 martie 2002, respectiv 2.038.703.155 lei și totalul datoriei rămase de achitat, de 882.915.790 lei.

Dar, drepturile vamale aferente celor 57 de autocamioane au fost stabilite în 1998, la valoarea de 3.769.016.652 lei prin actul constatator nr. 177 din 5 noiembrie 1998, recalculată la suma de 3.138.266.402 lei la data de 27 noiembrie 1998, când organele vamale au anulat actul din 5 noiembrie 1998. Fără a contesta debitul stabilit prin actul constatator nr. 177, chiar la data întocmirii acestuia, 5 noiembrie 1998, reclamanta a solicitat eșalonarea datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani, prin decizia nr. 733 din 19 mai 1000 Direcția Generală a Vămilor aprobând cererea de eșalonare a datoriei de 3.769.016.652 lei conform graficului, cu începere de la 20 mai 1999. Din actele dosarului, inclusiv raportul de expertiză contabilă, rezultă că reclamanta nu a respectat condițiile referitoare la eșalonarea plății, în intervalul 27 iunie 1999 – 4 ianuarie 2000 neefectuând nici o plată, iar începând cu luna martie 2000 neachitând rata lunară în cuantumul prevăzut în grafic.

Întrucât reclamanta nu a contestat în termen debitul principal stabilit prin actul constatator nr. 177/1998, chiar dacă a fost recalculat la controlul ulterior din 2002, nu prezintă relevanță susținerea că lunar a plătit mai mult (suma stabilită conform graficului de eșalonare la plată), astfel încât obligațiile eșalonate ar fi fost achitate anticipat față de scadență.

În realitate, în perioada 1999 - 2001, când reclamanta a avut luni când nu a efectuat nici o plată sau a achitat mai puțin decât valoarea stabilită în graficul de eșalonare, cuantumul datoriei vamale era cel consemnat în actul constatator nr. 177/1998, asociația fiind ținută să respecte condițiile eșalonării, prevăzute la momentul aprobării, în 1999. Neprocedând în acest mod, reclamanta nu s-a achitat de obligațiile de plată în termenele stabilite decât parțial, datorând majorări de întârziere, pentru calculul cărora datoria vamală avută în vedere a fost cea menționată în actul de control din 13 martie 2002. În consecință, în raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația U.B. Deva împotriva sentinței civile nr. 156 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2004.