ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

21 mai 2002, Asociația U.B. Deva a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea

Națională a Vămilor, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Arad, solicitând anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal

din 13 martie 2002 și menținute prin decizia nr. 271 din 23 aprilie 2002,

precum și exonerarea de plata sumei de 6.036.245.968 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că organele financiare au calculat în mod eronat majorări de

întârziere la obligațiile în vamă aferente importului în regim de donație a

unui număr de 57 autovehicule.

În realitate, datoria vamală legal

datorată de reclamantă este de numai 2.921.618.945 lei, așa cum a fost

stabilită prin procesul-verbal nr. 2060 din 13 martie 2002. Întrucât i s-a

aprobat eșalonarea la plata datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani, reclamanta

a achitat pentru perioada iunie 1999 - martie 2000, la termenele și în

condițiile stabilite în graficele de eșalonare, nu numai suma legal datorată,

ci și plăți suplimentare față de obligațiile scadente.

Astfel, a mai arătat reclamanta,

s-au calculat majorări de întârziere cu încălcarea instrucțiunilor de aplicare

a prevederilor O.G. nr. 70/1997, aprobate prin H.G. nr. 886/1999, în sensul că

dispozițiile legale menționate în actele administrative ca nefiind respectate,

nu au corespondent și materialitate în operațiunile derulate.

Prin sentința civilă nr. 156 din 14

mai 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanta nu a respectat condițiile referitoare la

eșalonarea plății, astfel încât majorările de întârziere au fost corect

stabilite, în temeiul Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal și al O.G. nr.

26/1993, nefiind aplicabile în speță, prevederile O.G. nr. 70/1997.

Cât privește cuantumul majorărilor

de întârziere, acesta a fost calculat în raport cu drepturile vamale datorate,

de 2.921.618.645 lei, sumă recunoscută de reclamantă, ca fiind reală.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Asociația U.B. Deva, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că

organele financiare nu au respectat prevederile art. 11

1

din Legea

nr. 64/1999, pentru aprobarea O.G. nr. 70/1997, privind control fiscal,

întrucât nu a fost informată în legătură cu drepturile și obligațiile sale prin

transmiterea unui aviz de verificare.

Cât privește datoria vamală, pentru

importul celor 57 de autocamioane primite ca ajutor umanitar, aceasta a fost de

2.921.618.945 lei, din care până la data efectuării controlului din 13 martie 2000, a fost plătită suma de 2.038.155 lei, drepturile rămase de achitat fiind de 882.915.790 lei.

Astfel cum a concluzionat și

raportul de expertiză contabilă, reclamanta a respectat graficul eșalonării,

achitând sume în plus, astfel că nu datorează majorări de întârziere, suma de

6.036.245.968 lei fiind stabilită eronat, prin raportare la o datorie vamală

nereală de 3.769.016.652 lei consemnată în actul constatator nr. 177 din 5

noiembrie 1998, care a fost anulat.

În condițiile în care obligațiile

vamale au fost achitate înainte de scadența stabilită în graficul de eșalonare,

cu 4 luni în 1999 și 2001 și cu 2 luni pe anul 2000, nu se poate reține că

asociația ar datora majorări de întârziere.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Cu privire la primul motiv de

recurs, privind invocarea prevederilor O.G. nr. 70/1997 și a H.G. nr. 886/1999,

pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a ordonanței, aceste acte

normative nu mai sunt incidente în cauză. Organele vamale au exercitat

controlul din anul 2002, în conformitate cu prevederile legii speciale în

materia creanțelor bugetare stabilite în vamă, respectiv art. 61 din Legea nr.

141/1997 privind Codul vamal, care reglementează controlul vamal ulterior ce

poate fi efectuat într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.

Cât privește legalitatea și

temeinicia majorărilor de întârziere de 6.036.245.968 lei stabilite pentru

perioada 21 octombrie 1998 – 13 martie 2002, instanța de fond a reținut corect

situația de fapt, constatând că suma este datorată de reclamantă.

Atât asociația, cât și raportul de

expertiză contabilă au convenit că sunt reale constatările cuprinse în procesul-verbal

de control din 31 martie 2002, privind drepturile vamale datorate pentru

importul celor 57 de autovehicule, în sumă de 2.921.618.945 lei, valoarea

achitată în contul obligației bugetare până la 31 martie 2002, respectiv

2.038.703.155 lei și totalul datoriei rămase de achitat, de 882.915.790 lei.

Dar, drepturile vamale aferente

celor 57 de autocamioane au fost stabilite în 1998, la valoarea de

3.769.016.652 lei prin actul constatator nr. 177 din 5 noiembrie 1998,

recalculată la suma de 3.138.266.402 lei la data de 27 noiembrie 1998, când

organele vamale au anulat actul din 5 noiembrie 1998.

Fără a contesta debitul stabilit

prin actul constatator nr. 177, chiar la data întocmirii acestuia, 5 noiembrie

1998, reclamanta a solicitat eșalonarea datoriei vamale pe o perioadă de 5 ani,

prin decizia nr. 733 din 19 mai 1000 Direcția Generală a Vămilor aprobând

cererea de eșalonare a datoriei de 3.769.016.652 lei conform graficului, cu

începere de la 20 mai 1999.

Din actele dosarului, inclusiv

raportul de expertiză contabilă, rezultă că reclamanta nu a respectat

condițiile referitoare la eșalonarea plății, în intervalul 27 iunie 1999 – 4 ianuarie

2000 neefectuând nici o plată, iar începând cu luna martie 2000 neachitând rata

lunară în cuantumul prevăzut în grafic.

Întrucât reclamanta nu a contestat

în termen debitul principal stabilit prin actul constatator nr. 177/1998, chiar

dacă a fost recalculat la controlul ulterior din 2002, nu prezintă relevanță

susținerea că lunar a plătit mai mult (suma stabilită conform graficului de

eșalonare la plată), astfel încât obligațiile eșalonate ar fi fost achitate

anticipat față de scadență.

În realitate, în perioada 1999 -

2001, când reclamanta a avut luni când nu a efectuat nici o plată sau a achitat

mai puțin decât valoarea stabilită în graficul de eșalonare, cuantumul datoriei

vamale era cel consemnat în actul constatator nr. 177/1998, asociația fiind ținută

să respecte condițiile eșalonării, prevăzute la momentul aprobării, în 1999.

Neprocedând în acest mod, reclamanta

nu s-a achitat de obligațiile de plată în termenele stabilite decât parțial,

datorând majorări de întârziere, pentru calculul cărora datoria vamală avută în

vedere a fost cea menționată în actul de control din 13 martie 2002.

În consecință, în raport cu cele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Asociația U.B. Deva

împotriva sentinței civile nr. 156

din 14 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2004.