ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4422/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

28 iulie 2000, reclamanta SC C.G. SRL Orăștie a solicitat anularea deciziei nr.

1700/2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor, a actelor constatatoare nr.

140 - 144/1999, încheiate de Biroul Vamal Deva și exonerarea de la plata

taxelor vamale la care a fost obligată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

taxele vamale sunt nelegale, deoarece cantitatea de făină de grâu a fost

importată în perioada 17 noiembrie 19987 – 19 februarie 1998, în regim de

scutire de taxe vamale, conform art. 13 din Legea nr. 35/1991.

Prin sentința civilă nr. 335/2000 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea a fost admisă. Instanța a reținut, pe baza raportului de expertiză

efectuat în cauză, că la data de 1 octombrie 1997, reclamanta a încheiat pentru

o perioadă de doi ani, cu SC B.L. SRL Orăștie, un contract de asociere în

participațiune, pentru producerea de pâine, produse de patiserie și derivate

ale acestora; că din cele cinci importuri de făină, cantitatea de 205.700 kg

făină a fost livrată în cadrul contractului de asociere în participațiune, SC

B.L. SRL, cu mențiunea că reprezintă cota de participare conform contractului

părților, necesară activității de producție și ca aport în activitatea de asociere

în participațiune.

Față de această situație, curtea de

apel a concluzionat că reclamanta beneficiază de facilitățile vamale instituite

de art. 13 din Legea nr. 35/1991.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Arad, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat

că reclamanta nu beneficiază de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 35/1991,

întrucât nu a desfășurat activitate de producție proprie.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3607 din 26 noiembrie 2002, a

admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, dar pentru

motivul de casare discutat din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2)

C. proc. civ., referitor la neparticiparea în proces a Biroului Vamal Deva.

Rejudecând cauza în fond, după

casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 43 din 26 februarie 2003, a admis

acțiunea, a anulat decizia nr. 1700/2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor,

precum și actele constatatoare nr. 140 - 144 din 15 decembrie 1999, încheiate

de Biroul Vamal Deva, ca nelegale și a exonerat reclamanta de plata

obligațiilor bugetare stabilite prin actele constatatoare și obligând pârâtele

la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.235.000 lei, către agentul

economic.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că din probele administrate

rezultă că reclamanta desfășura o activitate de producție, motiv pentru care

beneficiază de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr. 35/1991.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Arad, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și cele

ale art. 13 din Legea nr. 35/1991.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că

societatea reclamantă poate beneficia de prevederile art. 13 din Legea nr.

35/1991, întrucât aceasta nu desfășoară o activitate ce poate fi caracterizată

ca fiind de producție, deoarece nu dispune de spații de producție proprii în

care să folosească făina provenită din import și nici forța de muncă necesară,

prelucrarea materiei prime realizându-se în spațiile și cu forța de muncă a

societății SC B.L. SRL. În aceste condiții, arată recurenta-pârâtă, intimata-reclamantă

nu putea beneficia de facilitățile Legii nr. 35/1991, republicată, iar făina

importată este supusă plății drepturilor de import, astfel cum corect au

stabilit autoritățile vamale.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu toate criticile formulate în recursul declarat și formulat în termen

legal, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Este necontestat că beneficiază de

prevederile art. 13 din Legea nr. 35/1991, respectiv de facilități vamale,

societățile comerciale constituite sub una din modalitățile stipulate de art. 1

pct. a - h din lege, care desfășoară o activitate productivă.

În cauză, conform certificatului

constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului al județului Hunedoara

și a certificatului de investitor străin eliberat de Agenția Română de

Dezvoltare, rezultă că intimata-reclamantă este un agent economic cu

participare străină la capital, având ca principal domeniu de activitate,

producția, iar rezultat al acesteia, produse de panificație și patiserie.

Potrivit art. 2 din contractul de

asociere în participațiune a intimatei-reclamante, cu SC B.L. SRL Orăștie,

rezultă că asocierea are ca scop, activitatea de producție de pâine, produse de

panificație și derivate din acestea prevăzute de Codul C.A.E.N. și existente în

obiectele de activitate ale părților contractante. Prin art. 4 din același

contract se stipulează că intimata-reclamantă contribuie la realizarea

asociațiunii, cu cel puțin 30% din valoarea materiei prime (făina import),

necesară realizării activității respective, know-how, 2 mașini de transport

capacitate mare și clădirea secției de producție din Petroșani.

În aceste condiții se constată că

susținerile recurentei referitoare la lipsa spațiului de producție și a

mijloacelor necesare, este inexactă, atât în raport cu cele arătate în cele ce

preced, cât și cu celelalte clauze ale contractului.

În plus, astfel cum corect s-a

reținut și de instanța de fond, se constată că veniturile realizate de agentul

economic din producția realizată în baza contractului de asociere prin

participațiune, au fost înregistrate corect în evidențele contabile, evidențe

în care nu există înscrise venituri realizate din vânzarea de mărfuri în anul

1997, iar în anul 1998, singura evidență contabilă care înscrie operațiuni de

vânzare, se referă la un alt produs, nicidecum la făina de grâu.

Așadar, din probele administrate în

cauză rezultă că societatea intimată este o societate cu capital mixt, că făina

de grâu este materie primă importată pentru producție proprie, iar folosirea ei

în producție s-a făcut în termenul prevăzut de art. 13 in Legea nr. 35/1991,

republicată [2 ani de la începerea activității].

Totodată, se reține că autoritățile

fiscale, prin adresa nr. 7747 din 3 iunie 2002, au recunoscut că asocierea în

participațiune este o formă legală prin care se poate realiza producția.

Prin urmare, în cauză se constată că

intimata-reclamantă, utilizând cantitatea de 205.700 kg făină importată în

cadrul unui contract de asociere în participațiune, este producător de pâine,

iar nu vânzătoare de făină, motiv pentru care regimul de scutire de taxe vamale

este cel corect, aceasta beneficiind de facilitățile prevăzute de art. 13 din

Legea nr. 35/1991, republicată.

Celelalte motive de recurs formulate

doar oral de către consilierul juridic al Autorității Naționale a Vămilor, în

ședința publică din 22 iunie 2004 [fără mandat special, peste un an de la

declararea recursului), nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Codul de

procedură civilă, pentru a putea fi primite.

În consecință, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile, nefondate, în baza

art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul [declarat și motivat în termen

legal].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională

a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, împotriva

sentinței civile nr. 43 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2004.