ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din 28

februarie 2000, Tribunalul Bihor a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei B.A.,

după cum urmează:

- din infracțiunea prevăzută de art.

14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994;

- din infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.;

- din infracțiunea de fals în

declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art.

13 din Legea nr. 87/1994;

- din infracțiunea de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) din

același cod;

- din infracțiunea de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art.

13 din Legea nr. 87/1994;

- din infracțiunea de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.;

- din infracțiunea de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen., în infracțiunile ce se vor arăta și infracțiunea

de falsificare a instrumentelor oficiale, prevăzută de art. 286 C. pen., precum

și infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, prevăzută de art.

287 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod, s-a dispus

achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 14

alin. (2) din Legea nr. 87/1994 (pct. 1), art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.

(pct. 2), art. 192 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 2),

art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din același cod (pct. 2), art.

291 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 3), art. 289 C. pen.

(pct. 3), art. 291 C. pen. (pct. 3), art. 286 C. pen. și art. 287 C. pen.

Instanța a înlăturat măsura

sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatei.

Pe latură civilă, s-au respins

pretențiile civile formulate de părțile civile Direcția Generală a Vămilor

Bihor - Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Bihor – Oradea.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La 28 februarie 1991, prin sentința

civilă nr. 53 a Judecătoriei Oradea, s-a autorizat înființarea S.C. O. S.R.L.

Oradea, asociați fiind B.A., B.A. și cetățeanul italian S.O., societatea având

capital străin și românesc.

Obiectul de activitate stabilit la

13 noiembrie 1991, consta din producție în domeniul morărit și panificație.

La 24 aprilie 1996, firma mixtă cu

capital străin avea ca asociați pe B.A., administrator unic și S.F., coasociat

italian.

Ulterior, la 8 mai 1996, societatea

dobândea certificat de investitor, astfel că, beneficiind de dispozițiile Legii

nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine și O.G. nr. 12/1995, putea

efectua activități de import-export.

La 14 ianuarie 1998, organele de

poliție s-au sesizat că firma comercializa făină import Ungaria, două

sortimente (BL 55 și BL 80), la prețuri mici, sub valoarea de piață.

Ca atare, s-a cerut verificarea

activității societății, sens în care Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea a adresat, la 20 iulie 1998,

procesul-verbal nr. 24, perioada supusă controlului fiind mai 1996 – 31

decembrie 1997.

Actul de control a reținut

următoarele:

O. SRL Oradea, a dat spre verificare, numai situații centralizate, lunare de

producție și consumuri de materii conform rețetelor de fabricație, fără insă a

prezenta și documentația justificativă legală care a stat la baza întocmirii

centralizatoarelor pentru înregistrări în contabilitate, ea motivând că actele

au fost deteriorate și ulterior, aruncate.

Controlul realizat, prin sondaj

pentru lunile mai 1997, august, septembrie, noiembrie, decembrie 1997, a

relevat că notele contabile prin care s-au înregistrat consumurile de materii

(făină, drojdie, amelioratori, sare) nu aveau la bază documentele justificative

legale, respectiv „bon de consum”, „raport de producție”, ci numai

centralizatoarele de consumuri de producție și producție obținută, ele fiind

bazate pe „rețete de fabricație”. S-a mai relevat că pentru a se stabili corect

profitul înregistrat de societate la 31 decembrie 1997, erau necesare și

verificări ale altor documente decât cele de mai sus, respectiv „fișă de

magazie”, „fișă de cont analitic” și acestea, conform susținerilor

administratorului unic, nemaifiind în arhiva firmei.

Rechizitoriul a reținut că în

această situație, inculpata a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 14 alin.

(2) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

reținut că societatea administrată de B.A. s-a aprovizionat cu făină import

Ungaria și făină din producția internă, astfel, în perioada 1 ianuarie – 31

decembrie 1997 cantitatea aprovizionată fiind de 513.235 kg în valoare de

964.428.353 lei.

Pentru făina import Ungaria,

vămuirea a avut loc la Episcopia Bihor, administratorul declarând că materialul

importat este necesar și va fi folosit în producție, în acest fel ea

beneficiind de facilitatea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 35/1991,

respectiv scutirea de la plata taxelor vamale, facilitate reluată și în art. 5

al O.G. nr. 12/1995.

Inculpata a comercializat din făina

importată, cantitatea de 150.100 kg, vânzarea efectuând-o prin două societăți

comerciale fictive, respectiv S.C. M. S.R.L. Oradea și S.C. S.I. S.R.L. Oradea.

Autoritățile abilitate au comunicat

organului de urmărire că prima societate nu era înmatriculată în Oradea, o

denumire asemănătoare având o firmă din București, administratorul căreia,

L.D., declarând că nu a avut niciodată relații de afaceri cu S.C. O. S.R.L.

Oradea, iar privind a doua firmă, în Registrul Comerțului Bihor figura firma

S.C. S.I. S.R.L. Oradea, ștampila acesteia, modificată de inculpată, apărând pe

documentele vamale.

Facturarea cantităților de făină

vândute în aceste condiții, a fost făcută în numele și pe seama societăților

menționate, achitarea având loc în beneficiul firmei inculpatei, sens în care

ea preda merceologului și conducătorului auto, salariați ai săi, facturi

ștampilate în alb și chitanțiere, la rubrica „beneficiar” ei completându-le cu

date reale.

S-a reținut astfel, că inculpata a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., în condițiile

participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din același cod.

Facturile nu au fost înregistrate în

contabilitatea S.C. O. S.R.L. Oradea tocmai pentru ca inculpata să ascundă

vânzarea, de către firma ei, a făinii din import pentru care beneficiase de

scutirea de la plata taxelor vamale.

În aceeași idee, pentru a da

aparența că făina din import fusese consumată în procesul de producție al

firmei sale, inculpata a întocmit, fictiv, documente de livrare de pâine către

beneficiari fictivi, scriptic, acesta fiind întocmite de salariați de-ai săi.

Actul de sesizare a reținut că în

acest mod, inculpata a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr.

87/1994, prin neînregistrarea facturilor cu care s-a vândut în mod real făina

de import Ungaria pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale

și prin înregistrarea facturilor de pâine și produse de panificație, fictive.

În acest context, Direcția Generală

a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor, Direcția de

Control Financiar de Stat a calculat un prejudiciu de 11.355.712 lei

reprezentând impozit pe profit, neachitat, la acesta adăugându-se majorări de

întârziere în cuantum de 9.010.471 lei. De asemenea, pentru cantitatea de

154.100 kg făină import Ungaria, livrată la beneficiarii interni, s-a calculat

T.V.A. suplimentar de 34.167.517 lei, considerat pagubă adusă bugetului de

stat.

S-a mai reținut că inculpata se face

vinovată de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(2) și (5) C. pen., în paguba Direcției Generale a Vămilor care a fost

prejudiciată cu 204.933.440 lei reprezentând taxe vamale și T.V.A. neachitate.

În același context, pentru

întocmirea de declarații vamale de import, conținând date mincinoase, s-a

reținut că inculpata, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

Pentru falsificarea facturilor de

livrare a făinii, s-a reținut că inculpata a săvârșit infracțiunea de fals

intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen., iar pentru

determinarea, cu intenție, a salariaților săi să săvârșească această

infracțiune, ea răspunde în condițiile participației improprii prevăzută de

art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din același cod.

Cum, facturile de livrare de pâine,

fictive, au fost folosite pentru înregistrarea în contabilitate, influențând

astfel rezultatul financiar-contabil, în sarcina inculpatei s-a reținut și

săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

S-a mai reținut că inculpata B.A. a

falsificat instrumente oficiale, respectiv ștampile, pe care le-a folosit ca

atare, faptele fiind încadrate în infracțiunile prevăzute de art. 286 C. pen.

și, respectiv, de art. 287 din același cod.

În faza cercetării judecătorești,

instanța a reținut în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 așa cum rezultă din

expertiza contabilă efectuată în cauză, documentele primare privind producția

de pâine au existat și există și în prezent, dar acestea nu au fost analizate

de parchet.

În aceeași ordine de idei, instanța

a motivat că nu inculpata a prezentat actele primare organului de control

financiar, ci salariații societății al cărui administrator unic era, din

această cauză reținându-se că ele nu se găsesc, în arhivă, în realitate, la

acea dată, bonuri de consum, rapoarte de producție, ș.a., fiind depozitate în

podul imobilului sediu al firmei, expertizarea lor concluzionând identitatea

perfectă cantitativă între datele din actele primare și centralizatoare.

În aceste condiții, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din

același cod, s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Privind infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., instanța a reținut că din toate

actele și lucrările dosarului, nu rezultă că inculpata ar fi utilizat calități

mincinoase sau alte acte frauduloase în scopul înșelării organelor statului,

existența persoanelor care s-au prezentat la S.C. O. S.R.L. în numele S.C. M. S.R.L.

și S.C. S. S.R.L., precum și derularea, de către ele, a activităților în numele

societăților reprezentate, fiind confirmată de martorii audiați. Același

probatoriu, se susține, a conturat realitatea, că gestionarea cantităților de

făină împrumutate, se ținea separat, iar sumele de bani încasate nu se

totalizau cu realizările bănești ale societății administrată de inculpată.

Reținerea celor de mai sus a fost

motivată pe considerentul că identificarea persoanelor, despre care inculpata a

oferit relații suficiente, de către organele de cercetare și urmărire penală, a

avut un caracter formal, iar actele emanate de la cele două societăți care

afirmativ ar fi fost fictive, erau înseriate și numerotate de administrația

financiară, aceleași organe nestabilind cine și în ce condiții a emis acele

acte.

În sprijinul reținerilor de mai sus,

instanța a motivat că organele de control financiar au apreciat că actele

emanate de la cele două societăți comerciale sunt valabile.

În raport de toate aceste

considerente, instanța a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.

Referitor la infracțiunea de fals în

declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., instanța a motivat că nu rezultă din

probe care declarații ar fi fost falsificate de către inculpată și în fața

cărui organ. Expertizele contabile au relevat că intrările cantităților de făină

în societatea administrată de inculpată au fost mult mai mari decât cele

susținut a fi aprovizionate ca atare, de către organele de control financiar,

în aceeași situație aflându-se și cantitatea de făină prelucrată, deci făina

importată a fost destinată prelucrării, și nu comercializării, cum greșit a

concluzionat parchetul.

Instanța a mai motivat că din moment

ce făina intrată în gestiunea societății administrate de inculpată a fost în

cantitate mai mare decât capacitățile tehnice de producție, o parte a fost

împrumutată altor societăți pentru a se evita degradarea calităților pe

perioada scursă până la consumarea în procesul de producție.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, instanța a reținut că din actele și

lucrările dosarului, nu a rezultat că ar fi existat vânzări de pâine cu

caracter fictiv sau alte acte din care să rețină că inculpata nu și-ar fi

onorat obligațiile către stat, pentru aceste cantități. Această reținere,

instanța și-a argumentat-o și cu motivarea că este de notorietate că

beneficiarii de pâine, presați de obligația de a vinde rapid marfa, nu

evidențiază vânzările în contabilitatea societăților beneficiare, astfel

explicându-se de ce pâinea vândută de S.C. O. al cărui administrator era

inculpata, nu s-a evidențiat în documentele contabile ale acesteia .

Privind infracțiunea prevăzută de

art. 289 C. pen., instanța a motivat că din probele administrate nu rezultă

care înscrisuri oficiale ar fi fost falsificate de inculpată, cercetarea și

urmărirea penală evidențiind numai stabilirea caracterului de acte cu regim

special al unora, chiar și a acelora care au fost nenumerotate de organele

financiare, dar la dosar nu există nici o probă că inculpata a falsificat vreun

act, cu atât mai mult cu cât facturile de livrare a pâinii afirmate ca fiind

nereale, au fost întocmite de gestionari, nu de B.A., ca atare, nu se poate

reține că inculpata este autorul săvârșirii faptei.

În continuare, instanța, pe aceleași

considerente, a motivat că inculpata nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 291 C. pen., livrările de pâine regăsindu-se în toate rapoartele de

producție și în actele contabile, fapta neexistând.

Și în ce privește infracțiunile

prevăzute de art. 286 și de art. 287 C. pen., instanța a reținut că ele nu

există odată ce la dosar nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte

vinovăția.

Pe latură civilă, au fost respinse

pretențiile civile formulate de părțile civile Direcția Generală a Vămilor

Bihor - Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Bihor – Oradea.

Totodată, a fost înlăturat

sechestrul asigurator.

Împotriva sentinței, a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, motivul invocat fiind nelegală achitare

a inculpatei privind toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în

judecată.

În apel, parchetul a susținut că

vinovăția inculpatei a fost dovedită, iar în ce privește schimbarea încadrării

juridice din 9 infracțiuni în 11 infracțiuni, este nelegală.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 257 din 14 decembrie 2000, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Instanța de apel a reținut că pentru

a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, prima instanță a arătat în

considerente, motivele, acestea fiind temeinice și legale, odată ce s-au bazat

pe interpretarea corectă a tuturor probelor administrate, pe declarația

inculpatei dată atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața

instanței, precum și pe expertizele tehnice efectuate.

Aceeași instanță, referitor la

motivul de apel vizând greșita achitare a inculpatei pentru toate infracțiunile

reținute în sarcina ei, a motivat că prima instanță a făcut o corectă

interpretare a probelor, neputându-se deci reține vinovăția pentru nici una

dintre infracțiuni.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, motivele

invocate fiind comiterea, în cauză, a unei erori grave de fapt cu consecința

nelegalei achitări a inculpatei pentru toate faptele deduse judecății, greșita

aplicare a legii prin înlăturarea sechestrului asigurator și greșita respingere

a pretențiilor civile formulate de părțile civile.

Recursul declarat de parchet este

fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit alin. (2) al art. 2 C.

proc. pen., actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din

oficiu.

Art. 62 din același cod, prevede că

în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală este obligat să

lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

În această idee art. 63 C. proc.

pen., prevede că este probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei.

Art. 66 stipulează că învinuitul sau

inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.

Raportând la cauză aceste dispoziții

procedurale penale, se reține că organul de urmărire penală, în realizarea

constatărilor, a pornit de la procesul-verbal nr. 24 din 20 iulie 1998,

încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Bihor – Direcția Control Financiar de Stat, perioada supusă controlului

fiind mai 1996 – 31 decembrie 1997.

Față de reținerile inserate în acest

act de control cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din

Legea nr. 87/1994, deși parchetul susține că B.A., audiată fiind, a declarat că

documentele justificative există, și că nu acceptă concluzia organului de

control, trebuia să dispună efectuarea unei expertize contabile judiciare,

probă științifică, expertul fiind îndrituit să verifice și să tragă concluzii

și cu privire la realitatea și legalitatea importurilor de făină,

comercializarea acesteia și prelucrarea ei în procesul de producție al firmei

administrată de inculpată, inclusiv rezultatele financiare cuvenite statului

sub forma impozitului pe profit, taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată.

Organul de urmărire penală,

referitor la susținerile inculpatei, cu privire la imprimatele tipizate

eliberate de administrația financiară, trebuia să verifice realitatea acestora,

odată ce delegații firmelor considerate „fantomă” au semnat în evidențele

respectivei administrații, că au primit actele (S.P. recunoaște că elibera

formulare cu regim special, facturi, chitanțe fiscale, avize de însoțire a

mărfii, fără a solicita certificat de înregistrate fiscală, delegație de

ridicare mărfuri, act de identitate al persoanei fizice).

Potrivit art. 11 din Legea nr.

82/1991, și capitolului II din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ,

aprobat prin H.G. nr. 704/1993, răspunderea pentru organizarea și ținerea

contabilității, în conformitate cu prevederile legale, revine administratorului

sau altei persoane împuternicite.

Din acest punct de vedere, se reține

că firma S.C. O. S.R.L. Oradea, în perioada sem. II 1996 – an 1997, a avut

contabili șefi, pe T.C. și S.V., persoane ascultate ca martori, dar cărora nu

li s-au delimitat, în ce privește atribuțiile pentru contabilitatea firmei,

dacă trebuia să se îndeplinească și acte de verificare a realității datelor

documentelor contabile.

Această delimitare, poate determina

eventual, și dacă făina importată a fost folosită în scopul pentru care a fost

achiziționată, odată ce gestionarii au declarat că pâinea, produs cu desfacere

rapidă, se vindea și, în târguri, oboare ș.a. de acest gen, iar expertiza a

relevat că intrările de făină au fost mai mari decât cele constatate de organele

de control, pentru aceasta, temporar, ea fiind împrumutată altor firme pentru a

se evita și degradarea ei.

Inculpata referitor la aspectul de

mai sus, a declarat că, adesea, pâinea era facturată de gestionari, în același

sens fiind și declarația martorului D.M., vânzător-gestionar, aceasta

recunoscând că a întocmit facturi către diferiți beneficiari, din dispoziția

verbală a conducerii, fără a ști dacă au luat pâine sau sunt înregistrați la

Registrul Comerțului.

Aceste susțineri nu au fost

elucidate de organul de urmărire penală. De fapt nu au fost ascultați, ca

martori, brutarii firmei administrată de B.A., aceștia, conform susținerilor

ei, au vândut pâine clienților care se prezentau cu mijlocul propriu de

transport, banii obținuți fiind evidențiați separat.

Organul de urmărire penală nu s-a

preocupat nici de elucidarea aspectului reliefat de B.A. privind cine întocmea

facturi lunare, odată ce vânzătorii au procedat și ei la realizarea acestora,

sens în care se poate proceda la efectuarea unei expertize grafologice.

Pentru considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (3) C. proc.

pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea va fi

admis și potrivit art. 333 din același cod, se restituie dosarul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Bihor, pentru completarea urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 257/

A din 14 decembrie 2000 a Curții de apel Oradea, privind pe inculpata B.A.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 53 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Bihor și în baza

art. 333 C. proc. pen., restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor pentru completarea urmăririi penale.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2003.