ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din 28

martie 2003, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 11 pct. 2

1

lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatei B.L.J., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceleiași

inculpate de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii asimilată infracțiunilor de

corupție, prevăzută și pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000.

A respins cererea formulată de

partea civilă SC O. SA Oradea, pentru anularea ordonanțelor de adjudecare emise

de Tribunalul Bihor, la data de 27 iulie 2000.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

Național Anticorupție a fost trimisă în judecată inculpata B.L.J., pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289

C. pen. și pentru infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută

și pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real, deci și

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise în următoarele împrejurări:

În anul 1999 B.L.J. a fost numită

judecător sindic în cauza, privind reorganizarea judiciară a SC O. SA, în

dosarul nr. 2040/RL/1997 a Tribunalului Bihor.

În cursul procedurii de reorganizare

judiciară și lichidare a datoriilor SC O. SA, s-au vândut prin licitație mai

multe imobile printre care „dispensar + magazin” și „corp administrativ”.

Licitațiile au fost organizate și

conduse de R.G. și V.V., reprezentanți ai SC I. SRL, firmă numită ca administrator

în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA.

Pentru licitarea imobilelor

„dispensar + magazin” și „corp administrativ” s-au încălcat de către cei doi

dispozițiile legii, privind publicitatea licitației, în lista publicată în ziar

fiind omise cu intenție cele două imobile, în scopul cumpărării acestora de

către N.C. și a neprezentării unui contracandidat la licitație.

V.V. a fost interesat direct ca

aceste licitații să fie câștigate de N.C., cu care era asociat la firma A.P.

SRL.

Cu toate că nu s-a făcut publicitate

licitației cu privire la imobilele menționate mai sus, etapă obligatorie,

despre vânzarea imobilului „dispensar + magazin” a aflat C.G., medic de

întreprindere la dispensarul SC O. SA.

La data de 27 iunie 2000 s-a

organizat de cei doi reprezentanți ai SC I. SRL supralicitația, pentru

imobilele „dispensar + magazin” și „corp administrativ” din comisie făcând

parte și D.V.R., ca reprezentant al SC O. SA.

Pentru a înlătura pe C.G. ca

adversar al lui N.C., pe parcursul ținerii licitației V.V. și R.G. i-au atras

atenția doctoriței că la prețul oferit de cel ce câștigă licitația, se va

adăuga și TVA. În aceste condiții, când s-a ajuns la suma de 540.000.000 lei,

ofertă făcută de N.C., V.V. i-a comunicat lui C.G. că, ținând cont de pasul

licitației de 30.000.000 lei, poate oferi suma de 570.000.000 lei, la care se

adaugă TVA. Nedispunând de această sumă de bani C.G. s-a retras de la licitație,

N.C. câștigând licitația imobilului „dispensar + magazin” cu suma de

540.000.000 lei.

Inițial în procesul verbal privind

ținerea licitației pentru imobilul „dispensar + magazin”, la prețul definitiv

de adjudecare de 540.000.000 lei s-a scris „+TVA”. După ce procesul verbal a

fost semnat de C.G., care a și părăsit încăperea, R.G. și V.V. i-au cerut, sub

forma unei dispoziții imperative, lui D.V.R., să scrie peste „+TVA”, cuvântul

„lei”.

În ceea ce privește vânzarea la

licitație a imobilului „corp administrativ”, acesta a fost câștigat tot de

martora N.C., ca urmare a nepublicității vânzării la licitație.

În continuarea ajutorului pe care

l-au dat lui N.C., fiind interesați în mod direct, R.G. și V.V. au întocmit

ordonanțele de adjudecare a licitațiilor, documente care erau de atributul

exclusiv al judecătorului sindic, B.L.J.

La data de 27 iulie 2000, martorul R.G.

i-a înmânat judecătorului sindic B.L.J. cele două ordonanțe de adjudecare, iar

aceasta, prin semnătură, a consemnat în fals că pe rolul instanței, în camera

de consiliu, s-a aflat cererea formulată de martora N.C., pentru adjudecarea

celor două licitații. Falsul este grosolan, ordonanțele fiind redactate la

calculator, iar numerele precum și data de 27 iulie 2000, au fost scrise

ulterior la o mașină de scris mecanică de grefiera B.F.

În baza celor două ordonanțe semnate

de judecătorul sindic B.L.J., martora N.C. a devenit proprietara celor două

imobile.

Prin adresa din 14 noiembrie 2002,

Tribunalul Bihor a comunicat organului de urmărire penală faptul că magistratul

B.L.J. a efectuat concediul de odihnă în anul 2000, în perioada 24 iulie, 1

septembrie.

În concluzie, se reține că fapta

judecătorului sindic B.L.J. de a semna două ordonanțe de adjudecare, prin care

se atestă în mod nereal, că s-au luat în discuția instanței cererile lui N.C.

de a fi recunoscută drept câștigătoarea licitației, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.

pen.

În ceea ce privește cea de-a doua

faptă, se reține că în cursul soluționării dosarului Tribunalului Bihor, având

ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA, în care a fost numit judecător

sindic B.L.J., aceasta împreună cu avocatul R.F. (numit de același judecător,

ca avocat în procedura de reorganizare judiciară a societății) au efectuat o

deplasare în Franța, la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000, care

a fost de fapt o excursie și nu a ajutat cu nimic societatea, care se afla în

reorganizare judiciară.

Cheltuielile de transport și cazare

pentru excursia efectuată de cei doi la Paris, în sumă de 34.099.634 lei, au

fost achitate firmei de turism J.T. București, din contul SC O. SA Oradea, prin

ordinul de plată din 22 noiembrie 2000, document de plată semnat de judecătorul

sindic B.L.J.

Inculpata a susținut că deplasarea

în Franța s-a făcut în interesul SC O. SA, având ca scop obligarea partenerului

francez să-și achite niște datorii bănești față de societate.

Inculpata a mai făcut precizarea că

în calitatea ei de judecător sindic, avea autoritate în afara teritoriului

României, afirmație care este în contradicție flagrantă cu dreptul român,

respectiv cu principiul teritorialității, care consfințește că legea română și

legea instanței se aplică numai pe teritoriul statului român.

Pentru elementul de extraneitate, în

litigiile comerciale, competența revine altei instituții și nu judecătorului

sindic.

În concluzie, se reține că fapta

judecătorului sindic B.L.J., care, în virtutea atribuțiilor de a supraveghea și

controla reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, a beneficiat în mod direct

de folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4

decembrie 2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută

de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea

faptelor de corupție.

Partea vătămată nu s-a constituit

parte civilă în cauză, însă a solicitat ca în cazul în care se va constata că

vânzarea la licitație publică a celor două imobile, s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor legale, să se dispună anularea celor două ordonanțe de

adjudecare, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiat în baza

acestora.

Interogată, inculpata nu a

recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

În motivarea hotărârii instanța a

reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1/ F din 6

iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 2040/RL/1997 s-a

dispus continuarea planului de reorganizare al SC O. SA Oradea, pe o perioadă

de un an, și a fost numit în cauză judecător sindic B.L.J., iar ca administrator

judiciar SC I. SRL Oradea.

Prin aceeași hotărâre s-a stabilit

că reorganizarea societății debitoare poate avea loc, în principal, prin

vânzarea de active, printre acestea numărându-se „dispensar + magazin” și „corp

administrativ”. Vânzarea celor două active a fost făcută de către o comisie

formată din martorii R.G. și V.V., în calitate de delegați și administratorului

SC I. SRL Oradea și numitul D.R., ca reprezentant al societății debitoare.

Licitațiile au fost câștigate de martora N.C., sens în care s-au încheiat

procesele verbale de licitație și supralicitație.

Modul în care au fost organizate

licitațiile și împrejurările în care acestea au fost câștigate de martora N.C.,

descrise pe larg în rechizitoriu, nu au făcut obiectul cauzei deduse judecății.

În speță a fost analizată

activitatea desfășurată de inculpată și dacă aceasta se înscrie în limitele

legii.

La data de 27 iulie 2000 ordonanțele

de adjudecare, privind vânzarea la licitație publică a celor două active i-au

fost înmânate inculpatei de către martorul R.G., acestea fiind completate cu

datele de identificare ale imobilelor, numele fostului proprietar și al

adjudecătorului și arătarea plății prețului.

Inculpata a predat ordonanțele de

adjudecare grefierei B.F., solicitându-i să le treacă în condica de ședință, să

le dea numere și să le semneze.

După efectuarea acestor operațiuni,

câte un exemplar original al ordonanțelor de adjudecare a fost depus la mapa de

hotărâri a Tribunalului Bihor, iar câte un alt exemplar în original a fost

predat adjudecătoarei.

Cele două ordonanțe de adjudecare,

din 27 iulie 2000, corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de

licitație și supralicitație și au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 551

C. proc. pen., în vigoare la acea dată, și art. 10 din Legea nr. 64/1995.

Potrivit dispozițiilor art. 289 C.

pen., infracțiunea de fals intelectual constă în „falsificarea unui înscris

oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu știință de a insera unele

date sau împrejurări.

Falsul intelectual poartă asupra

substanței actului, el fiind o denaturare a faptelor sau împrejurărilor despre

care actul trebuie să facă probă. El se săvârșește concomitent cu redactarea

actului, prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate, sau prin

omisiunea inserării unor fapte sau împrejurări adevărate.

În speță, ordonanțele de adjudecare

semnate de inculpată corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de

licitație și supralicitație, neexistând vreo alterare a adevărului, pe care

actele să-l exprime.

Nu are relevanță, sub aspect

juridic, că numerele ordonanțelor și data emiterii acestora au fost completate

cu mașina de scris mecanică de către grefiera B.F., în timp ce alte date au

fost scrise la calculator.

Din declarația acestei martore cât

și din declarația inculpatei, rezultă că, în scopul ușurării muncii

judecătorilor și grefierilor, se uzitau formulare tipizate de încheieri,

minute, ordonanțe de adjudecare, care erau completate cu ocazia întocmirii

actelor respective, fiind scrise chiar și de mână.

Cât privește celelalte aspecte

reținute în rechizitoriu, cum ar fi că, în perioada 24 iulie, 1 septembrie 2000

inculpata, deși se afla în concediu legal, a semnat ordonanțele de adjudecare

prin care s-a atestat în mod nereal că s-au luat în discuția instanței cererile

lui N.C. de a fi recunoscută ca și câștigătoare a licitațiilor, este de menționat

faptul că, la data de 27 iulie 2000, data emiterii ordonanțelor de adjudecare,

inculpata a fost la locul de muncă, cum a fost și grefiera B.F., care, la

rândul ei, era programată în concediul legal de odihnă în acea perioadă.

Starea de fapt reținută corespunde

cu cea din rechizitoriu, însă în actul de sesizare i se dă o altă interpretare

cu privire la emiterea ordonanțelor de adjudecare și probelor administrate în

cauză.

Așa încât, probele administrate în

cauză nu fac dovada vinovăției inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de fals intelectual, inculpata urmând a fi achitată de sub învinuirea

săvârșirii acestei infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În cursul soluționării dosarului de

reorganizare judiciară nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, partenerul

francez C.V.C. al societății debitoare SC O. SA Oradea, a refuzat plata unui

lot de pantofi, invocând că sunt necorespunzători calitativ. Suma refuzată la

plată era de aproximativ 2 miliarde lei și datorită acestui refuz, societatea

debitoare era în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților.

Pentru rezolvarea acestei situații,

martorul R.G. s-a deplasat în Franța, în calitate de delegat al administratorului

judiciar SC I. SRL, ocazie cu care a încheiat un protocol cu partenerul

francez, potrivit căruia, acesta s-a obligat să returneze în țară marfa

necorespunzătoare calitativ, până la data de 22 noiembrie 2000, autorizând

vânzarea ei pe piața internă.

Întrucât termenul de expediere

menționat în protocol a fost depășit, administratorul judiciar a înaintat

judecătorului sindic un raport, prin care a propus deplasarea în Franța a

acestuia, în vederea încheierii unei tranzacții cu partenerul francez. S-a

convenit ca deplasarea în Franța, să se facă împreună cu avocatul R.F.,

desemnat în cauză prin încheierea din 14 septembrie 1999, pronunțată în dosarul

nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.

162/ C din 28 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care trebuia

să redacteze tranzacția, urmând ca aceasta să fie confirmată de judecătorul

sindic, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. i) și art. 22 lit.

j) din Legea nr. 64/1995. Partenerul francez cunoștea situația firmei debitoare

și anume faptul că se afla în reorganizare judiciară, precum și autoritatea

judecătorului sindic, motiv pentru care a si confirmat titulatura acestuia.

Partenerul francez a agreat

deplasarea în Franța a judecătorului sindic, dovadă în acest sens fiind faptul

că a trimis invitații nominale, pentru obținerea vizelor de intrare în spațiul

Schengen. Autoritatea judecătorului sindic fiind cunoscută și respectată de

partenerul francez, litigiul a fost soluționat înainte ca întâlnirea să aibă loc,

astfel cum a fost programată.

Pe de altă parte, Legea nr. 64/1995,

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului reglementează

statutul judecătorului sindic, întreaga procedură fiind sub supravegherea și

controlul judecătorului sindic.

Astfel, potrivit art. 10 din lege,

se reliefează faptul că judecătorul sindic are competența de a se pronunța și a

soluționa orice problemă ivită pe parcursul procedurii de reorganizare, iar

potrivit art. 6 „toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de

competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția, căruia se află sediul

debitorului și sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de președintele

tribunalului în condițiile art. 8”.

Cât privește deplasarea în Franța,

efectuată de inculpată, din probele administrate, în cauză rezultă că inculpata

a intenționat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă (declarații inculpată;

declarațiile martorului R.G.; protocolul încheiat de martorul R.G.; raportul administratorului

judiciar), cu mențiunea că în actul de sesizare se dă o altă interpretare,

contrar dispozițiilor legale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii pentru motivul, prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen. și, rejudecând, condamnarea inculpatei pentru infracțiunile,

prevăzute de art. 289 C. pen. și infracțiunea asimilată infracțiunilor de

corupție, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea,

descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt, soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Astfel, din probele administrate în

cauză și care au fost prezentate detaliat de instanța de fond, reluarea

acestora nemaifiind necesară, rezultă că inculpata B.L.J., s-a deplasat în

Franța în scopul reorganizării judiciare a societății debitoare și nu în scopul

de a obține un folos necuvenit, așa încât, în mod corect, s-a dispus achitarea

ei de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr.

78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut

dovada vinovăției inculpatei nici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual, în mod corect fiind achitată de sub învinuirea săvârșirii acestei

infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

Prin recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se invocă nelegalitatea și netemeinicia

sentinței atacate pentru următoarele considerente:

de fapt, prin achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

fapt prin achitarea inculpatei sub aspectul infracțiunii asimilată

infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Cu privire la primul motiv de recurs,

care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracțiunea de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., Parchetul apreciază că ordonanțele

de adjudecare a licitațiilor trebuiau întocmite de judecătorul sindic și nu de

către R.G. și V.V., ele nefiind conforme cu adevărul, în acest mod

realizându-se latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual.

De asemenea, Parchetul apreciază că

latura obiectivă a infracțiunii, prevăzută de art. 289 C. pen., este conturată

și prin: lipsa unei cereri de eliberare a ordonanței de adjudecare formulată de

către adjudecătoare, semnarea acestora de către judecătorul sindic în perioada

concediului legal de odihnă, dactilografierea pe ordonanțele prezentate a

numerelor de către grefiera tribunalului.

Față de acest motiv de recurs,

Curtea apreciază că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente.

Ordonanțele de adjudecare nu cuprind

fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici vreo omisiune cu

privire la acestea, fapt, de altfel, dovedit prin decizia civilă nr. 195 din 14

martie 2002 a Curții de Apel Oradea, care a validat printre altele, și cele

două ordonanțe de adjudecare.

În speță, cele două ordonanțe de adjudecare

din 27 iulie 2000 nu conțin discrepanțe față de consemnările din

procesele-verbale de licitație și supralicitație, fiind emise cu respectarea

dispozițiilor legale, respectiv art. 551 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 64/1995.

Cu privire la lipsa cererii de

eliberare a ordonanței de adjudecare formulată de N.C., Curtea constată că

formularea „pe rol fiind cererea de eliberare a ordonanței” este o modalitate

uzuală de exprimare folosită în practica instanțelor judecătorești, iar Codul de

procedură civilă, în vigoare la acea dată, respectiv art. 551 alin. (1), nu

prevedea în mod expres necesitatea existenței unei cereri din partea

adjudecătorului.

Referitor la faptul că cele două

ordonanțe de adjudecare au fost semnate atât de judecătorul sindic, cât și de

grefier în perioada concediului legal de odihnă, Curtea, în baza probatoriului

administrat, constată că atât inculpata cât și grefiera B.F., au fost prezente

la locul de muncă, fiind de notorietate că prezența magistraților la locul de muncă

și în perioada concediului de odihnă este necesară.

Față de critica adusă cu privire la

dactilografierea numerelor de înregistrare a ordonanțelor de adjudecare, nu are

relevanță modul în care se realizează această scriere, aspect care nu atrage

răspunderea penală a celor care le întocmesc sau le semnează, atâta vreme cât

aceste numere corespund înregistrărilor făcute în condica de falimente.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs, care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracțiunea

asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000,

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Parchetul

apreciază că inculpata a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al

excursiei la Paris în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000.

Analizând probatoriul administrat în

cauză, Curtea apreciază că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit,

pentru următoarele:

Inculpata a efectuat o deplasare în

Franța, la propunerea administratorului judiciar întrucât, deși expirase

termenul de restituire a lotului de pantofi, care nu corespundeau calitativ,

stabilit prin protocolul încheiat cu partenerul francez, acesta nu a onorat

obligațiile stabilite.

Deplasarea în Franța a avut ca

obiectiv încheierea unei tranzacții cu partenerul francez, necesară în vederea

reorganizării SC O. SA.

Împreună cu inculpata, în Franța a

mers și avocatul R.F., care trebuia să redacteze tranzacția, urmând ca aceasta

să fie confirmată de judecătorul sindic, conform dispozițiilor art. 18 alin.

(1) lit. i) și art. 22 lit. j) din Legea nr. 64/1995.

Pe de altă parte, analizând

dispozițiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, instanța

apreciază că, pe lângă atribuțiile reglementate de acest text de lege,

judecătorul sindic poate și trebuie să soluționeze orice probleme ivite, în

cadrul procedurii de reorganizare judiciară.

Ca urmare, fapta inculpatei B.L.J.

de a se deplasa în Franța în vederea confirmării tranzacției încheiate de

avocatul R.F., cu partea franceză nu poate atrage răspunderea penală a

acesteia.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

privind pe intimata inculpată B.L.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței

penale nr. 5/ P din 28 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, privind pe intimata

inculpată B.L.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 februarie 2004.