ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5 din 28 martie 2003, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 11 pct. 2 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei B.L.J., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceleiași inculpate de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută și pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000.

A respins cererea formulată de partea civilă SC O. SA Oradea, pentru anularea ordonanțelor de adjudecare emise de Tribunalul Bihor, la data de 27 iulie 2000. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție a fost trimisă în judecată inculpata B.L.J., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. și pentru infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută și pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real, deci și cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise în următoarele împrejurări: În anul 1999 B.L.J. a fost numită judecător sindic în cauza, privind reorganizarea judiciară a SC O. SA, în dosarul nr. 2040/RL/1997 a Tribunalului Bihor.

În cursul procedurii de reorganizare judiciară și lichidare a datoriilor SC O. SA, s-au vândut prin licitație mai multe imobile printre care „dispensar + magazin” și „corp administrativ”. Licitațiile au fost organizate și conduse de R.G. și V.V., reprezentanți ai SC I. SRL, firmă numită ca administrator în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA. Pentru licitarea imobilelor „dispensar + magazin” și „corp administrativ” s-au încălcat de către cei doi dispozițiile legii, privind publicitatea licitației, în lista publicată în ziar fiind omise cu intenție cele două imobile, în scopul cumpărării acestora de către N.C. și a neprezentării unui contracandidat la licitație. V.V. a fost interesat direct ca aceste licitații să fie câștigate de N.C., cu care era asociat la firma A.P.

SRL. Cu toate că nu s-a făcut publicitate licitației cu privire la imobilele menționate mai sus, etapă obligatorie, despre vânzarea imobilului „dispensar + magazin” a aflat C.G., medic de întreprindere la dispensarul SC O. SA. La data de 27 iunie 2000 s-a organizat de cei doi reprezentanți ai SC I. SRL supralicitația, pentru imobilele „dispensar + magazin” și „corp administrativ” din comisie făcând parte și D.V.R., ca reprezentant al SC O. SA. Pentru a înlătura pe C.G. ca adversar al lui N.C., pe parcursul ținerii licitației V.V. și R.G. i-au atras atenția doctoriței că la prețul oferit de cel ce câștigă licitația, se va adăuga și TVA. În aceste condiții, când s-a ajuns la suma de 540.000.000 lei, ofertă făcută de N.C., V.V.

i-a comunicat lui C.G. că, ținând cont de pasul licitației de 30.000.000 lei, poate oferi suma de 570.000.000 lei, la care se adaugă TVA. Nedispunând de această sumă de bani C.G. s-a retras de la licitație, N.C. câștigând licitația imobilului „dispensar + magazin” cu suma de 540.000.000 lei. Inițial în procesul verbal privind ținerea licitației pentru imobilul „dispensar + magazin”, la prețul definitiv de adjudecare de 540.000.000 lei s-a scris „+TVA”. După ce procesul verbal a fost semnat de C.G., care a și părăsit încăperea, R.G. și V.V. i-au cerut, sub forma unei dispoziții imperative, lui D.V.R., să scrie peste „+TVA”, cuvântul „lei”. În ceea ce privește vânzarea la licitație a imobilului „corp administrativ”, acesta a fost câștigat tot de martora N.C., ca urmare a nepublicității vânzării la licitație.

În continuarea ajutorului pe care l-au dat lui N.C., fiind interesați în mod direct, R.G. și V.V. au întocmit ordonanțele de adjudecare a licitațiilor, documente care erau de atributul exclusiv al judecătorului sindic, B.L.J. La data de 27 iulie 2000, martorul R.G. i-a înmânat judecătorului sindic B.L.J. cele două ordonanțe de adjudecare, iar aceasta, prin semnătură, a consemnat în fals că pe rolul instanței, în camera de consiliu, s-a aflat cererea formulată de martora N.C., pentru adjudecarea celor două licitații. Falsul este grosolan, ordonanțele fiind redactate la calculator, iar numerele precum și data de 27 iulie 2000, au fost scrise ulterior la o mașină de scris mecanică de grefiera B.F.

În baza celor două ordonanțe semnate de judecătorul sindic B.L.J., martora N.C. a devenit proprietara celor două imobile. Prin adresa din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Bihor a comunicat organului de urmărire penală faptul că magistratul B.L.J. a efectuat concediul de odihnă în anul 2000, în perioada 24 iulie, 1 septembrie. În concluzie, se reține că fapta judecătorului sindic B.L.J. de a semna două ordonanțe de adjudecare, prin care se atestă în mod nereal, că s-au luat în discuția instanței cererile lui N.C. de a fi recunoscută drept câștigătoarea licitației, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. În ceea ce privește cea de-a doua faptă, se reține că în cursul soluționării dosarului Tribunalului Bihor, având ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA, în care a fost numit judecător sindic B.L.J., aceasta împreună cu avocatul R.F.

(numit de același judecător, ca avocat în procedura de reorganizare judiciară a societății) au efectuat o deplasare în Franța, la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000, care a fost de fapt o excursie și nu a ajutat cu nimic societatea, care se afla în reorganizare judiciară. Cheltuielile de transport și cazare pentru excursia efectuată de cei doi la Paris, în sumă de 34.099.634 lei, au fost achitate firmei de turism J.T. București, din contul SC O. SA Oradea, prin ordinul de plată din 22 noiembrie 2000, document de plată semnat de judecătorul sindic B.L.J. Inculpata a susținut că deplasarea în Franța s-a făcut în interesul SC O. SA, având ca scop obligarea partenerului francez să-și achite niște datorii bănești față de societate.

Inculpata a mai făcut precizarea că în calitatea ei de judecător sindic, avea autoritate în afara teritoriului României, afirmație care este în contradicție flagrantă cu dreptul român, respectiv cu principiul teritorialității, care consfințește că legea română și legea instanței se aplică numai pe teritoriul statului român. Pentru elementul de extraneitate, în litigiile comerciale, competența revine altei instituții și nu judecătorului sindic. În concluzie, se reține că fapta judecătorului sindic B.L.J., care, în virtutea atribuțiilor de a supraveghea și controla reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă a solicitat ca în cazul în care se va constata că vânzarea la licitație publică a celor două imobile, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, să se dispună anularea celor două ordonanțe de adjudecare, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiat în baza acestora. Interogată, inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor. În motivarea hotărârii instanța a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1/ F din 6 iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 2040/RL/1997 s-a dispus continuarea planului de reorganizare al SC O. SA Oradea, pe o perioadă de un an, și a fost numit în cauză judecător sindic B.L.J., iar ca administrator judiciar SC I. SRL Oradea.

Prin aceeași hotărâre s-a stabilit că reorganizarea societății debitoare poate avea loc, în principal, prin vânzarea de active, printre acestea numărându-se „dispensar + magazin” și „corp administrativ”. Vânzarea celor două active a fost făcută de către o comisie formată din martorii R.G. și V.V., în calitate de delegați și administratorului SC I. SRL Oradea și numitul D.R., ca reprezentant al societății debitoare. Licitațiile au fost câștigate de martora N.C., sens în care s-au încheiat procesele verbale de licitație și supralicitație. Modul în care au fost organizate licitațiile și împrejurările în care acestea au fost câștigate de martora N.C., descrise pe larg în rechizitoriu, nu au făcut obiectul cauzei deduse judecății.

În speță a fost analizată activitatea desfășurată de inculpată și dacă aceasta se înscrie în limitele legii. La data de 27 iulie 2000 ordonanțele de adjudecare, privind vânzarea la licitație publică a celor două active i-au fost înmânate inculpatei de către martorul R.G., acestea fiind completate cu datele de identificare ale imobilelor, numele fostului proprietar și al adjudecătorului și arătarea plății prețului. Inculpata a predat ordonanțele de adjudecare grefierei B.F., solicitându-i să le treacă în condica de ședință, să le dea numere și să le semneze. După efectuarea acestor operațiuni, câte un exemplar original al ordonanțelor de adjudecare a fost depus la mapa de hotărâri a Tribunalului Bihor, iar câte un alt exemplar în original a fost predat adjudecătoarei.

Cele două ordonanțe de adjudecare, din 27 iulie 2000, corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitație și supralicitație și au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 551 C. proc. pen., în vigoare la acea dată, și art. 10 din Legea nr. 64/1995. Potrivit dispozițiilor art. 289 C. pen., infracțiunea de fals intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări. Falsul intelectual poartă asupra substanței actului, el fiind o denaturare a faptelor sau împrejurărilor despre care actul trebuie să facă probă.

El se săvârșește concomitent cu redactarea actului, prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate, sau prin omisiunea inserării unor fapte sau împrejurări adevărate. În speță, ordonanțele de adjudecare semnate de inculpată corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitație și supralicitație, neexistând vreo alterare a adevărului, pe care actele să-l exprime. Nu are relevanță, sub aspect juridic, că numerele ordonanțelor și data emiterii acestora au fost completate cu mașina de scris mecanică de către grefiera B.F., în timp ce alte date au fost scrise la calculator. Din declarația acestei martore cât și din declarația inculpatei, rezultă că, în scopul ușurării muncii judecătorilor și grefierilor, se uzitau formulare tipizate de încheieri, minute, ordonanțe de adjudecare, care erau completate cu ocazia întocmirii actelor respective, fiind scrise chiar și de mână.

Cât privește celelalte aspecte reținute în rechizitoriu, cum ar fi că, în perioada 24 iulie, 1 septembrie 2000 inculpata, deși se afla în concediu legal, a semnat ordonanțele de adjudecare prin care s-a atestat în mod nereal că s-au luat în discuția instanței cererile lui N.C. de a fi recunoscută ca și câștigătoare a licitațiilor, este de menționat faptul că, la data de 27 iulie 2000, data emiterii ordonanțelor de adjudecare, inculpata a fost la locul de muncă, cum a fost și grefiera B.F., care, la rândul ei, era programată în concediul legal de odihnă în acea perioadă. Starea de fapt reținută corespunde cu cea din rechizitoriu, însă în actul de sesizare i se dă o altă interpretare cu privire la emiterea ordonanțelor de adjudecare și probelor administrate în cauză.

Așa încât, probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăției inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, inculpata urmând a fi achitată de sub învinuirea săvârșirii acestei infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. În cursul soluționării dosarului de reorganizare judiciară nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, partenerul francez C.V.C. al societății debitoare SC O. SA Oradea, a refuzat plata unui lot de pantofi, invocând că sunt necorespunzători calitativ. Suma refuzată la plată era de aproximativ 2 miliarde lei și datorită acestui refuz, societatea debitoare era în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților.

Pentru rezolvarea acestei situații, martorul R.G. s-a deplasat în Franța, în calitate de delegat al administratorului judiciar SC I. SRL, ocazie cu care a încheiat un protocol cu partenerul francez, potrivit căruia, acesta s-a obligat să returneze în țară marfa necorespunzătoare calitativ, până la data de 22 noiembrie 2000, autorizând vânzarea ei pe piața internă. Întrucât termenul de expediere menționat în protocol a fost depășit, administratorul judiciar a înaintat judecătorului sindic un raport, prin care a propus deplasarea în Franța a acestuia, în vederea încheierii unei tranzacții cu partenerul francez.

S-a convenit ca deplasarea în Franța, să se facă împreună cu avocatul R.F., desemnat în cauză prin încheierea din 14 septembrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 162/ C din 28 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care trebuia să redacteze tranzacția, urmând ca aceasta să fie confirmată de judecătorul sindic, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. i) și art. 22 lit. j) din Legea nr. 64/1995. Partenerul francez cunoștea situația firmei debitoare și anume faptul că se afla în reorganizare judiciară, precum și autoritatea judecătorului sindic, motiv pentru care a si confirmat titulatura acestuia.

Partenerul francez a agreat deplasarea în Franța a judecătorului sindic, dovadă în acest sens fiind faptul că a trimis invitații nominale, pentru obținerea vizelor de intrare în spațiul Schengen. Autoritatea judecătorului sindic fiind cunoscută și respectată de partenerul francez, litigiul a fost soluționat înainte ca întâlnirea să aibă loc, astfel cum a fost programată. Pe de altă parte, Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului reglementează statutul judecătorului sindic, întreaga procedură fiind sub supravegherea și controlul judecătorului sindic.

Astfel, potrivit art. 10 din lege, se reliefează faptul că judecătorul sindic are competența de a se pronunța și a soluționa orice problemă ivită pe parcursul procedurii de reorganizare, iar potrivit art. 6 „toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția, căruia se află sediul debitorului și sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de președintele tribunalului în condițiile art. 8”. Cât privește deplasarea în Franța, efectuată de inculpată, din probele administrate, în cauză rezultă că inculpata a intenționat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă (declarații inculpată; declarațiile martorului R.G.; protocolul încheiat de martorul R.G.; raportul administratorului judiciar), cu mențiunea că în actul de sesizare se dă o altă interpretare, contrar dispozițiilor legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pentru motivul, prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și, rejudecând, condamnarea inculpatei pentru infracțiunile, prevăzute de art. 289 C. pen. și infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente. Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Astfel, din probele administrate în cauză și care au fost prezentate detaliat de instanța de fond, reluarea acestora nemaifiind necesară, rezultă că inculpata B.L.J., s-a deplasat în Franța în scopul reorganizării judiciare a societății debitoare și nu în scopul de a obține un folos necuvenit, așa încât, în mod corect, s-a dispus achitarea ei de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției inculpatei nici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, în mod corect fiind achitată de sub învinuirea săvârșirii acestei infracțiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate pentru următoarele considerente: 1. Instanța a comis o gravă eroare de fapt, prin achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. 2. Instanța a omis o gravă eroare de fapt prin achitarea inculpatei sub aspectul infracțiunii asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Cu privire la primul motiv de recurs, care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., Parchetul apreciază că ordonanțele de adjudecare a licitațiilor trebuiau întocmite de judecătorul sindic și nu de către R.G.

și V.V., ele nefiind conforme cu adevărul, în acest mod realizându-se latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual. De asemenea, Parchetul apreciază că latura obiectivă a infracțiunii, prevăzută de art. 289 C. pen., este conturată și prin: lipsa unei cereri de eliberare a ordonanței de adjudecare formulată de către adjudecătoare, semnarea acestora de către judecătorul sindic în perioada concediului legal de odihnă, dactilografierea pe ordonanțele prezentate a numerelor de către grefiera tribunalului. Față de acest motiv de recurs, Curtea apreciază că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente. Ordonanțele de adjudecare nu cuprind fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici vreo omisiune cu privire la acestea, fapt, de altfel, dovedit prin decizia civilă nr. 195 din 14 martie 2002 a Curții de Apel Oradea, care a validat printre altele, și cele două ordonanțe de adjudecare.

În speță, cele două ordonanțe de adjudecare din 27 iulie 2000 nu conțin discrepanțe față de consemnările din procesele-verbale de licitație și supralicitație, fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 551 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1995. Cu privire la lipsa cererii de eliberare a ordonanței de adjudecare formulată de N.C., Curtea constată că formularea „pe rol fiind cererea de eliberare a ordonanței” este o modalitate uzuală de exprimare folosită în practica instanțelor judecătorești, iar Codul de procedură civilă, în vigoare la acea dată, respectiv art. 551 alin. (1), nu prevedea în mod expres necesitatea existenței unei cereri din partea adjudecătorului.

Referitor la faptul că cele două ordonanțe de adjudecare au fost semnate atât de judecătorul sindic, cât și de grefier în perioada concediului legal de odihnă, Curtea, în baza probatoriului administrat, constată că atât inculpata cât și grefiera B.F., au fost prezente la locul de muncă, fiind de notorietate că prezența magistraților la locul de muncă și în perioada concediului de odihnă este necesară. Față de critica adusă cu privire la dactilografierea numerelor de înregistrare a ordonanțelor de adjudecare, nu are relevanță modul în care se realizează această scriere, aspect care nu atrage răspunderea penală a celor care le întocmesc sau le semnează, atâta vreme cât aceste numere corespund înregistrărilor făcute în condica de falimente.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Parchetul apreciază că inculpata a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000. Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciază că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, pentru următoarele: Inculpata a efectuat o deplasare în Franța, la propunerea administratorului judiciar întrucât, deși expirase termenul de restituire a lotului de pantofi, care nu corespundeau calitativ, stabilit prin protocolul încheiat cu partenerul francez, acesta nu a onorat obligațiile stabilite.

Deplasarea în Franța a avut ca obiectiv încheierea unei tranzacții cu partenerul francez, necesară în vederea reorganizării SC O. SA. Împreună cu inculpata, în Franța a mers și avocatul R.F., care trebuia să redacteze tranzacția, urmând ca aceasta să fie confirmată de judecătorul sindic, conform dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. i) și art. 22 lit. j) din Legea nr. 64/1995. Pe de altă parte, analizând dispozițiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, instanța apreciază că, pe lângă atribuțiile reglementate de acest text de lege, judecătorul sindic poate și trebuie să soluționeze orice probleme ivite, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară. Ca urmare, fapta inculpatei B.L.J.

de a se deplasa în Franța în vederea confirmării tranzacției încheiate de avocatul R.F., cu partea franceză nu poate atrage răspunderea penală a acesteia. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe intimata inculpată B.L.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței penale nr. 5/ P din 28 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, privind pe intimata inculpată B.L.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2004.