ÎCCJ, Decizia nr. 100/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 92/P/2002 din 12 decembrie 2002, Parchetul Național Anticorupție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B.L., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că, în anul 1999, B.L. a fost desemnată judecător sindic în cauza privind reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, în dosarul nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor.

În cursul procedurii de reorganizare judiciară și lichidare a datoriilor SC O. SA s-au vândut prin licitație, mai multe imobile, printre care și „dispensar + magazin” și „corp administrativ”, situate pe strada Tudor Vladimirescu din Oradea. Licitațiile au fost organizate și conduse de R.G. și V.V., reprezentanți al SC I. SRL, firmă numită ca administrator în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA. Pentru licitarea celor două imobile menționate, reprezentanții administratorului judiciar au încălcat dispozițiile legale privind publicitatea licitației, în sensul că cele două active au fost omise cu intenție din lista publicată în ziare, în scopul cumpărării acestora de către N.C., scop realizabil prin neprezentarea altui contracandidat.

V.V. a fost interesat direct ca aceste licitații să fie câștigate de N.C., având în vederea că era asociat cu aceasta în firma SC A.P. SRL. Deși nu s-a făcut publicitatea prevăzută de lege, etapă obligatorie, despre licitație a aflat C.G., medic de întreprindere la SC O. SA. La data de 27 iunie 2000 s-a organizat de către cei doi, supralicitația pentru imobilele menționate, din comisie făcând parte și D.V., ca reprezentant al SC O. SA. Pentru a o înlătura pe C.G., V.V. și R.G. au atras atenția acesteia, pe parcursul ținerii licitației, că la prețul la care se adjudecă licitația, se adaugă T.V.A. În aceste condiții, când s-a ajuns la suma de 540.000.000 lei, urmând pasul următor de 30.000.000 lei, C.G.

s-a retras. Inițial, în procesul-verbal privind ținerea licitației pentru imobilul „dispensar + magazin”, la prețul definitiv de adjudecare de 540.000.000 lei, s-a scris „+T.V.A.”. După semnarea procesului-verbal de către C.G., cei doi i-au cerut imperativ reprezentantului societății în reorganizare judiciară, să scrie cuvântul „lei” peste „+T.V.A.”. Imobilul „corp administrativ” a fost adjudecat tot de N.C., ca unic participant la licitație, datorită nerealizării publicității licitației. În continuarea ajutorului dat lui N.C., interesați în mod direct, R.G. și V.V. au întocmit în fals, ordonanțele de adjudecare a licitațiilor, documente a căror întocmire era atributul exclusiv al judecătorului sindic.

În ziua de 27 iulie 2000, R.G. i-a înmânat judecătorului sindic, B.J., cele două ordonanțe de adjudecare, iar aceasta, prin semnătură, a consfințit în fals, că pe rolul instanței, în camera de consiliu, s-a aflat cererea formulată de N.C., pentru ajudecarea celor 2 licitații. În raport cu situația de fapt expusă, s-a reținut că fapta judecătorului sindic B.L., de a semna cele două ordonanțe de adjudecare, prin care se atestă în mod nereal că s-au luat în discuție cererile lui N.C., de a fi recunoscută drept câștigătoare a licitațiilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

În fine, s-a mai reținut că în cursul soluționării dosarului nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor, având ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, judecătorul sindic B.L., împreună cu avocatul R.F., numit de același judecător, ca avocat în procedura de reorganizare judiciară a societății comerciale menționate, a efectuat o deplasare în Franța, la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2000. Din documentele existente la dosar rezultă că această deplasare a fost de fapt o excursie, neajutând cu nimic societatea aflată în reorganizare judiciară. Cheltuielile de transport și cazare pentru cei doi, în sumă de 34.099.634 lei, au fost achitate firmei de turism, din contul SC O. SA Oradea.

S-a reținut că fapta judecătorului sindic B.L. care, în virtutea atribuției de a supraveghea și controla reorganizarea judiciară a SC O. SA, a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin sentința penală nr. 5/P/2003 din 28 martie 2003, a achitat inculpata: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași sentință, cererea părții civile privind anularea ordonanțelor de adjudecare nr. 63/F2000 și nr. 64/F/2000, ale Tribunalului Bihor, au fost respinse. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că activitatea inculpatei s-a desfășurat în limitele legii. Astfel, cele două ordonanțe de adjudecare corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitație și de supralicitație, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., care privește „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”.

În fine, deplasarea în Franța se înscrie în limitele atribuțiilor administrative și manageriale atribuite, între altele, judecătorului sindic, prin Legea nr. 64/1995. Drept urmare, probele administrate nu fac dovada vinovăției inculpatei B.L. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1169 din 27 februarie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva hotărârii primei instanțe. Împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. S-a susținut că în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită.

Drept urmare, achitarea inculpatei, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 11 din Legea nr. 78/2000, este consecința unei grave erori de fapt. În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și condamnarea inculpatei B.L., pentru infracțiunile menționate. Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit legii execuționale, la termenul fixat pentru vânzare silită prin licitație, dacă nu au existat cereri incidente sau când acestea au fost soluționate prin respingere și dacă nu au intervenit alte motive de amânare, se trece la vânzarea imobilului, în ședință publică, în conformitate cu dispozițiile art. 530 - 543 C. proc.

civ. și ale Decretului - lege nr. 306/1938. Cele petrecute în ședința de licitație și respectiv, supralicitație, sunt consemnate în procesul-verbal de licitație și respectiv, supralicitație. După plata prețului, în condițiile art. 544 - 550 C. proc. civ., instanța de executare dă ordonanța de adjudecare, în condițiile art. 551 din același cod. Potrivit acestui din urmă text, în redactarea în vigoare la data ordonanțelor incriminate „(1) Îndată după sfârșitul adjudecării și depunerea prețului, potrivit art. 544 sau 545 din acest cod, judecătoria va da adjudecatarului, ordonanța de adjudecare a nemișcătorului. (2) Ordonanța va cuprinde, pe scurt, jurnalul de adjudecare desăvârșită, individualizarea nemișcătorului adjudecat, numele fostului prprietar și al adjudecatarului și arătarea plății prețului, în întregime, a taxelor de executori, timbrul și impozitul proporțional”.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă, sub un prim aspect, că incidentele la executare sunt deduse instanței civile, spre examinare, pe calea contestației la executare și opozițiilor la urmărire, după caz. Pe de altă parte, incidența dispozițiilor art. 289 C. pen., se examinează în raport cu dispozițiile art. 551 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la cuprinsul ordonanței de adjudecare. Or, sub acest din urmă aspect, organul de urmărire penală și instanțele de judecată au constatat identitatea dintre datele esențiale ale proceselor-verbale de licitație, respectiv supralicitație și cele inserate în ordonanțele de adjudecare. Așadar, cele două ordonanțe au fost date cu respectarea dispozițiilor art. 551 C. proc.

civ., cu referire la art. 10 din Legea nr. 64/1995. Împrejurarea că procesele-verbale de licitație nu ar fi conforme adevărului, afirmată, dar nedovedită în cauză, nu atrage răspunderea magistratului, întrucât aceasta se examinează potrivit dispozițiilor legii execuționale, de către instanța civilă, prin exercitarea căilor de atac puse la dispoziția părții de legiuitor prin Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, în condițiile dării ordonanțelor de adjudecare în condițiile legii execuționale și constatării identității dintre datele cuprinse în acestea și cele inserate în procele-verbale de licitație, lipsa unei cereri din partea adjudecatarului, neprevăzută expres de art. 551 C. proc. civ., semnarea acestora de către judecătorul sindic în perioada concediului de odihnă și dactilografierea numerelor ordonanțelor de adjudecare pe exemplarele tehnoredactate pe calculator nu realizează latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual.

Drept urmare, în lipsa atestării de către inculpată, a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu referire la dispozițiile art. 551 C. proc. civ., conținutul proceselor-verbale de licitație și cel al ordonanțelor de adjudecare fiind identic sub aspectul datelor cerute de lege, în mod legal și temeinic, corespunzător probatoriului administrat în cauză, instanțele au apreciat că fapta nu există. Din actele dosarului rezultă că în cursul derulării procedurii de reorganizare judiciară a SC O. SA Oradea, partenerul francez C.V.C. a refuzat plata unui lot de pantofi, în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, susținând că aceștia sunt necorespunzători calitativ. Cum lotul de marfă nici nu a fost plătit și nici returnat până la termenul stabilit prin protocol, administratorul judiciar a înaintat judecătorului sindic, un raport prin care, între altele, a cerut sprijinul acestuia în soluționarea situației litigioase menționate, prin deplasare în Franța.

Deplasarea judecătorului sindic a fost agreată și de partenerul extern. Ca atare, deplasarea în Franța a judecătorului sindic a avut ca scop soluționarea pe cale amiabilă a litigiului prin încheierea tranzacției cu partenerul extern, acesta exercitându-și, la cerere, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, în redactarea în vigoare la data desemnării în această calitate. Drept urmare, în mod judicios s-a apreciat de către instanțe, că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, cu referire la lipsa intenției de a obține pentru sine un folos necuvenit. Achitarea inculpatei, pe temeiurile menționate, apare ca o soluție logică susținută de materialul probator administrat în cauză, corespunzătoare situației de fapt corect stabilită în funcție de acesta.

Or, eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, privește discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează vinovăția inculpatei ce a avut drept consecință pronunțarea altei soluții, decât cea pe care materialul probator o susține. Cum soluția de achitare, menținută prin respingerea recursului, este susținută de materialul probator administrat în cauză, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) pct. 8 din același cod, invocat de procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 414 1 , raportat la art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 5 din 28 martie 2003, a Curții de Apel Oradea și deciziei nr. 1169 din 27 februarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpata B.L. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.