ÎCCJ, Decizia nr. 100/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 100/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 92/P/2002

din 12 decembrie 2002, Parchetul Național Anticorupție a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B.L., pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și infracțiunea asimilată infracțiunilor

de corupție, prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 11 din Legea nr. 78/2000,

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că, în anul 1999,

B.L. a fost desemnată judecător sindic în cauza privind reorganizarea judiciară

a SC O. SA Oradea, în dosarul nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor.

În cursul procedurii de

reorganizare judiciară și lichidare a datoriilor SC O. SA s-au vândut prin

licitație, mai multe imobile, printre care și „dispensar + magazin” și „corp

administrativ”, situate pe strada Tudor Vladimirescu din Oradea.

Licitațiile au fost

organizate și conduse de R.G. și V.V., reprezentanți al SC I. SRL, firmă numită

ca administrator în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA.

Pentru licitarea celor două

imobile menționate, reprezentanții administratorului judiciar au încălcat

dispozițiile legale privind publicitatea licitației, în sensul că cele două

active au fost omise cu intenție din lista publicată în ziare, în scopul

cumpărării acestora de către N.C., scop realizabil prin neprezentarea altui

contracandidat.

V.V. a fost interesat direct

ca aceste licitații să fie câștigate de N.C., având în vederea că era asociat

cu aceasta în firma SC A.P. SRL.

Deși nu s-a făcut

publicitatea prevăzută de lege, etapă obligatorie, despre licitație a aflat C.G.,

medic de întreprindere la SC O. SA.

La data de 27 iunie 2000 s-a

organizat de către cei doi, supralicitația pentru imobilele menționate, din

comisie făcând parte și D.V., ca reprezentant al SC O. SA.

Pentru a o înlătura pe C.G.,

V.V. și R.G. au atras atenția acesteia, pe parcursul ținerii licitației, că la

prețul la care se adjudecă licitația, se adaugă T.V.A.

În aceste condiții, când s-a

ajuns la suma de 540.000.000 lei, urmând pasul următor de 30.000.000 lei, C.G.

s-a retras.

Inițial, în procesul-verbal

privind ținerea licitației pentru imobilul „dispensar + magazin”, la prețul

definitiv de adjudecare de 540.000.000 lei, s-a scris „+T.V.A.”.

După semnarea procesului-verbal

de către C.G., cei doi i-au cerut imperativ reprezentantului societății în

reorganizare judiciară, să scrie cuvântul „lei” peste „+T.V.A.”.

Imobilul „corp

administrativ” a fost adjudecat tot de N.C., ca unic participant la licitație, datorită

nerealizării publicității licitației.

În continuarea ajutorului

dat lui N.C., interesați în mod direct, R.G. și V.V. au întocmit în fals,

ordonanțele de adjudecare a licitațiilor, documente a căror întocmire era

atributul exclusiv al judecătorului sindic.

În ziua de 27 iulie 2000, R.G.

i-a înmânat judecătorului sindic, B.J., cele două ordonanțe de adjudecare, iar

aceasta, prin semnătură, a consfințit în fals, că pe rolul instanței, în camera

de consiliu, s-a aflat cererea formulată de N.C., pentru ajudecarea celor 2

licitații.

În raport cu situația de

fapt expusă, s-a reținut că fapta judecătorului sindic B.L., de a semna cele

două ordonanțe de adjudecare, prin care se atestă în mod nereal că s-au luat în

discuție cererile lui N.C., de a fi recunoscută drept câștigătoare a

licitațiilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

În fine, s-a mai reținut că

în cursul soluționării dosarului nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor, având

ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, judecătorul sindic B.L., împreună

cu avocatul R.F., numit de același judecător, ca avocat în procedura de

reorganizare judiciară a societății comerciale menționate, a efectuat o

deplasare în Franța, la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2000.

Din documentele existente la

dosar rezultă că această deplasare a fost de fapt o excursie, neajutând cu

nimic societatea aflată în reorganizare judiciară.

Cheltuielile de transport și

cazare pentru cei doi, în sumă de 34.099.634 lei, au fost achitate firmei de

turism, din contul SC O. SA Oradea.

S-a reținut că fapta

judecătorului sindic B.L. care, în virtutea atribuției de a supraveghea și

controla reorganizarea judiciară a SC O. SA, a beneficiat în mod direct de

folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie

2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 11

din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin sentința penală nr. 5/P/2003 din 28 martie 2003, a achitat

inculpata:

- în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 289 C. pen. și

- în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 11

din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași sentință, cererea

părții civile privind anularea ordonanțelor de adjudecare nr. 63/F2000 și nr. 64/F/2000,

ale Tribunalului Bihor, au fost respinse.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că activitatea inculpatei s-a desfășurat în limitele legii.

Astfel, cele două ordonanțe

de adjudecare corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitație și

de supralicitație, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., care privește „falsificarea unui

înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat

în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera

unele date sau împrejurări”.

În fine, deplasarea în

Franța se înscrie în limitele atribuțiilor administrative și manageriale

atribuite, între altele, judecătorului sindic, prin Legea nr. 64/1995.

Drept urmare, probele

administrate nu fac dovada vinovăției inculpatei B.L.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1169 din 27 februarie 2004, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva celor două

hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art.

410 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

S-a susținut că în raport cu

ansamblul probator administrat în cauză, vinovăția inculpatei este pe deplin

dovedită.

Drept urmare, achitarea

inculpatei, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și de art. 11

din Legea nr. 78/2000, este consecința unei grave erori de fapt.

În concluzie, Procurorul

general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

atacate și condamnarea inculpatei B.L., pentru infracțiunile menționate.

Recursul în anulare este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit legii execuționale,

la termenul fixat pentru vânzare silită prin licitație, dacă nu au existat

cereri incidente sau când acestea au fost soluționate prin respingere și dacă

nu au intervenit alte motive de amânare, se trece la vânzarea imobilului, în

ședință publică, în conformitate cu dispozițiile art. 530 - 543 C. proc. civ.

și ale Decretului - lege nr. 306/1938.

Cele petrecute în ședința de

licitație și respectiv, supralicitație, sunt consemnate în procesul-verbal de

licitație și respectiv, supralicitație.

După plata prețului, în

condițiile art. 544 - 550 C. proc. civ., instanța de executare dă ordonanța de

adjudecare, în condițiile art. 551 din același cod.

Potrivit acestui din urmă

text, în redactarea în vigoare la data ordonanțelor incriminate „(1) Îndată

după sfârșitul adjudecării și depunerea prețului, potrivit art. 544 sau 545 din

acest cod, judecătoria va da adjudecatarului, ordonanța de adjudecare a

nemișcătorului.

(2)

Ordonanța va cuprinde, pe scurt, jurnalul

de adjudecare desăvârșită, individualizarea nemișcătorului adjudecat, numele

fostului prprietar și al adjudecatarului și arătarea plății prețului, în

întregime, a taxelor de executori, timbrul și impozitul proporțional”.

Din examinarea dispozițiilor

legale menționate rezultă, sub un prim aspect, că incidentele la executare sunt

deduse instanței civile, spre examinare, pe calea contestației la executare și

opozițiilor la urmărire, după caz.

Pe de altă parte, incidența

dispozițiilor art. 289 C. pen., se examinează în raport cu dispozițiile art. 551

alin. (2) C. proc. civ., cu referire la cuprinsul ordonanței de adjudecare.

Or, sub acest din urmă

aspect, organul de urmărire penală și instanțele de judecată au constatat

identitatea dintre datele esențiale ale proceselor-verbale de licitație, respectiv

supralicitație și cele inserate în ordonanțele de adjudecare.

Așadar, cele două ordonanțe

au fost date cu respectarea dispozițiilor art. 551 C. proc. civ., cu referire la

art. 10 din Legea nr. 64/1995.

Împrejurarea că procesele-verbale

de licitație nu ar fi conforme adevărului, afirmată, dar nedovedită în cauză, nu

atrage răspunderea magistratului, întrucât aceasta se examinează potrivit

dispozițiilor legii execuționale, de către instanța civilă, prin exercitarea

căilor de atac puse la dispoziția părții de legiuitor prin Codul de procedură

civilă.

Pe de altă parte, în

condițiile dării ordonanțelor de adjudecare în condițiile legii execuționale și

constatării identității dintre datele cuprinse în acestea și cele inserate în

procele-verbale de licitație, lipsa unei cereri din partea adjudecatarului, neprevăzută

expres de art. 551 C. proc. civ., semnarea acestora de către judecătorul sindic

în perioada concediului de odihnă și dactilografierea numerelor ordonanțelor de

adjudecare pe exemplarele tehnoredactate pe calculator nu realizează latura

obiectivă a infracțiunii de fals intelectual.

Drept urmare, în lipsa

atestării de către inculpată, a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare

adevărului, cu referire la dispozițiile art. 551 C. proc. civ., conținutul

proceselor-verbale de licitație și cel al ordonanțelor de adjudecare fiind

identic sub aspectul datelor cerute de lege, în mod legal și temeinic, corespunzător

probatoriului administrat în cauză, instanțele au apreciat că fapta nu există.

Din actele dosarului rezultă

că în cursul derulării procedurii de reorganizare judiciară a SC O. SA Oradea, partenerul

francez C.V.C. a refuzat plata unui lot de pantofi, în valoare de aproximativ 2

miliarde de lei, susținând că aceștia sunt necorespunzători calitativ. Cum

lotul de marfă nici nu a fost plătit și nici returnat până la termenul stabilit

prin protocol, administratorul judiciar a înaintat judecătorului sindic, un

raport prin care, între altele, a cerut sprijinul acestuia în soluționarea

situației litigioase menționate, prin deplasare în Franța. Deplasarea

judecătorului sindic a fost agreată și de partenerul extern.

Ca atare, deplasarea în

Franța a judecătorului sindic a avut ca scop soluționarea pe cale amiabilă a

litigiului prin încheierea tranzacției cu partenerul extern, acesta

exercitându-și, la cerere, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, în

redactarea în vigoare la data desemnării în această calitate.

Drept urmare, în mod

judicios s-a apreciat de către instanțe, că faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, cu referire la lipsa intenției de a

obține pentru sine un folos necuvenit.

Achitarea inculpatei, pe

temeiurile menționate, apare ca o soluție logică susținută de materialul

probator administrat în cauză, corespunzătoare situației de fapt corect

stabilită în funcție de acesta.

Or, eroarea gravă de fapt,

ca motiv de casare, privește discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează

vinovăția inculpatei ce a avut drept consecință pronunțarea altei soluții,

decât cea pe care materialul probator o susține.

Cum soluția de achitare, menținută

prin respingerea recursului, este susținută de materialul probator administrat

în cauză, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) pct.

8 din același cod, invocat de procurorul general.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 414

1

, raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul în anulare, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 5 din 28

martie 2003, a Curții de Apel Oradea și deciziei nr. 1169 din 27 februarie 2004,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpata B.L.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.