ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 578/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 578/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra
recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția Națională Anticorupție și de inculpații A.G., M.I., B.M., P.F.M. și Ș.C.D.
împotriva deciziei penale nr. 97 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția
penală, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -
Serviciul Teritorial Oradea, nr. 43/P/2006, înregistrat la instanță la 18 iulie
2007, au fost trimiși în judecată inculpații A.G. pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6
din Legea nr. 78/2000, M.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254
alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000
și art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17
lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., B.M.,
P.F.M., E.J.A., Ș.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255
alin. (1) C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin rechizitoriu
s-a reținut că inculpații M.I. și A.G. făceau parte din Consiliul de administrație
al SC C. SA Oradea, primul în calitate de președinte și director general al societății,
iar cel de-al doilea în calitate de vicepreședinte și director economic al aceleiași
societăți. În spațiile comerciale și de producție deținute de această societate
își desfășura activitatea SC M.P. SRL Oradea, care deținea cu chirie gală și teren,
încă din anul 1997.
În data de 22
noiembrie 2001, Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul SC C. SA Oradea a aprobat,
cu majoritate de voturi, vânzarea „mijloacelor imobiliare" închiriate de SC
M.P. SRL Oradea. În aceeași ședință hotărându-se ca discuțiile și negocierile pentru
vânzarea acestor spații să fie purtate de membrii consiliului de administrație,
din care, în afara celor doi inculpați, făcea parte și martorul M.I. - în calitate
de membru.
S-a reținut că
în perioada 2000-2003, inculpații B.M. și P.F.M., în calitate de reprezentanți ai
SC M.P. SRL Oradea, cu știința celorlalți asociați, inculpații E.J.A. și Ș.C.D.
au purtat discuții și negocieri cu inculpații M. și A., în calitate de reprezentanți
ai SC C. SA Oradea și că, la sfârșitul lunii mai 2003 reprezentanții celor două
societăți comerciale au căzut de acord cu privire la încheierea tranzacției, respectiv
vânzarea-cumpărarea de teren și clădiri în suprafață totală de 6.580 m.p., cu prețul
de 235.000 euro plus TVA, inculpații M. și A. condiționând această vânzare de primirea
sumei de 100.000 euro, bani care să nu fie evidențiați în nici un document.
În data de 2 iunie
2003 inculpații B. și P. au dat inculpaților M. și A. suma de 100.000 euro care
a fost împărțită între inculpații M. și A. după care inculpații s-au deplasat la
un birou notarial unde a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Se reține că suma de 100.000 euro a fost constituită prin aportul inculpaților B.M.,
P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D., în raport de numărul părților sociale pe care îl deținea
fiecare asociat în cadrul societății, respectiv câte 30.000 euro inculpații B. și
P. și câte 20.000 euro, inculpații E. și Ș.
S-a reținut, de
asemenea, că în data de 29 iulie 2004 inculpatul M.I. a folosit suma de 50.000 euro,
primită drept mită, pentru a cumpăra un teren intravilan în Oradea, strada G.D.
și că momentul predării sumei de 100.000 euro către inculpații M. și A. a fost înregistrat
prin mijloace video.
La urmărirea penală
inculpații M. și A. au negat comiterea faptelor, iar inculpații B., P., E. și Ș.
au recunoscut predarea sumei de 100.000 euro către inculpații A. și M., susținând
însă că au fost constrânși la predarea acestei sume în sensul că dacă nu ar fi.
dat curs condițiilor impuse de reprezentanții SC C. SA Oradea, respectiv să plătească
o sumă de bani evidențiată în acte pentru terenul și construcțiile ce urmau să le
cumpere pentru SC M.P. SRL și o altă sumă de bani „la negru", ar fi fost dați
afară din spațiile închiriate și afacerea societății ar fi fost în pericol de a
intra în faliment.
Prin sentința
penală nr. 401 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul
nr. 3080/108/2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., a fost achitat inculpatul A.G., pentru comiterea infracțiunii de luare
de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și
art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11
pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul
M.I., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254
alin. (1) C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și
spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat
la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11
pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpatul
B.M., inculpatul P.F.M., inculpatul E.J.A., și inculpata Ș.C.D., pentru comiterea
infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a constatat
că inculpatul A.G. s-a aflat în stare de reținere și arestare preventivă din 5 septembrie
2006 la 24 octombrie 2006.
S-a dispus ridicarea
sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 14 septembrie 2006 a Direcției
Naționale Anticorupție Oradea, asupra bunurilor inculpatului M.I., respectiv prin
ordonanța din 14 septembrie 2006 a Direcției Naționale Anticorupție Oradea în privința
bunurilor inculpatului A.G.
Au fost respinse
cererile de scutire a plății amenzii judiciare formulate de avocat l.E. și D.R.
și a fost admisă cererea de scutire a plății amenzii formulată de avocat B.I.
Pentru a pronunța
această sentință penală, Tribunalul Arad a reținut că inculpații M.I. și A.G. făceau
parte din Consiliul de administrație al SC C. SA Oradea, primul în calitate de președinte
și director general al societății, iar cel de-al doilea în calitate de vicepreședinte
și director economic al aceleiași societăți. în spațiile comerciale și de producție
deținute de această societate își desfășura activitatea SC M.P. SRL Oradea, care
deținea cu chirie hală și teren, încă din anul 1997.
În data de 22
noiembrie 2001, Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul SC C. SA Oradea a aprobat,
cu majoritate de voturi, vânzarea „mijloacelor imobiliare" închiriate de SC
M.P. SRL Oradea, în aceeași ședință hotărându-se ca discuțiile și negocierile pentru
vânzarea acestor spații să fie purtate de membrii consiliului de administrație,
din care, în afara celor doi inculpați, făcea parte și martorul M.I. - în calitate
de membru.
În perioada 2000-2003,
pentru a se realiza vânzarea-cumpărarea, inculpații B.M. și P.F.M., în calitate
de reprezentanți ai SC M.P. SRL Oradea, cu știința celorlalți asociați, inculpații
E.J.A. și Ș.C.D., au purtat discuții și negocieri cu inculpații M. și A., în calitate
de reprezentanți al SC C. SA Oradea, negocierile fiind purtate, în principal de
către inculpatul A.G. și inculpații P. și B. În prima fază a negocierilor discuțiile
au fost purtate de inculpații A. și P., inculpatul A.G. condiționând vânzarea de
plata unui preț care să fie înscris pe factură la suma de 100.000 euro, iar suma
de 400.000 euro să fie achitată fără acte.
După ce inculpatul
P. a comunicat celorlalți asociați condițiile impuse de inculpatul A. pentru perfectarea
vânzării, negocierile au fost purtate între acesta din urmă și inculpatul B., care
a cerut inculpatului A. ca prețul stabilit pentru teren și clădiri să fie evidențiat
întregime în facturi, dar inculpatul A. nu a fost de acord, solicitând ca în factură
să se înscrie suma de 150.000 euro, iar suma de 300.000 euro să fie achitată fără
evidențierea acestei sume în vreun act.
După alte negocieri,
cei doi au convenit ca prețul de vânzare să fie de 335.000 euro, din care suma de
235.000 euro să fie evidențiată pe factură iar suma de 100.000 euro să fie plătită
fără nici un act, inculpatul A. fiind de acord cu încheierea tranzacției doar în
aceste condiții. Această înțelegere dintre inculpații A.G. și B.M. a fost confirmată
de către ceilalți coinculpați, care au achiesat la condițiile stabilite cu privire
la modalitatea de plată a prețului.
În data de 2 iunie
2003 inculpații B. și P. au dat inculpaților M. și A. suma de 100.000 euro care
a fost împărțită între inculpații M. și A., după care inculpații s-au deplasat la
un birou notarial unde a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Suma de 100.000 euro a fost constituită prin aportul inculpaților B.M., P.F.M.,
E.J.A. și Ș.C.D., în raport de numărul părților sociale pe care îl deținea fiecare
asociat în cadrul societății, respectiv câte 30.000 euro inculpații B. și P. și
câte 20.000 euro, inculpații E. și Ș.
În data de 29
iulie 2003 inculpatul M.l. a folosit suma de 50.000 euro, primită de la inculpații
B. și P. în condițiile arătate, pentru a cumpăra un teren intravilan în Oradea,
strada G.D.
Această stare
de fapt a fost reținută de către prima instanță din coroborarea declarațiilor date
de inculpați și de martori, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății,
după cum urmează: inculpatul M.l., inculpatul A.G., B.M., inculpatul P.F.M., E.J.A.
și Ș.C.D. și martorii T.G. și M.l.
Au fost, de asemenea,
avute în vedere înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus, cu privire la hotărârea
Adunării Generale a Acționarilor și contractul autentic de vânzare-cumpărare, precum
și procesul verbal de confruntare dintre inculpații B.M. și A.G. și planșa foto
cu fotografiile care redau imagini ale înregistrării video din momentul predării
sumei de 100.000 euro de către inculpații B. și P. către inculpații A. și M.
Reținând această
stare de fapt prima instanță a înlăturat o parte din declarațiile inculpaților M.
și A., care au recunoscut că au primit fiecare câte 50.000 euro, menționând însă
că aceste sume de bani constituia un avans plătit de către inculpatul B. pentru
acțiunile pe care aceștia le dețineau la SC C. SA Oradea, considerând că această
afirmație este contrazisă de declarațiile coinculpaților, precum și de împrejurarea
că este de necrezut ca o astfel de tranzacție să se încheie prin simpla remitere
a unor sume considerabile de bani, fără ca tranzacția să fie evidențiată în vreun
înscris.
Astfel, prima
instanță a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei se impune a se determina
dacă suma de 100.000 euro, primită de inculpații A. și M. de la ceilalți inculpați
a fost dată acestora cu „scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea
unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri", cum pretind prevederile art. 254 alin. (1) C.
pen., sau dacă această sumă reprezintă o diferență de preț, diferență ce nu a fost
evidențiată în acte, în completarea sumei de 235.000 euro plus TVA, sumă achitată
de către cumpărător prin factură.
S-a apreciat de
către prima instanță că suma de 100.000 euro constituie diferența de preț neevidențiată
în nici un înscris, într-adevăr, inculpații M. și A. condiționând perfectarea tranzacției
de plata acestei sume „la negru", această cerință de ordin contractual fiind
acceptată de inculpații B., P., E. și Ș., fiind greu de acceptat în a aprecia că
pentru vânzarea unui fond de comerț cu suma de 235.000 euro s
:
ar putea
pretinde o mită de 100.000 euro, condiții în care „mita" ar reprezenta aproape
jumătate din valoarea tranzacției.
S-a reținut că
această considerație bazată pe prezumția logică a imposibilității dării, respectiv
primirii drept mită a acestei sume de bani, în condițiile deja arătate, care duce
la concluzia că suma de 100.000 euro reprezintă diferența de preț ce nu a fost evidențiată
în acte, este confirmată și de ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului,
respectiv: inculpatul P.F.M. a declarat în fața instanței că în timpul negocierilor,
inculpații A. și M. „au pretins o sumă globală drept valoare a tranzacției de vânzare
a spațiului, inițial circa 650 de mii de euro, sumă care a fost coborâtă până la
500.000 de euro, din care o parte urma să fie plătită cu acte drept preț, iar o
altă parte, nu îmi amintesc căt anume din aceste sume, urma să fie predată inculpaților
M. și A. fără vreun act", și că atât el cât și ceilalți asociați, ar fi dorit
ca „și suma neevidențiată în vreun act legal pe care am plătit-o, să fie evidențiată
în acte", acest deziderat nefiind realizat din cauza opoziției inculpaților
M. și A., în același sens este și declarația olografă dată de inculpatul P. și în
faza de urmărire penală în care se arată că „ultimul preț la care reprezentanții
SC C. SA acceptă să vândă este de 350.000 euro, din care 100.000 urmau să fie dați
cash, fără acte"; inculpatul B.M. confirmă declarațiile inculpatului P., în
declarația dată în fața instanței, acesta afirmând că „am decis să acceptăm să plătim
fără acte suma de 100 mii euro, iar pe acte să fie înscrisă o sumă de cea. 230-250
mii euro, nu mai rețin cu exactitate suma convenită", în faza de urmărire penală,
inculpatul făcând aceleași afirmații, inculpatul arătând că „am negociat cu A.G.
sumele de bani și în final acesta mi-a impus ca noi, acționarii de la SC M.P. SRL
Oradea, să cumpărăm aproximativ 6.500 mp teren pe care se aflau și construcții,
achitând pe factură aproximativ 235.000 euro, plus TVA și 100.000 euro pentru el
și ceilalți asociați din SC C. SA Oradea, în caz contrar urmând să fim dați afară
din spațiile închiriate (...)" și că „cu toții am căzut de acord să-i dăm suma
de 335.000 euro, din care 235.000 euro pentru cumpărarea terenului și a construcțiilor,
sumă ce urma să fie consemnată pe factură și 100.000 euro ce urma să intre în buzunarul
său și a asociaților de la SC C. SA Oradea"; inculpații E.J.A. și Ș.C.D., persoane
neimplicate în negocieri, au declarat potrivit celor aflate de la inculpații B.
și P.; astfel, în declarațiile date de aceștia în fața instanței, inculpații afirmă
că au perceput că suma de 100.000 euro dată inculpaților M. și A. a reprezentat
un „comision", această sumă nefîind evidențiată în nici un act, iar în faza
de urmărire penală inculpatul E.J.A. afirmă că inculpatul B. a comunicat tuturor
asociaților rezultatul negocierilor, respectiv că s-a „stabilit o tranzacție finală
prin care SC C. SA Oradea cumpăra aproximativ 6.500 mp teren și construcții cu suma
de aproximativ 250.000 euro și încă 100.000 euro ca și comision pentru cei doi reprezentanți
ai SC C. SA Oradea, M. și A.", în timp ce inculpata Ș.C.D. afirmă în declarația
olografă, că inculpatul B. „ne-a comunicat că s-a ajuns la suma de 235.000 euro
plus TVA facturați și 100.000 nefacturați"; martorul T.G., afirmă în declarația
dată în fața instanței că inculpatul B. i-a spus că suma de 100.000 euro a fost
dată inculpaților M. și A. pentru ca aceștia „au vândut terenul, în timp ce în declarația
dată la urmărirea penală, martorul afirmă că inculpatul B. i-a spus că „prețul plătit
pentru cumpărarea acelui teren și a construcțiilor a fost mult mai mare decât cel
consemnat în documentele de vănzare-cumpărare" fiindcă ar fi dat fără acte
câte 50.000 euro afirmă în declarația dată în fața instanței că inculpatul B. i-a
spus că suma de 100.000 euro a fost dată inculpaților M. și A."; instanța de
fond reținând-o ca fiind conformă realității declarația dată de martor la urmărirea
penală, pe de o parte fiindcă această declarație a fost dată într-un moment mai
apropiat de evenimentul relatat, când este de presupus că martorul își amintea mai
bine ce s-a întâmplat în realitate, iar pe de altă parte, fiindcă această declarație
se coroborează cu celelalte probe administrate, la care s-a făcut referire mai sus;
martorul M.l. afirmă în declarația dată în fața instanței că inculpatul B. i-a spus
că suma de 100.000 euro a fost dată inculpaților M. și A. „la negru, adică fără
înscrierea în acte, în sensul că dacă nu ar fi acceptat aceste condiții, cei doi
inculpați nu ar fi fost de acord să vândă acele spații", în timp ce în declarația
de la urmărirea penală, martorul face, practic, aceleași afirmații, arătând că inculpatul
B. „a replicat că terenul l-a costat mai mult decât scrie în contract", cu
precizarea că a plătit inculpaților M. și A. suma de 100.000 euro.
Din coroborarea
acestor probe Tribunalul Arad a apreciat că suma de 100.000 euro a fost dată inculpaților
M. și A. cu titlu de diferență față de prețul total ce a fost înscris în factură,
prețul real al tranzacției fiind de 235.000 euro, și nu pentru ca inculpații M.
și A. să fie de acord cu încheierea tranzacției cum s-a reținut prin actul de sesizare.
De altfel, prin chiar actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpații M.
și A. au condiționat vânzarea „de primirea sumei de 100.000 euro, bani care să nu
fie evidențiați în nici un document".
Tribunalul a apreciat
ca neîndoielnic faptul că inculpații M. și A. au condiționat încheierea contractului
de plata sumei de 100.000 euro, bani care să nu fie evidențiați în nici un document,
pretenție de ordin contractual acceptată de coinculpații B., P., E. și Ș., în sensul
că acești inculpați au acceptat plata prețului total în condițiile ce le-au fost
impuse.
În privința inculpaților
M. și A., s-a considerat de către prima instanță că s-ar putea discuta despre comiterea
de către aceștia a unei infracțiuni de înșelăciune în paguba celorlalți acționari
ai SC C. SA, dacă acești acționari nu au primit partea ce li se cuvenea din suma
de 100.000 euro încasată de inculpați, și a unei infracțiuni de evaziune fiscală,
dacă pentru suma încasată nu s-au plătit taxele și impozitele datorate statului,
dar astfel de infracțiuni nu au făcut obiectul judecății, instanța nefiind sesizată
cu comiterea unor astfel de infracțiuni, care ar fi presupus administrarea altor
probe, încă din faza de urmărire penală.
Prin urmare, Tribunalul
Arad a constatat că fapta inculpaților B., P., E. și Ș. nu întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de dare de mită, suma de 100.000 euro fiind achitată
cu titlu de preț, și nu cu scopul de a determina pe inculpații M. și A. la îndeplinirea
unui act în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, lipsind astfel latura subiectivă
a infracțiunii sub forma intenției directe.
Pe bază de consecință,
s-a constatat că nici fapta inculpaților M. și A. nu întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de luare de mită, suma de 100.000 euro fiind primită de inculpați
cu titlu de preț neevidențiat în acte, și nu pentru îndeplinirea unui act în exercitarea
atribuțiunilor de serviciu, lipsind astfel latura subiectivă a infracțiunii sub
forma intenției directe.
Așadar, s-a apreciat
că fapta inculpaților M. și A. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 1
lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și că fapta inculpaților B., P., E. și Ș.
nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută
de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea
nr. 78/2000, întrucât lipsește latura subiectivă a acestor infracțiuni, și, drept
urmare, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.
d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților pentru comiterea, infracțiunilor
arătate.
În privința infracțiunii
de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002,
raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului
M.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
prima instanță a dispus achitarea, întrucât inculpatul a fost achitat pentru comiterea
infracțiunii de luare de mită, suma de 50.000 euro folosită de inculpat pentru achiziționarea
unui imobil în municipiul Oradea, nefiind dobândită prin comiterea unei infracțiuni.
În baza art. 350
C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul A.G. s-a aflat în stare de reținere și
arestare preventivă din 5 septembrie 2006 la 24 octombrie 2006.
Întrucât s-a pronunțat
achitarea inculpaților, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. instanța
de fond a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din
14 septembrie 2006 a Direcției Naționale Anticorupție Oradea, asupra bunurilor inculpatului
M.I., respectiv prin ordonanța din 14 septembrie 2006 a Direcției Naționale
Anticorupție Oradea în privința bunurilor inculpatului A.G.
În baza art. 199
alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a respins cererile de scutire a plății amenzii
judiciare formulate de avocat I.E. și D.R., cu aprecierea că menținerea sancțiunii
aplicată de către instanță este justificată, datorită numeroaselor cereri de amânare
nejustificate formulate de domnii avocați, care aveau posibilitatea să desemneze
un avocat sa să îi substituie la judecarea cauzei, și a admis cererea de scutire
a plății amenzii formulată de avocat B.I., absența domnului avocat urmând să fie
apreciată drept justificată.
Împotriva sentințe
penale nr. 401 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul
nr. 3080/108/2007 au declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial
Timișoara, precum și dl. avocat D.R. în nume propriu.
În motivarea apelului
formulat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a
arătat că sentința penală este nelegală și netemeinică, comițându-se mai multe erori
grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri greșite de achitare
a inculpaților A.G., M.I., B.M., P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D., deoarece Tribunalul Arad,
la stabilirea stării de fapt, a elementelor constitutive ale infracțiunii și a vinovăției
inculpaților, nu a ținut cont de întregul probatoriu administrat în cauză, probele
nu au fost analizate în ansamblul lor, iar instanța și-a format convingerea doar
pe o parte din probe, cărora le-a acordat o încredere nejustifîcată în detrimentul
celorlalte probe, situație în care a ajuns la o convingere care este contrară adevărului.
S-a mai arătat
că în mod greșit instanța de fond a ajuns la concluzia că suma de 100.000 euro ar
reprezenta o diferență de preț, iar această sumă de bani nu a fost dată inculpaților
cu scopul de a îndeplini, a nu îndeplini or a întârzia îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri, cum pretind prevederile art. 254 alin. (1) C. pen., deoarece, atât din
ansamblul probator, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor,
dar și a celorlalte probe, confruntări, înscrisuri, se desprinde în mod evident,
în opinia Ministerului Public, faptul că fără a se achita suma de 100.000 euro inculpaților
M.I. și A.G. drept mită, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iunie
2003 nu s-ar fi încheiat, inculpații B.M., P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D. ar fi fost evacuați,
afacerea acestora ar fi intrat în faliment, iar un număr de 100 persoane ar fi fost
concediate, or tocmai din acest motiv aceștia au fost de acord cu remiterea acestei
sume, cu toate că nu li s-a părut justificat, întrucât au considerat că în această
modalitate își pot salva afacerea.
S-a mai arătat
în motivele de apel, că Tribunalul Arad, cu toate a avut cauza a fost pe rol timp
de peste 4 ani, nu a administrat probe noi în afară de câteva declarații, care însă
nu au modificat starea de fapt din dosar, că în mod nejustificat a pronunțat o soluție
de achitare a inculpaților, comițând mai multe erori grave de fapt, având drept
consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpaților.
S-a mai arătat
că sentința penală atacată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază, nefiind analizate toate probele administrate pe parcursul procesului
penal. în apelul Ministerului Public s-a ajuns la concluzia că starea de fapt reținută
de instanța de judecată contravine probelor existente la dosarul cauzei, instanța
preluând teoria apărării, fără să țină cont de textele legale care reglementau modalitatea
în care inculpații trebuiau să-și desfășoare activitatea, fără să țină cont de faptul
că această teorie nu este susținută de nici un mijloc de probă și contravine chiar
declarațiilor date de inculpați în cursul procesului penal, solicitându-se în final
condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care aceștia au
fost trimiși în judecată.
Apelul formulat
de către avocat D.R. a vizat amenda judiciară în cuantum de 3.000 RON aplicată prin
încheierea penală din data de 29 noiembrie 2010, solicitând scutirea de această
amendă, în principal, iar în subsidiar reducerea amenzii de la 3.000 RON la minimul
acesteia de 500 RON.
Examinând sentința
penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele
de fapt și de drept, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. prin decizia
penală nr. 97 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a admis
apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara
împotriva sentinței penale nr. 401 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunțate
în Dosar nr. 3080/108/2007.
A fost desființată
sentința penală apelată și rejudecând: în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat
la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul A.G.,
la pedeapsa de:
- 3 (trei) ani
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
A interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (ocuparea de funcții de
conducere într-o societate comercială) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,
pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) (ocuparea de funcții
de conducere într-o societate comercială) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,
ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 254
alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a
condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de:
- 3 (trei) ani
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
A interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) (ocuparea de funcții
de conducere într-o societate comercială) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,
pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) (ocuparea de funcții
de conducere într-o societate comercială) C. pen., cu excepția dreptului de a alege,
ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81
C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților A.G.
și M.I.
În baza art. 82
C. pen. a stabilit un termen de încercare de câte 5 ani pentru fiecare inculpat
în parte.
În baza art. 83
C. pen. a atras atenția inculpaților că dacă în cursul termenului de încercare cel
condamnat va săvârși din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare
definitivă chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea
condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește
cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 71
alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii,
a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților A.G. și M.I.
În baza art. 11
pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
și art. 124 C. pen. a încetat procesul penal față de inculpații: B.M., P.F.M., E.I.A.,
Ș.C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin.
(1) C. pen. cu aplic. art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 254
alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpații A.G. și M.I. suma de câte 50.000
euro. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul
avocat D.R. împotriva încheierii penale de ședință din 29 noiembrie 2010 și a sentinței
penale nr. 401 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunțate în Dosar nr.
3080/108/2007.
A dispus scutirea
acestuia de plata amenzii de 3.000 RON aplicată prin încheierea din data de 29
noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar nr. 3080/108/2007.
A menținut în
rest celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei
decizii.
În baza art. 192
alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina
acestuia.
Pentru a pronunța
decizia penală nr. 97 din 18 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a
reținut că în ceea ce privește apelul formulat de avocat D.R., în nume propriu,
prin încheierea penală din 29 noiembrie 2010, în baza art. 198 alin. (3) C. proc.
pen., avocatul D.R. a fost sancționat de instanța de fond cu amendă judiciară de
3.000 RON pentru lipsa nejustificată a acestuia, fără a asigura substituirea în
condițiile legii, iar cererea de scutire a plății amenzii judiciare a fost respinsă
prin sentința penală apelată.
Examinând apelul
formulat de către avocat D.R. instanța de apel a apreciat că solicitarea acestuia
de a fi scutit de plata amenzii judiciare este admisibilă, deoarece avocatul D.R.,
în calitate de apărător ales al inculpaților B.M. și Ș.D., a solicitat amânarea
judecării cauzei, arătând că se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind
în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată fixat, iar substituirea
sa nu a fost asigurată, deoarece clienții nu și-au dat acordul în acest sens, fiind
depuse în acest sens încheierea penală din 04 octombrie 2010 a Inaltei Curți de
Casație și Justiție din Dosar nr. 3734/111/2007 al Inaltei Curți de Casație și Justiție,
copia biletului de avion, astfel că cererea de amânare formulată de către avocat
apare ca justificată, dovedită, iar dispozițiile legale care reglementează profesia
de avocat permit substituirea avocatului titular doar în condițiile în care clientul
este de acord cu acest lucru.
Pentru acest motiv,
apelul formulat de către avocat D.R. a fost admis și s-a dispus scutirea acestuia
de plata amenzii de 3.000 RON aplicată prin încheierea de ședință din data de 29
noiembrie 2010 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. 3080/108/2007.
În ceea ce privește
apelul formulat de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial
Timișoara, instanța a apreciat că apelul formulat de către aceasta este fondat,
deoarece instanța de fond, printr-o apreciere eronată a întregului material probator
administrat în cauză, a ajuns la concluzia greșită de achitare a inculpaților A.G.
și M.I. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma prevăzută
de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Din coroborarea
întregului material probator existent în cauză, declarațiile chiar ale inculpaților,
ale martorilor, a înscrisurilor, a rezultat fără dubiu că inculpații A.G. și M.I.
au săvârșit infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
cu referire la art. lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, din coroborarea
întregului material probator existent în cauză, a rezultat că inculpații M.I. și
A.G. făceau parte din Consiliul de Administrație al SC C. SA Oradea, primul în calitate
de președinte și director general al societății, iar cel de-al doilea în calitate
de vicepreședinte și director economic al aceleiași societăți. în spațiile comerciale
și de producție deținute de către această societate își desfășura activitatea SC
M.P. SRL Oradea care avea contract de închiriere cu acestea încă din anul 2007.
În perioada 2000-2003
inculpații B.M. și P.F.M., în calitate de reprezentați ai SC M.P. SRL Oradea, cu
știința celorlalți asociați, inculpații E.J. și Ș.C.D., au purtat discuții și negocieri
cu reprezentanții SC C. SA Oradea, respectiv cu inculpații M.I. și A.G., iar la
sfârșitul lunii mai 2003 reprezentanții celor două societăți comerciale au căzut
de acord cu privire la încheierea tranzacției, respectiv vânzarea-cumpărarea de
teren și clădiri în suprafață totală de 6.580 mp cu prețul de 235.000 euro + TVA,
inculpații M. și A. condiționând această vânzare de primirea sumei de 100.000
euro, bani care să nu fie evidențiați în niciun document.
Din actele dosarului
rezultă că pe data de 2 iunie 2003 inculpații B. și P. au dat inculpaților M. și
A. suma de 100.000 euro care a fost împărțită între aceștia, în mod egal, după care
inculpații s-au deplasat la un birou notarial din Oradea, unde a fost semnat contractul
de vânzare-cumpărare în formă autentică, suma de 100.000 euro fiind constituită
prin aportul inculpaților B.M., P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D., în raport de numărul părților
sociale pe care îl deținea fiecare asociat în cadrul societății, respectiv câte
30.000 euro inculpații B. și P. și câte 20.000 euro inculpații E. și Ș.
La data de 29
iulie 2004 inculpatul M.I. a folosit suma de 50.000 euro primită de la inculpații
B. și P. în condițiile arătate pentru a cumpăra un teren intravilan în Oradea,
strada G.D.
Această stare
de fapt a fost reținută și de instanța de fond, în mod judicios, însă aceasta a
apreciat că suma de câte 50.000 euro primită de către inculpații A.G. și M.I. reprezintă
doar o diferență de preț neevidențiată într-un înscris, această cerință de ordin
contractual fiind acceptată de inculpații B., P., E. și Ș., considerând că în speța
de față nu poate fi vorba de săvârșirea infracțiunii de luare și dare de mită în
condițiile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., respectiv art. 255 alin. (1) C.
pen.
Această teză a
instanței de fond însă nu a putut fi acceptată de către instanța de apel, deoarece
din ansamblul probator existent în cauză a rezultat că nu sunt incidente dispozițiile
art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe baza cărora s-a dispus achitarea inculpaților M.I.
și A.G., în condițiile în care au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii
de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.
Reținând faptul
că cei doi inculpați menționați mai sus au condiționat încheierea contractului de
vânzare-cumpărare menționat cu plata sumei de 100.000 euro care să nu fie evidențiată
în vreun script, relevă caracterul fraudulos al demersului efectuat de către inculpați,
fiind evident că această sumă a reprezentat obiectul mitei pentru a se realiza încheierea
contactului de vânzare-cumpărare, practic cei doi inculpați efectuând această operațiune
în calitate de reprezentanți ai SC C. SA Oradea, în alte condiții această tranzacție
nu s-ar mai fi încheiat, astfel că starea de fapt reținută, de altfel de instanța
de fond, se încadrează perfect în cerințele textului prevăzut de art. 254 alin.
(1) C. pen.
Văzând că sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de
art. 254 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că se impune condamnarea inculpaților
M.I. și A.G. pentru săvârșirea acestor infracțiuni, neputând fi acceptată teza primei
instanțe că faptele săvârșite de către inculpați nu întrunesc elementele constitutive
ale infracțiunii prev. de art. 154 alin. (1) C. pen. dispunând achitarea în temeiul
art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivarea instanței de fond fiind neconvingătoare
în acest sens.
Instanța, în individualizarea
judiciară a pedepselor care au fost aplicate celor doi inculpați, a avut în vedere
cerințele textului prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social
al infracțiunilor săvârșite de către cei doi inculpați, respectiv art. 254
alin. (1) C. pen, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, cuantumul sumelor
de bani solicitate de la ceilalți coineulpați, dar și circumstanțele personale ale
inculpaților care nu au antecedente penale, iar pe de altă parte nu au recunoscut
săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Instanța a apreciat
că o pedeapsă orientată la minimul special prevăzut de legea penală de 3 ani închisoare
este de natură să conducă la reeducarea inculpaților, pedeapsă care a fost aplicată
fiecărui inculpat în parte, respectiv A.G. și M.I., pedeapsă a cărei executare a
fost suspendată condiționat în condițiile art. 81 C. pen., fiind întrunite condițiile
acestui text de lege, atât cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor
penale, cât și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea
efectivă a acesteia.
În ceea ce privește
cealaltă acuzație adusă prin rechizitoriu inculpatului M.I., cea de spălare de bani
prev. de art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17
lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fiind incidente dispozițiile
art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel că a menținut soluția adoptată de prima instanță
cu privire la această acuzație întrucât nu sunt îndeplinite cerințele textului de
lege amintit mai sus, lipsind latura subiectivă a infracțiunii menționate.
Cu privire la
inculpații B.M., P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D., acuzați de săvârșirea infracțiunii de
dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., instanța de apel a constatat
că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele pentru care sunt
acuzați a fost împlinit deoarece acest termen a început să curgă la data săvârșirii
faptelor, respectiv data de 02 iunie 2003, la care se adaugă termenul de prescripție
(de 5 ani) plus jumătate, adică în total 7 ani și jumătate, acest termen fiind împlinit
la data de 02 decembrie 2010, motiv pentru care acești inculpați nu mai pot fi trași
la răspundere penală.
Împotriva deciziei
penale nr. 97 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au declarat
recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția Națională Anticorupție, la data de 23 mai 2011 și inculpații A.G., la
data de 27 mai 2011, M.l., la data de 20 mai 2011, B.M., la data de 26 mai 2011,
P.F.M., la data de 03 iunie 2011 și Ș.C.D., la data de 25 mai 2011.
Ministerul Public
a susținut în motivele scrise aflate la dosarul cauzei și în motivele orale admiterea
recursului, casarea deciziei, în baza art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.
Rejudecând, s-a
cerut să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului A.G., perioada reținerii și
arestării preventive respectiv 05 septembrie 2006-24 octombrie 2006; să se mențină
sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților A.G. și M.l.; să se
constate că prescripția specială a răspunderii penale nu a intervenit, întrucât
perioadele în care dosarul a fost suspendat și aflat pe rolul Curții Constituționale
nu trebuie să profite inculpaților și nu trebuie incluse în termenul prevăzut de
art. 124 C. pen. S-a cerut condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii
de dare de mită.
S-a precizat de
către Ministerul Public faptul că la calculul termenului de prescripție s-a avut
în vedere data încheierii date de instanță prin care s-a suspendat cauza și data
primului termen de judecată după repunerea cauzei pe rol.
Recurenții inculpați
A.G. și M.l. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate
și menținerea hotărârii Tribunalului Arad. A fost invocat în drept cazuri de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., și anume o gravă eroare
de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Pentru recurenții
inculpați B.M. și Ș.C., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale
și trimiterea cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea continuării judecării cauzei.
Nu au fost invocate în drept cazuri de casare, fiind precizate doar în fapt criticile
pentru care se solicită casarea deciziei.
S-a susținut că
la data pronunțării deciziei penale recurate nu se împlinise prescripția specială
a răspunderii penale, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare
instanței de apel pentru ca inculpații să nu fie privați de un grad de jurisdicție.
Chiar dacă termenul de prescripție ar fi fost împlinit, inculpații au cerut continuarea
procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția.
Pentru inculpatul
P.F.M., s-a susținut în principal admiterea recursului, casarea deciziei penale
și menținerea hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar să se țină seama de
constrângerea morală la care a fost supus inculpatul, fapt reținut în chiar motivele
de apel ale Direcției Naționale Anticorupție. Nu au fost invocate în drept cazuri
de casare, fiind precizate doar în fapt criticile pentru care se solicită casarea
deciziei și anume în principal menținerea soluției de achitare pronunțată de Tribunalul
Arad deoarece soluția instanței de apel se bazează pe o gravă eroare de fapt, iar
în subsidiar menținerea soluției de încetare a procesului penal.
Analizând hotărârea
recuratâ, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa decizia
penală nr. 97 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, găsind
fondate cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 10 și pct. 17
1
C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește
cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., instanța
nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau cu privire la cereri
esențiale pentru recurentă de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze
soluția procesului, invocat oral de către apărare pentru inculpații B.M., P.F.M.,
Ș.C.D. fără indicarea temeiului de drept, cazul de casare este fondat.
Instanța de recurs
observă că pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să existe o omisiune
cu privire la examinarea unor probe administrate sau cu privire la cereri formulate
de părți. Pentru a fi incident cazul de casare mai trebuie ca omisiunea instanței
de a se pronunța să se refere la o cerere esențială, care ar fi apărat interesele
legitime ale părților în soluționare a cauzei. În motivele de recurs s-a invocat
faptul că instanța de apel ar fi trebuit să se pronunțe asupra vinovăției inculpaților
și nu numai în ceea ce privește încetarea procesului penal.
Instanța de apel
a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, în baza art. 11 pct. 2
lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. și art.
124 C. pen. față de inculpații: B.M., P.F.M., E.I.A., Ș.C.D., pentru săvârșirea
infracțiunii de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Soluția de încetare
a procesului penal prin intervenirea prescripției a urmat unei soluții de achitare
dată de instanța de fond. În fața instanței de fond inculpații au fost achitați
pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1)
C. pen. cu aplicarea art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000. Acuzația formulată
în rechizitoriu avea în vedere faptul că la data de 2 iunie 2003 inculpații B.M.
și P.F.M. au dat inculpaților M.I. și A.G. suma de 100.000 euro care a fost împărțită
între aceștia din urmă. Inculpații M.I. și A.G., după primirea sumei de 100.000
euro s-au deplasat la un birou notarial unde a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare
în formă autentică. Suma de 100.000 euro a fost strânsă prin contribuția inculpaților
B.M., P.F.M., E.J.A. și Ș.C.D. În raport de numărul părților sociale pe care îl
deținea fiecare asociat în cadrul societății, respectiv câte 30.000 euro inculpații
B. și P. și câte 20.000 euro, inculpații E. și Ș.
Inculpații B.M.,
P.F.M., E.I.A., Ș.C.D. și-au susținut nevinovăția atât în fața instanței de fond
cât și a celei de apel, astfel încât pronunțarea de către instanța de apel a unei
soluții de încetare a procesului penal, care presupune implicit constatarea existenței
vinovăției pentru infracțiunea de care sunt acuzați, fără a li se da dreptul să
combată probele acuzării pentru dovedirea nevinovăției lor se încadrează în cazul
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen. Instanța de apel
nu s-a pronunțat cu privire la cereri esențiale pentru B.M., P.F.M., E.I.A., Ș.C.D.,
cererile de constatare a nevinovăției, de natură să influențeze soluția procesului.
La judecarea cauzei
în apel s-au acordat trei termene de judecată. La termenul din 24 martie 2011 au
fost încuviințate cererile inculpaților de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare,
acordându-se un nou termen la 14 aprilie 2011.
La termenul din
14 aprilie 2011 au fost audiați inculpați A.G., M.l. și E.J.A., care au arătat că
își mențin declarațiile date în fața Tribunalului Arad, la care nu au de făcut completări.
La termenul din
12 mai 2011 a fost audiată în același mod inculpata Ș.C.A. și a fost depusă o declarație
notarială de la inculpatul B.M. în care acesta a arătat că își menține declarațiile
date anterior.
Deși în concluziile
orale pe fondul cauzei apărarea a invocat împlinirea termenului de prescripție pentru
inculpații B.M. și Ș.C.D., s-a solicitat menținerea soluției de achitare.
De asemenea, în
concluziile scrise pentru inculpatul P.F.M. s-a solicitat achitarea.
Instanța de apel,
deși a consemnat declarațiile prin care inculpații solicitau achitarea, nu a avut
în vedere posibilitatea continuării procesului penal conform art. 13 C. proc. pen.
pentru dovedirea nevinovăției invocată de către inculpații în cauză.
Instanța de apel,
în ceea ce-i privește pe inculpații P.F.M., E.J.A., B.M., Ș.C.D., a motivat doar
soluția de încetare a procesului pentru intervenirea prescripției fără să indice
considerentele pentru care apreciază vinovăția acestora dovedită pentru faptele
de care sunt acuzați inculpații în rechizitoriu.
În recurs doar
B.M., P.F.M., Ș.C.D., prin avocat au criticat soluția de încetare a procesului penal
și au cerut continuarea procesului. E.I.A. a arătat că dorește să beneficieze de
soluția de încetare a procesului prin prescripție.
Atunci când inculpatul
se consideră nevinovat există interesul legitim de a obține o soluție de achitare.
La obținerea acestei rezolvări a procesului penal nu se poate opune încetarea procesului
penal prin prescripție. Interesul dovedirii nelegalității sau netemeiniciei acuzației
aduse, face ca art. 13 C. proc. pen. să permită continuarea procesului penal, chiar
în cazul în care a intervenit prescripția răspunderii penale, atunci când inculpatul
cere să-și dovedească nevinovăția. Posibilitatea acordată de lege inculpatului de
a cere continuarea procesului penal pentru dovedirea nevinovăției sale se transformă
într-o obligație a instanței de judecată de a desfășura în continuare procesul penal
în vederea constatării incidenței unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit.
a)-e) C. proc. pen.
Dreptul inculpatului
de a dispune asupra desfășurării procesului penal în continuare, deși au intervenit
cauze de stingere a acțiunii penale, decurge din dreptul său la apărare, prin care
se poate combate învinuirea până la infirmarea ei ca netemeinică.
Deși critica este
fondată și îi privește doar pe inculpații B.M., P.F.M., Ș.C.D., cauza va fi trimisă
spre rejudecare și pentru inculpații A.G. și M.I., având în vedere că, în raport
de natura acuzației formulate de Ministerul Public în Rechizitoriu este incident
cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. b) C. proc. pen. Infracțiunile de dare
de mită de care sunt acuzați B.M., P.F.M., Ș.C.D. și luare de mită de care sunt
acuzați A.G. și M.I. sunt săvârșite după o prealabilă înțelegere între făptuitori,
conform celor menționate în rechizitoriu, iar clarificarea temeiniciei acuzațiilor
cu privire la vinovăția inculpaților pentru dare de mită contribuie la temeinicia
soluției pentru infracțiunea de luare de mită a ceea ce impune rejudecarea cu privire
la toți cei cinci inculpați.
În ceea ce privește
cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.,
instanța reține că acesta este fondat, instanța de apel calculând greșit termenul
de prescripție a răspunderii penale.
Ministerul Public
a susținut în motivele scrise aflate la dosarul cauzei admiterea recursului, casarea
deciziei, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. Rejudecând, s-a cerut să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului
A.G., perioada reținerii și arestării preventive respectiv 05 septembrie 2006-24
octombrie 2006; să se mențină sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților
A.G. și M.I.; să se constate că prescripția specială a răspunderii penale nu a intervenit,
întrucât perioadele în care dosarul a fost suspendat și aflat pe rolul Curții Constituționale
nu trebuie să profite inculpaților și nu trebuie incluse în termenul prevăzut de
art. 124 C. pen. S-a cerut condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii
de dare de mită.
Ministerul Public
a considerat că termenul de prescripție urmează să se împlinească în luna mai 2012,
cauza fiind suspendată între 10 ianuarie 2008 și 15 iunie 2009.
Curtea de Apel
a apreciat că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 02 decembrie 2010.
Ambele calcule
sunt greșite, termenul de prescripție fiind calculat incorect atât de către instanța
de fond, cât și în motivele de recurs.
Critica formulată
cu privire la calculul termenul de prescripție este fondată. Termenul de prescripție
prevăzut de art. 122 C. pen. este întrerupt prin actele îndeplinite în desfășurarea
procesului penal, comunicate inculpaților, iar după fiecare întrerupere în cauza
pendinte a început să curgă un nou termen de prescripție. Conform art. 124 C.
pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni,
dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate.
Totodată, conform
art. 128 C. pen., cursul termenului prescripției prevăzute de art. 122 C. pen.,
prescripția răspunderii penale, este suspendat pe timpul căt o dispoziție legală
nu permite continuarea procesului penal. Prescripția își reia cursul din ziua în
care a încetat cauza de suspendare.
În cauza de față,
cursul termenului de prescripției a fost