ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta SC O.I. SRL Mediaș a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională

a Vămilor - Direcția Regională

Vamală Brașov

,

anularea deciziei nr. 199 din 9 iulie 2004, emisă de primul pârât, prin care

reclamantei i-a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal de

control nr. 174 din 28 octombrie 2003, prin care s-au stabilit în sarcina sa

obligații în sumă totală de 17.953.080.528 lei, reprezentând taxe vamale

(7.723.433.859 lei), T.V.A. (5.114.237.175 lei), dobânzi (3.510.700.615 lei) și

penalități de întârziere (1.604.708.879 lei).

În motivarea acțiunii, reclamanta

susține că este beneficiara facilităților prevăzute la art. 13 din Legea nr.

35/1991 privind regimul investițiilor străine, și pentru perioada 1 august - 26

august 2001.

Reclamanta arată că actele

contestate se întemeiază pe aprecierea eronată de către pârâți a datei de 1

august 1999, ca reprezentând momentul de început al activității de producție a

societății. Or, această dată, susține reclamanta, este data încheierii

procesului-verbal de punere în funcțiune a secției de salamuri crude, care

reprezintă dovada predării în stare de funcționare a acestei unități și

nicidecum a începerii activității de producție, pentru care doar ulterior s-au

făcut demersuri în vederea obținerii tuturor autorizațiilor. De asemenea, mai

arată reclamanta, prin adresa nr. 753 din 13 iulie 2000, Direcția Regională

Vamală Oradea i-a comunicat că beneficiază de prevederile Legii nr. 35/1991,

până la data de 28 august 2001, iar toate importurile efectuate în perioada 1

august 2001 - 26 august 2001 au fost declarate în vamă.

Prin sentința civilă nr.

280 din 11 noiembrie 2005,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în

cauză, a reținut ca dovedite susținerile reclamantei și, apreciind că acesteia

îi sunt aplicabile prevederile art. 13 din Legea nr. 35/1991, până la data de

26 august 2001,

a

admis acțiunea și a anulat decizia nr. 199 din 9 iulie 2004, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal de control nr. 174 din

28 octombrie 2003, întocmit de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția

Regională Vamală Brașov, exonerând reclamanta de plata sumelor stabilite prin

actele anulate; totodată, a obligat, pârâții la plata către reclamantă a

cheltuielilor de judecată în sumă de 12.000 RON.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs, Direcția Regională

Vamală Brașov, în nume propriu, precum și în numele și pe seama Autorității

Naționale a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Sibiu, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând,

în esență, că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 13 din

Legea nr. 35/1991 și nu a avut în vedere probele din care rezultă că societatea

comercială începuse activitatea la începutul lunii august 1999, astfel că

facilitățile legale nu-i mai erau aplicabile pentru perioada 1 august - 26

august 2001.

Recursurile sunt întemeiate.

Potrivit prevederilor art.

13 din Legea nr. 35/1991, privind regimul investițiilor străine, republicată,

sunt scutite de plata taxelor vamale materiile prime, materialele consumabile,

piesele de schimb și componentele importate, necesare și folosite efectiv în

producție proprie pe o perioadă de 2 ani, calculate de la data punerii în

funcțiune a obiectivului sau, după caz, de la data începerii activității, în

raport cu forma juridică a investiției străine.

În cauză, sunt în discuție

taxele vamale pentru importurile de materii prime, pe care societatea

comercială le-a efectuat în perioada 1 august - 26 august 2001, cu privire la

care susținerile părților sunt contradictorii, pentru că fiecare calculează

data începerii curgerii termenului de 2 ani, prevăzut la art. 13 ale Legii nr.

35/1991, republicată, de la momente diferite.

Astfel, societatea

comercială a susținut în mod constant că termenul respectiv se calculează de la

data începerii activității care a fost ulterioară obținerii tuturor avizelor și

autorizațiilor de funcționare și coincide cu data obținerii primelor venituri

din activitatea proprie și care este ulterioară datei de 26 august 1999.

Punctul de vedere al

societății comerciale a fost confirmat și de expertiza contabilă efectuată în

cauză și a fost împărtășit de instanța de fond.

Organele fiscale au

susținut, însă, că termenul de 2 ani curge de la data punerii în funcțiune a

secției de salamuri crude uscate, care a fost închiriată de la SC S. SA, la

data de 30 iulie 1999 și pusă în funcțiune la data de 1 august 1999, așa cum

rezultă din procesul-verbal de punere în funcțiune a secției încheiat la data

respectivă.

Organele fiscale au mai

susținut că, oricum, data începerii activității coincide în cazul de față cu

data punerii în funcțiune, așa cum rezultă din raportul de producție nr. 21 din

3 august 1999, în care se consemnează obținerea sortimentului de „Salam de

Sibiu” și „Salam de casă”, ca urmare a detașării unui număr de 69 salariați de

la SC S. SA.

Într-adevăr, în cauză, fiind

vorba de importuri de materii prime, iar nu de importuri de utilaje, piese de

schimb, etc., termenul de 2 ani prevăzut la art. 13 din Legea nr. 35/1991,

republicată, se calculează de la data la care acele materii prime au fost

folosite în activitatea unității.

Dar, în cauză, data

folosirii materiilor prime, adică data începerii activității, se suprapune cu

data punerii în funcțiune a secției respective, pentru că pe data de 1 august

1999 au fost detașați muncitorii necesari de la SC S. SA, iar pe data de 3

august 1999 au fost realizate primele tranșe de producții de la salamuri crude

uscate.

Susținerile societății

comerciale, cum că data începerii activității ar coincide cu data obținerii

primelor venituri din producție, sunt lipsite de temei legal și faptic,

deoarece obținerea veniturilor este legată de valorificarea produselor

obținute, în timp ce data începerii activității coincide, în cazul de față, cu

data introducerii materiilor prime importate în procesul de producție.

Astfel fiind, instanța de

fond și-a însușit în mod greșit punctul de vedere al societății comerciale și

al expertului, care și-a depășit domeniul de competență, făcând interpretări

care exced stabilirii operațiunilor economice și contabile verificate.

De asemenea, instanța de

fond a dat o semnificație juridică greșită și împrejurării că societatea

comercială a obținut avizele și autorizațiile necesare funcționării între 19

august 1999 și 14 septembrie 1999, ceea ce dovedește doar că acele avize și

autorizații au fost obținute la datele respective, iar nu și că secția de

salamuri crude uscate nu ar fi funcționat anterior acestor date.

Oricum, așa cum s-a arătat,

concluzia instanței de fond este infirmată pe deplin de raportul de producție

nr. 21 din 3 august 1999, care demonstrează contrariul.

În concluzie, recursurile

sunt întemeiate și vor fi admise, sentința atacată va fi casată, iar acțiunea

va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale, prevederile art. 13

din Legea nr. 35/1991, republicată, nefiind aplicabile pentru perioada 1 august

- 26 august 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Regională Vamală Brașov, în nume propriu, precum și în numele și pe

seama Autorității Naționale a Vămilor și de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Sibiu, în numele și pentru Agenția Națională de

Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 280 din 11 noiembrie 2005

a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și,

în fond, respinge acțiunea SC O.I. SRL Mediaș, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.