ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.C. SRL Baia Mare a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, să dispună anularea deciziei nr. 1708 din 24 octombrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 3682 din 13 iunie 2001 încheiat de organele de control din cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Oradea.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deși este posesoarea unui certificat de investitor pentru zona defavorizată Baia Mare, având ca obiect de activitate producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a importat în perioada 23 noiembrie 2000 – 6 iunie 2001 materii prime din Ungaria în regim de scutire de taxe vamale, pe care apoi le-a prelucrat, obținând produse finite, organele de control au apreciat că nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de aceste facilități. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 267 din 20 iunie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 1708/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 6842/2001 întocmit de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea.

Totodată, a obligat pârâții la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că întrucât materia primă importată a intrat în prima fază de producție – abatorizare, în zona defavorizată, rezultă că societatea s-a încadrat în dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 24/1998, art. 1 lit. e) și art. 9 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 525/1999. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj și Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Direcției Generale a Vămilor.

Recurentele au susținut că: - probele administrate în cauză nu sunt în măsură să facă dovada îndeplinirii condițiilor stabilite de textul legal invocat - art. 6 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate); - nu au fost prezentate rapoartele de gestiune, avize de însoțire a mărfurilor, fișe de magazie, facturi, care să dovedească faptul că abatorizarea s-a desfășurat în perimetrul zonei defavorizate; - contabilitatea nu a fost condusă separat pentru fiecare secție, astfel încât nu se poate dovedi că prelucrarea animalelor a avut loc în perimetrul zonei defavorizate; - poziția adoptată de instanță se situează în afara sferei legale, întrucât dispozițiile legale reiterate în cauză conțin condiții clare, certe, ce trebuie îndeplinite cumulativ și obligatoriu pentru a putea beneficia de facilități; - chiar în raportul de expertiză efectuat în cauză și de care se prevalează instanța de fond în susținerea soluției pronunțate, se menționează faptul că o parte din activitatea de producție s-a derulat în afara zonei defavorizate.

Recursurile sunt fondate. În fapt, reclamanta SC M.C. SRL este posesoare a certificatului de investitor nr. 329 din 12 aprilie 2000, în zona defavorizată Baia Mare și are ca obiect de activitate producția, prelucrarea, conservarea cărnii și a produselor pe bază de carne. În perioada 23 noiembrie 2000 – 6 iunie 2001, reprezentanții Serviciului de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Direcției Regionale Interjudețene Oradea, efectuând un control la sediul reclamantei, prin procesul-verbal nr. 6842 din 13 iunie 2001, au constatat că aceasta a importat materii prime cu scutire de taxe vamale, constând în porci și vaci, precum și carcase, slănină și carne, obținând produse finite pe care le-a comercializat.

Pentru prelucrarea materiilor prime, societatea dispune de două secții de producție, una situată în comuna Recea, iar cealaltă în Baia Mare. Pentru secția din Baia Mare, al cărei spațiu este închiriat, societatea nu dispune de autorizație de abatorizare a animalelor vii, însă pentru secția din comuna Recea, aflată în afara zonei defavorizate, deține autorizație de abatorizare a animalelor, tranșare a cărnii și fabricarea semipreparatelor și a preparatelor din carne. Întrucât pentru secția situată în zona defavorizată (Baia Mare), societatea nu deține autorizație de abatorizare, organele de control au stabilit că aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de facilitățile acordate prin art. 6 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/1998, republicată, procedând la recalcularea drepturilor vamale pentru aceste importuri, în sumă totală de 1.147.367.087 lei, din care 437.537.757 lei, taxe vamale, 631.163.815 lei, T.V.A. și 78.665.515 lei, majorări de întârziere. Într-adevăr, potrivit art. 6 lit. b) din O.U.G. nr. 24/1998, „societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum și întreprinzătorii particulari sau asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, care își au sediul și își desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investițiile nou create, de următoarele facilități: restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb și/sau componentele importate necesare realizării producției proprii în zonă.

Cum societatea reclamantă nu a depus la dosarul cauzei documente justificative, respectiv rapoarte de gestiune, avize de însoțire a mărfurilor, facturi, care să ateste că își desfășoară activitatea într-o zonă defavorizată, în mod corect organul de control a constatat că majoritatea activității societății se desfășoară în comuna Recea în afara zonei defavorizate. Așa fiind, în mod evident că legiuitorul a înțeles să excludă beneficierea de facilități pentru prelucrarea doar parțială a materiilor prime importate, în aceste condiții. Faptul că societatea nu a dovedit că și-a desfășurat activitatea într-o zonă defavorizată, rezultă și din modul cum a fost condusă contabilitatea, respectiv fără evidențe financiar-contabile, separate, pentru cele două secții de producție.

Împrejurarea că după efectuarea controlului a apărut punctul de lucru de pe strada Oborului nr. 3, dar fără o serie de documente cerute de lege (avizul de gestiune, fișe de magazie) și fără avize de funcționare de la nici o autoritate, nu conduce la concluzia că materia primă ar fi fost prelucrată în mod exclusiv în zona defavorizată. În consecință, recursurile fiind întemeiate, în sensul celor ce au precedat, urmează a fi admise, a se casa sentința atacată și, în fond, a se respinge acțiunea reclamantei SC M.C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, de Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, precum și de Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Direcției Generale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 267 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința și, în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2003.