ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC M.C. SRL Baia Mare a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Oradea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții,

să dispună anularea deciziei nr. 1708 din 24 octombrie 2001 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 3682 din 13 iunie 2001

încheiat de organele de control din cadrul Direcției Regionale Vamale

Interjudețene Oradea.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că deși este posesoarea unui certificat de investitor pentru zona

defavorizată Baia Mare, având ca obiect de activitate producția, prelucrarea și

conservarea cărnii și a importat în perioada 23 noiembrie 2000 – 6 iunie 2001

materii prime din Ungaria în regim de scutire de taxe vamale, pe care apoi le-a

prelucrat, obținând produse finite, organele de control au apreciat că nu

îndeplinește condițiile pentru a beneficia de aceste facilități.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 267 din 20 iunie

2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr.

1708/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr.

6842/2001 întocmit de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea.

Totodată, a obligat pârâții la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că întrucât materia primă importată a intrat în prima fază

de producție – abatorizare, în zona defavorizată, rezultă că societatea s-a

încadrat în dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 24/1998, art. 1 lit. e) și art.

9 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 525/1999.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, au declarat recurs Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Cluj și Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea

Direcției Generale a Vămilor.

Recurentele au susținut că:

- probele administrate în cauză nu

sunt în măsură să facă dovada îndeplinirii condițiilor stabilite de textul

legal invocat - art. 6 lit. b) din O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor

defavorizate);

- nu au fost prezentate rapoartele

de gestiune, avize de însoțire a mărfurilor, fișe de magazie, facturi, care să

dovedească faptul că abatorizarea s-a desfășurat în perimetrul zonei

defavorizate;

- contabilitatea nu a fost condusă separat pentru

fiecare secție, astfel încât nu se poate dovedi că prelucrarea animalelor a

avut loc în perimetrul zonei defavorizate;

- poziția adoptată de instanță se situează în afara

sferei legale, întrucât dispozițiile legale reiterate în cauză conțin condiții

clare, certe, ce trebuie îndeplinite cumulativ și obligatoriu pentru a putea

beneficia de facilități;

- chiar în raportul de

expertiză efectuat în cauză și de care se prevalează instanța de fond în

susținerea soluției pronunțate, se menționează faptul că o parte din

activitatea de producție s-a derulat în afara zonei defavorizate.

Recursurile sunt fondate.

În fapt, reclamanta SC M.C. SRL este

posesoare a certificatului de investitor nr. 329 din 12 aprilie 2000, în zona

defavorizată Baia Mare și are ca obiect de activitate producția, prelucrarea,

conservarea cărnii și a produselor pe bază de carne.

În perioada 23 noiembrie 2000 – 6

iunie 2001, reprezentanții Serviciului de Supraveghere Vamală și Luptă

împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Direcției Regionale Interjudețene Oradea,

efectuând un control la sediul reclamantei, prin procesul-verbal nr. 6842 din

13 iunie 2001, au constatat că aceasta a importat materii prime cu scutire de

taxe vamale, constând în porci și vaci, precum și carcase, slănină și carne,

obținând produse finite pe care le-a comercializat. Pentru prelucrarea

materiilor prime, societatea dispune de două secții de producție, una situată

în comuna Recea, iar cealaltă în Baia Mare.

Pentru secția din Baia Mare, al

cărei spațiu este închiriat, societatea nu dispune de autorizație de

abatorizare a animalelor vii, însă pentru secția din comuna Recea, aflată în

afara zonei defavorizate, deține autorizație de abatorizare a animalelor,

tranșare a cărnii și fabricarea semipreparatelor și a preparatelor din carne.

Întrucât pentru secția situată în

zona defavorizată (Baia Mare), societatea nu deține autorizație de abatorizare,

organele de control au stabilit că aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a

beneficia de facilitățile acordate prin art. 6 lit. b) din O.U.G. nr. 24/1998,

republicată, procedând la recalcularea drepturilor vamale pentru aceste importuri,

în sumă totală de 1.147.367.087 lei, din care 437.537.757 lei, taxe vamale,

631.163.815 lei, T.V.A. și 78.665.515 lei, majorări de întârziere.

Într-adevăr, potrivit art. 6 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/1998, „societățile comerciale cu capital majoritar privat,

persoane juridice române, precum și întreprinzătorii particulari sau

asociațiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind

organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei

inițiative, care își au sediul și își desfășoară activitatea în zona

defavorizată, beneficiază pentru investițiile nou create, de următoarele

facilități:

restituirea taxelor vamale pentru

materiile prime, piesele de schimb și/sau componentele importate necesare

realizării producției proprii în zonă.

Cum societatea

reclamantă nu a depus la dosarul cauzei documente justificative, respectiv

rapoarte de gestiune, avize de însoțire a mărfurilor, facturi, care să ateste

că își desfășoară activitatea într-o zonă defavorizată, în mod corect organul

de control a constatat că majoritatea activității societății se desfășoară în

comuna Recea în afara zonei defavorizate.

Așa fiind, în mod evident că

legiuitorul a înțeles să excludă beneficierea de facilități pentru prelucrarea

doar parțială a materiilor prime importate, în aceste condiții.

Faptul că societatea nu a dovedit că

și-a desfășurat activitatea într-o zonă defavorizată, rezultă și din modul cum

a fost condusă contabilitatea, respectiv fără evidențe financiar-contabile,

separate, pentru cele două secții de producție.

Împrejurarea că după efectuarea

controlului a apărut punctul de lucru de pe strada Oborului nr. 3, dar fără o

serie de documente cerute de lege (avizul de gestiune, fișe de magazie) și fără

avize de funcționare de la nici o autoritate, nu conduce la concluzia că

materia primă ar fi fost prelucrată în mod exclusiv în zona defavorizată.

În consecință, recursurile fiind

întemeiate, în sensul celor ce au precedat, urmează a fi admise, a se casa

sentința atacată și, în fond, a se respinge acțiunea reclamantei SC M.C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj, de Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Cluj, precum și de Direcția Regională Vamală Oradea, în

reprezentarea Direcției Generale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 267

din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința și, în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2003.