ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 26 august 2003, reclamanta SC L.S. SRL Baia Mare a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea și Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Baia Mare, solicitând suspendarea executării deciziei nr. 254 din 8 august 2003 și a procesului-verbal de control nr. 7968 din 21 aprilie 2003, prin care s-au stabilit în sarcina societății, obligații fiscale în valoare de peste 35 miliarde lei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, punerea în executare a actelor administrative fiind de natură a conduce la încetarea totală a activității societății și trimiterea în șomaj, a salariaților firmei.

Prin sentința civilă nr. 1298 din 10 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea și a dispus suspendarea executării actelor administrative, până la soluționarea dosarului nr. 2183/2003, al aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, întrucât executarea silită a sumei ar conduce la blocarea și ulterior, încetarea activității societății cu răspundere limitată. Pe de altă parte, reclamanta a atacat actele administrative care au stabilit debitul, acțiunea formând obiectul dosarului nr. 2183/2003, al aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel București a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, cu privire la denumirea organelor vamale care au încheiat actele administrative atacate. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii. Astfel, s-a invocat faptul că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamanta nedepunând acte doveditoare. Referitor la încheierea de îndreptare a erorii materiale, recurenta a invocat faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv a dispus anularea actelor constatatoare emise de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Baia Mare, deși era învestită să se pronunțe numai asupra suspendării executării.

La data de 26 octombrie 2004, a formulat recurs împotriva sentinței, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând repunerea în termenul de exercitare a acestei căi de atac și criticând hotărârea, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990. Reclamanta SC L.S. SRL Baia Mare a solicitat respingerea recursurilor declarate de Autoritatea Națională a Vămilor, invocând lipsa calității procesuale active, întrucât această instituție nu a avut calitatea de pârâtă în cauză. Referitor la recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat nulitatea căii de atac, în raport cu prevederile art. 302 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursurile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor sunt nefondate, urmând a fi respinse, în timp ce recursul Ministerului Finanțelor Publice este nul, în condițiile art. 302 C. proc. civ. Astfel, potrivit textului de lege sus-menționat, recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. În cauză, Ministerul Finanțelor Publice a adresat recursul, direct, Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând a se constata nulitatea căii extraordinare de atac. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale a Vămilor, Curtea reține că această susținere nu este întemeiată, instituția reprezentând și interesele organelor vamale subordonate, în baza H.G.

nr. 170/2001. Referitor la recursul declarat împotriva sentinței, criticile formulate nu sunt întemeiate, instanța de fond apreciind în mod corect că subzistă cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990. Astfel, reclamanta a contestat actele administrative, prin care s-a stabilit debitul, cauza fiind în curs de soluționare la instanța de fond - dosar nr. 2183/2003 al Curții de Apel București. Pe de altă parte, valoarea însemnată a obligațiilor bugetare consemnate în actele administrative a căror legalitate se contestă, este de natură să formeze convingerea că punerea în executare a procesului-verbal de control și a deciziei emise în procedura prealabilă, ar prejudicia grav și iminent activitatea societății.

În consecință, recursul declarat împotriva sentinței este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Apare, de asemenea, ca neîntemeiat, și recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva încheierii din 27 noiembrie 2003, pronunțată conform art. 281 C. proc. civ. Prin această hotărâre, instanța a dispus îndreptarea unor erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 1298 din 13 septembrie 2003, privind denumirea organelor vamale care au încheiat actele constatatoare și procesul-verbal de control. Instanța nu a fost învestită și nici nu a dispus „anularea” actelor constatatoare și a altor acte emise de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Baia Mare, ci suspendarea acestora, conform dispozitivului sentinței.

Împrejurarea că în încheierea din 27 noiembrie 2003 apare termenul „anularea”, reprezintă o altă eroare materială care poate fi îndreptată conform dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va constata nulitatea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 1298 din 10 septembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, pronunțate la data de 27 noiembrie 2003, în Camera de consiliu, de aceeași instanță, cu privire la dispozitivul sentinței recurate, ca nefondate. Constată nul, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.