ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 292 din 24 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.V.

SRL Bocșa, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor București și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin și a anulat procesul-verbal din 1 iulie 2004 și decizia nr. 316 din 12 octombrie 2004, încheiate de cele două pârâte, în ceea ce privește obligarea reclamantei de a plăti taxe vamale și T.V.A., cu dobânzi și penalități aferente acestor taxe, numai corespunzător importurilor ce au făcut obiectul declarației vamale de import nr. 6872 din 15 noiembrie 2002 și declarației vamale de import nr. 7042 din 22 noiembrie 2002. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea reclamantei, față de pârâtele Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul Vamal Reșița, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă și au fost acordate cheltuieli de judecată, reclamantei, în sumă de 120.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este o societate comercială care funcționează într-o zonă defavorizată și a fost beneficiara certificatului de investitor nr. 136 din 13 decembrie 1999, iar în vederea desfășurării activității sale, în anul 2002, a efectuat patru importuri de puicuțe de o zi ce urmau a fi hrănite timp de 18 luni, pentru a ajunge la maturitate, și apoi 80 de săptămâni, pentru producerea de ouă. Cele patru importuri, realizate la datele de 25 iunie 2002, 28 iunie 2002, 15 noiembrie 2002 și, respectiv, 22 noiembrie 2002, au fost efectuate în regim de scutire de plata drepturilor de import, în temeiul O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, și întrucât, în urma controlului efectuat la data de 1 iulie 2004, de către A.N.V.M., s-a reținut că reclamanta a beneficiat nelegal de facilitățile vamale aferente acestor importuri, au fost contestate în cauza de față, actele emise în acest sens de autoritățile pârâte, stabilind sumele datorate de reclamantă, cu titlu de taxe vamale, T.V.A. și penalități. Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește importurile de pui de o zi, realizate la datele de 25 iunie 2002 și 28 iunie 2002, declarate de reclamantă, ca bunuri amortizabile, conform art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 24/1998, republicată, nu a existat nici un temei legal, întrucât alin. (1) lit. a) al art. 6 din O.U.G.

nr. 24/1998, a fost abrogat, începând cu iunie 2002, prin art. 40 al Legii nr. 345/2002, astfel că nu se poate pune problema vreunui drept vătămat prin constatările și impunerile organelor de control. Referitor la celelalte două importuri de puicuțe de o zi, realizate în luna noiembrie 2002 și pe care reclamanta le-a declarat la data respectivă, ca fiind materii prime necesare în vederea realizării producției proprii, scutite de plata taxelor vamale, în temeiul art. 6 lit. b) din O.U.G. nr. 24/1998, instanța de fond a considerat întemeiată, acțiunea reclamantei și, potrivit concluziilor expertului zootehnic, însușite, a apreciat, contrar susținerilor și constatărilor organelor vamale, că puicuțele de o zi, destinate producției de ouă, pot fi considerate „materii prime”, în sens biologic, urmare a transformărilor și proceselor suferite în cadrul metabolismului specific ființelor vii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs, atât reclamanta SC A.V. SRL Bocșa, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor. Toți recurenții au criticat hotărârea, ca fiind lipsită de temei legal, dată cu greșita aplicare și interpretare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (i) Recurenta-reclamantă SC A.V. SRL Bocșa, solicitând modificarea numai în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii pe care a formulat-o, „a susținut în esență, că în mod eronat s-a reținut că datorează taxe vamale de import, T.V.A.

și penalități aferente, cu privire la importurile care au făcut obiectul declarațiilor vamale de import nr. 3804 din 25 iunie 2002 și nr. 3898 din 28 iunie 2002, al căror obiect l-au constituit „puii de o zi”. Recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat organului vamal, scutirea acestor bunuri de la plata taxelor vamale, conform art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 24/1998, apreciind că se încadrează în categoria „bunurilor amortizabile” ce se importă pentru efectuarea de investiții în zonă, cu atât mai mult, cu cât aceste puicuțe sunt păsări de reproducție, ce nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 6 lit. d) din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

În subsidiar, s-a solicitat ca, în ipoteza în care nu se acceptă totuși scutirea obligației de plată a taxelor vamale, să se rețină că, pentru neachitarea lor, culpa aparține organelor vamale. (ii) Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, întrucât în mod nelegal instanța a anulat obligația de plată a reclamantei, pentru importurile efectuate în baza declarației vamale de import nr. 6872 din 15 noiembrie 2002 și declarației vamale de import nr. 7042 din 22 noiembrie 2002, bazându-se în totalitate pe concluziile experților desemnați, puicuțele de o zi, fiind declarate ca „materii prime”, contrar prevederilor legale incidente.

Totodată, a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind corectă hotărârea instanței, în ceea ce privește declarațiile vamale de import nr. 3804 din 25 iunie 2002 și nr. 3898 din 28 iunie 2002, când puicuțele de o zi au fost declarate bunuri amortizabile, scutite de la plata taxelor vamale conform art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 24/1998, republicată, ceea ce, însă, este contrar prevederilor legale referitoare la definirea și categoria bunurilor amortizabile. Recurenta a arătat, astfel, că noțiunea de „bunuri amortizabile” este precizată în art. 2 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 15/1994, fiind evidentă, din coroborarea textelor, intenția legiuitorului de a include în categoria „bunurilor amortizabile”, numai acele mijloace fixe care îndeplinesc condițiile impuse de lege, or, importurile de puicuțe de o zi nu pot fi considerate a îndeplini astfel de condiții, puicuțele nefiind mijloace fixe și, deci, nici bunuri amortizabile.

S-a menționat și împrejurarea că la data importurilor respective, luna iunie 2002, textul de lege invocat ca temei legal, era deja abrogat. (iii) În fine, recurenta Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, la rândul său, a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să fie respinsă în totalitate acțiunea reclamantei, respectiv și în ceea ce privește importurile efectuate la 15 noiembrie 2002 și, respectiv, 22 noiembrie 2002, puicuțele de o zi fiind în mod greșit declarate de reclamanta-recurentă, ca „materii prime” și, astfel, scutite de la plata taxelor vamale conform art. 1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/1998.

Recurenta a mai arătat că instanța s-a bazat pe concluziile eronate ale expertului, ignorând textele legale, respectiv art. 1 lit. d) din H.G. nr. 728/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 24/1998, potrivit cu care puicuțele de o zi nu sunt materii prime, deoarece nu sunt supuse unui proces de transformare mecanică, termică ori combinată, pentru obținerea produselor societății. În fine, aceeași recurentă-pârâtă, solicitând, totodată, respingerea recursului reclamantei, a arătat că nu se poate reține culpa organelor vamale care au acordat regimul favorabil și, implicit, liberul de vamă, întrucât acordarea facilităților la momentul importului nu exclude efectuarea controlului vamal ulterior.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., în raport cu probele administrate și cu toate criticile celor trei recurente, Înalta Curte apreciază că sunt fondate cele două recursuri formulate de autoritățile pârâte, în vreme ce recursul reclamantei este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Așa fiind, pentru considerațiunile expuse în cele ce urmează, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul reclamantei, cu consecința modificării sentinței atacate, în parte, în sensul că se va respinge integral acțiunea reclamantei-recurente, ca neîntemeiată. Reținând că argumentele prezentate în susținerea acestei soluții, răspund deopotrivă criticilor recurentei-reclamante, cât și celor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte le va analiza compact, în raport cu probatoriul administrat și cu prevederile legale incidente.

Astfel, Înalta Curte precizează că în mod corect, prima instanță a respins cererea reclamantei-recurente, vizând exonerarea de la plata facilităților vamale aferente importurilor de puicuțe de o zi, efectuate la 25 iunie 2002 și, respectiv, 28 iunie 2002, întemeiate pe prevederile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 24/1998, potrivit cu care puicuțele au fost declarate ca fiind bunuri amortizabile. În adevăr, începând cu data de 1 iunie 2002, prevederea din O.U.G. nr. 24/1998, art. 6 alin. (1) lit. a), potrivit cu care societățile comerciale care își desfășoară activitatea în zone defavorizate, beneficiază, printre alte facilități, de scutirea de la plata taxei vamale și a T.V.A.-ului, pentru „alte bunuri amortizabile care se importă, în vederea efectuării de investiții în zonă, a fost în mod expres abrogată prin art. 40 lit. j) din Legea nr. 345/2002 (M. Of.

nr. 371/1.06.2002 ) , ceea ce înseamnă că scutirea la respectivele importuri a fost lipsită de orice temei legal. În plus, este de arătat, în acord cu recurentele-pârâte, că includerea „puicuțelor de o zi” în categoria bunurilor amortizabile, este neconformă cu prevederile legale incidente, nici una din definițiile bunurilor amortizabile neputând conduce la concluzia că și puicuțele vii de o zi ar putea face parte din această categorie, doar pentru simplul fapt că nu sunt expres arătate în situațiile de excepție, prevăzute de art. 6 lit. d) din Legea nr. 15/1994, cum greșit susține recurenta-reclamantă. În ceea ce privește celelalte două importuri, tot de puicuțe vii, efectuate la 15 noiembrie 2002 și, respectiv, 22 noiembrie 2002 și cu privire la care reclamanta-recurentă a declarat că beneficiază de facilitățile fiscale, întrucât acestea sunt „materii prime”, în sensul art. 1 lit. d) din Normele metodologice ale O.U.G.

nr. 24/1998, cu modificările ulterioare, Înalta Curte reține că în mod greșit, instanța de fond, primind și însușindu-și concluziile expertului zootehnic, a apreciat drept corectă o astfel de calificare. Este de observat, în primul rând, că raportul efectuat în cauză, chiar dacă de o persoană de specialitate, respectiv de un expert zootehnic (alături de expertul contabil), nu conține decât aprecierile, concluziile și analiza personală a acestuia, chiar dacă cu referiri la lucrări de specialitate în domeniul zootehniei, vizând transformările și metabolismul puicuțelor vii, fără referiri clare, însă, la textele legale aplicabile și la modul în care este „materia primă” definită în cuprinsul acestora.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că opina expertului nu poate prevala textului de lege, respectiv art. 1 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/1998, potrivit cu care materiile prime sunt bunuri care se regăsesc, integral sau parțial, în produsul finit în stare transformată, mecanică termică, chimică ori combinată. În plus, în Ordinul nr. 396/2001 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, privind condițiile în care își pot desfășura activitatea, agenții economici care realizează producția de produse alimentare în zonele defavorizate, se arată expres în Anexa nr. 1 - coloana 3, că produsul finit al activității de producție, prelucrare și conservare a cărnii de pasăre este carnea de pasăre, obținută prin sacrificare, ceea ce, evident, nu poate fi cazul puicuțelor importate în scopul producerii de ouă.

Înalta Curte reține, totodată, ca temeinică, susținerea recurentelor-pârâte, ca și considerentul instanței de fond, în sensul că nu se poate reține în sarcina organelor vamale, care au acordat facilitățile, culpa pentru neplata taxelor, câtă vreme art. 61 C. vam., dă dreptul autorității vamale, la efectuarea controlului ulterior al legalității importurilor. În fine, Înalta Curte nu poate să nu facă, în cauză, referire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 574 din 21 februarie 2006, prezentată de recurenta-reclamantă, ca exemplu de jurisprudență în materie, întrucât prin respectiva decizie s-a menținut o hotărâre judecătorească prin care s-a realizat tot în regim de facilitate fiscală, „importul puilor de o zi”, crescuți pentru sacrificare, tranșare, prelucrare, ambalare și desfacere.

După cum rezultă din cuprinsul acestei din urmă decizii, ipotezele de fapt și de drept, în ciuda similitudinilor existente, sunt diferite, temeiul legal al importului efectuat fiind diferit, și totodată, ceea ce nu este de loc de neglijat, scopul pentru care au fost importați puii, a fost altul, respectiv, sacrificarea și prelucrarea pentru desfacere, nicidecum pentru producția de ouă. În raport cu cele arătate, se apreciază că nu se poate vorbi nici de o practică neunitară și nici de interpretarea diferită, în situații identice, a acelorași prevederi legale incidente. Pentru toate cele arătate, așadar, se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei-recurente, dar se vor admite recursurile pârâtelor-recurente, cu consecința modificării parțiale a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de SC A.V. SRL Bocșa împotriva sentinței civile nr. 292 din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe, precum și pe cel formulat de Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor. Modifică sentința, în sensul că respinge în tot acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.