ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 decembrie 2000, reclamanta SC P. SRL Târgu Jiu a chemat în judecată

pârâții Consiliul Județean Gorj și SC S. SA Târgu Jiu, solicitând anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

GJ nr. 0005 emis pentru suprafața de 2989,65 mp teren, de primul pârât pentru

cel de-al doilea, pe motiv că prin acest act i se încalcă dreptul său de

proprietate asupra terenului obținut prin contractul de vânzare-cumpărare,

vânzătoare fiind D.R.E.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 575 din 16 iulie 2001, a respins

acțiunea reclamantei, reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă nu avea

obligația de a-i comunica reclamantei actul administrativ în litigiu, iar, pe

de altă parte, că, deși, atât conținutul, cât și efectele actului au fost

cunoscute în mod nemijlocit de reclamantă, nu numai ca urmare a executării

acestuia, executare care nu a fost contestată, dar și ca urmare a introducerii

unei alte acțiuni de anulare a aceluiași certificat, totuși aceasta nu a făcut

dovada că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr.

29/1990, procedură specială atât cu privire la termene, cât și la conținut.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul SC P. SRL Târgu Jiu, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de recurs se

susține, pe de o parte, că, în mod greșit, instanța de fond a interpretat

termenul prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 ca un termen de

decădere, iar, pe de altă parte, că și în lipsa acestei proceduri prealabile

instanța trebuia să soluționeze cauza pe fond sau, cel mult să suspende

judecarea pricinii și să trimită dosarul spre soluționare Consiliului Județean

Gorj, dacă considera util cauzei acest procedeu.

Totodată, recurenta-reclamantă

susține că prin decizia nr. 105/1993 Consiliul Județean Gorj a anulat actul

atacat, astfel cum rezultă din adresa nr. 1/6166 din 10 ianuarie 2000, motiv

pentru care acesta nu mai putea adopta o altă hotărâre.

În plus, recurenta-reclamantă

susține că prin cererea formulată la data de 15 noiembrie 2000 căreia i s-a

răspuns cu adresa nr. 5670 din 21 noiembrie 2000, s-a conformat dispozițiilor

art. 5 alin. ultim al Legii nr. 29/1990, cu atât mai mult cu cât actul nu a

fost transcris în cartea funciară spre a-i deveni opozabil, iar faptul că

vânzătoarea terenului D:R.E. a solicitat și ea anularea actului în dosarul nr.

1390/1999 al Curții de Apel Craiova, nu este de natură a decade societatea comercială

din dreptul de a ataca același act în baza Legii nr. 29/1990.

Pe fondul cauzei,

recurenta-reclamantă a reiterat motivele arătate în acțiune, în sensul că a

devenit proprietara terenului printr-un act civil, în timp ce societatea

comercială pârâtă a obținut certificatul de atestare în mod nelegal, nefiind

aplicabile dispozițiile H.G. nr. 834/1991 și nici cele ale art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990.

Totodată, arată recurenta cum statul

nu a avut un titlu valabil asupra acestui teren, el nu putea înstrăina valabil

imobilul, fiind aplicabile dispozițiile art. 1803 C. civ.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, care se consideră

vătămată într-un drept al său recunoscut de lege printr-un act administrativ,

trebuie să parcurgă procedura prevăzută în mod obligatoriu de acest text de

lege. Legiuitorul nu a lăsat loc de interpretare în sensul dorit de recurentă

atunci când a statuat că cel ce se consideră vătămat înainte de a se adresa

instanței „se va adresa”, iar nu că acesta „se poate adresa”. Prin urmare,

astfel cum corect a reținut instanța de fond, termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 5 din Legea nr. 29/1990 este un termen de prescripție, iar cel de un an

prevăzut de alineatul ultim al aceluiași articol este un termen de decădere.

În cauză, se constată că prin adresa

nr. 1/6166 din 10 ianuarie 2000 Consiliul Județean Gorj a comunicat E.D. că

certificatul de atestare a fost anulat prin decizia nr. 105 din 30 decembrie

1993 (), dar prin adresa nr. 32 din 25 ianuarie 2000 i s-a comunicat aceleiași

persoane de către autoritatea emitentă a certificatului că, prin sentința

civilă nr. 131/1994, Curtea de Apel Craiova a anulat decizia nr. 105/1993,

certificatul rămânând, deci, valabil în continuare.

Ulterior acestei date, respectiv la

16 martie 2000, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la

nr. 624, cumpărătorii, asumându-și atât riscul privind eventuala trecere a

terenului în proprietatea statului, cât și pe acela rezultat din cercetarea

registrelor de publicitate.

Totodată, se constată că

recurenta-reclamantă (care susține că nu a știut de existența certificatului de

atestare) arată în concluziile scrise depuse la fond că a luat cunoștință de

acesta, atunci când a încercat să intre în posesia imobilului cumpărat, după

data de 16 martie 2000, data actului de vânzare-cumpărare, iar nu în noiembrie

2000 cum susține în acțiune și motivele de recurs.

În plus, nu este de neglijat că

acționarii recurentei-reclamante au avut și au domiciliul în Târgu Jiu, iar terenul

este situat tot în Târgu Jiu, situație ce nu face plauzibilă susținerea

potrivit căreia nu s-ar fi cunoscut situația juridică a terenului la data

cumpărării acestuia.

De altfel, vânzătoarea terenului,

astfel cum s-a reținut și în sentința nr. 10 din 21 ianuarie 2000, a renunțat

la judecarea acțiunii privind anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, acțiune ce fusese introdusă la 15 noiembrie 1999.

Totodată, se constată că, deși

răspunsul primit de la autoritatea emitentă nu a mulțumit-o, considerându-l

nefavorabil, totuși recurenta-reclamantă nu a mai parcurs procedura prealabilă,

astfel cum corect a reținut și instanța de fond, ci s-a adresat instanței

judecătorești.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia

nefondate se va respinge recursul declarat în cauză.

În raport cu această soluție și cum

instanța de fond s-a pronunțat doar pe chestiuni ce vizează procedura specială

de sesizare a instanței de contencios administrativ, iar nu și pe chestiuni de

fond, examinarea motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei este

neavenită și fără utilitate juridică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P.

SRL Târgu Jiu, împotriva sentinței civile nr. 575 din 16 iulie 2001 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2003.