ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Asociația pentru Apărarea

Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a chemat în judecată

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru a

fi obligat să-i comunice în scris informațiile de interes public, solicitate

prin cererea nr. 303 din 26 august 2002, respectiv:

- Câte autorizații de efectuare a

unor acte, în scopul culegerii de informații: interceptarea comunicațiilor,

căutarea unor informații, documente sau înscrisuri, pentru a căror obținere

este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect;

ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui,

extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, cât și înregistrarea,

copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee, instalarea de obiecte,

întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse și câte

autorizații de înregistrări ale convorbirilor și/sau de imagini au fost

solicitate parchetului pe baza Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a

României, a Legii nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea S.R.I. sau a

Codului de procedură penală, în perioada 1990 – 2002.

- Câte dintre acestea au fost

aprobate și câte au fost prelungite în aceiași perioadă;

- Care a fost cea mai mare durată a

unei astfel de supravegheri autorizate;

- Câte din persoanele supravegheate

au fost trimise în judecată și câte au fost condamnate;

- Câte din persoanele supravegheate

au fost înștiințate ulterior de parchet că au fost supravegheate;

- Câte dintre persoanele a căror

supraveghere a fost autorizată, au făcut plângere împotriva actului de

autorizare sau a activităților care fac obiectul acestuia și câte plângeri au

fost admise.

A mai solicitat reclamanta să se

constate că pârâtul a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr.

544/2001 și să fie obligat să inițieze o anchetă administrativă internă, pentru

sancționarea celui vinovat.

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința nr. 892 din 20 decembrie

2002, a respins excepția de tardivitate a formulării cererii. A admis în parte

cererea și a obligat pârâtul să comunice reclamantei informațiile solicitate

prin scrisoarea nr. 303 din 26 august 2002 și a respins capătul de cerere

privind constatarea încălcării art. 7 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.

Instanța a reținut că informațiile

menționate nu intră în categoria secretelor de stat, întrucât nu vizează nici

unul din domeniile specificate în art. 17 din Legea nr. 182/2002, astfel încât

nu pot fi considerate infirmații clasificate.

S-a mai reținut că informațiile

solicitate în cauză nu se încadrează în nici una dintre categoriile prevăzute

în art. 12 din Legea nr. 544/2001, iar procedura de autorizare reglementată

prin art. 13 din Legea nr. 51/1991 nu este de natură a conferi informațiilor în

cauză un caracter clasificat, întrucât acestea nu se confundă cu însăși

activitatea desfășurată de S.R.I, în vederea realizării siguranței naționale.

Cu privire la cererea de obligare a

pârâtului, la inițierea unei anchete administrative pentru sancționarea

persoanei vinovate, s-a arătat că nu poate fi admisă, întrucât dispozițiile

art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 prevăd doar obligarea pârâtului la

comunicarea informațiilor de interes public solicitate și la plata daunelor

morale și/sau patrimoniale, în cazul în care acestea au fost cerute.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin decizia nr. 291 din 17 aprilie 2003, a respins

recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, reținând că informațiile solicitate de reclamantă

au caracter general, sub formă numerică, nu vizează aspecte legate de siguranța

națională și nu pot fi confundate cu însăși activitatea S.R.I.

S-a apreciat că motivarea în fapt și

în drept a sentinței poate fi complinită și cu expunerea intimatei-reclamante

privind art. 4 din Recomandarea (2002) 2 a Consiliului Europei – Consiliul de

Miniștri, cu privire la accesul la documentele publice.

Împotriva hotărârilor, la 27 mai

2003, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, susținând că

acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.

Se solicită în temeiul dispozițiilor

art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

atacate și respingerea acțiunii. Totodată, în baza art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., solicită suspendarea executării hotărârilor criticate, până la

soluționarea recursului în anulare.

Se arată că informațiile solicitate

sunt informații secrete de stat, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr.

182/2002, au caracter clasificat. Refuzul divulgării lor este justificat,

întrucât altfel s-ar aduce atingere securității naționale, care reprezintă unul

dintre interesele publice majore, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada

existenței unui interes public superior, care să constituie temei pentru

divulgarea informațiilor secrete de stat, solicitate prin acțiune.

Deși informațiile solicitate de

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki au

caracter statistic, cât timp acestea nu pot fi solicitate de la organele

specializate în activitatea de informații, așa cum s-a stabilit prin sentința

nr. 482/2002 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

litigii de muncă, este evident că nu vor putea fi divulgate nici de Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întrucât altfel, s-ar ajunge ca, pe

cale indirectă, informații secrete de stat să fie aduse la cunoștința

publicului, cu încălcarea obligației de protecție a acestor informații,

prevăzută prin art. 12 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.

Prin întâmpinare, Asociația pentru

Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, solicită

respingerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în principal ca inadmisibil, iar în

subsidiar, ca neîntemeiat.

Se arată că sentința nr. 829/2002 a

Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, împotriva căreia a declarat

recurs în anulare procurorul general, privește un litigiu între aceste părți.

Prin admiterea recursului în anulare

s-ar încălca principiul stabilității raporturilor juridice și, prin aceasta

s-ar încălca art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. care

garantează dreptul la un proces echitabil.

Motivele invocate nu sunt specifice

unei căi extraordinare de atac, întrucât se repune în discuție fondul cauzei,

se permite rediscutarea unei hotărâri irevocabile nu în situații cu totul

excepționale, ci, practic, pentru orice motiv.

Instanțele de fond și de recurs au

aplicat corect legea, atunci când au constatat că informațiile de interes

public solicitate nu sunt exceptate de la liberul acces, întrucât nu sunt apte,

în mod obiectiv să prejudicieze siguranța națională.

Susținerea că recursul în anulare

este inadmisibil, nu poate fi primită.

Temeiul legal al declarării lui la

27 mai 2003, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, îl constituie prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și

ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Prin O.U.G. nr. 58/2003, privind

modificarea și completarea Codului de procedură civilă, s-a precizat la pct. 18

că art.330 –330

4

C. proc. civ. se abrogă (capitolul recursul în

anulare), dar în art. 2 s-a arătat expres că „hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor

prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”, astfel că, recursul în anulare

urmează a fi analizat.

Dintr-o eroare materială s-a

consemnat numărul sentinței 829/2002, în realitate fiind 892/2002, întrucât

decizia atacată privește această ultimă sentință.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit art. 6 alin. (1) din legea

menționată „orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la

autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi,

informațiile de interes public”.

Prin aceasta se concretizează

principiul consacrat de art. 37 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia

„Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, nu

poate fi îngrădit”.

Atât Constituția, cât și legea,

stabilesc unele limitări ale dreptului de informație.

Art. 31 alin. (3) din Constituție

prevede: „dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de

protecție a tinerilor sau securitatea națională”, iar art. 12 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 544/2001, exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut

la art. 1 „informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii

publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit

legii”.

În cauză, s-a apreciat corect că

informațiile solicitate nu sunt din categoria celor clasificate, întrucât sunt

simple date exprimate sub forma unor cifre care, oricum ar fi interpretate, nu

pot constitui prin ele însele, un pericol pentru securitatea națională.

Informațiile cerute nu se încadrează

în nici una din categoriile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001, pentru

că nu vizează date personale, nu se pun în pericol viața, integritatea

corporală sau sănătatea unei persoane, nu dezvăluie surse confidențiale.

În cauză, nu-și găsește aplicarea

nici art. 13 din Legea nr. 52/1991, Legea privind siguranța națională a

României, datele solicitate nu se confundă cu însăși activitatea desfășurată de

S.R.I., în vederea realizării siguranței naționale, nu privesc activitatea

acesteia, ci cea desfășurată de pârât, astfel nu se poate reține ignorarea

dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 14/1992 - Legea privind organizarea și

funcționarea S.R.I.

Cum informațiile solicitate de

reclamantă sunt informații de interes public, refuzul pârâtului de a le

comunica este nejustificat, astfel legal și temeinic, instanța l-a obligat pe

acesta să le comunice.

Este real că prin sentința nr. 482

din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și litigii de muncă, s-a respins cererea formulată de reclamanta

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki,

în contradictoriu cu S.R.I., ca neîntemeiată, reținându-se că informațiile

solicitate de reclamantă, chiar dacă prin ele însele nu au caracter secret,

dobândesc un asemenea caracter, deoarece sunt folosite în activitatea de

strângere a informațiilor clasificate potrivit Legii nr. 182/2002.

Nu există, însă, identitate de

obiect pentru a fi primită susținerea din recursul în anulare, că prin

menținerea hotărârilor atacate s-ar ajunge ca, pe cale indirectă, informații

secrete de stat să fie aduse la cunoștința publicului, cu încălcarea obligației

de protecție a lor, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.

În consecință, recursul în anulare este nefondat,

astfel că urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., cererea de

suspendare a executării hotărârilor atacate formulată în baza art. 300 alin.

(2) C. proc. civ., rămânând fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței civile nr. 829 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, și împotriva

deciziei nr. 291 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2003.