ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 92/F-C din 1 iunie 2001, a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva

Direcției Regionale Vamale Craiova și Direcției Generale a Vămilor cu privire

la anularea procesului verbal de constatare nr. 59 și 60 din 7 septembrie 2000,

precum și cererea de suspendare a executării acestora. Totodată, instanța de

fond a disjuns cererea privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare

a contravențiilor nr. 26 din 21 august 2000 și a declinat competența în

privința soluționării acestuia la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, prin decizia nr. 1514 din 18 aprilie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul declarat de S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 92/F-C

din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a casat sentința atacată cu privire la respingerea ca tardivă a

acțiunii, cu referire la anularea actelor vamale. De asemenea, instanța de

recurs a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a trimis cauza pentru

rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

în anulare Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și

pentru Direcția Generală a Vămilor, invocând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ.

În esență, contestatoarea susține, pe de o

parte, că soluția dispusă de instanța de recurs prin decizia nr. 1514/2002 este

rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța supremă nu a observat

că ultimul act emis în cadrul procedurii administrative și atacat de reclamantă

este un act al autorității publice centrale, respectiv decizia nr. 137 din 2

februarie 2001 a Directorului General al Vămilor.

Pe de altă parte, contestatoarea arată și faptul

că în mod greșit instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare altei

instanțe decât cea care a judecat fondul pricinii fără însă a pune în

dezbaterea părților motivele de ordine publică potrivit cărora a stabilit, din

oficiu, instanța competentă să soluționeze cauza, deși părțile au fost prezente

la dezbaterea recursului.

Examinând decizia atacată în raport cu critica

formulată, actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii se

constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ.

Este cunoscut că printre căile extraordinare de

atac, contestația în anulare este o cale de retractare, ce poate fi admisă în

condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

invocate de contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Așadar textul de lege, arătând că o hotărâre

dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli

materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, legiuitorul neurmărind să deschidă părților

calea recursului la recurs care să fie soluționat de către aceeași instanță.

Astfel de erori nu pot fi reparate decât de instanța care exercită controlul

judiciar și numai în cadrul căilor de atac în reformare prevăzute de lege.

În speță, se constată că nu se poate reține că

soluția dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale în raport cu

faptul că, contrar celor susținute de contestatoare, în considerentele deciziei

atacate se fac referiri la decizia nr. 137 din 2 februarie 2001.

Prin urmare, aspectele care vizează o eventuală

greșeală de judecată nu sunt cenzurabile pe calea contestației în anulare.

În consecință, se va respinge contestația în

anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare

formulată de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova împotriva

Deciziei nr. 1514 din 18 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 mai

2003.