ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 9079 din 23 noiembrie 2000 Judecătoria Cluj Napoca a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul L.G. împotriva pârâților L.D., L.M., L.I. și A.F. care a avut ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți la 8 februarie 1998, să se constate masa succesorală rămasă de pe urma defunctei L.M. și să se dispună ieșirea din indiviziune. Prin decizia nr. 2598 din 6 decembrie 2002 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de L.D. și L.M. împotriva hotărârilor pronunțate într-o nouă cauză de Judecătoria Cluj Napoca și Tribunalul Cluj și prin care s-a respins acțiunea celor doi recurenți pentru revendicarea unui teren în suprafață de 4400 mp.
La data de 13 decembrie 2002 L.D. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2598 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, susținând că această hotărâre este potrivnică sentinței civile nr. 9079 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Cererea de revizuire nu este fondată. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Întrucât prin decizia civilă ce se cere a fi revizuită recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se astfel hotărârile date în cauză de instanțele de apel și de fond, o atare decizie nu evocă fondul și pe cale de consecință nu poate face obiect al unei cereri de revizuire.
De altfel, instanțele care au soluționat cel de al doilea litigiu dintre părți, finalizat cu decizia ce se cere revizuită, au avut cunoștință de conținutul sentinței civile nr. 9079 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca și chiar au analizat și interpretat probele care au stat la baza pronunțării ei, influențând hotărâtor soluția din ulteriorul litigiu. Față de cele ce preced, cererea de revizuire se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul L.D. împotriva deciziei nr. 2598 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.