ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2004

Asupra cererii de

revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 21 iunie 2002 la Curtea de Apel București, R.C. și C.R. au solicitat în

contradictoriu cu R.E., R.A. și C.D. desființarea deciziei civile nr. 1390 din

21 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în temeiul art.

322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât este contrară sentinței civile nr. 3779 din

16 aprilie 1988 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă și

irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea de anulare a aceluiași contract

de vânzare-cumpărare nr. 1560 din 29 iulie 1996. Prin hotărârea a cărei

revizuire o solicită s-a hotărât dimpotrivă anularea contractului de

vânzare-cumpărare menționat, astfel că în aceeași cauză s-au dat hotărâri

opuse.

Prin decizia nr. 2092

din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea

acestei instanțe, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ.,

potrivit căruia în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se

va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care

au pronunțat hotărâri potrivnice.

Cererea de revizuire nu

este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

În cauză se solicită

revizuirea deciziei nr. 1390 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, susținându-se că aceasta ar fi potrivnică unei alte hotărâri,

dată în aceeași pricină.

Prin decizia a cărei

revizuire se solicită a fost admis recursul declarat de R.A. și R.E. împotriva

deciziei nr. 2625 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, în contradictoriu cu C.R., R.C. și C.D., dispunându-se admiterea

apelului și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 12247 din 23 noiembrie 2000

a Judecătoriei sectorului 5 București în sensul admiterii în parte a acțiunii

și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560

din 29 iulie 1996, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței privind

respingerea cererii de radiere a ipotecii.

Din cuprinsul acestei

decizii rezultă că instanța de recurs a modificat practic hotărârile anterioare

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru nelegalitate, având în vedere

nerespectarea prevederilor art. 1303 C. civ.

Este redat în

considerente cuprinsul acestui text, reținându-se apoi că realizarea condiției

privitoare la preț, în sensul de a fi serios, adică să nu fie disproporționat

în raport de valoarea lucrului vândut, nu presupune neapărat existența unei

echivalențe perfecte între valoarea bunului și suma stabilită de părți drept

preț.

S-a reținut și că din

datele concrete ale cauzei nu rezultă că lipsa echivalenței dintre valoarea

bunului și prețul înscris în acțiune se datorează subiectivismului părților,

relațiilor dintre acestea.

Cum C.R. a fost

împuternicit să vândă cui va crede de cuviință și la prețul pe care-l va

considera potrivit, s-a hotărât că vânzarea apartamentului la prețul de

12.000.000 lei, în situația în care valoarea reală a acestuia la data

respectivă, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, era

de 41,9 milioane lei, nu poate fi considerată o vânzare valabilă sub aspectul

seriozității prețului. Avându-se în vedere că seriozitatea prețului reprezintă

o condiție esențială de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută

în mod expres de lege, art. 1303 C. proc. civ., s-a conchis că neîndeplinirea

acesteia lovește actul de nulitate.

Din cele redate, rezultă

că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a constatat nulitatea actului

de vânzare-cumpărare în litigiu, în temeiul art. 1303 C. civ., considerându-se

că prețul de vânzare a fost neserios.

Prin sentința civilă nr.

3979 din 16 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă și

irevocabilă prin deciziile nr. 3464 din 7 decembrie 1998 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, și nr. 754 din 22 aprilie 1999 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de R.E.

împotriva pârâților R.C. și C.R., astfel cum a fost precizată la 9 aprilie 1997

în sensul solicitării anulării contractului de vânzare-cumpărare pentru

vicierea consimțământului prin eroare și dol, prevăzut de art. 960 și art. 961 C.

civ.

Din considerentele

sentinței rezultă că în raport de investirea sa, instanța a fost preocupată de

a stabili dacă încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la

apartamentul situat în București, s-a realizat prin exprimarea unui

consimțământ valabil.

S-a reținut în raport de

prevederile art. 953 C. civ. și art. 960 alin. (2) C. civ. că din probele

administrate nu a rezultat existența unor manopere dolosive ca element

material, în structura viciului de consimțământ invocat și nici eroarea, astfel

că s-a hotărât respingerea acțiunii în anulare a vânzării pentru vicii de

consimțământ.

În raport de prezentarea

celor două soluții, aparent contrare se constată că temeiul juridic al

acțiunilor deduse judecății a fost diferit. Astfel, dacă în prima acțiune de

judecată anularea vânzării formulată numai de R.E. a vizat vicierea

consimțământului, în cea de a doua acțiune formulată de R.E. și E., anularea

vânzării s-a întemeiat pe inexistența unui preț serios.

În această situație nu

se poate reține că cele două litigii au avut aceeași cauză, astfel că nu sunt

întrunite cerințele art. 1201 C. civ., potrivit căruia este lucru judecat

atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză

și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași

calitate.

Or, potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ. revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul

acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat,

la care s-a făcut referire, urmărindu-se a nu se pronunța hotărâri potrivnice

în aceeași pricină, sub aspectul triplei identități, ce nu se pot executa

simultan.

Dar în speță nu numai că

nu este realizată identitatea de cauză juridică a pricinilor sau a persoanelor

pentru că în primul litigiu a figurat numai o reclamantă, dar excepția

autorității de lucru judecat a fost soluționată în cadrul celei de a doua

judecați, prin respingere.

Astfel, și în cuprinsul

sentinței civile nr. 12447 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 se

face mențiunea că prin încheierea motivată din 25 ianuarie 2000, între altele

instanța a respins excepția autorității lucrului judecat ridicată de pârâții C.R.

și R.C., constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.

1201 C. civ.

În atare situație, în

care instanța s-a pronunțat în sensul arătat asupra excepției invocate, cererea

de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este

întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire

formulată de C.R. și R.C. împotriva deciziei nr. 1390 din 21 mai 2002 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu R.E., R.A, și C.D.,

ca nefondată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.