ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2004

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2002 la Curtea de Apel București, R.C. și C.R. au solicitat în contradictoriu cu R.E., R.A. și C.D. desființarea deciziei civile nr. 1390 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât este contrară sentinței civile nr. 3779 din 16 aprilie 1988 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea de anulare a aceluiași contract de vânzare-cumpărare nr. 1560 din 29 iulie 1996. Prin hotărârea a cărei revizuire o solicită s-a hotărât dimpotrivă anularea contractului de vânzare-cumpărare menționat, astfel că în aceeași cauză s-au dat hotărâri opuse.

Prin decizia nr. 2092 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea acestei instanțe, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice. Cererea de revizuire nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. În cauză se solicită revizuirea deciziei nr. 1390 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, susținându-se că aceasta ar fi potrivnică unei alte hotărâri, dată în aceeași pricină.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost admis recursul declarat de R.A. și R.E. împotriva deciziei nr. 2625 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu C.R., R.C. și C.D., dispunându-se admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 12247 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București în sensul admiterii în parte a acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560 din 29 iulie 1996, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea cererii de radiere a ipotecii. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că instanța de recurs a modificat practic hotărârile anterioare în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru nelegalitate, având în vedere nerespectarea prevederilor art. 1303 C. civ. Este redat în considerente cuprinsul acestui text, reținându-se apoi că realizarea condiției privitoare la preț, în sensul de a fi serios, adică să nu fie disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, nu presupune neapărat existența unei echivalențe perfecte între valoarea bunului și suma stabilită de părți drept preț. S-a reținut și că din datele concrete ale cauzei nu rezultă că lipsa echivalenței dintre valoarea bunului și prețul înscris în acțiune se datorează subiectivismului părților, relațiilor dintre acestea. Cum C.R.

a fost împuternicit să vândă cui va crede de cuviință și la prețul pe care-l va considera potrivit, s-a hotărât că vânzarea apartamentului la prețul de 12.000.000 lei, în situația în care valoarea reală a acestuia la data respectivă, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, era de 41,9 milioane lei, nu poate fi considerată o vânzare valabilă sub aspectul seriozității prețului. Avându-se în vedere că seriozitatea prețului reprezintă o condiție esențială de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută în mod expres de lege, art. 1303 C. proc. civ., s-a conchis că neîndeplinirea acesteia lovește actul de nulitate. Din cele redate, rezultă că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a constatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare în litigiu, în temeiul art. 1303 C. civ., considerându-se că prețul de vânzare a fost neserios.

Prin sentința civilă nr. 3979 din 16 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin deciziile nr. 3464 din 7 decembrie 1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și nr. 754 din 22 aprilie 1999 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de R.E. împotriva pârâților R.C. și C.R., astfel cum a fost precizată la 9 aprilie 1997 în sensul solicitării anulării contractului de vânzare-cumpărare pentru vicierea consimțământului prin eroare și dol, prevăzut de art. 960 și art. 961 C. civ. Din considerentele sentinței rezultă că în raport de investirea sa, instanța a fost preocupată de a stabili dacă încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul situat în București, s-a realizat prin exprimarea unui consimțământ valabil.

S-a reținut în raport de prevederile art. 953 C. civ. și art. 960 alin. (2) C. civ. că din probele administrate nu a rezultat existența unor manopere dolosive ca element material, în structura viciului de consimțământ invocat și nici eroarea, astfel că s-a hotărât respingerea acțiunii în anulare a vânzării pentru vicii de consimțământ. În raport de prezentarea celor două soluții, aparent contrare se constată că temeiul juridic al acțiunilor deduse judecății a fost diferit. Astfel, dacă în prima acțiune de judecată anularea vânzării formulată numai de R.E. a vizat vicierea consimțământului, în cea de a doua acțiune formulată de R.E. și E., anularea vânzării s-a întemeiat pe inexistența unui preț serios.

În această situație nu se poate reține că cele două litigii au avut aceeași cauză, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ., potrivit căruia este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Or, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat, la care s-a făcut referire, urmărindu-se a nu se pronunța hotărâri potrivnice în aceeași pricină, sub aspectul triplei identități, ce nu se pot executa simultan.

Dar în speță nu numai că nu este realizată identitatea de cauză juridică a pricinilor sau a persoanelor pentru că în primul litigiu a figurat numai o reclamantă, dar excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată în cadrul celei de a doua judecați, prin respingere. Astfel, și în cuprinsul sentinței civile nr. 12447 din 23 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 se face mențiunea că prin încheierea motivată din 25 ianuarie 2000, între altele instanța a respins excepția autorității lucrului judecat ridicată de pârâții C.R. și R.C., constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ. În atare situație, în care instanța s-a pronunțat în sensul arătat asupra excepției invocate, cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge cererea de revizuire formulată de C.R. și R.C. împotriva deciziei nr. 1390 din 21 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu R.E., R.A, și C.D., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.