ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2069/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1693/A din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – Secția Civilă, precum și a deciziei nr. 1641 din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: consilier juridic M.R.reprezentându-i pe intimații-pârâți Consiliul local al Municipiului Iași și intimatul-reclamant Ș.A.N., personal și asistat de avocat G.U.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc.civ., solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești atacate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 11020 din 1 septembrie 1999 a Judecătoriei Iași întrucât imobilul în litigiu a fost preluat cu respectarea dispozițiilor Decretului nr.111/1951, statul deținându-l cu titlu valabil.

Consilier juridic M.R.solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat precizând că din probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia Sfatului Popular al orașului Iași nr. 229/1953 și procesul-verbal de inventariere, evaluare și predare nr.981 din 19 mai 1953 încheiat de Secțiunea Financiară Iași rezultă că la data preluării imobilului de către Stat în baza Decretului nr.111/1951, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân”. Avocat G.U. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 22 iunie 1998 Ș.A.a chemat în judecată Primăria Municipiului Iași și Consiliul local al Municipiului Iași pentru a fi obligați să-i restituie în natură imobilul situat în Iași, str. Dancu nr. 8 (devenit nr.2) imobil ce a constituit proprietatea bunicului său A.N.

dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 19 martie 1922, și care a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951. Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cât și acțiunea, cu motivarea că reclamantul era îndrituit a promova cererea de chemare în judecată în calitate de succesor al proprietarului inițial A.N., dar că pretențiile sale erau nefondate întrucât imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu, situație în raport de care Ș.A.avea deschisă calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Tribunalul Bacău – secția civilă – la care a fost strămutată judecarea apelului, prin decizia nr. 1693/A/25 septembrie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a Judecătoriei Iași, în sensul că, a admis în parte acțiunea în revendicare și a dispus obligarea Consiliului local al Municipiului Iași să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului apelant imobilul situat în Iași, str. Dancu nr. 2 compus din teren în suprafață de 180 m.p. și o clădire în suprafața construită de 444 m.p. A respins ca nefondat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.111/1951 astfel că acesta nu deținea un titlu valid de proprietate în sensul art. 1 din Legea nr.112/1995.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1644/11 octombrie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Iași împotriva deciziei civile nr. 1693/25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – secția civilă. În contra deciziilor pronunțate de Tribunalul Bacău – secția civilă – și respectiv a Curții de Apel Bacău, secția civilă, în temeiul art.330 pct. 2 C.proc.civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare motivat de faptul că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și erau vădit netemeinice.

S-a susținut în esență că statul deținea un titlu de proprietate asu pra imobilului revendicat, întrucât acesta a fost preluat în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 fiind „bun fără stăpân” ca urmare a părăsirii lui pe o perioadă mai mare de 1 an de zile de către titularul dreptului de proprietate de la acea dată, respectiv autorul A.N.. Că este așa o atestau și dispozițiile art. 1 și 2 din H.G.nr.20/1996 modificată și completată prin H.G.nr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr.112/1995 în care se specifică expres că imobilele trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă cum ar fi Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951.

Or, din probele administrate în cauză, respectiv decizia Sfatului popular al orașului Iași nr. 229/1953, procesul-verbal de inventariere, evaluare și predare nr. 981/19 mai 1953 încheiat de secțiunea financiară Iași rezulta că la data preluării imobilului de către stat, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân”, iar ulterior valorificarea lui s-a făcut prin atribuire în mod gratuit către ILL 1 Mai. Mai mult, dreptul de proprietate al statului a fost transcris sub nr.498/5 august 1968 ceea ce demonstra că măsura respectivă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr.111/1951 și pe cale de consecință, în speță erau incidente dispozițiile Legii nr.112/1995 ceea ce avea drept consecință aplicarea art. 12 și următoarele din lege, astfel că reclamantul era îndreptățit să solicite doar acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Pe cale de consecință s-a apreciat ca legală și temeinică soluția instanței de fond. Recursul în anulare nu este fondat. În cauză s-a probat că autorul reclamantului A.N. a dobândit imobilul situat în Iași, str. Dancu nr. 8 în baza contractului de vânzare-cumpărare intitulat „Zdelcă” din 14 martie 1922 (f. 16 – 17 dos.nr.11341/1998) și că reclamantul Ș.A.în calitate de nepot de fiică al proprietarului, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar (f. 96, 97, 98 dos.nr.11341/1998) era îndrituită să promoveze acțiunea în revendicarea respectivului imobil.

Pârâtul Consiliul local al Municipiului Iași a susținut constant că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare și a invocat ca titlu de proprietate procesul-verbal de inventariere evaluare și predare încheiat de Secțiunea financiară Iași sub nr.981/19 mai 1953 (f. 26 dos.nr.11341/1998) conform art. 2 din decret, respectiv Deciziunea nr. 229/20 mai 1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului Iași (f. 125 dos. Nr. 11341/1998). Examinând dispozițiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 rezultă că bunurile care intrau sub incidența acestui act normativ erau, între altele, și bunurile fără stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete.

Prin bunuri părăsite, în sensul Decretului nr.111/1951 și al Instrucțiunilor de aplicare nr.6491/27 iulie 1951 ale Ministerului Finanțelor se înțelegeau acele bunuri asupra cărora nu s-au făcut în termen de 1 an acte de administrare sau conservare iar titularul lor era necunoscut sau absent; Instrucțiunile nr. 6491/1951 ale Ministerului Finanțelor date în aplicarea Decretului nr.111/1951 precizează și că termenul de 1 an curgea de la data ultimului act de conservare sau administrare, iar în caz contrar de la data înregistrării procesului-verbal întocmit de organului financiar, prin care se constata că bunul a fost părăsit. Trecerea unui imobil în patrimoniul statului în baza Decretului nr.111/1951 se pronunța de instanța de judecată a locului situației imobilului, iar titlul în baza căruia opera această trecere era hotărârea judecătorească.

Cu alte cuvinte, titlul de proprietate al statului cu privire la bunurile ce intrau sub incidența art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 îl constituia hotărârea judecătorească definitivă. Față de cele expuse rezulta cu evidență că procesul-verbal al Secțiunii financiare Iași nr. 981/19 mai 1953 invocat de pârât constituia doar un act administrativ de natură a declanșa curgerea termenului de 1 an necesar sesizării instanței judecătorești competente în vederea constituirii titlului de proprietate al statului și nu un titlu de proprietate propriu-zis. În ceea ce privește Deciziunea nr.229/1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului Iași invocată de asemenea de pârât, aceasta instituia un drept de administrare în favoarea ILL Iași asupra imobilului în litigiu și prin urmare emiterea ei prezuma existența în favoarea statului a unui drept de proprietate anterior constituit, ceea ce însă nu s-a dovedit în speță.

Față de cele ce preced, rezultă că statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu așa cum o cer dispozițiile art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care să poată fi opus titlului produs de reclamant. Din această perspectivă, este greșită teza recursului în anulare potrivit căreia imobilul în discuție ar fi fost preluat de stat cu titlu și pe cale de consecință reclamantul ar fi fost îndrituit exclusiv la despăgubiri în condițiile art. 12 și următoarele din Legea nr. 112/1995. Fiind vorba de o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. și întrucât reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, iar pârâtul nu a putut produce nici un titlu și nici nu a invocat posesia, corect instanța de apel i-a admis cererea, soluție menținută judicios în recurs.

Astfel fiind recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1641 din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă precum și a deciziei nr. 1693 A din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – Secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.