ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2069/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei  civile nr. 1693/A    din  25 septembrie 2000  a

Tribunalului Bacău – Secția Civilă, precum și a deciziei nr. 1641 din 11

octombrie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat: consilier juridic M.R.reprezentându-i pe

intimații-pârâți Consiliul local al Municipiului Iași și intimatul-reclamant

Ș.A.N., personal și asistat de avocat G.U..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc.civ., solicită

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești atacate și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 11020 din 1 septembrie 1999 a

Judecătoriei Iași întrucât imobilul în litigiu a fost preluat cu respectarea

dispozițiilor Decretului nr.111/1951, statul deținându-l cu titlu valabil.

Consilier

juridic M.R.solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat

precizând că din probatoriul administrat în cauză, respectiv decizia Sfatului

Popular al orașului Iași nr. 229/1953 și procesul-verbal de inventariere,

evaluare și predare nr.981 din 19 mai 1953 încheiat de Secțiunea Financiară

Iași rezultă că la data preluării imobilului de către Stat în baza Decretului

nr.111/1951, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân”.

Avocat G.U.

solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 22 iunie

1998 Ș.A.a chemat în judecată Primăria Municipiului Iași și Consiliul local al

Municipiului Iași pentru a fi obligați să-i restituie în natură imobilul situat

în Iași, str. Dancu nr. 8 (devenit nr.2) imobil ce a constituit proprietatea

bunicului său A.N. dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 19 martie

1922, și care a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza art. 1 lit. d din

Decretul nr.111/1951.

Judecătoria

Iași prin sentința civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului cât și acțiunea, cu motivarea că

reclamantul era îndrituit a promova cererea de chemare în judecată în calitate

de succesor al proprietarului inițial A.N., dar că pretențiile sale erau

nefondate întrucât imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu,

situație în raport de care Ș.A.avea deschisă calea procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Tribunalul

Bacău – secția civilă – la care a fost strămutată judecarea apelului, prin

decizia nr. 1693/A/25 septembrie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat

în parte sentința civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a Judecătoriei Iași, în

sensul că, a admis în parte acțiunea în revendicare și a dispus obligarea

Consiliului local al Municipiului Iași să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie reclamantului apelant imobilul situat în Iași, str. Dancu nr.

2 compus din teren în suprafață de 180 m.p. și o clădire în suprafața

construită de 444 m.p. A respins ca nefondat capătul de cerere privind

cheltuielile de judecată.

Instanța a

reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat prin Decretul

nr.111/1951 astfel că acesta nu deținea un titlu valid de proprietate în sensul

art. 1 din Legea nr.112/1995.

Curtea de Apel

Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1644/11 octombrie 2001 a respins

ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Iași împotriva

deciziei civile nr. 1693/25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – secția

civilă.

În contra

deciziilor pronunțate de Tribunalul Bacău – secția civilă – și respectiv a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, în temeiul art.330 pct. 2 C.proc.civ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare motivat de faptul că hotărârile atacate au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii și erau vădit netemeinice.

S-a susținut

în esență că statul deținea un titlu de proprietate asu pra imobilului

revendicat, întrucât acesta a fost preluat în baza art. 1 lit. d din Decretul

nr.111/1951 fiind „bun fără stăpân” ca urmare a părăsirii lui pe o perioadă mai

mare de 1 an de zile de către titularul dreptului de proprietate de la acea

dată, respectiv autorul A.N..

Că este așa o

atestau și dispozițiile art. 1 și 2 din H.G.nr.20/1996 modificată și completată

prin H.G.nr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr.112/1995 în care se specifică

expres că imobilele trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu sunt

acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în

proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data

respectivă cum ar fi Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951.

Or, din

probele administrate în cauză, respectiv decizia Sfatului popular al orașului

Iași nr. 229/1953, procesul-verbal de inventariere, evaluare și predare nr.

981/19 mai 1953 încheiat de secțiunea financiară Iași rezulta că la data

preluării imobilului de către stat, acesta făcea parte din categoria bunurilor

„fără stăpân”, iar ulterior valorificarea lui s-a făcut prin atribuire în mod

gratuit către ILL 1 Mai. Mai mult, dreptul de proprietate al statului a fost

transcris sub nr.498/5 august 1968 ceea ce demonstra că măsura respectivă s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr.111/1951 și pe

cale de consecință, în speță erau incidente dispozițiile Legii nr.112/1995 ceea

ce avea drept consecință aplicarea art. 12 și următoarele din lege, astfel că

reclamantul era îndreptățit să solicite doar acordarea de despăgubiri pentru

acest imobil.

Pe cale de

consecință s-a apreciat ca legală și temeinică soluția instanței de fond.

Recursul în

anulare nu este fondat.

În cauză s-a

probat că autorul reclamantului A.N. a dobândit imobilul situat în Iași, str.

Dancu nr. 8 în baza contractului de vânzare-cumpărare intitulat „Zdelcă” din 14

martie 1922 (f. 16 – 17 dos.nr.11341/1998) și că reclamantul Ș.A.în calitate de

nepot de fiică al proprietarului, conform certificatelor de moștenitor depuse

la dosar (f. 96, 97, 98 dos.nr.11341/1998) era îndrituită să promoveze acțiunea

în revendicarea respectivului imobil.

Pârâtul

Consiliul local al Municipiului Iași a susținut constant că imobilul în litigiu

a intrat în proprietatea statului în baza art. 1 lit. d din Decretul

nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse

confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu

mai folosesc instituțiilor bugetare și a invocat ca titlu de proprietate

procesul-verbal de inventariere evaluare și predare încheiat de Secțiunea

financiară Iași sub nr.981/19 mai 1953 (f. 26 dos.nr.11341/1998) conform art. 2

din decret, respectiv Deciziunea nr. 229/20 mai 1953 a Comitetului executiv al

Sfatului popular al orașului Iași (f. 125 dos. Nr. 11341/1998).

Examinând

dispozițiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 rezultă că bunurile care

intrau sub incidența acestui act normativ erau, între altele, și bunurile fără

stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau

decrete. Prin bunuri părăsite, în sensul Decretului nr.111/1951 și al

Instrucțiunilor de aplicare nr.6491/27 iulie 1951 ale Ministerului Finanțelor

se înțelegeau acele bunuri asupra cărora nu s-au făcut în termen de 1 an acte

de administrare sau conservare iar titularul lor era necunoscut sau absent;

Instrucțiunile

nr. 6491/1951 ale Ministerului Finanțelor date în aplicarea Decretului

nr.111/1951 precizează și că termenul de 1 an curgea de la data ultimului act

de conservare sau administrare, iar în caz contrar de la data înregistrării

procesului-verbal întocmit de organului financiar, prin care se constata că bunul

a fost părăsit.

Trecerea unui

imobil în patrimoniul statului în baza Decretului nr.111/1951 se pronunța de

instanța de judecată a locului situației imobilului, iar titlul în baza căruia

opera această trecere era hotărârea judecătorească. Cu alte cuvinte, titlul de

proprietate al statului cu privire la bunurile ce intrau sub incidența art. 1

lit. d din Decretul nr. 111/1951 îl constituia hotărârea judecătorească

definitivă.

Față de cele

expuse rezulta cu evidență că procesul-verbal al Secțiunii financiare Iași nr.

981/19 mai 1953 invocat de pârât constituia doar un act administrativ de natură

a declanșa curgerea termenului de 1 an necesar sesizării instanței

judecătorești competente în vederea constituirii titlului de proprietate al

statului și nu un titlu de proprietate propriu-zis.

În ceea ce

privește Deciziunea nr.229/1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al

orașului Iași invocată de asemenea de pârât, aceasta instituia un drept de

administrare în favoarea ILL Iași asupra imobilului în litigiu și prin urmare

emiterea ei prezuma existența în favoarea statului a unui drept de proprietate

anterior constituit, ceea ce însă nu s-a dovedit în speță.

Față de cele

ce preced, rezultă că statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu

privire la imobilul în litigiu așa cum o cer dispozițiile art. 6 din Legea

nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care să

poată fi opus titlului produs de reclamant. Din această perspectivă, este

greșită teza recursului în anulare potrivit căreia imobilul în discuție ar fi

fost preluat de stat cu titlu și pe cale de consecință reclamantul ar fi fost

îndrituit exclusiv la despăgubiri în condițiile art. 12 și următoarele din

Legea nr. 112/1995.

Fiind vorba de

o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. și întrucât

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, iar pârâtul nu a

putut produce nici un titlu și nici nu a invocat posesia, corect instanța de

apel i-a admis cererea, soluție menținută judicios în recurs.

Astfel fiind

recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1641 din 11 octombrie 2001 a

Curții de Apel Bacău – Secția civilă precum și a deciziei nr. 1693 A din 25

septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – Secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 mai  2003.