ÎCCJ, decizie (scj.ro #82639)

Revendicarea imobilului trecut la stat în baza Decretului

nr.111/1951

Statul

nu are titlu valid de proprietate dacă imobilul a fost preluat cu nerespectarea

dispozițiilor Decretului nr.111/1951

.

Secția

civilă, decizia nr.2069 din 21 mai 2003

Reclamantul Ș.A. a chemat în judecată

Primăria Municipiului Iași și Consiliul local al Municipiului Iași pentru a fi

obligați să-i restituie în natură un imobil situat în Iași, ce a constituit

proprietatea bunicului său A.N., dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la

19 martie 1922, și care a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza art. 1

lit. d din Decretul nr.111/1951.

Judecătoria Iași prin sentința civilă nr.

11020/1 septembrie 1999 a respins   acțiunea, cu motivarea că

reclamantul era îndrituit a promova cererea de chemare în judecată, în calitate

de succesor al proprietarului inițial,  dar că pretențiile sale erau

nefondate întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu, situație în raport

cu care există calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Tribunalul Bacău, secția civilă – la care a

fost strămutată judecarea apelului -  prin decizia nr. 1693/A/25

septembrie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința

civilă, în sensul că a admis în parte acțiunea în revendicare și a dispus

obligarea Consiliului local al Municipiului Iași să lase în deplină proprietate

și liniștită posesie reclamantului apelant imobilul.

Instanța a reținut că imobilul în litigiu a

fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.111/1951 astfel că acesta nu

deținea un titlu valid de proprietate în sensul art. 1 din Legea nr.112/1995.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 1644/11 octombrie 2001, a respins ca nefondat recursul

declarat de Consiliul local al Municipiului Iași.

În contra deciziilor pronunțate de

Tribunalul Bacău – secția civilă – și Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare motivat de faptul că hotărârile atacate au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii și erau vădit netemeinice.

S-a susținut, în esență, că statul deținea

un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat, întrucât acesta a fost

preluat în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 fiind „bun fără stăpân”

ca urmare a părăsirii lui pe o perioadă mai mare de 1 an de zile, de către

titularul dreptului de proprietate, de la acea dată, respectiv autorul A.N. Că,

situația este atestată și de dispozițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului

nr.20/1996, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997,

date în aplicarea Legii nr.112/1995, în care se specifică expres că imobilele

trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu sunt acele imobile care erau

folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu

respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă cum ar fi

Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951. Or, din probele administrate în

cauză, respectiv decizia Sfatului popular al orașului Iași nr. 229/1953,

procesul-verbal de inventariere, evaluare și predare nr. 981/19 mai 1953

încheiat de secțiunea financiară Iași rezulta că la data preluării imobilului,

de către stat, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân”, iar

ulterior valorificarea lui s-a făcut prin atribuire în mod gratuit către I.L.L.

1 Mai. Mai mult, dreptul de proprietate al statului a fost transcris sub

nr.498/5 august 1968, ceea ce demonstra că măsura respectivă s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr.111/1951 și, pe cale de

consecință, erau incidente dispozițiile Legii nr.112/1995, ceea ce avea drept

urmare aplicarea art. 12 și următoarele din lege, astfel că reclamantul era

îndreptățit să solicite doar acordarea de despăgubiri.

Pe cale de consecință, s-a apreciat ca

legală și temeinică soluția instanței de fond.

Recursul în anulare nu este fondat.

În cauză s-a probat că autorul

reclamantului a dobândit imobilul în baza contractului de vânzare-cumpărare

intitulat „Zdelcă” din 14 martie 1922 și că reclamantul, în calitate de nepot

de fiică al proprietarului, conform certificatelor de moștenitor depuse la

dosar, era îndrituită să promoveze acțiunea în revendicarea respectivului

imobil.

Pârâtul Consiliul local al Municipiului

Iași a susținut constant că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea

statului în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 privind reglementarea

situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără

stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare și

a invocat ca titlu de proprietate procesul-verbal de inventariere evaluare și

predare încheiat de Secțiunea financiară Iași sub nr.981/19 mai 1953 conform

art. 2 din decret, respectiv Deciziunea nr. 229/20 mai 1953 a Comitetului

executiv al Sfatului popular al orașului Iași.

Examinând dispozițiile art. 1 lit. d din

Decretul nr. 111/1951 rezultă că bunurile care intrau sub incidența acestui act

normativ erau, între altele, și bunurile fără stăpân, precum și cele

considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete. Prin bunuri

părăsite, în sensul Decretului nr.111/1951 și al Instrucțiunilor de aplicare nr.6491/27

iulie 1951 ale Ministerului Finanțelor se înțelegeau acele bunuri asupra cărora

nu s-au făcut în termen de 1 an acte de administrare sau conservare iar

titularul lor era necunoscut sau absent;

Instrucțiunile nr. 6491/1951 ale

Ministerului Finanțelor date în aplicarea Decretului nr.111/1951 precizează și

că termenul de 1 an curgea de la data ultimului act de conservare sau

administrare, iar în caz contrar de la data înregistrării procesului-verbal

întocmit de organului financiar, prin care se constata că bunul a fost părăsit.

Trecerea unui imobil în patrimoniul

statului în baza Decretului nr.111/1951 se pronunța de instanța de judecată a

locului situării imobilului, iar titlul în baza căruia opera această trecere

era hotărârea judecătorească. Cu alte cuvinte, titlul de proprietate al

statului cu privire la bunurile ce intrau sub incidența art. 1 lit. d din

Decretul nr. 111/1951 îl constituia hotărârea judecătorească definitivă.

Procesul-verbal al Secțiunii financiare

Iași nr. 981/19 mai 1953 constituia doar un act administrativ de natură a

declanșa curgerea termenului de 1 an necesar sesizării instanței judecătorești

competente în vederea constituirii titlului de proprietate al statului și nu un

titlu de proprietate propriu-zis.

În ceea ce privește Deciziunea nr.229/1953

a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului Iași, aceasta instituia

un drept de administrare în favoarea ILL Iași asupra imobilului în litigiu și

prin urmare emiterea ei prezuma existența în favoarea statului a unui drept de

proprietate anterior constituit, ceea ce însă nu s-a dovedit în speță.

Față de cele ce preced, rezultă că statul

nu deținea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu așa

cum o cer dispozițiile art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia care să poată fi opus titlului produs de

reclamant. Din această perspectivă, este greșită teza recursului în anulare

potrivit căreia imobilul în discuție ar fi fost preluat de stat cu titlu și pe

cale de consecință reclamantul ar fi fost îndrituit exclusiv la despăgubiri în

condițiile art. 12 și următoarele din Legea nr. 112/1995.

Fiind vorba de o acțiune în revendicare

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ. și întrucât reclamantul a făcut

dovada dreptului de proprietate pretins, iar pârâtul nu a putut produce nici un

titlu corect instanța de apel i-a admis cererea, soluție menținută judicios în

recurs.

Astfel fiind recursul în anulare a fost

respins ca nefondat.