ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. R. S.A. Tălmaciu a promovat acțiune în anulare împotriva sentinței nr. 114 din 6 martie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București, în contradictoriu cu pârâta – reclamantă arbitrală „Registrul Român al Acționarilor” S.A. în baza art. 364 C. proc. civ. Invocă nerespectarea prevederilor art. 720 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nefiind îndeplinită procedura prealabilă a concilierii directe, acțiunea arbitrală fiind inadmisibilă, trebuia, deci, respinsă prin sentința arbitrală. Sentința arbitrală este și neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză, susține reclamanta.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 1029 din 17 septembrie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare. Excepția de prematuritate a fost respinsă reținând că reclamanta arbitrală, „Registrul Român al Acționarilor” S.A. a notificat-o pe pârâtă la data de 26 octombrie 2001. Cât privește fondul cauzei, criticile aduse sentinței nu se încadrează în nici unul din motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., reclamanta nefăcând trimitere la vreunul din acestea, în concret. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. R. S.A. a declarat recurs. Motivarea recursului este identică cu motivarea acțiunii, criticile nevizând practic considerentele deciziei, ci ale sentinței arbitrale care, în esență, au fost mai sus expuse.
Intimata S.C. ”Registrul Român al Acționarilor” S.A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, motivele invocate neîncadrându-se în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Cum bine a reținut instanța de fond, hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., acțiunea în anulare nefiind o cale de atac ordinară cu caracter evolutiv, ci una specială. Recurenta, nici prin acțiunea în anulare și nici în recurs, nu a indicat motivul care să atragă, potrivit art. 364 C. proc. civ., desființarea sentinței arbitrale. Deși nu o spune expres, numai critica privind nerespectarea prevederilor art. 720 1 C. proc.
civ. s-ar putea încadra în motivul prevăzut de art. 364 C. proc. civ. lit. i) dar nu și criticile privind temeinicia sentinței arbitrale, prezentate în acțiunea în anulare printr-o amplă analiză a probelor și, respectiv în recurs. Cu privire la procedura concilierii directe, reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., este de observat că aceasta trebuie respectată atunci când litigiul se judecă de instanța de judecată, iar nu de tribunalul arbitral, potrivit unei convenții arbitrale și după o procedură special reglementată. Așa fiind, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat menținând, ca legală, decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. R. S.A. Tălmaciu împotriva deciziei nr. 1029 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.