ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3625/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

sentința nr. 1110 din 1 iulie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea introdusă

de reclamanta M.S., reprezentată prin S.C. M. România SRL, București, împotriva

pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța, Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională

Vamală Constanța, având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata

echivalentului în lei, la data efectuării plății, a sumei de 648.270,00 USD,

reprezentând prejudiciul cauzat societății comerciale reclamante ca urmare a

indisponibilizării abuzive a unui număr de 29 containere, proprietatea

acesteia.

Investită cu soluționarea recursului declarat de

reclamantă, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea

pronunțată la data de 5 martie 2003 în dosarul nr. 2285/2002, a dispus

scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului conducerii instanței pentru

a fi repartizată unei secții comerciale, având în vedere natura litigiului.

Împotriva menționatei încheieri reclamanta a

declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare, la secția civilă a aceleiași curți de apel, iar în subsidiar,

casarea și a hotărârii primei instanțe, dacă se consideră că revine secției

comerciale competența de soluționare a litigiului.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit principiului ce se degajă din

dispozițiile art. 282 alin. (2) și art. 299 C. proc. civ., încheierile

premergătoare nu pot fi atacate prin intermediul căilor legale decât odată cu

fondul, excepție făcând cazul reglementat de art. 158 alin. (3), care prevede

că, împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă se poate

exercita recurs în termen de  5 zile de la pronunțare.

În cauză, obiectul recursului nu-l constituie o

hotărâre de declinare de competență, ci o încheiere prin care s-a materializat

un act procedural de natură administrativă, prin care dosarul a fost scos de pe

rolul secției civile și trimis conducerii instanței în vederea repartizării la

una din secțiile comerciale din  cadrul aceleiași instanțe.

Așadar efectul acestei măsuri nu constă, ca în

cazul declinării de competență, în dezinvestirea „instanței” care a luat

măsura, aceeași „instanță”, respectiv Curtea de Apel București rămânând în

continuare investită cu soluționarea cauzei.

Cum Codul de procedură civilă reglementează

competența „instanțelor” de judecată – judecătorii, tribunale, curți de apel și

Curtea Supremă de Justiție – iar nu a secțiilor acestora, măsurile de

repartizare a cauzelor între secțiile aceleiași instanței nu constituie

declinare de competență și, drept urmare, nu pot fi atacate prin intermediul

căilor legale decât odată cu fondul.

Cât privește stabilirea naturii juridice a

raporturilor dintre părți, dacă ele sunt de natură civilă ori comercială,

aceasta constituie o chestiune de judecată, odată cu hotărârea dată în fondul

litigiului putând fi atacată și încheierea de scoatere a cauzei de pe rolul

secției civile și de trimitere la o altă secție a aceleiași curți de apel.

Față de cele ce preced, recursul se privește ca

inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamanta M.S. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, la 5 martie 2003 în dosarul nr. 2285/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24 septembrie 2003.