ÎCCJ, decizie (scj.ro #82683)

Recurs inadmisibil declarat împotriva

încheierii prin care secția civilă a instanței de recurs  trimite dosarul

conducerii instanței pentru a fi repartizat secției comerciale

Codul de procedură civilă

reglementează competența judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Curții

Supreme de Justiție, iar nu competența secțiilor acestora, astfel că măsurile

de repartizare a cauzelor între secțiile aceleiași instanțe nu constituie

declinare de competență și, drept urmare, nu pot fi atacate prin intermediul

căilor legale decât odată cu fondul.

Secția civilă, decizia nr.3625 din 24

septembrie 2003

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1110 din 1 iulie

2002, a respins, ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamanta Societatea

comercială M.S., împotriva pârâților Statului Român, Direcției Generale a

Finanțelor Publice Constanța, Direcției Generale a Vămilor și Direcția

Regională Vamală Constanța, având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la

plata echivalentului în lei, la data efectuării plății, a sumei de 648.270 USD,

reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a indisponibilizării

abuzive a unui număr de 29 containere, proprietatea acesteia.

Investită cu soluționarea recursului declarat de reclamantă, Curtea de Apel

București, Secția a IV-a civilă, prin încheierea pronunțată la data de 5 martie

2003, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului conducerii

instanței pentru a fi repartizată unei secții comerciale, având în vedere

natura litigiului.

Împotriva menționatei încheieri reclamanta a declarat recurs, solicitând

casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, la secția civilă a

aceleiași curți de apel, iar în subsidiar, casarea și a hotărârii primei

instanțe, dacă se consideră că revine secției comerciale competența de

soluționare a litigiului.

Recursul nu este admisibil.

Potrivit principiului ce se degajă din dispozițiile art. 282 (2) și art. 299 C.

proc. civ., încheierile premergătoare nu pot fi atacate prin intermediul căilor

legale decât odată cu fondul, excepție făcând cazul reglementat de art. 158

(3), care prevede că, împotriva hotărârii prin care instanța se declară

necompetentă se poate exercita recurs în termen de  5 zile de la pronunțare.

În cauză, obiectul recursului nu-l constituie o hotărâre de declinare de

competență, ci o încheiere prin care s-a materializat un act procedural de

natură administrativă, prin care dosarul a fost scos de pe rolul secției civile

și trimis conducerii instanței în vederea repartizării la una din secțiile

comerciale din  cadrul aceleiași instanțe.

Așadar efectul acestei măsuri nu constă, ca în cazul declinării de competență,

în dezinvestirea „instanței” care a luat măsura, aceeași „instanță”, respectiv

Curtea de Apel București rămânând în continuare investită cu soluționarea

cauzei.

Cum Codul de procedură civilă reglementează competența „instanțelor” de

judecată – judecătorii, tribunale, curți de apel și Curtea Supremă de Justiție

– iar nu a secțiilor acestora, măsurile de repartizare a cauzelor între

secțiile aceleiași instanței nu constituie declinare de competență și, drept

urmare, nu pot fi atacate prin intermediul căilor legale decât odată cu fondul.

Cât privește stabilirea naturii juridice a raporturilor dintre părți, dacă ele

sunt de natură civilă ori comercială, aceasta constituie o chestiune de

judecată, odată cu hotărârea dată în fondul litigiului putând fi atacată și

încheierea de scoatere a cauzei de pe rolul secției civile și de trimitere la o

altă secție a aceleiași curți de apel.

Față de cele ce preced, recursul se privește ca inadmisibil și a fost respins

ca atare.