ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4491/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 4402 din 22 mai 2002, Judecătoria sectorului 1 București, a

admis excepția de necompetență materială și a declinat soluționarea cauzei

privind pe reclamanta M.G.E. și pe pârâții M.S. și Consiliul General al Municipiului

București, în favoarea Tribunalului București reținând că obiectul acțiunii

este peste 2 miliarde lei.

Recursul declarat de către pârâtul M.S.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

1446/R/din  18 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V a.

Prin sentința civilă nr. 65 din 11 februarie

2003, Tribunalul București, secția V, la rândul său, și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București și

constatând apariția unui conflict negativ de competență a înaintat dosarul

Curții de apel București pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a

avut în vedere împrejurarea că după un prim ciclu procesual cauza a fost

trimisă de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 5862 din 21

decembrie 2001, spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1 București.

Curtea de apel București, secția IV, prin

sentința civilă nr. 9 din 7 mai 2003 a stabilit competență de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând că într-un

prim ciclu procesual Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza spre rejudecare

Judecătoriei sectorului 1 București și conform art. 315 C. proc. civ. în cazul

casării cu trimitere problemele de drept dezlegate de către instanța de recurs

sunt obligatorii pentru Judecătorii fondului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâtul M.S. susținând în esență că în mod eronat Curtea de apel care a

soluționat conflictul negativ de competență, a reținut că în considerentele

deciziei de casare cu trimitere a Curții Supreme de Justiție s-ar fi statuat că

valoarea obiectului acțiunii formulată de către reclamantă are o valoare sub 2

miliarde lei și că la data înregistrării acțiunii valoarea acesteia era de

competența judecătoriei.

Mai arată recurentul că este necesar ca valoarea

obiectului acțiunii să fie stabilită printr-o expertiză.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că

acțiunea formulată de către reclamantă a fost înregistrată la data de 25

februarie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1, iar prețul inserat în

contractul nr. 4472/28210 din 17 iunie 1997 de vânzare cumpărare a

apartamentului în litigiu era de 27.940.027 lei, deci sub valoarea de

150.000.000 lei prevăzută la acea dată de art. 2 lit. b) C. proc. civ. pentru a

fi de competența tribunalului.

Împrejurarea că la data de 15

aprilie 2002 reclamanta și-a precizat acțiunea nu are nici-o relevanță juridică

față de prevederile art. 181 C. proc. civ. care arată că „instanța investită

potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului

cererii, rămâne competența să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin

modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

Distinct de cele mai înainte arătate

urmează a reține că în mod legal și temeinic Curtea de apel a stabilit

competența de soluționare a cauzei având în vedere și decizia Curții Supreme de

Justiție care a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1

București.

A nu se respecta această dispoziție

a deciziei de casare ar însemna încălcarea prevederilor art. 315 și art. 313 C.

proc. civ. ceea ce ar duce la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Pentru aceste considerente urmează a

constata că susținerile din recurs nu sunt fondate și în consecință recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul M.S. împotriva sentinței civile nr. 9 din 7 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  4 noiembrie 2003.