ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 201/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr.1230/2000 ce o va da în contradictoriu cu S.C. „F.S.” S.A. să oblige pârâta la plata sumei de 207.163.184 lei reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor pe 1997 calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an până la data de 7 aprilie 1999 și bonificate de Trezoreria Statului începând cu 8 aprilie 1999 până la 3 septembrie 1999. Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.62/C din 23 ianuarie 2001 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 194.338.344 lei daune interese moratorii calculate pe baza dobânzilor B.N.R.

pe perioada 16 aprilie 1998- 3 septembrie 1999. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din actele dosarului că dreptul de a solicita dobânzi reclamantei s-a născut la data de 16 aprilie 1998 și că în absența unui cuantum al dobânzilor stabilite printr-un act normativ pe perioada în calcul ele trebuiesc calculate la rata de scont a B.N.R.. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr.30/A-C din 9 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. A.P.A.P.S. a declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ., arătând în esență că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.1088 C. civ.

coroborate cu cele cuprinse în art.43 C. proc. civ., aveau dreptul la dobânzile comerciale practicate de B.R.D. Recursul a fost respins pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art.43 C. com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, iar potrivit dispozițiilor art.1088 C. civ. la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei pe perioada 15 aprilie 1998-7 aprilie 1999, pentru plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1997, la dobânda bonificată de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Decretul 311/1954 ce stabilea nivelul dobânzilor pentru sumele depuse pe termen sau în conturi curente a fost abrogat în noiembrie 1997. O.G. 9/2000 a intrat în vigoare la data de 21 ianuarie 2000. În lipsa unei convenții între părți asupra cuantumului dobânzilor, a dovezilor în sensul că reclamanta păstra sumele încasate cu titlu de dividende în conturi pe termen de un an, cât și a inexistenței unei reglementări legale în acest sens pentru perioada în discuție, întinderea acestora a fost stabilită prin practica judiciară la nivelul ratei de scont B.N.R. Curtea de apel, având în vedere această situație și dispozițiile legale mai sus menționate, corect a respins apelul reclamantei prin care pentru perioada mai sus menționată, se solicitau dobânzi la nivelul celor acordate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului împotriva deciziei nr.30/A-C din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2004.