ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 579 pronunțată la 20 martie 2001 a admis acțiunea reclamantei A.P.A.P.S. împotriva pârâtei S.C. N. S.A. Cluj, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 10.888.627 lei, daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate F.P.S. pentru exercițiul financiar a anului 1997, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., la depozițiile constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Curtea de apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 809 pronunțată la 5 iulie 2001, în dosarul nr. 4127/2001, a dispus apelul declarat de societatea pârâtă, și a modificat sentința tribunalului în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 8.334.935 lei dobândă de 40% pe an pentru perioada 16 aprilie 1998- 31 iulie 1998 și de 35% pe an pentru perioada 31 iulie 1998 - 21 decembrie 1998, calculate asupra sumei de 32.867.511 lei dividende. Reclamanta intimată a fost obligată să plătească apelantei pârâte 135.685 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține că deși a reținut corect că reclamantei i se cuvin daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor, însă a apreciat greșit că acestea trebuiesc calculate la nivelul taxei de scont B.N.R., deoarece potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. (1) C. civ. creditorul poate cere plata daunelor interese moratorii pentru întârziere în executare, iar în raporturile de drept comercial, daunele nu vor fi calculate la nivelul dobânzii legale ci potrivit regulilor speciale de drept comercial, împrejurare în care, reclamanta nu trebuie să facă dovada prejudiciului , pentru că simpla lipsă de folosință a sumei provoacă prejudicierea creditorului cu „cuantumul dobânzii datorate pe perioada întârzierii în executare”- iar potrivit art. 1088 alin. (2) C. civ.

„aceste daune se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă”. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de motivele invocate se constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică. Instanța de apel a reținut corect că pentru a pretinde dobânda comercială la nivelul dobânzii stabilită de B.R.D. pentru depozitele constituite de persoanele juridice pe timp de un an, reclamanta trebuia să facă dovada unui prejudiciu și a legăturii dintre acest prejudiciu și culpa pârâtei. În condițiile în care această dovadă nu a fost făcută dobânda cuvenită reclamantei în condițiile art. 43 C. com. nu poate fi calculată decât la nivelul ratei de scont B.N.R., respectiv o dobândă de 40% pe an pentru perioada 16 aprilie 1998- 31 iulie 1998 și 35% pe an de la această dată, până la 21 decembrie 1998. Așa fiind, recursul reclamantei se privește ca nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.A.P.S. împotriva deciziei nr. 809 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.