ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2003

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 579 pronunțată la 20 martie 2001 a admis acțiunea reclamantei A.P.A.P.S. împotriva

pârâtei S.C. N. S.A. Cluj, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de

10.888.627 lei, daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a

dividendelor datorate F.P.S. pentru exercițiul financiar a anului 1997,

calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., la depozițiile

constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Curtea

de apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia

civilă nr. 809 pronunțată la 5 iulie 2001, în dosarul nr. 4127/2001, a dispus

apelul declarat de societatea pârâtă, și a modificat sentința tribunalului în

sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la

8.334.935 lei dobândă de 40% pe an pentru perioada 16 aprilie 1998- 31 iulie

1998 și de 35% pe an pentru perioada 31 iulie 1998 - 21 decembrie 1998,

calculate asupra sumei de 32.867.511 lei dividende.

Reclamanta

intimată a fost obligată să plătească apelantei pârâte 135.685 lei cheltuieli

de judecată în apel.

Împotriva

deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului se susține că deși a reținut corect că reclamantei i se

cuvin daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor, însă a

apreciat greșit că acestea trebuiesc calculate la nivelul taxei de scont

B.N.R., deoarece potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. (1) C. civ. creditorul

poate cere plata daunelor interese moratorii pentru întârziere în executare,

iar în raporturile de drept comercial, daunele nu vor fi calculate la nivelul

dobânzii legale ci potrivit regulilor speciale de drept comercial, împrejurare

în care, reclamanta nu trebuie să facă dovada prejudiciului , pentru că simpla

lipsă de folosință a sumei provoacă prejudicierea creditorului cu „cuantumul dobânzii

datorate pe perioada întârzierii în executare”- iar potrivit art. 1088 alin. (2)

C. civ. „aceste daune se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica

despre vreo pagubă”.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de motivele invocate se

constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică.

Instanța

de apel a reținut corect că pentru a pretinde dobânda comercială la nivelul

dobânzii stabilită de B.R.D. pentru depozitele constituite de persoanele

juridice pe timp de un an, reclamanta trebuia să facă dovada unui prejudiciu și

a legăturii dintre acest prejudiciu și culpa pârâtei.

În

condițiile în care această dovadă nu a fost făcută dobânda cuvenită reclamantei

în condițiile art. 43 C. com. nu poate fi calculată decât la nivelul ratei de

scont B.N.R., respectiv o dobândă de 40% pe an pentru perioada 16 aprilie 1998-

31 iulie 1998 și 35% pe an de la această dată, până la 21 decembrie 1998.

Așa

fiind, recursul reclamantei se privește ca nefondat și urmează ca în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A.P.A.P.S. împotriva

deciziei nr. 809 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.