ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor prin

Direcția Regională Vamală Timișoara împotriva sentinței civile nr.379 din 21

noiembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios

administrativ.

La

apelul nominal  s-au prezentat: recurentele pârâte Direcția Generală a Vămilor

și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, ambele prin consilierul

juridic M.M. lipsind intimata reclamantă A.S. „B” Reșița.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic M.M. a susținut recursul solicitând admiterea acestuia astfel cum a

fost formulat în scris.

Reprezentanta

Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de

admitere a recursului, modificarea hotărârii atacate și în fond de respingere a

acțiunii.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta A.S.

„B” Reșița. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor și

Direcția Regională Vamală Timișoara pentru ca instanța prin sentința ce o va

pronunța să dispună anularea actului constatator nr.46/1999, a deciziei

nr.89/1999 și a deciziei nr.165/2000 motivat de faptul că în mod nelegal a fost

anulată decizia nr.71/1998 și că autoturismul  introdus în țară a fost primit

cu titlu de donație.

Curtea

de Apel Timișoara, prin sentința  civilă nr.379/2000 a admis acțiunea și a

dispus anularea actului  constatator nr.46/1999 a adresei nr.4358/1999 precum

și a deciziilor nr.89/1999 și  nr.65/2000.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia

nr.71/1998 a Directorului Direcției Regionale Vamale a fost anulat actul

constatator nr.247/1998 prin care se stabilește în sarcina reclamantei

obligația de a achita taxe vamale în sumă de 29.740.284 lei, reținându-se că

autoturismul fusese primit cu titlu de donație. S-a reținut de asemeni că

această decizie nu putea fi reformată decât în calea de atac și în termenul

prevăzut de lege.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Vamală Interjudețeană  Timișoara în

numele și pentru Direcția Generală a Vămilor.

În

motivarea recursului recurenta a  susținut că intimata reclamantă nu a  putut

face dovada  documentelor vamale întocmite la intrare în România și că în

temeiul art.61 din Legea nr.148/1997  autoritatea vamală are dreptul de

control  pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației vamale. S-a reținut

de asemeni că autoturismul primit de  intimată a fost introdus în țară de un

cetățean străin la o altă dată anterioară depunerii declarației vamale de

import fără a se solicita nici un fel de regim vamal, aflându-se în regim de

admitere temporară,  ceea ce înseamnă că nu putea face obiectul unei donații.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile

art.304-304

1

Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge pentru

următoarele considerente:

Intimata

reclamantă  a introdus în  țară la 12 ianuarie 1998 autoturismul Renault 21

conform D.V.I. nr.25 din 12 ianuarie 1998, primit cu titlu de donație de la

cetățeanul străin  Jurcul Mihai.

Ulterior,

la 1 septembrie 1998 în urma  controlului efectuat de Biroul de  Control

Financiar și Gestiune  Vamală din cadrul Direcției  Vamale Timișoara, a fost

întocmit actul

constatator nr.247/1998 prin care  s-a stabilit în

sarcina intimatei obligația de a achita taxe vamale în cuantum de 19.740.284

lei.

În

urma contestației formulate împotriva acestui act administrativ a fost emisă

decizia nr.71/1998 de  către directorul Direcției Regionale Vamale Timișoara

prin care actul constatator nr.247/1998 a fost anulat  intimata fiind exonerată

de plata taxelor vamale. Contestația a fost admisă reținându-se că intimata  cu

statut de asociație non profit beneficiază de dispozițiile art.5 și 6 din

Ordonanța Guvernului nr.26/1993 în sensul scutirii

de la plata taxelor

vamale pentru bunurile primite din  străinătate cu titlu de donație.

Cu

toate că decizia nr.71/1998 nu a fost desființată și nici  atacată în

condițiile legale,  aceeași autoritate vamală, emite un nou act constatator

nr.46 din 1 martie 1999 prin care stabilește din nou în sarcina intimatei

obligația achitării taxelor vamale.

De

precizat este faptul că recurenta deși  instanța i-a solicitat, nu a putut

depune la dosar actul administrativ jurisdicțional  sau sentința prin care

decizia nr.71/1998 a fost anulată.

Sub

acest aspect, Curtea reține că decizia nr.71/1998 prin care s-a stabilit că

intimata nu datorează taxe vamale, este un act administrativ cu caracter

jurisdicțional care o dată intrat în  circuitul civil nu mai poate fi reformat

sau desființat decât în calea de atac și termenul prevăzut de lege.

Este

adevărat că autoritatea vamală are drept de control conform art.61 din Legea

nr.141/1997, pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației vamale, dar

acest lucru nu înseamnă că poate reveni altfel decât în condițiile legii

asupra unor măsuri dispuse printr-un act administrativ jurisdicțional, emis

tot de ea.

Așa

fiind în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta pârâtă nu mai

putea încheia un nou act constatator cu privire la aceeași  operațiune vamală

care făcuse deja obiectul unei  contestații soluționată pe fond prin decizia

nr.71/1998.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.312

Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală

Timișoara împotriva sentinței civile nr.379 din 21 noiembrie 2000 a Curții de

Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ, ca

neîntemeiat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  25 februarie 2003.