ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

28.12.2000, Asociația de Caritate Banatul Ortodox Reșița a chemat în judecată

Direcția Generală a Vămilor, Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul

Vamal Reșița, solicitând anularea deciziei nr. 2697 din 15 noiembrie 2000 și a

actului constatator nr. 222 din 10 aprilie 2000, prin care s-a stabilit un

debit de 15.689.300 lei.

În motivarea cererii reclamanta

arată că nu are obligații privind plata vreunei taxe vamale pentru autoturismul

ce i-a fost donat de o persoană cu domiciliul în străinătate, întrucât fiind o

asociație cu caracter non profit, beneficiază de prevederile art. 5 din O.G.

nr. 26/1993.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 44 din 13

februarie 2001, a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 296 din 30 ianuarie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, reținând că acțiunea a fost depusă în termenul

legal.

După rejudecare, prin sentința

civilă nr. 64 din 12 martie 2002, a fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea

deciziei atacate.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională

Vamală Interjudețeană Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se susține,

în esență, că instanța a reținut greșit că la data introducerii autoturismului

în țară reclamanta a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale. În

realitate, schimbarea regimului vamal din admitere temporară în import

definitiv, operează de la data depunerii de către reclamantă a declarațiilor

vamale, la Biroul Vamal Reșița, donația având loc ulterior, în România.

Mijloacele de transport aflate în regim de admitere temporară nu puteau face

obiectul unei donații, potrivit art. 284 din Regulamentul de aplicare a Codului

vamal al României, iar donatorii nu pot fi considerați debitori ai datoriei

vamale, cum a considerat greșit instanța, contrar prevederilor art. 142 alin.

(4) din Legea nr. 141/1997.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Autoturismul marca Volkswagen – an

de fabricație 1983, a fost introdus în țară de către proprietarul acestuia –

cetățean străin, la o dată anterioară depunerii declarațiilor vamale de import

la Biroul Vamal Reșița, de către reclamantă.

La data introducerii în țară a

autoturismului, proprietarul cetățean străin, nu a solicitat autorității vamale

nici un fel de regim vamal. Se reține că la data prezentării la Biroul Vamal

Reșița, titularul operațiunii nu a prezentat documentele de tranzit vamal.

Potrivit art. 19 Anexa 6 din H.G.

nr. 626/1997, mijloacele de transport și remorcile acestora, înmatriculate în

străinătate, pot fi introduse temporar în România, fără garantarea drepturilor

de import și fără formalități vamale, dacă aparțin persoanelor cu domiciliul în

străinătate, sosite în țară ca turiști. Rezultă că regimul vamal de admitere

temporară operează prin efectul legii, la data introducerii bunului în țară,

dacă titularul operațiunii nu solicită autorității vamale, plasarea bunului sub

un regim vamal.

Art. 284 alin. (2) din H.G. nr.

626/1997 prevede că mijloacele de transport aflate în regim de admitere

temporară nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau

juridice, domiciliate sau cu reședința în România. Astfel, pentru vehiculele de

folosință personală admise temporar în România, nu se pot întocmi acte care,

prin rezultatul lor, ar duce la schimbarea destinației bunului respectiv.

În cauză, ulterior stabilirii

regimului de admitere temporară, autoturismul a fost donat reclamantei, cu

documente întocmite în România, deși la data introducerii în țară a bunului nu

s-a declarat că acesta urmează a fi donat, situație pentru care s-ar fi aplicat

regimul vamal de import, cu scutire de plata taxelor vamale, în baza actelor de

donație.

O.G. nr. 26/1993, aprobată prin

Legea nr. 102/1994, reglementează regimul bunurilor primite ca donație, în art.

5 prevăzându-se că este scutit de plata taxelor vamale, importul de ajutoare și

donații cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic, primite de

către organizații sau asociații non profit, în condițiile prevăzute de art. 6

din același act normativ.

În cauză, prin schimbarea

destinației autoturismului introdus în țară în regim de admitere temporară ia

naștere datoria vamală, potrivit art. 141 din Legea nr. 41/1997. Astfel: „În

cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum

și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară, datoria

vamală ia naștere în momentul înregistrării declarației vamale”, debitorul

datoriei vamale fiind titularul declarației vamale, în speță, reclamanta.

Așa fiind, recursul declarat de

pârâta Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în numele și pentru

Direcția Generală a Vămilor este fondat și urmează a fi admis. Se va casa

sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Vămilor - prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 64 din 12 martie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Caritate Banatul

Ortodox Reșița, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2003.