ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1628/2003

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 2 aprilie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.1015/1997 pe rolul Judecătoriei Săliște, reclamantul S.D.a chemat în judecată pe pârâtele C.M.și D.M.A.și a solicitat ca pe baza probelor ce se vor administra să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care: - să se constate nulitatea contractului de donație autentificat sub nr.4 din 21 noiembrie 1995 de către notarul public „D.N.”, prin care a donat pârâtei D.M.A.cota de ½ din imobilul înscris în CF nr.2606 Săcele nr.top. 342/1 și 343/1 curte, construcții și grădină în suprafață totală de 800 m.p; - să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâta C.M.a dobândit ca bunuri comune imobilele înscrise în CF nr.2606 Săcele nr.top.

342/1 curte și construcții în suprafață de 682 m.p. și nr.top. 343/1 grădină în suprafață de 118 m.p. precum și bunurile mobile enumerate în lista anexă la cererea de chemare în judecată; - să se stabilească că la dobândirea bunurilor comune a avut o contribuție de 70% iar pârâta C.M.o contribuție de 30% și să se dispună partajarea comunității de bunuri. În motivarea acțiunii reclamantul arată că a donat cota de ½ din imobilul dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta C.M.fiicei acesteia, pârâta D.M.A., rezultată dintr-o căsătorie anterioară, donația fiind rezultatul manoperelor de captație ale fostei soții, actul de donație fiind însă lovit de nulitate absolută deoarece imobilul donat făcea parte din comunitatea de bunuri devălmașe dobândite în timpul căsătoriei.

În drept sunt invocate prevederile art.30 C.fam., art.36 C.fam., art.940 și art.728 C.fam., art.948 C.civ. și Legea 603/1943. Pârâtele C.M.și D.M.A.au formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea capătului de cerere privind nulitatea contractului de donație și să se constate că la dobândirea bunurilor comune reclamantul S.D.și pârâta C.M.au avut o contribuție egală. Cu privire la bunurile mobile se contestă exsitența unor bunuri și totodată se cere a fi incluse în masa bunurilor comune și alte bunuri, făcându-se precizări și în legătură cu posesia acestora.

Prin sentința civilă nr.772 din 29.12.1998 pronunțată de Judecătoria Săliștea s-a admis în parte acțiunea reclamantului S.D.și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtele C.M.și D.M.A.după cum urmează: - s-a respins capătul de cerere din acțiunea principală privind constatarea nulității contractului de donație referitor la imobilul înscris în CF 2606 Săcele nr.top.342/1 și 343/1 ; - s-a constatat care sunt bunurile ce fac parte din masa bunurilor comune dobândite de reclamant și pârâta C.M.în timpul căsătoriei; - s-a stabilit că reclamantul S.D.are o contribuție de 70% și pârâta C.M.o contribuție de 30% la dobândirea bunurilor comune; - au fost expertizate bunurile comune, formându-se loturi care au fost atribuite fiecăruia dintre copartajanți.

Împotriva sentinței civile nr.772/29.12.1998 pronunțată de Judecătoria Săliștea a declarat apel reclamantul S.D., care a fost admis prin decizia civilă nr.909/1.06.1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu, și s-a desființat sentința apelată, cauza fiind trimisă la Tribunalul Sibiu pentru soluționarea acțiunii în fond de către această instanță. S-a considerat de către instanța de apel, că obiectul acțiunii având o valoare mai mare de 150.000.00 lei revine tribunalului competența materială în conformitate cu art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ.în redactarea avută la acea dată, să judece cauza ca instanță de fond. Recursul declarat împotriva deciziei civile nr.909/1.06.1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu, de către pârâtele D.M.-A.

și C.M.a fost constatat nul în baza art.306 C.proc.civ., prin decizia civilă 2165/20 octombrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Judecând cauza ca instanță de fond Tribunalul Sibiu pronunță sentința civilă nr.331 din 29 mai 2000 prin care admite în parte în principiu și în fond acțiunea formulată de reclamantul S.D.și în principiu, în parte și în fond cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional C.M.și în consecință: - constată nulitatea contractului de donație încheiat între reclamantul S.D.și pârâta D.M.precum și nulitatea contractului de donație intervenit între pârâta C.M.și pârâta D.M.; constată nulitatea încheierii intabulare nr.1409/1997 din CF 2606 Săcele, nr.top.

342/1, 343/1 și dispune restabilirea situației anterioare în CF pe numele reclamantului S.D.; - constată masa bunurilor comune mobile și imobile dobândite de reclamantul S.D.și pârâta C.M.(fostă S.) în timpul căsătoriei și cote de câte 50% cu care au contribuit fiecare la dobândirea bunurilor comune; - dispune sertarea comunității de bunuri prin formare de loturi și atribuire către fiecare dintre foștii soți, cu obligarea pârâtei C.M.să mai plătească reclamantului S.D.o sultă în valoare de 175.580.000 lei pentru compensarea diferenței de valoare între loturile atribuite fiecăruia și valoarea cotei ce le revine. Prin decizia civilă nr.158/A/1.XI.2000 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, se respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței civile nr.331 din 29 mai 2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu și se anulează ca insuficient timbrat apelurile declarate de pârâtele C.M.și D.M.A.împotriva aceleiași sentințe civile.

Prin decizia civilă nr.3384/25.09.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, se admite recursul declarat de pârâtele C.M.și D.M.împotriva deciziei civile nr.158/A/1.XI.2000 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru soluționarea apelurilor. S-a reținut în considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs că anularea ca insuficient timbrate a apelurilor declarate de pârâte s-a făcut în mod nelegal, cu neobservarea prevederilor Legii nr.146/1997; dar și a prevederilor art.156(2) din C.proc.civ.care garantează respectarea principiului dreptului de apărare a tuturor părților în procesul civil.

În considerentele deciziei se mai spune că instanța de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor să pună în discuția părților și problema competenței instanței față de prevederile art.725 alin.2 C.proc.civ.. Rejudecând cauza după casarea cu trimitere dispusă de Curtea Supremă de Justiție – secția civilă, prin decizia civilă nr.3884/25 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă pronunță decizia civilă nr.38/A/22.03.2002 prin care respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței civile nr.331 din 29 mai 2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.5990/1000; admite apelurile declarate de pârâtele C.M.și D.M.A.împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.D.cu privire la constatarea nulității contractelor de donație autentificate sub nr.4/20.11.1995 și nr.157/8.X.1997 de către notarul public D.N.

prin care a fost donat imobilul înscris în CF nr.2606 Săcele, nr.top. 342/1 și 343/1; înlătură din masa bunurilor comune și din lotul atribuit reclamantei reconvenționale C.M., imobilul ce a făcut obiectul contractelor de donație menționate și reduce valoarea totală a bunurilor comune la suma de 94.814.000 lei și 1000 DM. Obligă pe pârâta C.M.la sulta către reclamat numai cu privire la suma de 500 DM, iar pe reclamant să plătească pârâtei suma de 24.420.000 lei, sultă pentru egalizarea valorii loturilor privind bunurile mobile atribuite fiecăruia.

Cu privire la competența materială a Tribunalului Sibiu de a judeca pricina, ca instanță de fond, asupra căreia s-a atras atenția în considerentele deciziei pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în recursul soluționat prin decizia civilă 3884/25.09.2001, s-a apreciat de către Curtea de Apel Alba Iulia, că dacă instanța de recurs ar fi considerat că tribunalul nu a avut competența materială ca instanță de fond în cauza de față, ar fi trimis cauza instanței de fond competente respectiv judecătoriei competente. Împotriva deciziei civile nr.38/A/22.03.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă a declarat recurs reclamantul S.D., care critică decizia pentru motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ..

La termenul de judecată din 2.04.2003 instanța de recurs a pus în discuție din oficiu, în conformitate cu art.306(2) C.proc.civ.motivul de casare de ordine publică privind competența materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în fond, ca primă instanță cauza de față, care are ca obiect principal supus judecății o acțiune prin care se solicită partajul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei de reclamantul S.D.și pârâta C.M., în raport cu prevederile legii în vigoare la data sesizării instanței cu acțiunea de partaj de bunuri comune formulate la 12.XI.1997. Potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ., în redactare avută înainte de modificările dispuse prin O.U.G. nr.138/2000, intrate în vigoare la 2 mai 2001 tribunalele judecau în primă instanță procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect avea o valoare de peste 150.000.000 lei.

Dispoziția legală menționată se referea însă strict la procese și cereri ce au ca obiect, drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile și nu din raporturi juridice de dreptul familiei. Regimul comunității de bunuri reglementat de C.fam., constituie singurul regim legal obligatoriu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților în timpul căsătoriei. Prin prevederile C.fam., intrat în vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate între altele, încheierea și desfacerea căsătoriei, efectele căsătoriei, fiind totodată stabilite drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților. În același cadru sunt incluse și dispozițiile legale referitoare la partajul bunurilor comune ale soților, C.fam.

prevăzând în art.36 că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească. Rezultă din cele ce preced că orice cerere de partajare a bunurilor comune, întemeiată pe dispozițiile art.36 din C.fam., are caracterul, unei cereri accesorii la cererea de divorț, indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat, după desfacerea căsătoriei, ca în speța de față, soluționarea ei, neputând fi atribuită, sub aspectul competenței materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ.(în redactarea anterioară datei de 2 mai 2001) ci numai ținându-se seama de obiectul acțiunii principale, respectiv, al desfacerii căsătoriei.

În această chestiune își găsesc aplicațiunea dispozițiile art.17 C.proc.civ.potrivit cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Prin urmare, cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei indiferent de valoarea masei partajabile, revin competenței de soluționare a judecătoriei, atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acțiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât și atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.

Față de cele ce preced observând și prevederile artr.725(2) C.proc.civ.se constată că atât în prima fază procesuală când prin decizia civilă nr.909/1.06.1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu, prin care s-a decis că revine tribunalului competența materială să judece ca instanță de fond acțiunea având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de foștii soți S.D.și C.M.(după divorț) cât și în continuare, în fazele următoare, instanțele au procedat la judecarea cauzei în fond și în apel cu încălcarea competenței materiale. În consecință, urmează a se admite recursul a se casa hotărârile pronunțate cu încălcarea competenței materiale a instanțelor și a se trimite cauza la Tribunalul Sibiu ca instanță de apel în vederea judecării apelului declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței civile nr.772 din 29 decembrie 1998 pronunțată de Judecătoria Săliște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.D.împotriva deciziei nr.38/A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr.331 din 29 mai 2000 a Tribunalului Sibiu, decizia nr.2165 din 20 octombrie 1999 a Curții de Apel Alba Iulia – secția civilă și decizia civilă nr.909 din 1 iunie 1999 a Tribunalului Sibiu. Trimite cauza la Tribunalul Sibiu în vederea soluționării apelului declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței civile nr.772 din 29 noiembrie 1998 a Judecătoriei Săliște. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.