ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1628/2003

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 2 aprilie 2003 iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la 17 aprilie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr.1015/1997 pe rolul Judecătoriei Săliște, reclamantul S.D.a chemat în

judecată pe pârâtele C.M.și D.M.A.și a solicitat ca pe baza probelor ce se vor

administra să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care:

- să se constate nulitatea

contractului de donație autentificat sub nr.4 din 21 noiembrie 1995 de către

notarul public „D.N.”, prin care a donat pârâtei D.M.A.cota de ½ din

imobilul înscris în CF nr.2606 Săcele nr.top. 342/1 și 343/1 curte, construcții

și grădină în suprafață totală de 800 m.p;

- să se constate că în

timpul căsătoriei cu pârâta C.M.a dobândit ca bunuri comune imobilele înscrise

în CF nr.2606 Săcele nr.top. 342/1 curte și construcții în suprafață de 682

m.p. și nr.top. 343/1 grădină în suprafață de 118 m.p. precum și bunurile

mobile enumerate în lista anexă la cererea de chemare în judecată;

- să se stabilească că la

dobândirea bunurilor comune a avut o contribuție de 70% iar pârâta C.M.o

contribuție de 30% și să se dispună partajarea comunității de bunuri.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că a donat cota de ½ din imobilul dobândit în timpul

căsătoriei cu pârâta C.M.fiicei acesteia, pârâta D.M.A., rezultată dintr-o

căsătorie anterioară, donația fiind rezultatul manoperelor de captație ale

fostei soții, actul de donație fiind însă lovit de nulitate absolută deoarece

imobilul donat făcea parte din comunitatea de bunuri devălmașe dobândite în

timpul căsătoriei.

În drept sunt invocate

prevederile art.30 C.fam., art.36 C.fam., art.940 și art.728 C.fam., art.948

C.civ. și Legea 603/1943.

Pârâtele C.M.și D.M.A.au

formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea capătului

de cerere privind nulitatea contractului de donație și să se constate că la

dobândirea bunurilor comune reclamantul S.D.și pârâta C.M.au avut o contribuție

egală.

Cu privire la bunurile

mobile se contestă exsitența unor bunuri și totodată se cere a fi incluse în

masa bunurilor comune și alte bunuri, făcându-se precizări și în legătură cu

posesia acestora.

Prin sentința civilă nr.772

din 29.12.1998 pronunțată de Judecătoria Săliștea s-a admis în parte acțiunea

reclamantului S.D.și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtele

C.M.și D.M.A.după cum urmează:

- s-a respins capătul de

cerere din acțiunea principală privind constatarea nulității contractului de

donație referitor la imobilul înscris în CF 2606 Săcele nr.top.342/1 și 343/1 ;

- s-a constatat care sunt

bunurile ce fac parte din masa bunurilor comune dobândite de reclamant și

pârâta C.M.în timpul căsătoriei;

- s-a stabilit că

reclamantul S.D.are o contribuție de 70% și pârâta C.M.o contribuție de 30% la

dobândirea bunurilor comune;

- au fost expertizate

bunurile  comune, formându-se loturi care au fost atribuite fiecăruia dintre

copartajanți.

Împotriva sentinței civile

nr.772/29.12.1998 pronunțată de Judecătoria Săliștea a declarat apel

reclamantul S.D., care a fost admis prin decizia civilă nr.909/1.06.1999

pronunțată de Tribunalul Sibiu, și s-a desființat sentința apelată, cauza fiind

trimisă la Tribunalul Sibiu pentru soluționarea acțiunii în fond de către

această instanță.

S-a considerat de către

instanța de apel, că obiectul acțiunii având o valoare mai mare de 150.000.00

lei revine tribunalului competența materială în conformitate cu art.2 pct.1

lit.”b” C.proc.civ.în redactarea avută la acea dată, să judece cauza ca

instanță de fond.

Recursul declarat împotriva

deciziei civile nr.909/1.06.1999 pronunțată de Tribunalul Sibiu, de către

pârâtele D.M.-A. și C.M.a fost constatat nul în baza art.306 C.proc.civ., prin

decizia civilă 2165/20 octombrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Judecând cauza ca instanță

de fond Tribunalul Sibiu pronunță sentința civilă nr.331 din 29 mai 2000 prin

care admite în parte în principiu și în fond acțiunea formulată de reclamantul

S.D.și în principiu, în parte și în fond cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă reconvențional C.M.și în consecință:

- constată nulitatea

contractului de donație încheiat între reclamantul S.D.și pârâta D.M.precum și

nulitatea contractului de donație intervenit între pârâta C.M.și pârâta D.M.;

constată nulitatea încheierii intabulare nr.1409/1997 din CF 2606 Săcele,

nr.top. 342/1, 343/1 și dispune restabilirea situației anterioare în CF pe

numele reclamantului S.D.;

- constată masa bunurilor

comune mobile și imobile dobândite de reclamantul S.D.și pârâta C.M.(fostă S.)

în timpul căsătoriei și cote de câte 50% cu care au contribuit fiecare la

dobândirea bunurilor comune;

- dispune sertarea

comunității de bunuri prin formare de loturi și atribuire către fiecare dintre

foștii soți, cu obligarea pârâtei C.M.să mai plătească reclamantului S.D.o

sultă în valoare de 175.580.000 lei pentru compensarea diferenței de valoare

între loturile atribuite fiecăruia și valoarea cotei ce le revine.

Prin decizia civilă

nr.158/A/1.XI.2000 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, se

respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței

civile nr.331 din 29 mai 2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu și se anulează ca

insuficient timbrat apelurile declarate de pârâtele C.M.și D.M.A.împotriva

aceleiași sentințe civile.

Prin decizia civilă

nr.3384/25.09.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, se

admite recursul declarat de pârâtele C.M.și D.M.împotriva deciziei civile

nr.158/A/1.XI.2000 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă pe

care o casează și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru soluționarea

apelurilor.

S-a reținut în

considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs că anularea ca

insuficient timbrate a apelurilor declarate de pârâte s-a făcut în mod nelegal,

cu neobservarea prevederilor Legii nr.146/1997; dar și a prevederilor

art.156(2) din C.proc.civ.care garantează respectarea principiului dreptului de

apărare a tuturor părților în procesul civil.

În considerentele deciziei

se mai spune că instanța de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor să pună în

discuția părților și problema competenței instanței față de prevederile art.725

alin.2 C.proc.civ..

Rejudecând cauza după

casarea cu trimitere dispusă de Curtea Supremă de Justiție – secția civilă,

prin decizia civilă nr.3884/25 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia –

secția civilă pronunță decizia civilă nr.38/A/22.03.2002 prin care respinge ca

nefondat apelul declarat de reclamantul S.D.împotriva sentinței civile nr.331

din 29 mai 2000 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.5990/1000; admite

apelurile declarate de pârâtele C.M.și D.M.A.împotriva aceleiași sentințe, pe

care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.D.cu privire la

constatarea nulității contractelor de donație autentificate sub nr.4/20.11.1995

și nr.157/8.X.1997 de către notarul public D.N. prin care a fost donat imobilul

înscris în CF nr.2606 Săcele, nr.top. 342/1 și 343/1; înlătură din masa

bunurilor comune și din lotul atribuit reclamantei reconvenționale C.M.,

imobilul ce a făcut obiectul contractelor de donație menționate și reduce

valoarea totală a bunurilor comune la suma de 94.814.000 lei și 1000 DM.

Obligă pe pârâta C.M.la

sulta către reclamat numai cu privire la suma de 500 DM, iar pe reclamant să

plătească pârâtei suma de 24.420.000 lei, sultă pentru egalizarea valorii

loturilor privind bunurile mobile atribuite fiecăruia.

Cu privire la competența

materială a Tribunalului Sibiu de a judeca pricina, ca instanță de fond, asupra

căreia s-a atras atenția în considerentele deciziei pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție în recursul soluționat prin decizia civilă 3884/25.09.2001,

s-a apreciat de către Curtea de Apel Alba Iulia, că dacă instanța de recurs ar

fi considerat că tribunalul nu a avut competența materială ca instanță de fond

în cauza de față, ar fi trimis cauza instanței de fond competente respectiv

judecătoriei competente.

Împotriva deciziei civile

nr.38/A/22.03.2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă a

declarat recurs reclamantul S.D., care critică decizia pentru motivele de

casare prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ..

La termenul de judecată din

2.04.2003 instanța de recurs a pus în discuție din oficiu, în conformitate cu

art.306(2) C.proc.civ.motivul de casare de ordine publică privind competența

materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în fond, ca primă instanță cauza de

față, care are ca obiect principal supus judecății o acțiune prin care se

solicită partajul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei de

reclamantul S.D.și pârâta C.M., în raport cu prevederile legii în vigoare la

data sesizării instanței cu acțiunea de partaj de bunuri comune formulate la

12.XI.1997.

Potrivit dispozițiilor

art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ., în redactare avută înainte de modificările

dispuse prin O.U.G. nr.138/2000, intrate în vigoare la 2 mai 2001 tribunalele

judecau în primă instanță procesele și cererile privind drepturi și obligații

rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect avea o valoare de peste

150.000.000 lei.

Dispoziția legală

menționată se referea însă strict la procese și cereri ce au ca obiect,

drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile și nu din

raporturi juridice de dreptul familiei.

Regimul comunității de

bunuri reglementat de C.fam., constituie singurul regim legal obligatoriu, în

ceea ce privește drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților în timpul

căsătoriei.

Prin prevederile C.fam.,

intrat în vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate între altele,

încheierea și desfacerea căsătoriei, efectele căsătoriei, fiind totodată

stabilite drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților.

În același cadru sunt

incluse și dispozițiile legale referitoare la partajul bunurilor comune ale

soților, C.fam. prevăzând în art.36 că la desfacerea căsătoriei, bunurile

comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se

învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.

Rezultă din cele ce preced

că orice cerere de partajare a bunurilor comune, întemeiată pe dispozițiile

art.36 din C.fam., are caracterul, unei cereri accesorii la cererea de divorț,

indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat, după desfacerea

căsătoriei, ca în speța de față, soluționarea ei, neputând fi atribuită, sub

aspectul competenței materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin

art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ.(în redactarea anterioară datei de 2 mai 2001)

ci numai ținându-se seama de obiectul acțiunii principale, respectiv, al

desfacerii căsătoriei. În această chestiune își găsesc aplicațiunea

dispozițiile art.17 C.proc.civ.potrivit cărora cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Prin urmare, cererile având

ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei

indiferent de valoarea masei partajabile, revin competenței de soluționare a

judecătoriei, atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acțiunea

principală de desfacere a căsătoriei, cât și atunci când asemenea cereri sunt

formulate separat.

Față de cele ce preced

observând și prevederile artr.725(2) C.proc.civ.se constată că atât în prima

fază procesuală când prin decizia civilă nr.909/1.06.1999 pronunțată de

Tribunalul Sibiu, prin care s-a decis că revine tribunalului competența

materială să judece ca instanță de fond acțiunea având ca obiect partajarea

bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de foștii soți S.D.și C.M.(după

divorț) cât și în continuare, în fazele următoare, instanțele au procedat la

judecarea cauzei în fond și în apel cu încălcarea competenței materiale.

În consecință, urmează a se

admite recursul a se casa hotărârile pronunțate cu încălcarea competenței

materiale a instanțelor și a se trimite cauza la Tribunalul Sibiu ca instanță

de apel în vederea judecării apelului declarat de reclamantul S.D.împotriva

sentinței civile nr.772 din 29 decembrie 1998 pronunțată de Judecătoria

Săliște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

S.D.împotriva deciziei nr.38/A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia –

secția civilă.

Casează decizia recurată,

precum și sentința civilă nr.331 din 29 mai 2000 a Tribunalului Sibiu, decizia

nr.2165 din 20 octombrie 1999 a Curții de Apel Alba Iulia – secția civilă și

decizia civilă nr.909 din 1 iunie 1999 a Tribunalului Sibiu.

Trimite cauza la Tribunalul

Sibiu în vederea soluționării apelului declarat de reclamantul S.D.împotriva

sentinței civile nr.772 din 29 noiembrie 1998 a Judecătoriei Săliște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2003.