ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2106/2003

La data de 23 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Ș.C.împotriva sentinței civile nr.443 A din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 23 aprilie 2003 care face parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la 15 mai 2003 apoi la 22 mai 2003. C U R T E A Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2822 din 11 aprilie 2001 la Tribunalul București, reclamantul Ș.C.a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 5.000.000.000 lei daune morale pentru prejudiciul cauzat prin arestarea și cercetarea sa abuzivă în perioada ianuarie-august 1990, suma de 1.000.000.000 lei daune materiale echivalente cu veniturile de care a fost lipsit pe durata arestării și cheltuieli procesuale, la suma de 5.000.000 lei lunar prestație pentru întreținere de la data introducerii acțiunii până la încetarea stării de incapacitate și la cheltuieli de judecată.

Reclamantul a susținut că a fost arestat pe nedrept și cu încălcarea gravă a legii de către organele de urmărire penală în perioada ianuarie-august 1990, dispunându-se ulterior scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art.26 C.pen.raportat la art.189 alin.2 C.pen.și art.26 C.pen.raportat la art.250 alin.2 C.pen.în conformitate cu dispozițiile art.249 alin.1 C.proc.pen.cu referire la art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.a C.proc.pen., prin Ordonanța nr.363 din 26 martie 2001 a Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, așadar pentru inexistența faptelor imputate.

S-a arătat că atât pe durata arestării efective cât și ulterior până la soluționarea definitivă a urmăririi penale reclamantul a suferit grave prejudicii materiale prin pierderea veniturilor salariale, diminuarea capacității de sănătate și de muncă, importante cheltuieli în scopul asigurării dreptului la apărare și a încercat și grave suferințe morale prin lezarea reputației sociale și profesionale, a onoarei și demnității sale precum și prin afectarea stării de sănătate psihică.

Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr.586 din 25 aprilie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a considerat că reclamantul nu ar fi îndreptățit la dezdăunare în condițiile art.504 C.proc.pen.întrucât temeiul înlăturării răspunderii penale pentru una dintre infracțiunile de săvârșirea căreia a fost învinuit și arestat a fost amnistia, cauză de impunitate care nu ar infirma legalitatea actelor de urmărire, respectiv a măsurii arestării, câtă vreme reclamantul nu a cerut continuarea procesului penal spre a-și dovedi nevinovăția. Ca urmare s-a conchis că în lipsa unei cauze privind exonerarea reclamantului de răspundere penală pentru ambele fapte care au făcut obiectul urmăririi penale, răspunderea civilă a statului nu poate fi antrenată.

Hotărârea menționată a fost confirmată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă care prin decizia civilă nr.443 A din 8 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Ș.C. Instanța de apel a socotit la rândul său că acțiunea nu ar fi întemeiată, cerințele legale nefiind îndeplinite, întrucât reclamantul a fost scos de sub urmărire numai pentru una dintre infracțiunile imputate și ar fi beneficiat de amnistie pentru cea de a doua faptă, fără să ceară continuarea procesului penal în scopul dovedirii unei cauze de exonerare. Totodată s-a motivat că reclamantul nu ar fi produs nici o dovadă în sensul reținerii abuzive, prin arestarea sa după apariția decretului de amnistiere a faptelor imputate.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul prevăzut de art.301 C.proc.civ., reclamantul Ș.C.. Invocând lipsa de temei legal a hotărârilor pronunțate, recurentul a susținut în esență că instanțele au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie, au nesocotit faptul că a fost arestat pe nedrept pe de o parte pentru fapte inexistente, pe de altă parte pentru fapte amnistiate anterior reținerii și începerii urmăririi penale. Recursul se dovedește fondat. Potrivit dispozițiilor art.504(2) cu referire la art.504 (1) din C.proc.pen. are dreptul la repararea pagubei suferite și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru nesăvârșirea faptei imputate ori pentru că acea faptă nu există, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată.

Dispozițiile legale menționate au fost amendate prin Decizia nr.45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale, care în aplicarea dispozițiilor art.3 din Constituția României și art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a statuat că dispozițiile referitoare la repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile de răspundere. Interpretarea corespunde de altfel pe deplin principiilor care reglementează răspunderea civilă pentru faptele cauzatoare de prejudiciu.

Așadar, după ce au stabilit fără echivoc potrivit ordonanțelor succesive privind scoaterea reclamantului de sub urmărire penală inexistența faptei prevăzută de art.26 raportat la 189 alin.2 C.pen.instanțele aveau a stabili potrivit susținerilor reclamantului dacă arestarea sa pentru cea de a doua infracțiune, respectiv art.26 raportat la art.250 alin.2 C.pen., a fost sau nu justificată, câtă vreme fapta era anterior amnistiată. Probele necesare examinării acestei susțineri s-au aflat în dosarul cauzei, la care a fost atașat încă de la judecata în primă instanță dosarul de urmărire penală nr.47/Sp/1990 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În aceste condiții reclamantul nu mai era în măsură să producă alte dovezi, instanțele fiind obligate doar să le examineze în raport de legea aplicabilă. Or din probele cauzei rezultă netăgăduit că la data arestării, anume 12 ianuarie 1990, complicitatea la infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.26 raportat la art.250 alin.2 din C.pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, era amnistiată conform art.2 din Decretul-lege nr.3 din 4 ianuarie 1990. De altfel, aceeași situație era îndeplinită și pentru infracțiunea de complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal, a cărei inexistență a fost constatată numai după arestarea reclamantului.

Arestarea dispusă așadar după amnistierea faptelor imputate, menținută până în luna august 1990 chiar împotriva dispozițiilor art.140 C.proc.pen.referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive de încetare a urmăririi penale, că în speță amnistia se constituie vădit într-o măsură abuzivă, luată pe nedrept, împotriva reclamantului și ca urmare generatoare de răspundere.

În fine se mai cuvine menționat faptul că potrivit ordonanței din 3 august 1990 a fostei Procuraturi Militare București, aplicarea amnistiei drept cauză a încetării urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.26 cu referire la 250 alin.2 din C.pen., nu s-a făcut la cererea lui Ș.C.cum din eroare a reținut prima instanță, acesta contestând în mod repetat măsura în scopul dovedirii nevinovăției sale, împrejurare netăgăduit confirmată de ordonanțele succesiv adoptate ulterior pe cale ierarhică, pe parcursul celor 12 ani până la Rezoluția din 12 februarie 2002 a Secției Parchetelor Militare din Parchetul Curții Supreme de Justiție. Așa fiind, recursul se va admite cu consecința casării hotărârilor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ș.C.împotriva deciziei civile nr.443 A din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr.586 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, căreia îi trimite cauza spre rejudecare, privind fondul cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2003.