ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4537/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83 din 3 februarie

2003, pronunțată de Tribunalul București, inculpatul I.I. a fost condamnat la 5

ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174, și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

timp de 3 ani.

În temeiul art. 180 alin. (2) C.

pen., același inculpat a fost condamnat la o lună închisoare, cu aplicarea art.

74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile

art. 64 și art. 71 C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-au admis, în parte, acțiunile

civile ale părților civile I.G. și C.E. și inculpatul a fost obligat la

6.200.000 lei despăgubiri materiale și 20.000.000 lei daune morale către partea

civilă I.G. și la 2.000.000 lei daune morale către partea civilă C.E.

În baza art. 188 din Legea nr.

3/1978, inculpatul a mai fost obligat la 16.003.107 lei cheltuieli de

spitalizare pentru cele două părți civile către Spitalul universitar de

urgență.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unui cuțit din metal cu lamă de circa 20 cm și mâner de

circa 12 cm și un picior de scaun din lemn, ridicate de la inculpat.

Pentru a pronunța această soluție,

pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

În noaptea de 23 octombrie 2001, pe

fondul unui conflict mai vechi, inculpatul I.I. a lovit în mod repetat cu corp

dur și tăietor-înțepător pe soția sa I.G., provocându-i leziuni traumatice care

i-au pus viața în primejdie și care au necesitat pentru vindecare un număr de

50 zile de îngrijiri medicale.

La data menționată, victima însoțită

de mama sa C.E., s-au deplasat la domiciliul conjugal în scopul inventarierii

bunurilor din locuință, părțile fiind în proces de divorț.

În condițiile în care partea

vătămată a fost lovită repetat de către inculpat, a intervenit spre a o ajuta,

situație în care la rândul ei, a fost agresată de inculpat, prezentând leziuni

traumatice produse prin lovire cu corp dur și tăietor-înțepător, ce nu i-au pus

viața în primejdie și pentru care a necesitat un număr de 8-9 zile îngrijiri

medicale.

Împotriva sentinței de mai sus au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul I.I. și

partea civilă I.G.E.

Prin decizia penală nr. 305 din 27

mai 2003, Curtea de Apel București, a respins ca nefondate apelurile declarate

în cauză, reținând că pedeapsa a fost corect stabilită cu respectarea art. 72

C. pen., iar despăgubirile acordate reprezintă o justă dezdăunare a părții

civile.

S-a mai constatat că instanța a

făcut o corectă încadrare juridică a faptei în raport de starea de fapt

reținută și dispozițiile legale aplicate.

În termen legal, împotriva

hotărârilor de mai sus, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, inculpatul I.I. și partea civilă I.G.E.

Prin motivele scrise, parchetul a

susținut, în esență, următoarele:

- pedepsele aplicate sunt greșit

individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen., cuantumul acestora fiind

neîndestulător, iar reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit.

a) C. pen., nejustificată.

- în ce privește pedeapsa de o lună

închisoare aplicată pentru art. 180 alin. (2) C. pen., instanța trebuia să

constate că este grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Recurenta parte civilă a formulat

motive scrise, prin care a criticat hotărârile pronunțate sub următoarele

aspecte:

- instanțele nu s-au pronunțate

asupra cererilor formulate privind acordarea daunelor materiale în sumă de 15

de milioane lei, iar a celor morale în cuantum de 50 de milioane lei, având în

vedere ferocitatea loviturilor și a traumatismelor suferite.

Recurentul inculpat a criticat

hotărârile în ce privește încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor,

susținând că în drept, infracțiunea pentru care se impunea a fi condamnat era

aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.;

- în subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei aplicate.

Recursurile declarate de inculpat și

parchet vor fi analizate în raport cu cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 20, 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se a fi fondate,

numai sub aspectul ce urmează a fi discutat.

Astfel, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., sunt supuse casării hotărârile atunci când, a

intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.

Ori, în cauză, anterior condamnării

în primă instanță a inculpatului a intervenit Legea nr. 543/2000 care a grațiat

integral și condiționat pedepsele de până la 5 ani închisoare aplicate unor

fapte penale.

Printre pedepsele care nu au fost

exceptate de la grațiere se află și pedeapsa de o lună închisoare, aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în

condițiile art. 74 și art. 76 C. pen.

În atare situație, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite ambele recursuri declarate de

inculpat și parchet, se vor casa hotărârile numai cu privire la incidența Legii

nr. 543/2000.

Rejudecând cauza, în limitele

casării, se va constata, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2000, grațiată

integral și condiționat pedeapsa de o lună închisoare aplicată pentru art. 180

alin. (2) C. pen., în condițiile art. 74 și art. 76 C. pen.

În rest, criticile formulate de

inculpat și parchet vizând încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor și

individualizarea pedepsei sunt nefondate.

Pe baza probelor administrate,

instanțele au reținut corect că, lovind cu intensitate și în mod repetat pe

partea vătămată cu un picior de scaun și apoi un cuțit în zone vitale ale

corpului, producându-i hemopneumotorax bilateral, plăgi înjunghiate

parasternale bilateral, plăgi contuze parieto-occipital stâng, fractură

metacarpian V de la mâna stângă, inculpatul a comis nu o infracțiune de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., ci o tentativă la omor

calificat, chiar dacă inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, în raport de

maniera agresivă în care a lovit, putea să prevadă consecințele letale ale

faptei sale.

Actele medico-legale au evidențiat

împrejurarea că leziunile produse au pus în primejdie viața părții vătămate,

rezultatul letal fiind evitat datorită intervențiilor chirurgicale imediate,

dar și intervenției părții vătămate C.E., care mai întâi l-a lovit pe inculpat

cu piciorul de scaun pe care acesta îl abandonase, iar apoi, a reușit

dezarmarea inculpatului.

Sub acest aspect, soluția de

condamnare a instanțelor este legală și temeinică după cum și pedeapsa

aplicată.

În mod justificat, instanțele au

reținut circumstanțe judiciare atenuante în favoarea inculpatului, în raport de

conduita corespunzătoare anterior săvârșirii faptelor, precum și lipsa

antecedentelor penale, ceea ce a condus la aplicarea unei pedepse coborâtă nu

cu mult sub limita minimă legală.

Astfel, cum a fost apreciat

cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, se constată că respectă atât

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cât și cerințele art. 52 C. pen.

Nu se constată alte motive decât

cele apreciate de instanță, referitor la pericolul faptei și al făptuitorului,

care să justifice o majorare a pedepsei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 74

și art. 76 C. pen., după cum nici o reducere sub limita stabilită de instanța

de fond.

Pentru aceste considerente, reține

criticile formulate de parchet și inculpat ca nefondate, urmând a fi respinse

ca atare.

Tot astfel, și critica formulată de

partea vătămată este nefondată.

Apreciind suferințele fizice și

psihice ocazionate de comiterea acestei grave agresiuni, instanța de fond a

acordat, într-un cuantum rezonabil și corespunzător, recurentei părți vătămate

daune morale în sumă de 20 milioane lei.

Pe baza probelor administrate,

instanța a calculat corect și despăgubirile materiale constând în diferența

dintre salariul realizat și drepturile bănești aferente concediului medical, precum

și sumele reprezentând remunerarea unei persoane ce i-a acordat îngrijire și

pentru plata consultațiilor medicale.

Ca atare, sub nici un aspect nu se

constată motive care să justifice o majorare a despăgubirilor civile la nivelul

sumelor solicitate de recurentă.

Aceasta este motivul pentru care,

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat

de partea civilă se va respinge ca nefondat, cu obligarea sa conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul detenției preventive la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul I.I., împotriva

deciziei penale nr. 305/A din 27 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 82 din 3 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală,

numai cu privire la incidența prevederilor Legii nr. 543/2002.

Înlătură dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le

repune în individualitatea lor.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, constată grațiată condiționat pedeapsa de o lună închisoare, aplicată

pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 74 și

art. 76 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

c) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 martie 2002 la 15 octombrie

2003.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă I.G.E. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta parte civilă să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.