ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5455/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 10

iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 347/P/2004 al Tribunalului Călărași,

inculpatul M.N., a fost condamnat la 10 (zece) ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art.

174 – art. 175 lit. e), cu referire la art. 176 lit. c) C. pen.

În baza art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61, tribunalul l-a condamnat pe același inculpat la un an

închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen.,

s-a dispus ca inculpatul M.N. să execute 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a luat act că nu se impune

aplicarea art. 67 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., s-a computat prevenția acestuia de la

16 martie 2004 la zi.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată

B.C.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 2.197.191 lei către partea civilă Spitalul Județean Călărași cu titlul

de despăgubiri civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat o lamă de cuțit sau contravaloarea ei.

Totodată, a fost obligat inculpatul

la 5.000.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în seara zilei de 14 mai 2003, inculpatul M.N., fiind

sub influența băuturilor alcoolice, a plecat de la domiciliul său la barul S.C.

L. S.R.L., din comuna Drăgălina, luând asupra sa un cuțit cu lama de 16 cm.

În localul respectiv observându-l la

o masă pe martorul B.I.V., a început să-i adreseze cuvinte jignitoare,

reproșându-i că nu-i executase o lucrare din argint așa cum se înțeleseseră.

Deși martorul nu a răspuns

provocărilor, inculpatul a scos din buzunarul hainei cuțitul și l-a amenințat

pe B.I.V. că „o să-l facă”, punându-i-l la gât și lovindu-l cu palma și pumnul

peste față.

Pentru a aplana conflictul a

intervenit barmanul T.I.

Fiindu-i teamă de inculpat martorul

B.I.V. a ieșit din bar cu intenția de a pleca, însă a fost ajuns din urmă de

acesta care l-a trântit la pământ și a început să-l lovească, din nou, cu

pumnii și picioarele.

Scena a fost văzută de martorul B.I.

care a strigat la B.C.M., spunându-i că fratele lor, B.I.V. este agresat de

inculpat.

Partea vătămată a venit lângă cei

doi și a sărit în ajutorul fratelui său, lovindu-l pe inculpat cu pumnul în

față pentru a-l îndepărta, după care s-a aplecat să-l ridice pe fratele său de

la pământ, moment în care inculpatul s-a apropiat de B.C.M. și i-a înfipt

cuțitul în partea stângă a abdomenului.

Datorită unghiului de

lovire, a intensității loviturii, cât și uzurii cuțitului lama acestuia s-a

rupt, rămânând înfiptă în abdomenul părții vătămate.

Văzând că fratele său a fost

înjunghiat, B.I.V. s-a repezit la inculpat, aplicându-i mai multe lovituri cu

pumnul.

La scurt timp partea vătămată a fost

internată în spital și din raportul de constatare medico legală rezultă că

„plaga înjunghiată de la nivelul flancului abdominal stâng a fost produsă prin

lovire cu corp dur tăietor – înțepător; Lama cuțitului a pătruns în țesutul

muscular al peretelui abdominal (între peritoneu și tegument) pe o distanță de

5 cm.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul pe motivul greșitei încadrări juridice, solicitând

schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen. și aplicarea unei

pedepse orientate spre minimul special.

Curtea de Apel București, secția a

II–a penală, prin decizia nr. 578/ A din 5 august 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit de soluția instanței,

inculpatul a declarat recurs, solicitând reținerea în sarcina sa a

circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., schimbarea

încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) și

art. 176 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen. și aplicarea unei pedepse sub

minimul special prevăzut de lege.

Avocatul din oficiu al inculpatului

a solicitat schimbarea calificării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen. și încetarea procesului penal, întrucât a

intervenit împăcarea părților și în subsidiar reducerea pedepsei aplicate

inculpatului.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate

mai jos.

Încă de la primele audieri

inculpatul M.N. a recunoscut că l-a înjunghiat cu cuțitul pe care-l avea asupra

lui pe B.C.M., dar a încercat să acrediteze ideea unei provocări din partea

acestuia și a fraților săi, în sensul că mai întâi ar fi fost agresat de către

respectivii după care a scos cuțitul și a lovit.

Această apărare a inculpatului nu

poate fi primită întrucât, din probele administrate în cauză rezultă, fără

echivoc faptul că riposta împotriva inculpatului s-a produs după ce acesta l-a

agresat violent pe fratele părții vătămate.

În condițiile stării de fapt

reținută în speță inculpatul nu se poate prevala de circumstanța atenuantă a

provocării, atâta vreme cât el a fost cel care a manifestat o comportare

agresivă.

Instanța de judecată a făcut o

corectă încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat.

Astfel, intenția autorului de a

omorî victima poate rezulta din activitatea materială desfășurată de acesta.

Este evident că acționând cu cuțitul și vizând o zonă vitală aceea a

abdomenului inculpatul M.N. a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit

producerea lui. Împrejurarea că leziunea suferită de partea vătămată, „plagă înjunghiată

la nivelul flancului abdominal stâng”, nu a pus în pericol viața acesteia este

irelevantă sub aspectul reținerii tentativei de omor, atâta vreme cât

inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, iar rezultatul letal nu s-a

produs din cauze independente de voința sa.

Așa fiind, în cauză nu se impune

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.,

sau în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În ce privește motivul vizând

netemeinicia pedepsei aplicate și acesta este nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracțiuni.

Pedepsele aplicate inculpatului au

fost just individualizate, fiind apte să stingă scopul preventiv și educativ.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 578/ A din 5 august

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 martie 2004 la 25 octombrie

2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 octombrie 2004.