ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul, Fondul Proprietății de

Stat București, a chemat-o în judecată pe pârâta SC U. SA Satu Mare, solicitând

instanței obligarea acesteia la plata sumei de 69.565.474 lei, cu titlu de

dividende datorate reclamantului, în calitate de acționar, pentru exercițiul

financiar al anilor 1996 și 1997 (respectiv, 19.326.919 lei pentru 1996 și

50.376.472 lei pentru anul 1997) și suma de 40.326.919 lei cu titlu de daune

moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele

constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Prin sentința civilă nr. 234/LC din

22 mai 2000, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acțiunea formulată de

reclamant și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia suma de 69.565.474

lei, reprezentând dividende datorate pentru exercițiul financiar al anilor 1996

și 1997, respectiv, suma de 50.376.472 lei pentru anul 1997 și 19.189.002 lei

pentru anul 1996.

A respins capătul de acțiune pentru

plata de daune-interese moratorii.

Nu au fost acordate cheltuieli de

judecată, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că dividendele sunt datorate conform hotărârilor A.G.A.,

prin care s-a aprobat bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anilor

1996 și 1997, din care s-au scăzut impozitul aferent și sumele cuvenite

reprezentanților F.P.S. și A.G.A.; de altfel, pârâta nu s-a opus admiterii

capătului de cerere privind plata sumei totale de 69.565.474 lei, reprezentând

dividende pentru anii 1996 și 1997.

Cât privește capătul de cerere privind

daunele-interese moratorii, s-a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile

prevederile art. 43 C. com., iar, pe de altă parte, potrivit O.G. nr. 9 din 25

ianuarie 2000, dobânda legală se stabilește la nivelul taxei de scont B.N.R.,

dar reclamantul nu și-a precizat acțiunea în acest sens.

Prin decizia nr. 49/C-A din 26

septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, a admis, ca fondat,

apelul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în parte și, rejudecând cauza, a admis și

capătul de acțiune privind plata daunelor moratorii și, în consecință, a

obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 20.336.982 lei cu titlu

de daune.

Au fost menținute restul

dispozițiilor apelate și nu s-au acordat cheltuielile de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut că apelanta este îndreptățită la daune, dar nu la

daunele calculate la nivelul dobânzii B.R.D., ci la nivelul taxei oficiale a

scontului stabilit de B.N.R., potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 9/2000,

care, raportată la data introducerii acțiunii, era de 35% pe an, adică la suma

de 20.336.982 lei.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs atât reclamanta, A.P.A.P.S. București, cât și pârâta, SC U. SA

Satu Mare.

Recurenta-reclamantă critică

hotărârea instanței de apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și solicită modificarea acesteia, în sensul admiterii în totalitate a

capătului de cerere referitor la daunele-interese moratorii, astfel cum s-a

cerut inițial, în cuantum de 40.326.919 lei, la nivelul dobânzilor bonificate

de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Recurenta-reclamantă susține astfel

că greșit i-a fost admis capătul de cerere privind plata daunelor la nivelul

taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., pentru că, fiind vorba de o

obligație ce a devenit exigibilă anterior apariției O.G. nr. 9/2000, nu cădea

sub incidența acestor dispoziții legale, ci sub incidența art. 43 C. com., caz

în care, pentru neexecutarea obligațiilor bănești de natură comercială, se

impunea a fi aplicată dobânda practicată de băncile comerciale, în cazul său, de

către B.R.D.

Ca atare, consideră că are dreptul

la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă sub

formă de depozit la bancă și, prin urmare, i se cuvin daune-interese moratorii,

conform calculului întocmit la nivelul dobânzii bonificate de către B.R.D. la

depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

În recursul său, pârâta critică, de

asemenea, hotărârea pronunțată în apel, pentru nelegalitate și netemeinicie,

dar, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținând, în

esență, că daunele, în cuantum de 20.336.982 lei, acordate de instanța de apel

nu au fost cerute de apelanta A.P.A.P.S. București, instanța acordând în acest

fel, ceea ce nu s-a cerut.

Recursul declarat de reclamanta

A.P.A.P.S. București nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Conform prevederilor art. 43 și 370 C.

com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept

din ziua când devin exigibile, fără să fie nevoie de punere în întârziere și

nici ca reclamantul creditor să facă dovada vreunui prejudiciu (art. 1088 C.

civ.).

Dobânda solicitată în cauză trebuie

să reprezinte netăgăduit expresia daunelor-interese moratorii datorate pentru

repararea prejudiciului cauzat prin simpla întârziere în executarea obligației

având ca obiect sumele de bani ce i se cuveneau reclamantei, cu titlu de

dividende, pentru exercițiul financiar al anilor 1996 și 1997.

De principiu, în astfel de obligații

în care paguba este prezumată, cuantumul daunelor interese moratorii este

echivalent cu dobânda stipulată de părți pe cale convențională, iar în lipsa

unei înțelegeri explicite în acest sens, cu dobânda legal reglementată.

În condițiile în care, însă, nici

părțile și nici legiuitorul nu au stabilit un cuantum al dobânzilor, dar

acordarea lor se impune, conform art. 43 C. com., lipsa trebuie să fie

suplinită pe cale judiciară, revenind instanțelor judecătorești evaluarea în

concret a nivelului lor.

S-a considerat, ca urmare, că, în

lipsa unei reglementări legale privind cuantumul dobânzilor comerciale, precum și

a inexistenței unei convenții între părți în acest sens, fixarea dobânzii la

nivelul taxei de scont practicată de B.N.R. răspunde cel mai bine, sub aspectul

echității, nivelului dobânzilor comerciale medii practicate pe piață.

În consecință, se apreciază că în

mod corect instanța de apel a avut în vedere, la stabilirea cuantumului

daunelor-interese moratorii datorate de pârâtă, calculul dobânzilor efectuat

prin raportare la dobânzile practicate de B.N.R., însumând 20.336.982 lei.

Ca atare, se va respinge recursul

declarat în cauză de reclamanta A.P.A.P.S. București, ca fiind nefondat.

În ce privește recursul declarat în

cauză de pârâtă, se constată că această recurentă nu s-a conformat obligației

de timbrare, potrivit mențiunii de pe citație, pentru termenul de judecată de

astăzi, 1 aprilie 2003, de a-și timbra recursul cu 835.980 lei taxă judiciară

de timbru și diferența de 27.000 lei timbru judiciar, depunând numai un timbru

judiciar de 3.000 lei.

Așa fiind, reținându-se că, deși a

fost corect citată, recurenta-pârâtă nu a suportat taxele de timbru datorate

pentru recursul declarat, recursul său rămânând insuficient timbrat și că, în

cauză, nu operează vreo scutire legală de obligația timbrării, urmează să se

dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997,

respectiv, ale art. 30 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii

și să se dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului declarat de

pârâta SC U. SA Satu Mare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizarea

și Administrarea Participațiilor Statului, împotriva deciziei nr. 49/C din 26

septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Anulează, ca insuficient timbrat,

recursul declarat de pârâta, SC U. SA Satu Mare, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 1 aprilie 2003.