ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1119/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 166 din 26 martie 2001,

Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea reclamantei A.P.A.P.S. București și a

obligat pârâta SC S. SA Tășnad la plata sumei de 28.647.950 lei, reprezentând

daune-interese pentru nedecontarea la termen a dividendelor datorate pentru

exercițiul financiar al anului 1996, calculate la nivelul dobânzilor bonificate

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta,

criticile vizând acordarea daunelor moratorii atâta timp, cât aportul

asociaților nu este purtător de dobânzi la capitalul social; greșit s-au

acordat daunele, la nivelul dobânzilor comerciale bonificate de B.R.D., în

speță, operând dobânda legală comercială prevăzută de O.G. nr. 9/2000; începând

cu data de 21 aprilie 1997, astfel că nu mai datorează penalități, conform

hotărârii Consiliului de Administrație al F.P.S.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 530

din 4 decembrie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă

criticată și, pe fond, a obligat pârâta la plata sumei de 20.527.693 lei, menținând

restul dispozițiilor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, intimata-reclamantă

are calitate de acționar și este îndreptățită la plata dividendelor, că acest

drept coincide, potrivit art. 111 alin. (2) lit. a) din lege, cu data la care A.G.A.

a aprobat cuantumul și distribuirea dividendelor, că hotărârea Consiliului de

administrație se referă la plata de penalități, nu dobânzi, și că la calculul

daunelor-interese moratorii trebuie avută în vedere taxa oficială a scontului

stabilită de B.N.R. și nu dobânzile bonificate de B.R.D., întrucât la

depozitele constituite în speță neexistând un contract de depozit.

La data de 7 ianuarie 2001, părțile au declarat

recurs împotriva soluției instanței de apel.

Criticile reclamantei fac referire la motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, în speță,

nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 9/2000, acestea fiind aplicabile din

momentul intrării în vigoare, or, cererea formulată are în vedere anul

financiar 1996.

Pârâta, la rândul ei, critică acordarea daunelor

moratorii, invocând Hotărârea Consiliului de Administrație al fostului F.P.S.

de a nu se mai percepe penalități la dividendele restante, iar pe de altă parte,

susține că nu sunt datorate atâta timp, cât aportul asociaților la capitalul

social nu este purtător de dobânzi. Cu privire la termenul de plată al

acestora, recurenta susține că, în mod greșit, s-a apreciat că acesta coincide

cu data acordării dividendelor.

Recursurile sunt nefondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că

reclamanta și-a fondat pretențiile, privind daunele moratorii, pe art. 43 C.

com., care stipulează că datoriile comerciale produc dobândă de drept din ziua când

devin exigibile.

Dividendele nu reprezintă un aport la capitalul

social, ci beneficiul legal datorat, exigibil la data încheierii bilanțului

contabil anual, astfel că această datorie produce dobânda de drept, potrivit

reglementării citate.

În aceste condiții, nu poate fi luată în considerație

decizia Consiliului de Administrație a F.P.S., care se referă la penalități de

întârziere și nu la dobânda comercială.

Cu privire la calculul acesteia, Curtea reține că

recurenta-reclamantă a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 43 C.

com., când a susținut că, în cazul neexecutării obligațiilor bănești de natură

comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă

banii se aflau în depozit cu termen și că, în speță, nu sunt aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 9/2000.

Este adevărat că O.G. nr. 9/2000, care reglementează

dobânda legală în materie comercială, este ulterioară momentului nașterii

obligației de plată a dividendelor, dar, chiar și în lipsa acestui act normativ

sau a unei stipulații convenționale între părți, corect instanța de apel a

acordat dobânda la nivelul taxei de scont a B.N.R., care s-a considerat cea mai

stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție

dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C.

proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta,

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București, și de pârâta SC S. SA Tășnad, județul Satu Mare împotriva deciziei nr.

530 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie

2003.