ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 743/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1380 din 11 mai 2001 a Tribunalului Gorj și sentinței civile nr.264 din 7 februarie 2001 a Judecătoriei Motru. La apelul nominal se prezintă intimatul-reclamant O.D.personal, precum și consilier juridic M.M.pentru intimata-pârâtă S.C.”U.R.M” S.A. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii. Consilier juridic M.M.solicită admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat. Precizează că nu a fost emisă decizie de imputare împotriva reclamantului.

Intimatul-reclamant O.D.solicită respingerea recursului în anulare și depune concluzii scrise la dosar. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: O.D.a chemat în judecată S.C. U.R.Motru pentru a fi obligată să-i plătească suma de 900.000.000 lei cu titlu de daune morale, urmare desfacerii abuzive de către pârâtă, a contractului de muncă conform art.130 lit.i din C.mun. În motivarea acțiunii reclamantul a invederat că prin sentința civilă nr.2038/13.07.1999 Judecătoria Motru a desființat măsura desfacerii contractului său de muncă și a dispus reintegrarea sa în funcția avută cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit pe toată perioada de la încetarea raporturilor de muncă și până la reintegrarea efectivă.

Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă. Măsura dispusă de unitate i-a adus însă atingere onoarei și demnității și i-a pus sub dubiu întreaga sa activitate prestată în calitate de inginer timp de 26 ani, creindu-i o atmosferă defavorabilă în colectivul de muncă și în societate. Judecătoria Motru, rejudecând pricina după un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr.264/07.02.2001 a admis în parte acțiunea și a obligat S.C. U.R. Motru S.A. să plătească reclamantului suma de 120.000.000 lei cu titlu de daune morale. În motivarea soluției instanța a reținut că reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului său de muncă demonstra faptul că acesta nu a săvârșit faptele imputate cât și reaua credință a pârâtei care prin măsura dispusă i-a adus acestuia un prejudiciu moral întrucât i-a lezat demnitatea și i-a știrbit prestigiul său profesional.

Tribunalul Gorj, Secția civilă, prin decizia nr.1380/11.05.2001 a admis recursul declarat de S.C. U.R.Motru S.A. împotriva sentinței civile nr.264/07.02.2001 a Judecătoriei Motru pe care a modificat-o în sensul că a obligat intimata la 50.000.000 lei daune morale față de reclamant în loc de 120.000.000 lei. În contra acestor hotărâri, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și erau și vădit netemeinice. Astfel, s-a invederat că instanțele au obligat intimata la acoperirea unui pretins prejudiciu moral cât timp la dosar nu existau dovezi concludente care să ateste că prin măsura luată de unitate petentul ar fi suferit un prejudiciu fizic și moral și nici probe care să contureze dimensiunea suferințelor fizice încercate de reclamant.

S-a susținut că anunțul afișat la avizierul unității cu un conținut apreciat ca defăimător la adresa reclamantului a fost redactat și prezentat de Consiliul coordonator al sindicatului iar nu de unitate, că reclamantul a comis fapte care chiar dacă nu întruneau elementele constitutive ale unei infracțiuni, erau totuși abateri disciplinare și că incidența în speță a prevederilor art.111 din C.mun. în vigoare la data luării măsurii de către unitate nu avea suport deoarece textul se referă la despăgubiri datorate salariatului care a suferit un prejudiciu din culpa unității exclusiv în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legătură cu serviciul ceea ce nu era cazul în speță. S-a pretins că cea care a suferit un prejudiciu a fost unitatea conform constatărilor gărzii financiare și organelor de cercetare penală, fiind chiar și amendată.

Mai mult, unitatea i-a imputat reclamantului suma de 282.785.186 lei în condițiile C. mun., iar acesta nu a atacat decizia de imputare nr.3745/30.08.1999. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și pe fond respingerea acțiunii. Recursul în anulare nu este fondat. Din dosar a rezultat că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a admis contestația formulată de O.D.împotriva deciziei nr.182/2526/21.05.1999 emisă de S.C. U.R.Motru S.A. prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă din postul de inginer tehnolog pe motiv că ar fi creat plusuri în gestiune în scopul obținerii de foloase personale, constatându-se că nu existau dovezi care să confirme fapta imputată.

Pe cale de consecință s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior și acordarea drepturilor bănești de care a fost lipsit de la data de 24.05.1999 și până la reintegrarea definitivă (filele 3-6 dosar nr.678/2000). Prin urmare susținerea din recursul în anulare potrivit căreia reclamantul O.D.ar fi comis abateri disciplinare care nu-l îndrituiau să pretindă daune morale este greșită și lipsită de suport probator. Tot astfel, este nefondată și critica potrivit căreia instanțele nu puteau acorda daune morale în temeiul art.111 din C.mun. În adevăr, această problemă a fost dezlegată prin decizia nr.3818 A/21.06.2000 a Tribunalului Gorj, Secția civilă (filele 27-28 dosar nr.5440/2000) care a statuat că este admisibilă o astfel de cerere în raport de dispozițiile legale invocate din moment ce art.111 din C.mun.

care obligă unitatea la despăgubiri către persoana încadrată în muncă, dacă aceasta a suferit un prejudiciu, din culpa unității, în legătură cu serviciul, nu distinge între prejudiciul material și cel moral. De asemenea, art.187 din C.mun. (Legea 10/1972) în vigoare la data soluționării litigiului, statuează expres că prevederile Codului muncii se întregesc și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, ceea ce făceau aplicabile și prevederile art.998 și 999 C.civ. și prin urmare justificau pe deplin acțiunea reclamantului. Or, prin recursul în anulare, menționata hotărâre nu a fost atacată, ceea ce face ca problema de drept dezlegată, respectiv posibilitatea acordării daunelor morale și în cazul desfacerii nelegale a contractului de muncă să fie tranșată definitiv și prin urmare obligatorie pentru instanța de trimitere, nemaiputând fi reiterată în această cale extraordinară de atac.

În ceea ce privește apărarea unității intimate potrivit căreia anunțul cu caracter defăimător la adresa reclamantului ar fi fost întocmit de liderii sindicali și afișat la avizierul unității, chiar dacă ar fi reală, nu este de natură a o exonera de răspundere cât timp a achiesat implicit la conținutul acestuia din moment ce a acceptat să fie înfățișat public și nu a luat nici o măsură pentru a fi ridicat de la locul expus.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, deși este real că include o doză de aproximare, instanțele au avut în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic după 26 de ani de muncă și deținerea unor funcții de conducere în unitate, importanța valorilor morale lezate – în speță demnitatea și onorarea -, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată viața socială și profesională.

Sub acest din urmă aspect, reclamantul a invocat și demonstrat că acuzațiile aduse vizând producerea unei pagube de 282.785.185 lei, pentru care însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin rezoluția nr.786/P/1999 a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale iar unitatea nu i-a comunicat vreo decizie de imputare, care de altfel nici nu a fost emisă, a fost de natură a-i crea un șoc psihic și l-a supus disprețului public, accentuându-i starea de disconfort și producându-i o traumă psihică încă prezentă. Față de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1380 din 11 mai 2001 a Tribunalului Gorj – Secția civilă și sentinței civile nr.264 din 7 februarie 2001 a Judecătoriei Motru. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.