ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1328/2003

Prin acțiunea formulată la 9 aprilie 2001 - și care a fost înregistrată cu numărul de dosar 5613/CIV/2001 pe rolul Tribunalului Dolj - reclamanta N.I. a solicitat ca pârâții P rimăria municipiului C raiova și C onsiliul local al municipiului C raiova să fie obligați să îi restituie un teren în suprafață de 1.492 mp. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că are calitatea de proprietară a terenului și că fost deposedată abuziv de acest bun imobil. S-a menționat, de asemenea, că în evidențele administrative amplasamentul terenului revendicat figura la vechea adresă din Craiova. Prin sentința civilă nr. 709 pronunțată la 8 noiembrie 2001, secția civilă a Tribunalului Dolj a respins acțiunea reținând că terenul revendicat nu poate fi restituit deoarece „nu este liber, sau chiar dacă este liber, este necesar pentru buna utilizare a construcțiilor”.

Apelul făcut ulterior de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 50 pronunțată la 11 aprilie 2002 de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 1042/CIV/2002. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a considerat justificată calificarea dată în fond acțiunii ca fiind una în restituire bazată pe dispozițiile art. 480 C. civ. apreciind în același timp că „în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991 (…) și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta nefăcând dovada că a epuizat procedura prealabilă administrativă”. La 2 mai 2002 reclamanta N.I. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 3068/2002.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că expertiza efectuată în dosarul primei instanțe a identificat greșit amplasamentul terenului revendicat, iar instanța de apel nu a ținut seama de apărările făcute de reclamantă în acest sens. În aceeași ordine de idei recurenta a susținut că apărările sale sunt confirmate și de schița rectificată întocmită de expert, dar care nu a putut fi depusă în dosar datorită excesivei celerități cu care a fost judecat apelul. Intimații-pârâți P rimăria municipiului C raiova și C onsiliul local al municipiului C raiova nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu au comunicat în scris punctul lor de vedere referitor la recursul declarat în cauză. Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea reține că în motivarea acestuia reclamanta N.I.

nu s-a conformat prevederilor art. 303 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că nu a precizat care dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 din același cod își găsesc aplicarea în cauza de față. Pe de altă parte, prin natura lor argumentele aduse în susținerea recursului corespund sub aspect formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Prin urmare aceste texte de lege vor fi avute în vedere în analizarea recursului deși nu au fost invocate în mod expres de reclamanta-recurentă, respectiva deficiență de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ. Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reține că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În acest sens Curtea are în vedere că, după depunerea la 29 iunie 2001 a raportului de expertiză întocmit de expertul S.S. în dosarul primei instanțe, reclamanta a solicitat o amânare a judecării cauzei în vederea formulării de obiecțiuni în legătură cu respectivul raport, acesta fiind de altfel unul dintre motivele pentru care la 4 iulie 2001 s-a și dispus o astfel de amânare. Cu toate acestea, încheierile ulterioare, de la 13 septembrie 2001 și 18 octombrie 2001, nu conțin nici o mențiune privitoare la expertiza tehnică și la eventualele obiecțiuni ale părților, iar la 8 noiembrie 2001 cauza a fost declarată în stare de judecată fără a mai fi puse în discuție eventuale chestiuni prealabile.

Este, de asemenea, de observat că primul motiv de apel enunțat în mod expres de reclamantă a vizat tocmai necesitatea completării expertizei ca urmare a unor măsurători greșite care au stat la baza întocmirii raportului inițial. Nefăcând nici o referire la acest mijloc de apărare invocat de reclamantă și care poate fi hotărâtor pentru deslușirea raporturilor de drept material deduse judecății, decizia recurată intră sub incidența art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În altă ordine de idei Curtea reține că în raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond s-a menționat că o suprafață de 1.394 mp, adică cea mai mare parte a terenului revendicat, se poate atribui în natură reclamantei și că doar diferența de 97,80 mp este ocupată de blocul V1 și respectiv de zona de protecție a blocului.

În lipsa unor clarificări din partea expertului raportul originar întocmit de acesta nu oferea instanțelor un suport probatoriu adecvat pentru a justifica concluzia lor că întregul teren este necesar pentru buna utilizare a blocului. În același sens este de amintit că în dosarul de recurs reclamanta a depus ca înscris nou fotocopia unui document intitulat „schiță topo” și care, potrivit mențiunilor pe care le conține pare a fi fost întocmit în vederea depunerii lui în dosarul de apel nr. 5613/2001. Respectiva schiță poarta parafa aceluiași expert tehnic, fără a fi însă similară planurilor anexate la raportul său inițial ceea ce demonstrează odată în plus utilitatea solicitării de explicații suplimentare expertului și, după caz, necesitatea efectuării unei noi expertize.

Din acest punct de vedere decizia recurată contravine prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. raportate la art. 201 și urm. din același cod. De altfel în speță instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și sub un alt aspect. În acest sens este de amintit că prin acțiunea introductivă reclamanta a invocat prevederile art. 480 C. civ. precum și cele ale Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000, subliniind în același timp că demersul său are ca temei mai ales Legea nr. 10/2001. În ceea ce le privește, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au pus în discuție necesitatea unei precizări a acțiunii în contextul în care pe de-o parte nu exista o convergență a reglementărilor astfel evocate, iar pe de altă parte Legea nr. 10/2001 - căreia reclamanta părea să îi dea o mai mare pondere în sprijinul cererii sale - condiționa sesizarea instanței de parcurgere a unei proceduri administrative prealabile.

În altă ordine de idei este de reținut că, deși identice cât privește soluția de respingere a acțiunii, hotărârile pronunțate în cauză nu reflectă un punct de vedere convergent în chestiunea aplicabilității în speță a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel în considerentele sentinței se menționează că restituirea către reclamantă a terenului ce formează obiectul litigiului „nu este posibilă având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că restituirea nu se face în natură atunci când terenul expropriat nu este liber, sau chiar dacă este liber, este necesar pentru buna utilizare a construcțiilor edificate”. O remarcă asemănătoare, deși nu identică, se regăsește și în motivarea deciziei pronunțate în apel unde se reține că, în ceea ce privește bunul imobil aflat în litigiu, „restituirea nu mai este posibilă” deoarece „terenul nu este liber, fiind afectat de construcții și detalii de sistematizare”.

În plus în considerentele acestei din urmă decizii s-a reținut însă că în speță dispozițiile Legii nr. 10/2001 „nu sunt aplicabile (…) reclamanta nefăcând dovada că a epuizat procedura administrativă”. Această ultimă apreciere este corectă, însă relevanța ei în cauza de față era și ea condiționată de o eventuală precizare a temeiului de drept al acțiunii în sensul invocării de către reclamantă a acelor prevederi ale Legii nr. 10/2001 care instituie procedura administrativă prealabilă. În acest context este de amintit că la 9 aprilie 2001, când acțiunea a fost formulată, nu intraseră în vigoare Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - adoptate prin H.G. nr. 614/2001 publicată la 11 iulie 2001 - iar notificarea prevăzută de art. 21 din aceeași lege a fost comunicată de reclamantă la 6 februarie 2002, adică ulterior soluționării cauzei în primă instanță, așa după cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de apel.

În raport cu această cronologie instanțele aveau obligația de a înlătura echivocul existent cât privește natura juridică a demersului reclamantei impunând acesteia să precizeze dacă prin acțiunea sa a urmărit să revendice terenul fără parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, dimpotrivă, le-a chemat în judecată pe pârâte anticipând refuzul acestora de a da - în condițiile Legii nr. 10/2002 - o soluție administrativă favorabilă cererii sale de restituire a terenului. Subsecvent unei asemenea precizări, instanțele aveau îndatorirea de a analiza admisibilitatea unei acțiuni în revendicare formulate conform dreptului comun în condițiile în care Legea nr. 10/2001 intrase deja în vigoare sau, după caz, prematuritatea acțiunii îndreptate împotriva refuzului de soluționare administrativă a cererii de restituire în natură a imobilului întemeiată pe dispozițiile aceleiași legi speciale.

În oricare dintre aceste două ipoteze eventuala respingere a acțiunii ca urmare a admiterii unor excepții prealabile ar fi fost în orice caz mai puțin defavorabilă reclamantei decât soluțiile pronunțate în cauză. Este de observat astfel că, deși au fost date pe baza unor probe neconcludente și într-un cadru juridic insuficient precizat, aceste din urmă soluții au tranșat chestiunile litigioase de drept material de o manieră care, în cazul în care ar dobândi autoritate de lucru judecat, ar obstrucționa considerabil posibilitatea reclamantei de a urma procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează a admite recursul cu consecința casării celor două hotărâri și a trimiterii cauzei la Tribunalul Dolj pentru rejudecarea acțiunii în fond.

Cu ocazia rejudecării cauzei urmează a fi analizate în primul rând natura juridică a acțiunii și consecințele respectivei naturi cât privește admisibilitatea acesteia. În măsura în care, procedând în acest mod, instanța de trimitere va constata că acțiunea este admisibilă și că a fost formulată cu respectarea cerințelor legale urmează ca în temeiul art. 315 alin. (3) să fie analizată și chestiunea suplimentării materialului probatoriu, inclusiv printr-o completare a raportului de expertiză tehnică și, după caz, prin efectuarea unei noi expertize.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei civile nr. 50 din 11 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, și în consecință: Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 709 din 8 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2003.