ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2003

HOTĂRÂRE
12.06.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 602 din 16 decembrie 2002, a

admis acțiunea formulată de I.G., a anulat în parte hotărârea nr. 1309/2002, în

sensul acordării indemnizației începând cu 1 aprilie 2001.

S-a reținut că reclamanta a depus,

la data de 26 martie 2001, cerere pentru a i se acorda drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, dar interpretând restrictiv dispozițiile art. 1 lit. c) din

lege, Casa Județeană de Pensii Cluj a respins cererea.

Ulterior, după intrarea în vigoare a

H.G. nr. 127/2002, reclamanta a formulat o altă cerere, care a fost admisă prin

hotărârea nr. 1309/2002, dar în mod greșit s-au stabilit drepturile ce i se

cuvin, începând cu 1 aprilie 2002, în loc de 1 aprilie 2001, când a formulat

prima cerere.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Casa de Pensii Cluj, susținând, în esență, că prima cerere formulată de

reclamantă, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, a

fost respinsă prin hotărârea definitivă, astfel că drepturile solicitate au

fost acordate, în mod legal, de la data când s-a formulat cea de a doua cerere.

Recursul este nefondat.

Cererea în pretenții, formulată în

temeiul art. 111 și 112 C. proc. civ., produce, printre altele, efectul

acordării acestora din momentul introducerii ei.

În acest context, drepturile

derivând din statutul de refugiat, recunoscute potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, modificată, se acordă și ele de la data când au fost

cerute, respectiv din momentul introducerii cererii.

În cauză, este adevărat că cererea

inițială a fost respinsă de Casa de Pensii Cluj, dar nu din motive imputabile

reclamantei; așadar, drepturile ce i se cuvin, în temeiul Legii nr. 189/2000,

în mod corect au fost acordate începând cu momentul introducerii primei cereri,

nu de la data când a fost formulată cea de a doua cerere.

În consecință, soluția adoptată este

legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

]

Respinge

recursul  declarat de Casa Județeană

de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 602 din 16 decembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1845/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 5662 din 7 octombrie 2002, reclamanta D.V. a
ÎCCJ 2003-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2003
Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru
ÎCCJ 2003-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1886/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 octombrie 2002 sub nr. 547 la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, reclamantul F.M. a solicitat în con
ÎCCJ 2003-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2003, reclamanta B.A. a solicitat modificarea hotărârii nr. 6398 din 19 decembrie 2002, emisă de pârâta Casa Județe
ÎCCJ 2003-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 316 din 1 aprilie 2003, a admis acțiunea formulată de B.G., a modificat
Sursă