Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2004

HOTĂRÂRE
23.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.361 din 25 august 1998, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „R” SA în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj, a anulat decizia nr. 337 din 26 martie 1998 pronunțată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor – Ministerul Finanțelor și a trimis cauza pentru soluționare în fond la Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj, fără a arăta însă care sunt motivele de casare.

În conformitate cu dispozițiile art.303 C. proc. civ., recursul se motivează înlăuntrul termenului de recurs. Astfel fiind, urmează a se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință a se constata nul recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj împotriva sentinței civile nr.361/1998.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței civile nr.361 din 25 august 1998 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 875/2004
t obiecțiuni. Acestea au fost respinse prin Hotărârea nr. 69 din 18 august 2000. Împotriva acestei hotărâri, societatea a formulat plângere la Ministerul Finanțelor. Prin decizia nr. 1684 din 12 decembrie 2000 a fost anulată ca netimbrată,
ÎCCJ 2003-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat anularea pct. 1 și 3 din deci
ÎCCJ 2004-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2285/2004
. proc. civ. și a se casa în parte decizia recurată în sensul înlăturării dispoziției de respingere a apelului față de recurenți, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul
ÎCCJ 2003-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2003
ând fi considerată document justificativ, în concordonanță cu dispozițiile art. 6 Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea. Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente: În cauză, s-a administrat o probă cu e
ÎCCJ 2003-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2003
tărârii, pentru că fără menționarea motivelor și dovezilor, soluția este netemeinică. Curtea constată, deci, că motivele de casare invocate prin recurs și prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 sunt fondate, urmând a se admite recursul declarat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă